O croazieră cu bucluc …

TIPĂREȘTE

De ceva timp, mă bătea gândul să mergem într-o croazieră. Și iată că momentul s-a ivit la începutul lui decembrie 2014, când am văzut pe AmFostAcolo Travel o ofertă foarte bună: Croazieră cu MSC Fantasia, 11 nopți, 8 – 19 februarie, 499 € de persoană, cabină interioară, pe traseul următor:

8 Feb 2015:14:00 - 19:00 Civitavecchia, Italia

9 Feb 2015:08:00 - 17:00 Genova, Italia

10 Feb 2015:13:00 - 18:00 Barcelona, Spania

11 Feb 2015: pe mare

12 Feb 2015:08:00 - 22:00 Casablanca, Maroc

13 Feb 2015: pe mare

14 Feb 2015:08:00 - 17:00 Santa Cruz de Tenerife, Spania

15 Feb 2015:09:00 - 17:00 Funchal, Madeira, Portugalia

16 Feb 2015: pe mare

17 Feb 2015:08:00 - 14:00 Malaga, Spania

19 Feb 2015:09:00 Civitavecchia, Italia

Traseul se poate vedea și pe prima fotografie atașată, iar croaziera cu acest vas și pe acest traseu a fost descrisă aici.

Cu toată reacția deloc entuziasmată a soției, pe motive de ”balans” și posibile grețuri, am decis să nu pierd ocazia și să profităm de această ofertă foarte convenabilă.

Singura problemă care-mi stătea în cale era aceea a aranjamentelor pe care trebuia să le fac la serviciu, pentru a putea pleca în perioada respectivă, aranjamente pe care nu le-am putut finaliza în timp util, drept care practic renunțasem la idee.

Peste vreo două zile după ce comunicasem că renunț, mă sună o cunoștință, care lucrează la o firmă de turism din oraș și la care apelasem să-mi caute cele mai convenabile zboruri, în eventualitatea că pot rezerva croaziera. Ca să vedeți ce rol poate juca întâmplarea … De obicei îmi fac singur rezervările de orice fel (hotel, mașină de închiriat, zbor cu avionul), dar de data aceasta, e drept, în primul rând din motive de lipsă de timp, am apelat la serviciile unei agenții.

Și cum spuneam, primesc un telefon:

- Mai sunteți interesat de croazieră?

- Aș fi, dar din păcate a trebuit să renunț, pentru că nu aveam toate aranjamentele rezolvate la serviciu. Culmea e că, între timp, le-am rezolvat, deși nu mai e nevoie …

- Poate că totuși se mai poate … M-au contactat cei de la firma xxx, cu o ofertă Last minute la croaziera care vă interesa. Și în plus, ca bonus, la același preț, dacă acceptați, aveți și cabină exterioară cu balcon … Ce ziceți?

- Păi, ce pot să zic, decât un mare DA!

Și iată-ne pregătindu-ne de prima escapadă de acest fel, pe care urma să o facem. Citisem, cred, toate review-urile de pe AFA cu privire la croaziere, așa că nu ne mai rămânea de făcut decât să ne pregătim bagajele și să plecăm la drum.

Cum pe materialele primite de la agenție se preciza că ora de îmbarcare era 14, aveam nevoie de un zbor matinal. Singurul zbor la o oră convenabilă era (în ziua îmbarcării, 8 februarie) cel al companiei Wizz Air. Despre această companie nu aveam o impresie prea bună, mai ales din cauza sistemului de îmbarcare gen ”autogara de la țară” pe care îl practică și pe care mulți dintre voi îl cunoașteți: ordinea de îmbarcare este aleatorie, iar ocuparea locurilor tot așa. Cine dă mai tare din coate urcă primul și își alege locul; cei din urmă, se așază unde mai găsesc un loc liber. E drept, la rezervarea online este și o opțiune (cu plată) pentru rezervarea locului, pentru care chiar plătisem, dar când am primit biletul electronic pe email nu scria nimic legat de asta, așa că eram într-o ceață completă. Mi-am zis însă că, dată fiind situația și durata zborului fiind mică, nu va fi o problemă prea mare locul unde vom sta.

