Castelul Amboise - o farama de grandoare

TIPĂREȘTE

Continuare de: aici

Localitatea Amboise, este pe valea Loirei, acolo unde fluviul se intalneste cu afluentul sau Masse, la doar 50 km. de Blois, (despre care am povestit), undeva in centrul Frantei. Desi mai mica decat Blois, localitatea este renumita pentru multe lucruri; pentru ca aici si-a trait Leonardo da Vinci ultima perioada din viata, la Conacul Clos Luce si pentru ca aici este unul din vestitele castele de pe valea Loirei.

De cum am ajuns, orasul mi-a placut mai mult decta Blois; era ceva mai animat, poate mai comercial un pic si cu mai multa verdeata. Am lasat autocarul ceva mai departe de castel, intr-o parcare (cu plata) si am plecat catre castelul aflat pe varful unui deal, trecand pe una dinn strazile principale, pe langa multe cafenele cu terase pe trotuar si pe langa magazine cu suveniruri.

Am ajuns intr-o mica piata, la poalele zidurilor castelului si am urcat o scara abrupta din piatra. Dupa ce am trecut de prima poarta, am oprit sa cumparam bilete si am primit si un pliant explicativ in limba romana. Apoi am urcat catre castel (sau ce a mai ramas din el), pe o rampa lata si abrupta pana am ajuns in curtea foarte mare acum, datorita lispsei unei mari parti a castelului.

Curtea castelului este plina de verdeata; gradinile, chiar daca nu sunt spectaculoase, sunt bine ingrijite.

Primul loc pe care l-am vizitat a fost Capela St-Hubert (ocrotitorul vanatorilor) unde sunt depuse osemintele gasite cu ocazia unor escavari si care se crede ca sunt ale celebrului Leonardo da Vinci. Pentruca si-a trit ultimii ani din viata in aceasta localitate, unde a si murit. , au ajuns in Franta multe opere ale sale, inclusiv Monalisa.

Ca multe alte castele din aceasta regiune, si istoria Castelului Amboise, incepe tot in sec. XI, cand contele de Anjou, a ridicat o fortificatie. Asta a durat pana cand Ludovic al VII-lea, a confiscat-o alaturi de alte proprietati. Ceva mai tarziu, Ludovic al XII-lea, a intarit micuta cetate si a facut cateva imbunatatiri, menite sa ii asigure tot confortul sotiei sale, mama viitorului rege Carol al VIII-lea. Din dragoste pentru locul in care s-a nascut, cand acesta a urcat pe tron, a cerut extinderea si reamenajarea castelului.

Dupa victoria sa din Italia, pe langa obisnuita prada de razboi, el a adus special pentru acest castel; mobilier, covoare, candelabre si sculpturi, tablouri si tapiterii si peste 20 de arhitecti, sculptori, artisi de tot felul si gradinari. A dorit sa faca din Castelul Amboise, cel mai mare si mai frumos castel din regiune.

Din pacate el a murit trei ani mai tarziu si abia Francisc I, va ridica castelul la valoarea sa maxima si apogeul existentei sale. A reusit acest lucru si cu ajutorul lui Leonardo da Vinci.

Ceilalti proprietari, care s-au succedat dupa cum curtea regala ordona, (intrigi, confiscari si interese stateau la baza acestor schimbari), ori nu au avut suficienti bani, ori nu aveau nici un intereres sa pasteze castelul in stare buna. Nu l-au intretinut si a devenit o ruina in care cu greu se putea locui. În timpul Revoluţiei Franceze, cea mai mare parte din castel a fost demolata si o vreme a fost folosit ca inchisoare – va imaginati cum arata o inchisoare medievala? Cata mizerie... cata decadere... cata degradare... (Asta ma face sa ma gandesc la castelele noastre, de care nu se mai ocupa nimeni; din pacate se vede treaba ca se intampla si la case mai mari acelasi lucru).

La sfarsitul sec. XIX, castelul a fost restituit familiei d’Orleans (care il mai stapanise in sec. XVII) si care pentru inceput l-a transformat in azil de batrani.

Cel care i-a redat stralucirea din perioada sa de glorie, chiar daca constructia nu mai este la fel de vasta, a fost Ruprich Victor-Robert, arhitect sef al monumentelor istorice din Franta.

Castelul este in zile noastre proprietatea contelui de Paris, descendent al lui Louis-Philippe, iar prin Fundatia Saint-Louis si prin banii incasati din vanzarea biletelor, reuseste sa intretina castelul. Periodic, in curtea castelului se desfasoara spectacole, scena fiind chiar o parte a curtii iar pentru spectatori exista o tribuna metalica.

Doar un sfert din constructiile care compuneau candva castelul in perioada sa de maxima extindere, s-au mai pastrat. Dar ce a ramas, arata bine si merita vizitat. Mi-au atras in mod deosebit atentia cele doua turnuri; cel din partea de sud are un diametru de 24m. si pereti grosi de peste 4 m. , iar celalalt numit Turnul Cavalerilor (sau turnul Calugarilor), (21m. diam.) are o rampa ce permitea urcarea calare pana in varf. Am urcat si noi pana sus, iar de pe terasa, am admirat cateva clipe micuta localitate strabatuta de Loira. Am trecut prin Apartamentul Gotic, prin Sala Garzilor, si pe Promenada Garzilor, o galerie deschisa, locul de unde garzile suprvegheau Loira si imprejurimile castelului. Am ajuns apoi in Sala Tobosarilor si in Sala de Consiliu.

Dupa ce am revenit in curte am vizitat Capela Saint Hubert. Vitraliile care ilustrează viaţa Sf. Ludovic; sunt mai recente, caci cele originale au fost demult distruse. Gradinile sunt impartite in mai multe zone; Gradina de orient, Gradina cu vita de vie, Gradinile de merisor si in centrul lor este un batran cedru de Liban.

Am plecat de la castel cu regretul ca doar o mica partea s-a mai pastrat pana in zilele noastre, dar admirant tenacitatea cu care si aceasta este intretinuta acum.

Ultimul lucru pe care l-am facut inainte de a parasi localitatea, a fost sa mergem la o cafenea, unde eu am mancat o inghetata mare si buna si ne-am odihnit putin, inainte de a pleca catre urmatorul castel.

---

VIZUALIZĂRI: 6540 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI