ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.11.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 18.11.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 18 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
60.00%
Către satisfăcător
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

China 2010 - pas cu pas (episodul 8)

Ilustrație video-muzicală
MUSIC FROM CHINA 01

TIPĂREȘTE

Articolul este parte a serialului China 2010 - pas cu pas ce continuă cu episodul 8 - Templul Paradisului şi Raţa de Beijing

episodul anterior il gasiti aici

Azi ne-am propus să o luăm mai uşor. Am văzut Marele Zid, Oraşul Interzis, ţurloaiele mele sunt destul de afectate. Hai la Templul Paradisului (Temple of Heaven), acolo e şi un parc, ne putem odihni. Suntem în acel moment în care, după câteva zile de alergătură frenetică, simţim primele semne de oboseală. Aşa am păţit-o şi în ieşirile anterioare. Îmi amintesc şi acum ora de somn, pe o bancă din faţa Palatului Imperial Sento din Kyoto.

Pentru că ne-am trezit mai târziu, băgăm direct de prânz, azi încercăm pentru prima dată raţa de Beijing (Beijing Duck sau Pekin Duck), celebra specialitate locală. Restaurantele din hutong nu ne prea atrăgeau aşa că am mers în spatele tarabelor de pe Snack Street la un restaurant ochit cu o zi în urmă. Şi nu am dat greş. A fost cea mai delicioasă masă din China, pe lângă faptul că am luat cam mult şi nu am reuşit să terminăm. Ni s-au adus pe o farfurie câteva mici clătite din aluat, ceapă şi castraveţi, sos de soia, un bol mare de orez şi bineînţeles raţa, tăiată în felii mici. Se iau 2-3 bucăţi de raţă, se inmoaie în sos, se pun pe o foiţă de aluat, se garniseşte cu un castravete şi câteva firicele de ceapă şi se rulează. Se hăpăie pe nerăsuflate. Foarte bună raţa asta.

După prânz luăm metroul în direcţia templului. Intrarea în parc e destul de scumpă, pentru templu se percepe extrataxă. S-au şmecherit chinezii de la un timp, totul se plăteşte şi nu cu bani puţini. Templul este foarte interesant, exact la fel ca poza de pe capacele vechi cu alifie... made in China. Este cel mai mare din ţară, aici venea Împăratul să se roage pentru recolte bogate. Găsim în parc şi construcţii adiacente, precum Bolta Imperială a Paradisului sau Altarul Circular, unde se aduceau ofrande prin sacrificarea animalelor. Sunt 9 cercuri concentrice, se spune că dacă stai în centru te simţi în centrul Universului. Evident, toţi chinezii, (evident, nu puţini la număr) se îngrămădeau să se pozeze în centrul Universului, în poziţia clasică cu mâinile în sus şi semnul victoriei. Din nou primesc solicitări să pozez pe post de maimuţă. Vine unul tremurând de emoţie, cu o engleză hămăită de 2 lei, să fac o poză cu nevastă-sa... o urâtanie cu dinţi lipsă (n-am înțeles nimic din ce a zis, dar am bănuit ce vrea și i-am zis "ok"). Fie.

În parc am văzut un paradox... o familie, mamă, tată plus doi copii. Cum adică doi... ? Nu există aşa ceva în China, politica unicului copil e foarte strictă. Probabil unul din ei era "închiriat", deşi nu părea. Mergem mai departe. Mulţi chinezi jucau cărţi, în special babalâci. Ieşim din parc. E deja după amiază şi ar merge o masă.

Sigur găsim în downtown. Mergem să vedem clădirea nouă a CCTV, e într-adevăr o structură impresionantă, dar niciun mall în jur. Am observat că, în afară de zona Wangfujing, nu prea găseşti galerii comerciale în Beijing. În schimb găseşti zgârie nori, parcă ridicaţi în grabă şi doar din dorinţa de a fi acolo. În ultimii ani, în Beijing s-a construit susţinut, peste tot se văd clădiri noi şi moderne, dar totuşi ponosite, nu au acea sclipire faţă de cele din Singapore sau Hong Kong. Lângă ciudata structură a CCTV este alta aflată în reconstrucţie. În 2009 de Anul Nou Chinezesc, petrecăreţii s-au încins în asemenea hal încât de la atâtea artificii au dat foc clădirii, distrusă aproape în totalitate. Ne aşteptam să vedem o mare de biciclete, aşa cum ştiam din documentarele TV. Prea puţine, acum chinezul a evoluat, produce şi umblă în maşini (am văzut o grămadă de mărci producţie autohtonă, total necunoscute în Europa), iar traficul este din ce în ce mai aglomerat. China nu resimte criza, mai ales la nivel naţional, cu toate că, cel puţin în Beijing, oamenii de rând ne par modeşti, sărăcăcios îmbrăcaţi.

Albumul complet de fotografii îl găsiţi aici

Urmează episodul 9 - Palatul de Vară

## end review sc

[fb]
---
Trimis de badge® in 28.11.10 00:17:14
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA. A mai fost în/la: China, Hong Kong, Macao
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2117 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (badge®); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 De muncă la bolul de supă și Rața de Beijing
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 8401 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

dandana
[28.11.10 00:49:52]
»

au voie al doilea copil daca primul e fata

ms65
[28.11.10 07:39:01]
»

super... stii ceva? am citit pe nerasuflate aceasta noua experienta si nu mai am rabdare... nu poti sa ne dai doua seriale intr-unul??? tot e criza... oricum pleaca spre tine maxim de puncte...

webmaster13
[28.11.10 08:10:25]
»

Eu recunosc am devenit dependent de impresiile lui @badger, merg atat de bine la cafeaua de dimineata!

Am atasat si o melodie de data aceasta ceva mai contemporana!

TEOANCA
[28.11.10 08:32:09]
»

Gandesc ca daca tot ai avut asa succes la chinezi pentru sotiile lor, poate merita sa incepi ceva afaceri pe acolo. Primul pas e facut. Si ne trimiti si noua rev. live: -)) Mare bucurie ne-ai face!

@badger am putea verifica asa si teoria conform careia dansii au ochii aceia oblici de la prea mult ceai.

Votul meu impreuna cu niste hohote de ras. Nu ma pot abtine cand citesc tot ce scrii.

Michi
[28.11.10 10:53:41]
»

Nu cred ca e o noutate daca ti se spune ca pe langa informatii, detii si talent. Urmarea?

ceasornicarul
[28.11.10 17:01:09]
»

Au ajuns ei la un standard ridicat dar sunt totusi comunisti si aici ma refer la stilul de viata, modul de a se imbraca, etc. Sa nu uitam de zonele foarte sarace ale Chinei unde populatia traieste la limita saraciei. Singapore, Hong-Kong, Taiwan, Japonia, Coreea de Sud sunt mult superioare la toate capitolele. Am un mare semn de intrebare pentru acest bum economic al Chinei mai ales in ultimii doi ani, ceva este putred. Sper ca, Hong-Kong sa nu se schimbe odata cu trecerea sub jurisdictia Chinei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
creivean
[29.11.10 20:26:47]
»

Mâncare chinezească de la mama ei de acasă, plus Templul Paradisului, nu-i de loc puţin, chiar şi pentru o zi în care ţi-ai propus s-o iei mai uşor. Încă o dată, felicitări.

biancuta
[29.11.10 20:38:44]
»

Frumoasa prezentare, la fel si Templul Paradisului! Oare chiar asa o fi, au voie al doilea copil daca primul e fata?

creivean
[29.11.10 20:46:39]
»

Cuplurilor din oraşe le este permis să aibă doi copii dacă atât soţul, cât şi soţia, au fost copii singuri la părinţi. Totodată, cuplurile din mediul rural au voie să aibă doi copii daca primul născut este o fată., de aici.

biancuta
[29.11.10 20:56:11]
»

Multumesc, @creivean, pentru informatii! Imi amintesc ca am vazut de curand la TV despre violente in cazul femeilor insarcinate cu al doilea copil si credeam ca nu se poate de nici un fel cu doi copii.

badge®AUTOR REVIEW
[29.11.10 21:07:23]
»

Da, e posibil. Interesant articolul. Am înțeles că în mediul rural le cam făceau de petrecanie nou născuților dacă se nășteau fete... de aici și dezechilibrul demografic de azi.

liviadavidescu CONS. ONORIFIC AFA / CHINA
[29.11.10 21:11:37]
»

@biancuta, de la ghidul nostru chinez am aflat lucruri interesante, sau mai bine zis propria lor viziune asupra unei politici demografice pe care noi europenii nu o putem califica decat cruda.

In primul rand spunea ca daca nu ar fi fost aceasta limitare la un singur copil, inceputa in anii "70 (era si cazul lui, mai bine zis al parintilor lui), China nu ar fi avut acum 1,3 miliarde de locuitori, ci vreo 2 miliarde... de unde resurse de hrana pentru toti acesti oameni? ne intreba el, retoric, fireste.

In aceste conditii, a existat o politie secreta care s-a ocupat numai de identificarea femeilor cu a doua sarcina... le obligau sa faca avort imediat ce le gaseau.

La tara, daca primul nascut era fata, era riscul sa fie ucisa la nastere. de catre rudele apropiate... un al doilea copil nu mai puteu avea, iar ei aveau nevoie de baieti, pentru muncile campului.

Acum, e adevarat ce spunea creivean... pot avea doi copii daca primul e fata.

In China acumm e o problema sa fii barbat la 20-30 de ani si sa vrei sa te insori. Ca sa gasesti o "good woman" ca sa-l cite pe Tim, trebuie sa ai casa si masina... altfel, fetele, mult mai putin numeroase... fac nazuri.

Pe principiul ca in China BMW inseamna Buisness Money Women...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
badge®, biancuta, ceasornicarul, dandana, liviadavidescu, Michi, TEOANCA
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperind China - o lume aparte:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067049026489258 sec
    ecranul dvs: 1 x 1