Praga – Don’t wake up the ghosts!

TIPĂREȘTE

Ca de obicei la fiecare sfârşit de concediu ne rezervăm trei – patru zile pentru o escapadă în doi, o gură de aer, o sesiune de încărcare baterii. Escapada acestei ture de concediu a avut ca destinaţie Praga. Ce s-ar mai putea spune pe lângă ce s-a scris până acum, nu ştiu. Voi încerca însă sa relatez experienţa noastră pragheză, oraşul de pe Vltava aşa cum l-am văzut noi, şi trebuie să menţionez încă de la început că este primul oraş despre care am spus “aici m-aş muta! ” (între timp am sondat puţin terenul privitor la climă, statistica zilelor ploioase, vântoase, etc., şi m-am cam răzgândit).

Pregătiri, alegeri, rezervări

Prin luna martie, după întoarcerea din Napoli, am început să sondăm terenul pentru următorul city break, având în vedere că deja aveam antamat sejurul de mare al copiilor: 27 mai – 6 iunie – Thassos, Grecia (despre care am scris pe larg aici). “Păi după ce ne punem nervii pe bigudiuri 10 zile la mare, nu merităm şi noi o gură de aer proaspăt? ”. Bun, zis şi făcut.

Ne-am îndreptat, bineînţeles, atenţia spre low-costuri. Ne făceau cu ochiul Bologna (dar totuşi, prea multă Italie…), Eindhoven, Oslo, etc. La un moment dat, jumătatea mea la bine şi la rău vine cu o idee. “Auzi, nu ai spus că … are cursă din Bergamo la Praga? Hai poate o lipim aşa, că avionul de linie ne rupe la buzunare.”. Şi a început căutarea…

În două săptămâni de la această discuţie aveam luate biletele de avion: Bucureşti – Bergamo şi Praga – Bergamo. Astea le găsisem la ofertă şi aşteptam să scadă celelalte două. După încă două săptămâni am luat Bergamo – Praga şi după încă o săptămână – o săptămână jumate Bergamo – Bucureşti. Perioada: 9 – 13 iunie împărţită astfel: Bucureşti – Bergamo, Bergamo – Praga – 9 iunie; Praga – Bergamo – 12 iunie; Bergamo – Bucureşti – 13 iunie. Exista zbor din Bergamo către Bucureşti şi pe 12 iunie, dar diferenţa era doar de trei sferturi de oră între cele două şi nu am vrut să riscăm. Cost total două persoane cu bagaje mici de mână: 420 RON, adică aproximativ 90 de euro.

Cazarea în Praga a fost aleasă de domnul meu, Abito Hotel, unitate cotată cu trei stele, unde costul total pentru trei nopţi cu mic dejun inclus şi taxă de oraş s-a ridicat la 120 euro. În Bergamo, o noapte, cazarea am avut-o la My Room Eco: 50 euro/ camera dublă, mic dejun inclus. Ambele hoteluri vor avea review separat, iar Bergamo... a fost surpriza-surprizelor...

Astfel, după o muncă de vreo lună jumate, am reuşit să avem antamat un city break de patru nopţi în Praga via Bergamo la un preţ de aproximativ 260 euro/două persoane/transport, cazare şi mic dejun. Nu cred că am fi putut scoate mai ieftin de atât…

Transportul în Praga

Încă de la sosirea în aeroport am achiziţionat abonamentul valabil 72 de ore din momentul validării şi care e valabil pe toate liniile de transport în interiorul Pragăi: autobuze, tramvaie, metrou, inclusiv pe autobuzul de la şi spre aeroport. Cost abonament 310 kc/ persoană, adică aproximativ 13 euro. Cursul de schimb este cam 25 kc=1 euro.

De la aeroport se ia autobuzul 119 până la staţia Dejvicka care este capătul liniei de metrou verzi şi de acolo... fiecare unde are nevoie.

Praga are trei linii de metrou, toate trei trecând prin centru. De la aeroport, odată cu abonamentul se dă şi o hartă a transportului în comun, care nouă ne-a fost de mare folos după ce am citit cu atenţie menţiunile din dreapta. A fost însă nevoie să ne luăm o ţeapă ca să deschidem harta şi să o citim cu atenţie. Astfel am aflat că în orele de vârf anumite tramvaie sunt dublate numai pe zonele din centru şi când te urci în tramvaiul care are afişat numărul corect trebuie să te uiţi şi la afişajul cu staţia terminus că altfel rişti să te lase în drum. Alte linii de tramvai şi autobuz circulă doar între orele 8 AM şi 6 PM, deci dacă plănuieşti ceva prelungit în centru, uită-te cu ce ajungi acasă, şi tot aşa.

În concluzie, puţină atenţie şi totul poate merge ca pe roate. Transportul de noapte funcţionează foarte bine, după ora 12.00 AM intervalul este de 30 de minute între garnituri. Fiecare staţie de tramvai şi de autobuz are afişat orarul curselor, orar care este respectat în proporţie de 99%.

Praga, altfel

De când am plecat pe ideea de Praga, eu am avut ca şi obiective de atins: croaziera pe Vltava şi turul oraşului denumit “Praga, ghosts and legends”. Ar mai fi fost în program turul castelelor, turul catacombelor, dar urma să vedem la faţa locului ore, preţuri, etc.

Şi faţa locului ne-a dat peste faţă…

Am ajuns în Praga într-o duminică pe 9 iunie la ora 14.00. Încă de marţi ploua în reprize. Inundaţii, Vltava era… vâltoare, evacuări, croazierele – suspendate. O nebunie curată. Bun, şi totuşi ce facem? Doar n-am venit degeaba ca să stăm în camera de hotel, să ne uităm cum plouă şi să ne blestemăm zilele. Drept pentru care am luat-o uşor la pas, am plecat de la hotel şi ne-am oprit la Baumax-ul din apropiere de unde ne-am achiziţionat o umbrelă sănătoasă pentru că pe lângă ploaie mai bătea şi vântul în rafale de te lua pe sus. Umbrela măcar nu s-ar fi rupt, chiar dacă exista riscul să ajungem ca Mary Poppins.

Înarmaţi cu umbrela-minune am pornit-o spre centru: tramvaiul 11 până la staţia Muzeum şi apoi metroul până la Mustek. Şi gata, suntem în centru. Da’ plouă nenicăăăăă!!! Şi acum ce facem? “Eu vreau supă de usturoi în pâine! ”, am strigat spre tovarăşul meu de viaţă. “’ţi-ar supa să-ţi fie că de la Bucureşti m-ai înnebunit cu ea. Hai să căutăm! ”. Obosiţi de pe drum cum eram, mai ales că zborul Bergamo – Praga a fost numai cu turbulenţe şi goluri de aer, uzi fleaşcă la picioare, flămânzi nevoie-mare, am găsit un restaurant deschis pe o străduţă mai lăturalnică, am intrat şi am întrebat de supă în pâine. Când am auzit că au, n-am mai întrebat de care e, nu ne-am mai uitat la preţ ci ne-am aşezat la o masă, am cerut două supe, două beri şi un platou tradiţional cehesc cu două farfurii. Tare deştepţi am fost, că platoul ăla era cât China chiar dacă era trecut la mâncare pentru o persoană. Nici nu l-am terminat. Supa, era de varză, nu de usturoi, dar absolut delicioasă, iar berea, ne-a adus la halbă de jumătate de litru (greşeala noastră că n-am cerut mică, dar de unde era să ştim…). Cert e că ne-am ridicat de acolo cu burţile pline şi cu berea în picioare şi ne-am îndreptat cap-compas spre hotel că nu mai era de stat. Se învârtea toată Praga cu noi. Abia atunci am început să simţim oboseala… Costul distracţiei de la restaurant 480 kc, am lăsat 520 kc deoarece serviciul nu era inclus. Tradus în euro (tot timpul făceam asta) 21 de euro cu tot cu bacşiş.

A două zi… Ploaie frate, aşa cum de altfel anunţase si prognoza. Ce să facă săraca noastră umbrelă, că la un moment dat aveam impresia că plouă de jos în sus?

“Hai, sora mea, în muzee şi biserici că nu-i de stat afară”, zise maestrul cu înţelepciune spre mine. Şi am purces cătinel pe strada Celetna. Wow, uite Muzeul Torturii! Hai să intrăm!

Trebuie să spun că noi aveam ca ţintă Muzeul Fantomelor şi Muzeul Alchimiei. Tot ce era legat însă de misterele Pragăi era binevenit. Trebuie să recunosc că nici eu şi nici soţul meu nu ne simţeam în stare de vreun muzeu de artă. Eram amândoi calaţi pe ceva… altfel. Şi de altfel am avut parte!

Muzeul Torturii este situat pe strada Celetna 6 şi nu trebuie confundat cu Muzeul Instrumentelor de Tortură Medievală care se află la capătul Podului Carol.

Aici sunt prezentate modurile în care erau torturaţi si ucişi oamenii în perioada Evului Mediu (nu ştiu care este diferenţa faţă de Muzeul de la Podul Carol pentru că acolo n-am mai intrat. Eram sătui de atâta tortură!!!). Se vede în acest muzeu legătura pe care o are cu Muzeul Figurilor de Ceară deoarece manechinele arată înfiorător de real. Mai multe detalii nu are sens să dau, pozele vorbesc de la sine, plus că unele instrumente merită descoperite. Şi acestea şi, mai ales, jocurile oglinzilor…

Muzeul Figurilor de Ceară a fost al doilea în care am intrat. Încă din vitrină te invita înăuntru Harry Potter, iar în hol te întâmpina Jean Paul Belmondo. Pot spune că nouă ne-a plăcut, însă noi nu am ajuns la niciun Madame Tussaud încă, aşa că cei care au fost acolo ar putea spune că e “subţire”. Nu-i pot contrazice, tot ceea ce pot afirma este că ne-a făcut o reală plăcere să-l vizităm.

Spuneam că cele două muzee sunt legate. Există şi un bilet de intrare combinat pe care noi l-am achiziţionat şi care ne-a costat 250 kc/ persoană. Asta înseamnă cam 10 euro/ cele două muzee.

Am ieşit de la figurile de ceară cu zâmbetul pe buze şi ne-am îndreptat paşii spre Podul Carol pentru a-l traversa ca să ajungem la celelalte două muzee care de fapt erau în itinerariul nostru: Muzeul Legendelor şi Muzeul Alchimiei.

“Şi afară plouă, plouă... ”, vorba cântecului Marinei Voica, numai că, slavă Domnului, nu era trecut de ora nouă.

Pe pod, buluc de oameni. Un grup consistent se oprise în faţa statuii Sfântului Ioan Nepomuk şi o mângâiau de zor deoarece probabil le spusese ghidul că aduce noroc. Nici măcar o poză ca lumea nu am putut face.

Moamă, după ce am trecut podul eram leoarcă. Ne-am oprit la primul magazin de suveniruri de unde ne-am luat câte o pelerină de ploaie având inscripţionat “I love Praga”. ”Dacă până acum nu scria suficient pe noi TURIŞTI, acum scrie cu siguranţă”, o scoase soţul meu din străfundurile gândirii sale alambicate.

Am uitat să precizez că înainte de a ajunge pe strada Celetna ne-am oprit pe strada Na Prikope de unde am luat de la o agenţie turul Prague Ghosts and Legends by Ivan Galik pentru a doua zi seara, cu începere de la ora 22.00, cand prognoza anunţa vreme frumoasă. Aveam de gând clar să facem o Pragă mistică. Preţul turului: 300 kc/ caciulă.

Să ne întoarcem la traseu…

Am ajuns la Muzeul Fantomelor şi Legendelor care se află pe strada Mostecka 18. De acolo am luat iar un bilet combinat, acest muzeu plus Muzeul Alchimiei, aflat în vecinătate. Preţul exact nu mai ştiu cât a fost dar tot în jur de 250-300 kc/ persoană, adică 10-12 euro/ 2 muzee.

Muzeul Fantomelor nu a fost ce mă aşteptam, în sensul că mă gândeam că ar fi mult mai… scary. Mi-a plăcut însă că este un muzeu interactiv de genul: “Vrei să ştii cum o să arăţi când o să fii fantomă? Apasă acest buton” sau “Apasă piatra diferită dacă vrei să vezi sirena” sau “Trage de fire ca să vezi sufletele ţinute captive” şi multe altele asemenea. Este recomandat să aloci timp pentru a citi legendele scrise în sala de la intrare. Merită cu adevărat!

Odată cu biletul ţi se dă o hartă a muzeului pe care sunt notate locurile unde trebuie să te uiţi după fantome. Sunt în total 40 şi ceva de fantome dar nu sunt greu de găsit şi nici prea bine realizate. Ar fi trebuit să colaboreze cu Muzeul Figurilor de Ceară, părerea mea… În rest… descoperiţi atmosfera şi surprizele.

Muzeul Alchimiei, eh, aici e altă poveste. În acest muzeu am trăit una dintre cele mai tari experienţe de până acum. Aici a început cu adevărat Praga mistică sau “Praga-maybe”. Nu atât muzeul în sine ci conjunctura, atmosfera, dar s-o iau cu începutul.

Am ajuns uzi bine la acest muzeu, ultimul din planul zilei. Arătăm biletele luate de la cel anterior, ni se arată o cameră despre care ni se spune că este partea interactivă a muzeului şi suntem rugaţi să anunţăm când terminăm de “jucat” pentru a trece la partea a doua a muzeului “Kelly’s tower”.

Am intrat, am fotografiat, am învârtit şi am tras de tot ce se putea, ne-am distrat, a fost ok. Eram doar noi doi şi un grup de trei ruşi dintre care doar unul rupea câteva cuvinte în engleză. Am aşteptat să termine şi ei joaca deoarece ghidul care trebuia să ne ducă sus a spus că ar prefera să mergem toţi ca să aibă timp să-şi termine ghidajul. Hmmm, el habar nu avea că ruşii nu ştiau o boabă de engleză.

Până am ajuns sus s-a prins şi el care e treaba şi le-a dat cate o foaie cu ghidajul în rusă iar el a rămas cu noi. Ce să vă spun… Era ora 17.00 aproximativ. A început ghidajul ca unul obişnuit: “Uite, ăsta e laboratorul lui Kelly, alchimistul, uite, ăsta a fost finanţatorul, uite, asta e o formă primitivă de clonare, uite aia, uite ailaltă”. Ruşii cu foile în mână, au făcut rapid turul podului (pentru că laboratorul era într-un pod) şi au coborât. Noi am rămas pentru ultimele explicaţii. În tot acest timp eu şi jumătatea-mi ne dădeam coate “mamă, cât de ceh e ăsta! (despre ghid). Blond, ochi albaştri, etc”. La un moment dat nu m-am mai putut abţine şi l-am întrebat dacă toţi cehii sunt blonzi cu ochi albaştri. Şi de aici a început discuţia liberă, extra ghidaj. Tipul, ceh get-beget născut şi crescut în Praga la 10 minute distanţă de muzeu, pasionat de istorie, alchimie şi genetică, a început să ne povestească istoria şi legendele Pragăi. Ne-a povestit de biserici creştine construite pe rămăşiţe ale altarelor păgâne, ne-a zis despre turnul lui Kelly că este adevărata locaţie, nu doar scenariu şi regie, aşa cum am crezut noi. Atât podul, construcţia lui cât şi scara erau cele originale de secol XIV. Ne-a arătat că grinzile erau prinse între ele cu cuie de lemn, şi ele originale. Apoi ne-a povestit despre studiile genetice care arată că cehii, în proporţie de aproximativ 30% sunt predispuşi la fibroză chistică. Şi câte şi mai câte. Când a ajuns la partea de istorie mix cu legende îşi încheia aproape fiecare afirmaţie cu “Maybe, who knows…”. Ne-a întrebat despre România, ştia despre Decebal, daci şi romani. Nu-i era foarte clar ce e cu Vlad Ţepeş şi de ce românii îl privesc ca fiind personaj pozitiv.

La un moment dat a venit colega lui şi l-a anunţat că i s-a terminat tura. Nu l-a interesat. Cred că a mai stat încă jumătate de oră cu noi spunând că-i face mare plăcere. La sfârşit s-a recomandat: Iakub. Aşa că dacă ajungeţi la Muzeul Alchimiei şi daţi de un ghid înalt, slăbuţ, blond cu ochi albaştri şi cu ochelari, nu ezitaţi să-l provocaţi la o discuţie. Dacă nu are alt grup, în mod sigur îi va face mare plăcere să vă povestească despre Praga şi nu numai. Nouă, acolo, în Turnul lui Kelly în podul luminat obscur, ni s-au dezvăluit multe din istoria mai puţin ştiută a cehilor, acolo Praga şi-a căpătat cu adevărat un aer mistic. Când am coborât ploaia se oprise şi oraşul deja avea o altă lumină şi la propriu şi la figurat. Ne-am uitat la ceas. Era deja spre ora 20.00. Ne-am îndreptat încet spre hotel pentru că a doua zi aveam din nou multe în plan.

Praga fără ploaie

A treia şi ultima zi în Praga. La 7.00 trezirea că nu avem timp de stat. Ne propusesem Vysehrad, unde ne spusese Iakub că e maximul de încărcătură simbolistică cu dublu sens, apoi voiam să vedem “The Dancing House”, dealul Petrin cu al său turn, Praga Castle apoi pit stop la hotel pentru somn de două ore pentru că la ora 22.00 aveam programat Prague Ghost Tour şi voiam să vedem înainte şi Ceasul Astronomic şi să facem o vizită în Ungelt. Cartierul evreiesc ştiam că-l vom atinge cu turul deoarece multe din legendele Pragăi sunt legate de aceste locuri.

Şi am purces la drum. Cu tramvaiul 6 am ajuns până la Vysehrad. Am descoperit bisericuţa ridicată pe altar păgân, de care tot Iakub ne povestise, am dat un tur al cimitirului în care sunt îngropate personalităţi cehe, am făcut poze şi am vizitat catedrala (taxa de intrare 30 kc adică aproximativ 1,10 euro, mai mult decât rezonabil, zic eu…).

Apoi am coborât de la Vysehrad, am luat tot tramvaiul 6 şi am coborât la The Dancing House unde am tras câteva poze. Mie una nu mi s-a părut cine ştie ce.

De acolo am luat-o pe jos înspre dealul Petrin spre funicular (funicularul este inclus în abonamentul de 72 de ore). Ajunşi sus ne-am îndreptat înspre Turnul Petrin unde era o coadă de zile mari. Pffff, nu stau la coada asta nici să mă pici cu ceară, am gândit, aşa că ne-am îndreptat agale, prin dreapta turnului spre Labirintul Oglinzilor. Vreo 3,5 euro a fost intrarea şi ne-am distrat maxim.

Întorcându-ne spre funicular am trecut iar pe la intrarea în Turnul Petrin. Surpriză, nu mai era nimeni la coadă, aşa că ne-am dus la casa de bilete am dat 160 kc/ persoană (6 euro şi ceva) pentru urcarea cu liftul (pe scări era 105 kc, dar lenea e cucoană mare şi îşi are un sediu şi în persoana maestrului-tovarăş al meu) şi am ajuns sus. Sus, nebunia de pe lume, aglomeraţie şi un curent de mamă-mamă. Am făcut câteva poze apoi am căutat să coborâm repede pentru că pe mine deja mă luase groaza şi mai aveam puţin până la un atac de panică. Să vă spun de ce. Ca şi Turnul Eiffel, Turnul Petrin este construit pe structură de metal. Structura de metal este flexibilă astfel că la vânt are o anumită marjă de înclinaţie, sau cum s-o chema. În termeni populari… se mişcă frateeeeeeeeee!!! Şi se simte, nu glumă, mai ales atunci când stai sprijinit. Şi eu exact asta am făcut. La un moment dat am simţit ca ameţesc şi nu ştiam de ce. Eh, vreau să vă spun că în momentul în care mi-am dat seama am început să tremur din toate încheieturile (la fel ca turnul) şi să mă precipit să ajung jos. Vă daţi seama că nu se punea problema să o iau pe scări mai ales că simţisem ce simţisem. Mă rog, ca să scurtez, într-un final am prins liftul şi când am ajuns jos am zis că l-am apucat pe Dumnezeu de picioare atât eram de fericită.

Am luat funicularul înapoi şi ne-am urcat în tramvaiul 22 cu destinaţia Praga Castle.

Am ajuns la Castel, am vizitat curtea, ne-a părut rău că nu aveam timp să stăm să vedem o schimbare de gardă, am vizitat catedrala, care mi-a adus aminte întrucâtva de Domul din Milano şi ne-am tirat repede spre hotel pentru somnicul de după-amiază că seara urmau fantomele…

Mi se pare redundant să intru în detalii legate de istoria şi arhitectura castelului din Praga, şi a altor obiective turistice, acestea putând fi găsite la o simplă căutare pe Google.

Seara, în jurul orei 19.30 am fost în centrul Pieţei Staromestske. Am văzut Vechea Primărie şi am urmărit spectacolul de la oră fixă al Ceasului Astronomic. Se spune că ceasul a fost creat undeva în jurul anului 1490 şi este opera marelui ceasornicar Hanus (alţii spun că a fost creat înainte de Hanus şi acesta doar l-ar fi renovat). El nu a dorit să dezvăluie nimănui secretul construirii acestui ceas. Conducătorii de la acea vreme ai Pragăi speriaţi de faptul că Hanus ar putea construi un ceas mai minunat decât acesta în altă parte, au ordonat ca bietul ceasornicar să fie orbit cu nişte bucăţi de fier înroşite în foc, astfel să nu mai fie capabil să mai construiască niciodată un astfel de ceas... De supărare marele ceasornicar s-a căţărat pe ceas şi s-a sinucis aruncându-se în interiorul mecanismului. Din această cauză se spune că asupra ceasului pluteşte un blestem astfel, oricine umblă la el şi îl repară îşi pierde minţile. Şi ceasul a suferit câteva reparaţii de-a lungul timpului…

În continuare ne-am ferit de feţele dubioase din piaţă şi ne-am plimbat prin Ungelt unde atmosfera, mai ales pe înserat este de nedescris în cuvinte.

Legenda spune că în zonă locuia o fată care se îndrăgostise de un turc venit cu afaceri în Praga. Acesta îi promisese că o ia de soţie dar că înainte avea ceva treburi de rezolvat. Aşa că a plecat iar fata a rămas să îl aştepte. Turcul însă n-a mai venit, aşa că după o vreme fata şi-a găsit un alt bărbat cu care s-a căsătorit. După un timp, turcul s-a întors şi într-o seară i-a văzut pe cei doi proaspăt însurăţei plimbându-se. Orbit de furie şi gelozie a aşteptat zile la rând până când într-o seară a surprins-o pe fată singură. S-a repezit asupra ei, i-a tăiat capul, l-a pus într-o desagă şi dus a fost. De atunci se spune că, din când în când, în zona cartierului Ungelt şi mai ales în faţa casei lui Franz Kafka apare o siluetă transparentă, fără cap, cu o lădiţă cu bani din aur în mână şi încearcă să intre în vorbă cu cei rătăciţi la ore târzii în noapte, oferindu-le lădiţa de bani în schimbul capului lor.

Of, iar am deviat de la subiect…

În drumul spre punctul de întâlnire pentru turul fantomelor am intrat iar într-un magazin de suveniruri unde am început o discuţie cu vânzătorul şi am încheiat această discuţie după vreo jumătate de oră. În magazinul respectiv lucrau trei oameni. Un tip din Tunisia, o tipă din Slovacia şi încă una din Albania. Patronul era un sârb care îşi deschisese un magazin de suveniruri în centrul Pragăi. Să mai comenteze cineva libera circulaţie….

Ghosts & Legends Tour

Şi am ajuns şi la punctul culminant al micii noastre excursii, turul fantomelor. “O să fie un kitch ordinar şi o să-ţi dai cu pumnii în cap că am dat banii”, mă apostrofase jumătatea-mi când achiziţionasem biletele cu o zi înainte. “Lasă, mai bine aşa decât să mă întreb cum ar fi fost şi să îmi dau cu pumnii în cap că nu am încercat”, i-am răspuns bosumflată. Chiar avea de gând să îmi strice toată distracţia?

Ajunşi la locul cu pricina am observat că deja eram un grup de vreo 15 turişti care aşteptam amuzaţi începerea programului artistic. La ora 22.00 apare ghidul, adică mai exact ghida. Înaltă, slăbuţă, îmbrăcată într-o ţinută neagră asemănătoare măicuţelor noastre de la biserică, cu un colier din mini-cranii la gât şi în mână cu o mini-spânzurătoare în loc de steguleţ. “Sunteţi gata să vă speriaţi? ”, ne-a întrebat într-o engleză aproape fără cusur. “Bun, măcar o să înţelegem ceva din ce ne spune asta şi n-o să mă facă bărbată-miu albie de porci”, m-am gândit. Şi aşa a început micul nostru tur. N-o să vă povestesc toate legendele pe care ni le-a spus. Ne-a purtat pe străzi lăturalnice luminate straniu la acea oră, ne-a povestit în spatele cimitirului evreiesc de fantoma cartoforului care apare din când în când acolo şi încearcă să-i convingă pe rătăciţi să joace cărţi cu el, iar dacă vreunul pierde îşi pierde şi viaţa totodată.

Ne-a dus în dreptul Marii Sinagogi din acest cartier şi ne-a zis că se pare că la temelia acestei clădiri se află zidite rămăşiţe ale trupului Golemului (e foarte lungă povestea) şi sinagoga a rezistat atâtea secole datorită faptului că este protejată de sufletul Golemului. Şi câte şi mai câte. Ştiu că pare pueril, dar vocea ghidei, atmosfera sumbră, ora târzie şi poate şi oboseala au făcut ca această experienţă să fie una memorabilă. Ne-a dus inclusiv în nişte catacombe reale, întunecate, aranjate artistic cu schelete şi sicrie, ne-a dat doar câte o lanternă palidă, astfel încât cand un coleg de-al ei deghizat în Moarte a sărit cu o coasă din întuneric s-a auzit un ţipăt general. Într-adevăr a reuşit să ne sperie chiar şi pentru un moment. Au mai fost şi alte momente surprinzătoare pe parcursul turului dar nu dezvălui mai mult. Dacă nu sunteţi foarte pretenţioşi şi dacă încă mai aveţi un dram de copilărie, chiar merită acest tur. Dacă nu vă speriaţi, măcar aveţi şansa să vă distraţi şi să auziţi poveşti frumoase. Există şi un Underground Tour separat, dar noi n-am mai avut timp să-l facem.

Ca o picanterie, trecând în timpul turului prin faţa unui gang, un cuplu care încerca să iasă dintr-un bar aflat acolo a tras o sperietură pe cinste trezindu-se în faţă cu o apariţie neagră cu o spânzurătoare în mână. Era doar ghida noastră, care, după zâmbetul schiţat uşor, era clar obişnuită să trezească astfel de reacţii.

Tot în timpul turului ne-am intersectat cu un alt grup care avea ca ghid un tip deghizat în călău cu o coasă în mână în loc de steag… sau de spânzurătoare, în cazul nostru.

Per ansamblu pentru mine a fost şi distractiv şi educativ, iar pentru scepticul maestru au fost momente în care a exclamat din tot sufletul lui: ”That’s the real shit, baby!!! ”. Una peste alta, eu zic că a fost bine pentru amândoi. Ne-am întors mulţumiţi la hotel la oră târzie în noapte, ne-am făcut bagajele şi ne-am pus ceasurile să sune pentru că dimineaţă la ora 8 urma să plecăm spre aeroport pentru direcţia Bergamo, pit stop-ul călătoriei noastre.

Concluzii

Praga este un oraş care te fascinează, dar asta nu este o noutate. Privit din centru spre periferie, la rece, este un oraş normal, cu oameni normali, cu cerşetori (ai lor, nu ai noştri). Este un oraş în care atunci când plouă şoferii accelerează în loc să încetinească şi nu le pasă că sunt oameni pe trotuare. E un oraş în care, din ce am văzut noi, doar vânzătorii din centru cunosc o limbă străină, la Baumax, Billa sau Kaufland te salvează doar limbajul semnelor, şi totuşi… e altceva.

Acolo e ceva mistic în aer. Acolo respiri legende, istorie şi fantome. Acolo aproape fiecare clădire parcă spune o poveste, acolo Vltava repetă în fiecare noapte numele celor care şi-au găsit sfârşitul în adâncurile ei. Acolo oraşul te lasă să-l vezi doar dacă vrea el, te lasă să-l înţelegi şi să-l simţi doar dacă meriţi. Praga e frumoasă şi pe ploaie şi pe soare, şi pe zi şi mai ales pe noapte. Acolo te simţi altfel, poţi să faci ce vrei, dar ai grijă: Don’t mess with the town and don’t wake up the ghosts!

---

VIZUALIZĂRI: 5936 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI