GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Prima vacanta in Bulgaria si spre norocul nostru o vacanta reusita... din toate punctele de vedere, fara a fi carcotasi...
Drumul: a fost OK, cam obositor pentru copil, dar bun, fara prea mare aglomeratie iar podul l-am trecut repede atat la dus cat si la intors.
Insa odata ajunsi in fata hotelului, la bariera mai exact, ne-am lovit de refuzul categoric al celor de la receptie de a ne da drumul, decat doar dupa ora 14,00 cum era specificat in voucher. Aici as putea sa le dau un minus, intrucat parcarea este neincapatoare, iar in ziua cand am ajuns noi, erau la bariera vreo 10 masini care asteptau sa intre in parcare. Pe deasupra mai dadea tarcoale si Politia care a blocat vreo 2 masini care asteptau in fata hotelului. Insa cu greu, pe la orele 13,00 am primit camerele si am reusit sa intram in parcarea hotelului, blocand alte masini.
In concluzie, daca aveai o problema la ora 2 noaptea si vroiai sa pleci cu masina, trezeai un sfert din hotel...
Cazarea: Camera noastra a fost foarte mare, spatioasa, cu vedere la mare (chiar platisem pt vedere la mare), la etajul 4, cu vedere la piscina mica, la terenul de tenis si bineinteles la mare. Baia foarte spatioasa si dotata cu tot ce este necesar.
Curatenia in camera se facea zilnic pana in masa de pranz, in ceea ce priveste camera in care am stat noi. Prosoapele se schimbau zilnic la cerere, iar lenjeria la 2-3 zile maxim. Menajerele foarte amabile, zambitoare. Curatenie exemplara, in concluzie, super OK, fara nici un repros in privinta camerei si a curateniei.
Camerele cu vedere la mare, pot spune ca majoritatea sunt foarte mari, au si o canapea extensibila, exceptie facand camerele cu vedere spre statiune care mi s-au parut mai micute. Stiu toate acestea intrucat noi am fost 3 familii, iar celelalte doua familii cu care am fost, au avut camere cu vedere spre statiune.
Bucatarie: Micul dejun era OK, cu un minus in privinta mezelurilor care nu excelau in calitate (salam, sunca de Praga, cremwursti sau sunca dietetica). In rest in privinta micului dejun gaseai ce sa mananci si sa te saturi. De exemplu zilnic gaseai 2 feluri de omleta, bacon prajit, branzeturi (branza feta, branza topita, cascaval, felii de cascaval tip Hochland), unt, margarina, dulceturi, lapte, cereale, croissants etc.
Mancarea de la pranz si cina foarte buna, diversificata si intotdeauna proaspat gatita (gratarul intotdeauna se facea si in fata consumatorilor), chiar si pt. pretentiosi se gasea ceva bun de mancare. Exista si un colt cu produse dietetice, nu multe, dar suficient pt. aperitiv. In rest se gaseau variante de mancare. Abundenta de legume la gratar, paste, sosuri, salate. Supe doar 2 tipuri, si la pranz si la cina. Dulciurile, asa si asa, unele bune, altele mai putin. In general cele cu crema de tort erau f. bune, dar nu erau mereu, dar gusturile sunt variate. Si multe fructe, la toate mesele. Inghetata la discretie, nu extraordinara, dar buna.
Pestele nu lipsea de la nici o masa, de la file de salau pana la somon la gratar. De asemenea, puteai gasi gratar de pui, de porc, de vita, de miel (ocazional), chiar mancaruri gatite din pui, porc, vita.
Au fost si cateva seri specifice, seara balcanica cand s-au gasit mancaruri specifice din Grecia, Turcia, Bulgaria si chiar Romania si seara italiana unde intradevar pentru prima data pizza a fost facuta in fata consumatorilor de catre bucatarii hotelului, in rest pizza din fiecare zi era din cea congelata.
Per ansamblu mancarea a fost buna si chiar nu te ridicai nemancat de la masa.
In privinta celor care merg cu copii eu zic ca nu sunt motive de ingrijorare, sau cum a postat cineva mai demult ca si-a imbonavit copilul din cauza mancarii acestui hotel. Nici gand de asa ceva. Al meu copil, sensibil la mancare, a mancat de toate si nu a avut absolut nimic, totul foarte proaspat.
Cu toate ca hotelul este foarte mare si ocupat in totalitate cand am fost noi, au facut fata cu brio cererii consumatorilor. Chiar daca cina se lua in 2 serii, mancarea a fost din abundenta pentru ambele serii.
Bauturi: In privinta bauturilor de la cele 3 baruri (pool bar, intre 10-23, lobby bar, intre 17-21 si bar salon intre 19,30-24,00) berea bulgareasca, echivalentul Bergenbier de la noi, whisky Ballantines (nu subscriu comentului rautacios de mai inainte), Vodka Absolut, Gin Beffeater si alte bauturi alcoolice autohtone, sucuri "naturale" gen Cappy, gama Pepsi, apa la discretie.
Piscine: Hotelul dispune de doua piscine exterioare, destul de mari, fiecare cu zona pentru copii, fara tobogane sau alte tipuri de distractii (gen Aquapark).
Sezlongurile erau gratuite la piscina hotelului, intradevar daca vroiai locuri in fata, trebuia sa te trezesti devreme sa il "marchezi" cu prosopul.
Animatori: Nota 20 tuturor. Intradevar, nu sunt de la Teatrul Balsoi din Moscova, dar sunt destul de talentati si chiar pun suflet in ceea ce fac de dimineata pana seara tarziu. Opt tineri incearca cu succes sa bine dispuna toti turistii, de la jocuri, concursuri, aquagym, gradinita pt copii, minidisco pana la spectacole de teatru seara. Asadar Super-Extra-Bravo pentru Tony, Momo, Bobo, Geri si compania...
Apa marii cu foarte multe surprize, dimineata limpede si curata, seara plina de alge, meduze mari si crabi... inclusiv insecte intepatoare.
Si in final serviciile generale ale hotelului ireprosabile, cu exceptia parcarii. De exemplu, in ziua cazarii am constatat ca nu merge telefonul fix in camera, am coborat la receptie si le-am semnalat acest lucru si pana am urcat inapoi, deja cineva venise si schimbase telefonul cu unul nou.
Concluzia generala: UN CONCEDIU REUSIT SI CHIAR AS RECOMANDA ACEST HOTEL SI ALTORA.
BRAVO lantului de hoteluri RIU, intradevar un lant care inca se respecta.
Trimis de Ilvima in 26.08.11 22:48:11
- A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ilvima); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 42.69045300 N, 27.71173400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
decriere ireprosabila, subscriu faptelor relatate si ma alatur recomndarilor tale
Multumesc mult pentru apreciere, am incercat sa fiu obiectiv si sa reflect realitatea... Se pare ca am reusit din moment ce esti de acord cu mine, mai ales ca am fost in aceeasi perioada se pare.
@Ilvima:
Buna ziua!
As vrea si eu in august sa merg in concediu la acest hotel cu masina proprie. As dori sa va intreb, este asigurata parcarea? Adica, eu am gasit o oferta, ultra all inclusive, dar nu scrie despre parcare... se plateste? e pazita?
Si cu plaja? Sunt incluse in pret sezlonguri, umbrele? Sau cearceaful e de baza?
Va multumesc mult!
Andreea
@andrekuf:
Buna ziua!
1. Parcarea: este asigurata, pazita de bodyguarzi ai hotelului, iar de cum se lasa seara pana dimineata patruleaza prin parcare toata noaptea. Parcarea este a hotelului, este gratuita, doar ca este cam micuta, in sensul ca odata intrat in parcare, foarte greu mai poti scoate masina, trebuie sa suni la 3-4 persoane sa te deblocheze. De la receptie vi se va da un bonulet pe care este scris numarul camerei si numarul de telefon al posesorului, asa ca nu va fi greu de identificat proprietariul, daca vrei sa scoti masina. Au bariera atat la intrarea in parcare cat si la iesirea din parcare, iar pana la ora cand incepe formalitatile de cazare (14,00) nu poti intra cu masina in parcare.
2. Plaja: este foarte aproape, curata, intrarea in apa foarte lina, apa curata.
3. Sezlonguri: pe plaja sunt contracost, 7 leva/zi, la fel si umbrelele, acelasi pret.
Noi anul acesta am ales tot lantul RIU, dar hotelul din Obzor. Diferenta intre cele doua este ca cel din Sunny are UAI (bauturi de import incluse in pret). In rest conditiile sunt aceleasi.
Concediu placut, eu zic sa va grabiti ca din cate stiu, aproape toate hotelurile de pe litoralul Bulgariei din lantul RIU sunt in stop sales.
@Ilvima:
Va multumesc f mult pt raspunsul prompt!
Asa o sa facem... ne-am decis ieri la unul din pomorie si cand am citit review-urile de aici, mi-am facut cruce... asa ca m-am reorientat rapid: D
Concediu placut si dvs!
O zi placuta!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Alege draga turistule - RIU! — scris în 25.09.19 de ROMY din BRASOV - RECOMANDĂ
- Sep.2017 AI de Bulgaria surprinzator... pentru noi — scris în 08.09.17 de georgetoader din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Nu mai revenim la RIU — scris în 31.08.15 de Vlad84 din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jul.2015 Bunicel pentru maxim o saptamana — scris în 10.09.15 de mihaistoica din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Nu mai merg acolo! — scris în 05.08.15 de H. BZN din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2015 Dezamagit... — scris în 13.07.15 de matrix74 din BRASOV - nu recomandă
- Jun.2014 Vacanta de vis — scris în 17.07.14 de Ioana Movileanu din BUCURESTI - RECOMANDĂ