Am plecat de acasă pe la 2:30 dimineața (decolarea era prevăzută la 6:30), am lăsat mașina la o parcare de lungă durată (cea mai ieftină, dintre toate) și am mers la aeroport, pentru check-in.

Înainte de îmbarcarea propriu-zisă, se anunță că cei cu prioritate de îmbarcare trebuie să treacă la ieșirea prioritară. Mergem acolo și intrăm primii la îmbarcare. Surpriza este că avem prioritate și în autobuzul articulat, care ne transportă la avion. Cei cu prioritate la îmbarcare avem la dispoziție o zonă separată de rest, situată în partea din față a autobuzului. În timp ce ceilalți pasageri se înghesuie ca sardelele, noi, cei cu prioritate la îmbarcare putem sta și pe câte două scaune … :))

Ajunși la avion, urcăm și o stewardesă ne precizează că ne putem așeza pe orice loc din primele trei rânduri (evident, celorlalți li se spune contrariul). Cum eram primii, ne-am așezat chiar pe primul rând, care are avantajul unui spațiu mai mare pentru picioare.

La un moment dat, lângă noi se așază o doamnă între două vârste, dar stewardesa i se adresează ferm, invitând-o să ocupe un loc mai în spate. Doamna însă îi spune la fel de ferm că știe că sunt locuri speciale, dar că plătește. Așa am aflat că poți plăti chiar în avion (ți se dă și chitanță) locul prioritar. E drept, costă mai scump (12 €) decât dacă rezervarea se face online, odată cu cumpărarea biletului.

Zborul a decurs normal, fără întârziere, singura problemă fiind aceea că, la un moment dat mi s-au înfundat complet urechile, desfundarea lor având loc treptat și încheindu-se abia la vreo două ore după aterizare.

Așa cum se știe, compania Wizz Air operează pe aeroportul Ciampino, un aeroport mai mic, situat la 15 km S-SE de Roma.

Ajunși aici, după recuperarea bagajelor am ieșit în fața aeroportului, unde m-am dus să mă interesez (doar așa, ca să nu zic că nu am întrebat) cât m-ar costa taxiul până în Civitavecchia, de unde se făcea îmbarcarea. Prețul: 100 €. De fapt, mă informasem cum stau lucrurile foarte bine de acasă, mai ales de pe acest sait.

Despre transferul aeroporturi (Ciampino, Fiumicino) – Roma și (eventual) Civitavecchia, am să scriu însă un review separat.

În sfârșit, ajungem la vasul de croazieră, unde, pe chei, se află o construcție care folosește drept punct de îmbarcare. Predăm mai întâi bagajele, arătând voucherul de rezervare pe care era trecut numărul cabinei, primim în schimb o hârtie, pe care este trecut un număr (al nostru era 9), după care mergem la check-in.

Aici este o sală mare, unde te întâmpină mai întâi cei cu oferte la pachetele de băuturi. Mulți din cei care lucrează aici sunt români (de fapt, mai mult românce). Tot aici ni se oferă gratis pahare de unică folosință pline cu apă, sau sucuri.

Sunt și niște ghișee, la care e și o coadă, dar încă nu mergem acolo. Din când în când, în difuzoare se anunță ca cei cu numărul x să meargă la coadă. La sosirea noastră, x era egal cu 5. Până la 9 părea că vom avea mult de așteptat, ținând cont că sala era plină, cei care se aflau acolo fiind în număr de câteva sute.

Surprinzător, lucrurile au mers mult mai repede decât mă așteptam, astfel că, după aproximativ jumătate de oră suntem chemați și noi. Ne așezăm la rând și, pe măsură ce unul dintre ghișee se eliberează, rând pe rând, cei de la coadă se prezintă la acestea. Ajungem și noi, prezentăm documentele, inclusiv pașapoartele și ni se dau cardurile individuale, folosite și ca document de identificare pe navă și la coborârea și urcarea pe ea, dar și ca mijloc de plată la achiziționarea oricărui bun, sau serviciu pe navă.

Cardul trebuie să fie încărcat cu bani cash (minim 250 € de cabină), sau să i se atașeze un card de credit. Am citit pe aici păreri cum că nu e bine cu cardul de credit, mai bine e să pui o sumă cash. Eu cred că, dimpotrivă, e mai bine cu cardul de credit, formalitățile fiind mai rapide și, în plus, ai posibilitatea să verifici toate tranzacțiile făcute, chiar și după doi ani. Am mai citit și că ai putea să fentezi sistemul și să nu plătești acea sumă fixă (8,50 € pe zi de persoană), pentru serviciile personalului, pretinzând că vrei să dai acea sumă cuiva anume. Da, este posibil, dar asta mi se pare un pic meschin, gândindu-mă că, de fapt, oricum pe ansamblu beneficiezi de serviciile tuturor membrilor echipajului și cel puțin eu nu am întâlnit pe vreunul dintre aceștia care să nu fi fost cu zâmbetul pe buze și foarte amabil.

După aceste formalități, am trecut pe la punctul de control, care este ca cele de pe aeroporturi, dar mai neglijent și ne-am îndreptat spre vas. La ieșirea din sala de check-in suntem întâmpinați de două doamne cu un aparat de fotografiat profesional, care ne propun să facem niște fotografii. Am mai întâlnit în multe alte locuri astfel de oferte și, cum știam că nu te obligă nimeni să cumperi fotografiile, decât dacă-ți plac, am acceptat să pozăm la o timonă, având în spate o fotografie imensă a vasului de croazieră MSC Fantasia. După asta, una din doamne încerca să ne convingă să profităm de o ofertă foarte tentantă, moment în care am dat-o direct pe românește, când am observat că doamna, în loc să spună ”viaggi”, sau ”escursioni”, a zis un ”excursii” neaoș românesc. Doamna a rămas puțin surprinsă, dar având acum și avantajul posibilității exprimării fără dificultăți, a continuat să ne vorbească despre ofertă, dându-ne și alte amănunte personale, printre care acela că e din Brașov (cealaltă era din Constanța):).

Adevărul că oferta era foarte tentantă (motiv pentru care am acceptat-o) și consta din trei DVD-uri (My Ship, My Cruise, My Excursion), un CD cu 50 de fotografii de pe vas și patru fotografii cu noi, făcute ”la timonă”, fiecare de dimensiunea ceva mai mică de A4, totul la prețul de 34 €. Am dat cardul proaspăt primit pentru plată și mi s-a spus ca, în preziua debarcării, să trec pe la departamentul Photo Shop, ca să iau materialele. La acest departament lucrau în majoritate români.

Nu am să dezvolt mai departe descrierea vasului și croazierei, din două motive. Primul este că a făcut-o foarte bine înainte GabrielaG, în review-ul de care aminteam mai sus și poate o vor face și ceilalți membri AFA care au participat în același timp cu mine la această croazieră (știu cel puțin patru persoane). Al doilea se va vedea în continuare.

În sfârșit, urcăm pe navă și mergem mai întâi pe puntea 11 Meraviglia, unde se afla și cabina noastră, cu numărul 11115. Am intrat și am făcut o primă ”inspecție”. Mulțumiți de ceea ce găsisem, cum trecuse deja de vremea prânzului, am urcat pe puntea 14 să mâncăm ceva, după care am trecut și la ”inspecția” navei. La ora șase seara, când nava s-a pus în mișcare spre prima destinație a croazierei, am fost convocați în sala de spectacole, la instructajul pentru situații de urgență. Aici am făcut cunoștință și cu alți români și, după încheierea instructajului am plecat să descoperim, în continuare lucruri noi pe navă. Nu am stat totuși prea târziu, mai ales că nu mai dormisem de la ora 2 dimineața și ne-am dus la culcare.

Dimineața, m-am trezit devreme, pe la șase, tocmai bine să asist la intrarea navei în portul Genova, scăldat în primele raze ale soarelui.

După ce am mâncat, am coborât la țărm, să vizităm orașul. Am făcut un tur al acestuia cu busul turistic, la sfârșit acesta lăsându-ne în fața celebrului Aquario di Genova, pentru vizitarea căruia luasem bilete odată cu cele pentru busul turistic.

În acest moment, povestea a căpătat un curs neașteptat. Dintr-o dată mi s-a întunecat vederea și am simțit o slăbiciune generală în corp, însoțită de o durere difuză în brațe și umeri. M-am așezat pe o bancă din apropiere și, după câteva minute părea că mi-am revenit, așa că am vizitat și acvariul. O minunăție, despre care am să vă povestesc în alt review!

La ieșire însă aceeași poveste … pe care nu o mai lungesc, cert este că am ajuns la Serviciul de Urgență al Spitalului Galliera, din Genova, asta pentru că soția mea a chemat salvarea în ciuda faptului că eu insistam să mai stăm puțin și am să-mi revin.

După un control rapid, au adus un electrocardiograf portabil și medicul îmi spune că electrocardiograma nu a ieșit bine și că trebuie să fiu internat pentru cel puțin patru zile.

- Cum, dar nava mea de croazieră pleacă la ora șase! , zic eu.

- Îmi pare rău, dar cred că va trebui să amânați croaziera pentru altă dată, îmi răspunde cu un zâmbet ușor medicul.

Lăsați câteva minute (eu și soția) să ne hotărâm cum procedăm, am hotărât (eu) că nu e cazul să rămână și soția, în sprijinul hotărârii mele venind și părerea fermă a medicului și a celorlalți prezenți. Cu chiu cu vai, folosind și ”mijloace de constrângere”, am convins-o să continue croaziera. Cât timp s-a dus să-mi aducă bagajele de pe navă, eu am fost dus de urgență într-o sală operatorie, unde un alt medic, foarte amabil și dornic să-și exerseze și demonstreze calitățile de chirurg pe seama mea :)), mi-a explicat că urma să fiu supus unui examen de angiografie și, în funcție de constatări, să se ia o decizie.

Ca urmare, am fost supus acestei examinări neinvazive, ce constă în injectarea unei substanțe de contrast, care permite examinarea stării arterelor, în cazul meu a celor coronare. După câteva minute, medicul îmi spune:

- Domnule, cred că am găsit problema dumneavoastră. Artera coronară dreaptă tocmai ce s-a înfundat. Iată ce a cauzat starea dumneavoastră. În consecință, vom proceda la o angioplastie, cu montarea unui stent, care să împiedice obstrucționarea din nou a arterei. Veți vedea că imediat vă veți simți mai bine.

În timp ce îmi introducea sonda pe la încheietura mâinii drepte, până în arterele coronare, doctorul Andrea Rolandi a continuat să-mi explice ce face și să mă țină de vorbă. La un moment dat, mă întreabă dacă locuiesc chiar în Genova.

- Nicidecum, îi replic eu. Eram doar în trecere când mi s-a întâmplat necazul … Prin Italia nu am ajuns decât de câteva ori, numai în scopuri turistice.

- Da? Și unde ați învățat italiana?

- Păi, în primul rând, româna seamănă foarte bine cu italiana și atunci când nu seamănă, seamănă franceza. Apoi, în anii ’90 mă uitam foarte mult la canalele TV italiene și asta mi-a completat ”studiile”.

În sfârșit, după vreo 45 de minute, intervenția s-a încheiat, dar doctorul mă anunță că va trebui să mai suport o intervenție asemănătoare, deoarece nici artera coronară stângă nu stă prea bine, având și ea o zonă obstrucționată în proporție de vreo 60%.

După asta am fost dus la secția de reanimare, unde am stat de luni până miercuri după-amiază. Între timp, am devenit ”curiozitatea” secției. Toți veneau să mă întrebe de vorbă, am avut chiar plăcerea să discut cu o doctoriță, care a venit special să-l vadă pe românul care a învățat italiana de la televizor … =)).

Miercuri am fost transferat într-o rezervă de două paturi și joi am suportat cea de-a doua intervenție cu montarea unui al doilea stent, urmând să fiu externat lunea următoare. Vineri mi s-a făcut o nouă electrocardiogramă (de fapt, mi se făcea zilnic câte una) și o ecocardiogramă (aici, asistenta doctorului era o româncă din Iași, stabilită la Genova de 20 de ani). După-amiază doctorița care mă avea în grijă vine și îmi spune că rezultatele electrocardiogramei și ecocardiogramei precum și celelalte măsurători și analize au arătat că m-am recuperat foarte bine și pot să mă externeze chiar a doua zi, sâmbătă.

- Asta dacă nu aveți nevoie de mai mult timp pentru a face aranjamentele necesare. Dacă aveți nevoie de mai mult timp, putem să vă externăm, așa cum v-am spus inițial, luni îmi spune ea.

Evident, chit că am fost tratat excelent, că am beneficiat de toată atenția din partea tuturor, începând cu șeful secției, ceilalți medici și sfârșind cu ultimul infirmier, fără ca vreun moment să simt că cineva ar fi așteptat vreo ”atenție” din partea mea (lucru valabil pentru toți pacienții), am acceptat imediat externarea a doua zi.

Să vă mai spun câteva lucruri. Toată secția era de o curățenie desăvârșită, inclusiv la toalete, baie. Mâncarea ni se aducea la ore fixe, meniul fiind înscris pe un bon, pe care mai era trecut numele, numărul patului și numărul de calorii. Patul era unul ergonomic, pe care mi-l puteam regla cum doream, printr-o comandă electrică. Acest pat mi s-a păstrat și la mutarea în rezervă, ca și noptiera, care m-a însoțit și ea. Lenjeria de pat mi se schimba zilnic! În două zile, am primit și vizita unor preoți (evident, catolici), care ne-au binecuvântat și s-au rugat pentru sănătatea noastră. Într-o seară, când era program de vizite (care program era strict respectat!), am primit vizita unei doamne pensionare, fostă profesoară de franceză, care făcea voluntariat mergând să stea de vorbă cu cei la care nu venea nimeni în vizită. Impresia generală era de ordine, fiecare știa foarte bine ce are de făcut și chiar făcea. Toți erau extrem de amabili cu pacienții și permanent gata să le ofere ajutorul. Plus dotările tehnice de ultimă oră. Ca la noi, nu-i așa? ROFLMAO

Dar să revenim. A doua zi, sâmbătă, după masa de prânz, a venit doctorița, însoțită de o asistentă și mi-a adus scrisoarea către medicul meu de familie, în care explicase toate cele întâmplate, planul de tratament și recomandările, alte câteva documente, plus două dosare, cuprinzând descrierea intervențiilor de angioplastie, inclusiv cu câte un CD, cu imagini și alte date.

Mi-a spus să le citesc și, dacă am neclarități, sau întrebări, să-i spun. Mi-a mai făcut câteva recomandări verbale, după care m-a lăsat singur, spunându-mi că va veni din nou asistenta să-mi aducă medicamentele. Aceasta s-a întors după vreo jumătate de oră, cu o pungă de medicamente pentru o lună și m-a întrebat dacă am întrebări. Nu aveam, pentru că toate detaliile erau în documentele primite, drept pentru care mi-a întins mâna și mi-a urat sănătate și drum bun.

I-am mulțumit și, oarecum contrariat, am întrebat-o:

- Asta-i tot? Nu vă trebuie asigurarea medicală a mea?

- Asta-i tot. Nu e nevoie de asigurare medicală, a fost un caz de urgență.

Așa că, mi-am luat rămas bun de la colegul de rezervă (un bărbat simpatic, de 84 de ani, cu care m-am înțeles foarte bine) și am plecat. Îmi rezervasem deja pe booking.com o cameră pentru două zile la un hotel din Genova (am uitat să precizez că în tot spitalul este acces gratuit la internet WiFi), așa că m-am suit într-un taxi și m-am dat jos la hotelul Nologo, situat lângă gara Genova Brignole (mai este o gară, în nord-vestul orașului, Genova Piazza Principe) și foarte aproape de orașul vechi și de Ponte Monumentale, de pe Via XX Settembre. După ce m-am instalat în hotel, am ieșit la o plimbare în oraș. Am dat o tură prin Piazza de Ferrari, am vizitat și Palazzo Ducale, apoi Cattedrale di San Lorenzo și Chiesa del Gesù, două biserici foarte frumoase, pe care mi le recomandase și soția colegului de rezervă. M-am întors la hotel cu un mic ocol prin Piazza Colombo, unde ochisem o pasticceria cu niște produse delicioase.

A doua zi am făcut o plimbare mai lungă, până pe Via Garibaldi, unde am stat vreo trei ore și jumătate în excelentul complex Musei di Strada Nuova, astfel că nu mi-a mai ajuns timpul să iau unul dintre cele vreo opt funiculare ce urcă pe înălțimile din jurul orașului, de unde, așa cum mi-a spus recepționerul de la hotel, se vede o priveliște deosebită. La întoarcere, am vrut să trec pe la aceeași pasticceria, dar foarte aproape de hotel am dat de o crêperie, unde am mâncat un yogurt gelato delicios, urmat de o clătită uriașă, umplută cu dulceață de fructe de pădure, acompaniată de o Peroni.

A doua zi m-am sculat devreme și am luat intercity-ul de la ora 9:00 spre Roma. Am ajuns pe la 14:30 în gara Termini, de unde, în cinci minute am ajuns la B&B Sergio House, unde îmi rezervasem o cameră pentru trei zile. După-amiaza m-am plimbat prin apropiere (Basilica Papale di Santa Maria Maggiore, Piazza della Repubblica) după care m-am întors la hotel, pentru că a doua zi urma o zi grea: Musei Vaticani, pentru care făcusem în urmă cu două zile o rezervare (vizită ghidată, grup pentru engleză). Vizita era planificată de la 11:30, așa că, ajuns cu vreo două ore înainte, mi-am pierdut timpul în imensa piață San Pietro. Evident, după vizită, am profitat de ocazie și am petrecut vreo două ore în Basilica San Pietro, pentru că întreg Vaticanul este un loc în care, efectiv nu mă plictisesc, chiar dacă aparent nu fac nimic, doar pierd timpul. Am ajuns la hotel abia spre seară.

Ziua următoare am făcut o plimbare lungă, începând cu Colosseumul, apoi Via dei Fori Imperiali, Forumul lui Traian, Piazza Venezia, Campidoglio, Chiesa del Gesù, Pantheonul, Piazza Navona, cheiul Tibrului (pe la Palatul de Justiție), înapoi pe Corso și, în final, Piazza del Popolo (ca să nu enumăr decât câteva repere).

Am ajuns seara la hotel, unde mi-am pregătit bagajele. A doua zi m-am trezit ”de voie”, mi-am luat bagajele și m-am îndreptat spre Termini. Am luat un autobuz, care m-a dus la aeroportul Fiumicino într-o oră. Ajuns în sala de așteptare de la terminalul C2, am mâncat o salată italiană și una de fructe (zisă ”Macedonia”, nimeni nu știe de ce), am băut o cafea, m-am conversat cu o domnișoară simpatică și amabilă de la biroul Blue Air, după care mi-am recuperat soția, sosită cu trenul de la Civitavecchia, ne-am urcat în avion (cursa Blue Air), am aterizat fără probleme la Otopeni, mi-am recuperat mașina de la parcarea de lungă durată și, după încă două ore eram acasă.

Asta a fost prima mea croazieră. Acum, mă gândesc că nu am pierdut totuși foarte mult. Barcelona o mai văzusem de două ori, prin Malaga ne mai plimbasem vreo trei zile, iar Genova am bătut-o la pas după externare. Cu alte cuvinte, am pierdut ”doar” Casablanca, Santa Cruz de Tenerife și Funchal. Am câștigat în schimb trei zile pentru Roma. Și, ce e mai important, am inaugurat o nouă formă de turism: turismul medical.

Una peste alta, zic că am ieșit în câștig. Voi ce părere aveți? :)

---

VIZUALIZĂRI: 7296 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI