În pelerinaj la Veliko Târnovo

TIPĂREȘTE

Știu că despre Veliko Târnovo s-a scris mult, foarte mult. Orașul situat atât de aproape de hotarul sudic al României, amănunțit cercetat de conaționalii noștri în mici escapade de weekend sau doar tranzitat în drumuri spre alte zări, ne-a spus totul sau aproape totul despre el.

Deși am trecut și eu de multe ori prin sau pe lângă Veliko Târnovo, din 2012 și până acum câteva zile, am purtat în mine regretul că într-un circuit în toată Bulgaria, ultimului oraș - Veliko Târnovo, cel mai aproape de graniță ca punct de oprire în programul nostru turistic - nu i s-au acordat decât două ore. N-a fost un tur de oraș, ci doar un popas pentru relaxare într-o plimbare pietonală prin zona veche, de fapt prilejul de a cheltui ultimii bani bulgărești înainte de intrarea în România. Timpul mult prea scurt și atmosfera toridă din acea zi de vară timpurie au făcut imposibilă vizitarea cetății. Am plecat cu părerea de rău că am ratat acest important obiectiv, cel mai important al fostei capitale bulgare, dar faptul că Veliko Târnovo este situat atât de aproape de București îmi dădea speranțe că mă voi întoarce acolo într-o bună zi.

Prilejul a fost un recent, scurt pelerinaj. De ce un pelerinaj? Sunt multe aspecte care au concurat la alegerea acestui tip de călătorie, dar cel mai important a fost cel al dificultății parcării în oraș. Cei care au fost acolo cu mașina personală îmi vor da dreptate că străzile - majoritatea în pantă - sunt înguste și mai mereu aglomerate. În puținele parcări cu plată locurile libere sunt o raritate, iar dacă mașina este parcată neregulamentar, riști să n-o mai găsești acolo unde ai lăsat-o. Drumul nostru - cu autocarul - cred că nu prezintă importanță prea mare pentru eventualii cititori ai acestui articol. Nu interesează pe nimeni taxele de trecere a unui autocar pe Podul Prieteniei, iar cei 13 lei la trecerea spre Bulgaria și cei 2 euro sau 4 leva la trecerea spre România sunt vești fumate de mult de automobiliștii români. Sâmbătă, pe sensul de mers spre Bulgaria, așteptarea a fost de 50 de minute. Deși reabilitarea Podului Prieteniei nu este gata (ar fi trebuit să fie la 20 martie 2016), nu acolo s-a pierdut vremea, ci la controlul vamal de la bulgari. Așteptând, am avut timp să observ că șirul de autoturisme era imens și că înaintarea era destul de lentă. La întoarcere, cu toate că am mai staționat puțin și pe pod, trecerea a fost mai rapidă (doar 15 minute).

Cum a fost deplasarea în sine? Prin peisajul verde, nespus de verde și de proaspăt al Bulgariei, ascultând relatările ghidului-preot care nu s-a limitat doar la aspectul religios al călătoriei noastre, ci ne-a plimbat prin toată istoria Bulgariei și a locurilor prin care treceam, drumul până la Veliko Târnovo a fost cât se poate de plăcut. În apropiere de orașul Biala, la trecerea peste râul Yantra, în dreapta, ne-a fost semnalat un pod dezafectat pe care eu nu l-am remarcat niciodată în trecerile mele pe acolo.

Podul Belenski - o emblemă a arhitecturii din vremea renașterii bulgare a fost construit în perioada 1865-1867 de Kolyu Ficeto (sau Nikola Ficev), un renumit arhitect, constructor și sculptor bulgar de al cărui nume sunt legate și alte edificii importante, de asemenea emblematice pentru perioada renașterii bulgare (Primăria din Veliko Târnovo, Podul acoperit de la Loveci, Catedrala "Sfânta Treime" din Sviștov, precum și Biserica din Drianovo - orășelul său natal). Podul Belenski, lung de 276 m, cu 14 arce decorate cu basoreliefuri reprezentând animale, are și o poveste a lui.

Se spune că Mithat Pașa - guvernatorul provinciei dunărene în perioada 1864-1868, a dispus construirea unui pod peste râu. Când alți arhitecți solicitau 2-3 milioane de lire pentru realizarea construcției, Kolyu Ficeto a afirmat că poate construi podul cu doar 700.000 de lire. Proiectul i-a fost aprobat, dar cu amenințarea că în caz de nereușită va fi decapitat. Kolyu Ficeto nu doar că și-a păstrat capul, dar realizarea lui s-a dovedit a fi durabilă în timp. Afectată de inundațiile din 1897, refăcută și consolidată ulterior (cu oarecare știrbire a aspectului original), lucrarea lui Kolyu Ficeto dăinuie și în zilele noastre. Bineînțeles, pe acest pod monumental nu se mai circulă, un altul fiind construit la câțiva metri de el.

Un alt obiectiv care ne-a fost semnalat și pe care l-am admirat doar din autocar a fost Mănăstirea Sfânta Treime situată la 10 km de Veliko Târnovo. În umbra unui perete abrupt de stâncă, alături de grote spectaculoase, sfântul așezământ se zărește de pe șosea. Am fost informați că drumul până acolo nu permite accesul autocarelor, de aceea Mănăstirea Sfânta Treime nu este inclusă în programele de pelerinaj la Veliko Târnovo. Se consemnează că viața monahală din această zonă a început pe la 1070, dar mai târziu (prin 1368) Teodosius care s-a pustnicit într-o peșteră de acolo, a pus bazele unei mari comunități călugărești. Invazia otomană de la sfârșitul sec. XIV a provocat nu doar însemnate distrugeri materiale, ci și decimarea a 300 de viețuitori ai așezământului. Refacerea lăcașului se datorează aceluiași celebru arhitect al renașterii bulgare, Kolyu Ficeto, iar actuala pictură (din 1848) se datorează meșterului Zahari Zograf. În prezent Mănăstirea Sfânta Treime este locuită și administrată de maici.

Și… cu povești de genul acesta, iată-ne ajunși la Veliko Târnovo. Nu voi intra în amănunte legate de istoria acestui oraș, fostă capitală a celui de-al doilea Imperiu Bulgar. Despre "Orașul Țarilor" s-a scris atât de mult încât mie nu mi-a mai rămas nimic de adăugat. Mă voi referi strict la traseul nostru.

Catedrala Mitropolitană a fost primul obiectiv spre care ne-am îndreptat după coborârea din autocar. Din parcarea aflată la baza dealului cetății, am urcat pe străduțe ușor în pantă, apoi, pe niște scări, până lângă Catedrala Mitropolitană și Palatul Mitropoliei. Deși o văzusem de departe, înainte de a coborî din autocar, nu pot spune că impunătoarea construcție cu cupole verzi, rotunjite, nu m-a impresionat atunci când am ajuns lângă ea. Turla clopotniței, deosebit de înaltă, și ea terminată cu o cupolă verde, în același stil, este încorporată bisericii. Alături, pe un soclu înalt, tronează monumentul lui Todor Lefterov, o lucrare realizată în 1980. Chiar lângă intrarea în biserică mai există un monument cu mult mai impunător pe care însă nu l-am putut studia îndeajuns din pricina unor cerșetori care și-l aleseseră ca punct de sprijin.

Anterior edificiului pe care îl vedem astăzi, pe același loc, a existat o altă biserică a cărei construcție fusese terminată în 1844 cu contribuția aceluiași vestit arhitect bulgar Kolyu Ficeto. Catedrala din Târnovo a fost și va rămâne una dintre cele mai măreţe și mai importante construcţii din vechea capitală a Bulgariei. Istoria o consemnează ca fiind lăcașul în care s-a slujit Te Deum-ul la intrarea trupelor ruseşti în Târnovo în 1877 și de asemenea, locul încoronării țarilor bulgari Alexandru I Battenberg şi Ferdinand I.

În anul 1913, în urma unui cutremur, catedrala s-a năruit. După o machetă mai veche, s-a ridicat o altă biserică, cea pe care o vedem și astăzi. Piatra de temelie a fost pusă în 1924, iar la terminare (1934) a fost sfinţită. Pictura din interior, deși relativ nouă (1954) este atât de înnegrită încât cu greu se mai pot distinge scenele biblice zugrăvite pe ziduri. De altfel, chiar și la intrarea noastră în biserică (era sâmbătă și nu mai era slujbă) în tot lăcașul plutea un fum greu, de tămâie. Nu e de mirare că pereții și bolțile sunt acoperite cu funingine. De mirare este însă faptul că în aceste condiții fotografiatul în interior este interzis. Înțeleg pe deplin această interdicție justificată pretutindeni ca fiind o măsură de protejare a picturilor murale. La Catedrala Mitropolitană din Veliko Târnovo este vorba doar de respectarea unui lăcaș de cult.

Trebuie să mai spun că din spatele bisericii se înfățișează privirilor unele dintre cele mai frumoase peisaje. Râul Yantra în șerpuirea lui tulbure, zidurile cetății cu Catedrala Patriarhală dominând înălțimea dealului, căsuțele acoperite cu olane cărămizii, vegetația abundentă sub cerul albastru, iată elementele care alcătuiesc superbele tablouri văzute de pe platforma din spatele Catedralei Mitropolitane.

Cetatea Medievală cu Catedrala Patriarhală

Cetatea medievală - cu istoria și cu peisajele ei minunate oferite generos celor ce ajung acolo - este incontestabil motivul principal pentru care orașul Veliko Târnovo este vizitat anual de aproape jumătate de milion de turiști. Întinsă pe întreaga culme a dealului Tsaverets, unul din cele trei ale actualului oraș, mai sus cu două sute de metri de Yantra, râul care curge unduios în vale, cetatea bine fortificată și dezvoltată economic și-a câștigat în vremea ei de glorie renumele de "a treia Romă" sau "al doilea Constantinopol". Deși urme ale civilizației au existat aici din vremuri și mai îndepărtate, istoricii apreciază că adevărata înflorire a cunoscut-o în sec. XII, în timpul dinastiei vlaho-bulgare a Asaneştilor. Capitala celui de-al doilea Imperiu Bulgar, Târnovo a fost un oraș cvasi cosmopolit, în afara populației majoritar bulgare, acolo aflându-se mulți străini, comercianți sau trimiși ca soli. Pentru mai bine de 200 de ani, oraşul a fost cel mai important centru politic, economic şi cultural din Balcani. Avântul politic și dezvoltarea economică și spirituală au fost stopate în 1393 când - după un asediu de trei luni - oștirile otomane au cucerit orașul.

Zidurile puternice, înalte, cu metereze, astăzi parțial refăcute, dau înălțimii dealului o solemnitate încă demnă de tot respectul.

După vizitarea Catedralei Mitropolitane, am lăsat în urmă grupul care se deplasa mai greu, iar noi ne-am grăbit să luăm cu asalt, singuri, Cetatea Țarilor. La casa de bilete am achitat 6 leva/persoană (nu se eliberează bilete, ci un bon fiscal cu întreaga sumă achitată), apoi pe lângă magazinul cu suveniruri și punctul de control de la intrare, ne-am angajat pe aleea pietruită care duce la podul mobil și la poarta principală. Tot în partea de sud-vest, în continuarea primei porți, se află o alta denumită Mica Poartă sau Poarta Asenova. Poarta Franceză, o a treia poartă, se află în partea de sud-est, străjuită de Turnul Baldwin.

Am făcut foarte bine detașându-ne de grup, putând astfel să ne impunem propriul ritm de urcare pe treptele destul de dificile, oprindu-ne pentru priveliște, pentru comentarii și pentru fotografie ori de câte ori doream. În interior se pot identifica rămăşiţele a peste 20 de bisericuțe, nenumărate clădiri rezidențiale (se spune că în jur de 400), un palat al ţarilor, case aristocratice, hanuri, iar mai sus, patriarhia, câteva turnuri și fioroasa Stâncă a Execuţiilor de pe care se spune că erau aruncaţi cei osândiți la moarte. Palatul Țarilor, un complex deasupra căruia flutură un steag uriaș, este format din mai multe clădiri înconjurate de un zid de piatră cu două turnuri şi două intrări. Știam că aici a fost o Sală a Tronului, o Biserică a Palatului şi mai multe încăperi rezidenţiale, dar cum nu știam dacă lucrările de restaurare au fost finalizate, ne-am mulțumit să-l admirăm din înălțimea dealului, urcând spre Catedrala Patriarhală.

Catedrala Patriarhală a fost motivul principal pentru care am făcut efortul de a urca treptele de piatră în cea mai mare parte neprotejate cu balustradă. Am făcut bine grăbindu-ne pentru că două grupuri mari de elevi zgomotoși se pregăteau să intre tocmai când noi terminaserăm vizita în interiorul bisericii.

Sfântul lăcaș a fost construit după toate probabilitățile pe locul unei biserici romane datând din sec. V-VI despre care se apreciază că ar fi fost în funcțiune până în vremea primului Imperiu Bulgar. În sec. XI-XII a fost construită o altă biserică ce va deveni apoi reședință a patriarhului Bulgariei. Distrusă în timpul asedierii cetății de către turci, în 1393, Catedrala va fi reconstruită integral în perioada 1978-1981.

Vizitatorul care-i trece astăzi pragul trebuie să știe că interiorul edificiului reconstruit este pictat în întregime fără însă a se fi respectat erminia ortodoxă, așa încât Catedrala Patriarhală din Cetatea Țarilor nu a fost resfințită și nu este gazda vreunui serviciu divin. Este doar un muzeu în care se pot vedea frescele realizate de Teofan Sokerov în 1985, cu momente cheie din istoria poporului bulgar înfățișate în stil modernist, în culori terne și cu trăsături dure ale chipurilor. Unii se minunează, alții se întreabă cum de a fost posibil așa ceva, unii - neavizați - consideră pictura sinistră, iar alții, asemenea mie, care știu la ce să se aștepte, privesc, fotografiază și… atât.

Pentru că am fost într-un pelerinaj și pentru că s-a vorbit despre acestea, menționez că în Catedrala Patriarhală din Târnovo cu hramul "Înălțarea Domnului", aduse de împăratul Ioan Asan al II-lea de la Epivata, au fost depuse pentru o vreme moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva care se află acum la Iași. De asemenea, Târnovo este locul de baștină al Sfintei Mucenițe Filofteia ale cărei moaște sunt în prezent la Mănăstirea Curtea de Argeș.

În final, n-ar trebui să uit a menționa că la achitarea taxei de intrare se primesc (tipărite în limba română) recomandări privind siguranța vizitatorilor în timpul deplasării în incinta cetății. Refacerile și restaurările au încercat să mențină aspectul cetății cât mai aproape de cel original, de aceea scările sunt din piatră brută, în cea mai mare parte fără balustrade, iar pe pietrele încinse putem întâlni reptile. Apa de băut la purtător, precum și îmbrăcămintea și încălțămintea adecvate, deși aspecte deja cunoscute, sunt de asemenea amintite. Se atrage atenția în special asupra momentelor vizitării Turnului Baldwin, a Stâncii Execuțiilor și a Bisericii cu rezervorul de apă unde riscurile de accidentare sunt mai mari.

---

VIZUALIZĂRI: 4918 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI