GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Devin - cum am ajuns acolo și ce-am făcut prin târg...
Cu oarece vreme în urmă, am putut citi într-un articol publicat aici, următoarele:
”„Am fost şi la Devin, dar nu merită.
Singura chestie care m-a impresionat a fost ceva care se numea PODUL LUI DUMNEZEU, dacă nu mă înşel.
Dar nu au munţi la fel de frumoşi ca munţii Carpaţi, nu sunt la fel de spectaculoşi şi acesibili.
[... ]
Am stat o noapte la devin şi alta în vratsa cu 20 euro/noapte, condiţii similare cu cele din România, oamenii reci, nu foarte amabili, cu greu te înţelegi cu ei când vrei să te cazezi, în engleză.
Drumurile lor sunt destul de rele; pe lângă şoselele lor, drumurile noastre par autostrăzi.
În rest, bulgarii încă umblă cu maşini vechi, preistorice, care sunt un pericol pe străzi. ”
:))
Să le luăm pe rând:
- am fost și eu la Devin și cred că merită, dacă vrei o vacanță ieftină într-o stațiune mică de munte, cu ape minerale termale, cu locuri de plimbare în imediata apropiere și/sau chiar prin zonă;
- autorul se înșală, evident: locul respectiv se cheamă podurile minunate (чудните мостове) și e pe drumul dintre Pamporovo și Plovdiv, prost presemnalizat, drept pentru care de data asta l-am ratat. Este cuprins în lista 100 de locuri turistice ale Bulgariei (#85);
- Nu mi se pare că se pot compara mere cu pere, nici munți diferiți între ei. Zona unde se află Devin este în Munții Rodopi, munți ce se întind până în Grecia, cu vârfuri de peste 2100 m, cu un bogat bazin hidrografic pe care s-a dezvoltat o bună parte a industriei de producere a energiei curate, hidroelectrice, a lor (acum e secondată și de multe suprafețe acoperite cu panouri fotovoltaice). Apele au creat de asemeni adevărate minuni - chei și peșteri ce merită vizitate (voi vorbi în alt articol despre ce am văzut eu). Cât despre accesibilitate... iar e ceva relativ;
- Noi am stat 7 nopți în Devin și am dat vreo 55 € pe noapte (3 persoane!), dar era hotel (teoretic) de 5 stele, cu SPA foarte fain (plus mic dejun) incluse în banii ăștia și ne-am simțit bine. Oamenii sunt chiar OK, cu condiția să le vorbești limba. :) Pe de altă parte, aș fi curios cum s-ar descurca un bulgar care ar vrea să se cazeze la Geoagiu Băi (de paregzamplu)?! Asta e, în zonele mai puțin cunoscute de turiștii din alte țări e foarte probabil să se întâmpine dificultăți în comunicare, dar pentru asta s-au inventat ghidurile de conversație și dicționarele (acum vin și ca aplicații pt. dispozitivele portabile - smartphone/tablete. Am avut și eu una instalată, dar n-a fost nevoie de ea, am reușit să mă descurc cu ceea ce știam deja);
- Drumurile lor sunt adesea mai bune ca ale noastre, iar despre „autostrăzile” minunatei noastre patrii, nici nu vreau să mai discut! E drept, chiar în munți, o parte a drumurilor sunt ceva mai înguste, iar porțiunea dintre Cricim (Кричим) și cam vreo 10 km mai 'nainte de Devin a fost destul de nașpa. Da' nu mai rău ca un drum de țară de la noi, mai ales în condițiile în care pe acea șosea trec majoritatea TIR-urilor pline cu apă minerală Devin...
Devin - Pamporovo e OK, Devin - Trigrad, tot așa, mai puțin bun, iar în cheile Trigrad e chiar o porțiune (marcată ca atare) cu circulație „la vedere” pe o singură bandă. La fel și din Devin până la băile Struilița (ceva mai sus, pe valea Devin-ului).
Despre mașinile cu care umblă bulgarii - da, sunt vechi, dar și ei sunt cam săraci și nu prea-și pot permite nimic mai nou/mai bun; credeți că n-ar vrea? Mi-a plăcut întâlnirea cu o Volgă din anii '50 perfect funcțională și foarte arătoasă!
Buuun... Acu' să-ncerc s-o iau de la cap.
Drumul
Destul de lung, cum ziceam, aproape 500 km, cu câteva bucăți prin munte, dar și cu una bucată autostradă (f. bună).
La dus, coana Ioana m-a băgat (după drumul clasic București - Giurgiu - Ruse - Byala - Veliko Târnovo, din Gurkovo spre Nova Zagora (e o bucată scurtă de drum cu piatră cubică, dar nu e nici lungă, nici foarte denivelată; mai degrabă deranjează zgomotul. Mi-a amintit de Șoseaua Aviatorilor, până s-o „are” ăștia de-acu'... După aia, am ieșit pe autostrada cu cea mai lungă durată de construcție de la ei (Sofia - Burgas), în direcția Plovdiv. Imediat după acest oraș, lângă o benzinărie este și o cârciumioară din „grupul” Happy, unde am oprit și am ciugulit câte ceva de prânz. Ca de obicei - am fost foarte mulțumit de serviciu și de mâncare. Copilu' a fost foarte mulțumit de prezența internetului wifi.
Am pornit apoi mai departe, am făcut stânga la intersecția care trebuie, dar o bâlbă a GPS-ului și lipsa mea de inspirație în clipa respectivă m-au reîntors pe autostradă, dar... acum în sensul opus, spre mare. :)
Ok, Ioana s-a reconfigurat și ne-a dus pe urmă bine, pe drumuri naționale și județene, șerpuind (mai bine zis, zig-zagând!) pe firul râului Vâcha (Въча), lăsându-ne muți de frumusețea naturii, a celor trei baraje și lacuri de acumulare din drum, dar și a munților dimprejur (Rodopi, dacă n-ați uitat deja)...
La plecare, am zis că nu merită să mai chinui mașina (care avea oarece „bube” - nu mari, dar nici 100% aptă nu era) și s-o iau prin Pamporovo. Am configurat deci aparatul pe „traseul cel mai ușor” și m-a dus pe acolo. Mai exact, Șiroka Lâka (Широка лъка - rezervație arhitecturală, superb!!! merită o excursie de o zi doar pentru a-l admira), Pamporovo, Cepelare, (podurile minunate), Asenovgrad, Plovdiv. Se mai trece prin încă două stațiuni balneare, pe lângă una dintre marile și importantele lor mânăstiri, ca să nu mai vorbim de cetatea de la Asenovgrad... Toate lăsate cu regret, în urmă, pentru o dată viitoare la o dată încă neștiută.
De aici, am mers prin Stara Zagora, Veliko Târnovo, Ruse, și acasă.
Orașul
Trimis de Dragoș_MD in 29.08.13 16:05:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dragoș_MD); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dragos: Şi te-ai oprit aşa, brusc, cu... sau s-a întâmplat ceva la mine că nu mai afişează ce ai vrut să spui despre oraş?
@iulianic: nu, nu m-am oprit (de tot); salvasem o parte a articolului, să nu se piardă și cineva l-a validat înainte să fie gata. Aș spune că am vrut să iau o pauză.
Nici pozele nu le-am pus încă. O să vă rog să reveniți mâine. Fac tot posibilul să fie gata până atunci. Mai am ceva de zis, și nu chiar puțin.
Ce faci Dragos? Dai citate din stelisti patrioti forever?
@Dragos: Râma ca râma, dar de ce ne dai cu *picătura*? Ahaa, m-am prins, ca să te votăm de două ori
@johnnyredlabel: v. mai sus. Încerc să termin azi și restul; regret că s-a-ntâmplat așa; timpul, bată-l vina! Că de-aveam vreme, îl scriam pe tot odată, cap-coadă, fără pauză și nu mai se-ntâmpla...
@Dragos: Nu inteleg, restul cu Orasul... este pe conducta sau nu?? De dimineata ma tot uit si nimic. Te rog mult baga si niste poze sa-mi masez retina. Poate calc in viitor pe urmele "inaintasilor" in Devin- Pamporovo-Chepelare. Merci Dragos.
Cum ziceam, când am luat pauza: Devin (Девин) e un orășel cu doar vreo 7000 de suflete, dar care are judecătorie, casă de cultură (chiar mare și frumoasă, păcat că e cam părăsită/nefolosită), dar mai ales e reședința municipalității (община) cu același nume.
Combinatul de prelucrare a lemnului a cam murit (ăsta ar putea fi un lucru bun, poate nu se mai defrișează!) așa că acum, industriile principale din oraș se cam învârt în jurul izvoarelor de apă minerală. Fabrica de îmbuteliere a apei Devin, zeci de hoteluri și ceva baze de tratament, plus câteva ștranduri, hidrocentrale...
E un târg de provincie relativ tern, cu câteva blocuri de prin epoca lui Jivkov, dar și cu multe case și vile drăguțe (bine, și unele mai sărăcăcioase, sau în paragină, dar nu mai multe ca în orice alt târg de provincie) răsfirate pe toate coastele de munte de-a stânga și de-a dreapta văii râului Devin, cu străduțe ce urcă vertiginos spre cele mai de sus, și cu destule hoteluri (dintre care chiar două de cinci stele - Orpheus și Persenk - și unul de patru - Devin SPA resort!) și pensiuni pentru a primi turiști. Turiști preponderent bulgari, dar nu numai - am auzit pe-acolo, cât am stat, vorbindu-se și rusă, și franceză, și poloneză, și germană... Evident, au și ceva magazine, dar absolut nimic ieșit din comun; pentru suveniruri și/sau alte cumpărături, trebuie să mergeți mai departe (sugerez Plovdiv). Dar în oraș e un mic muzeu, pe care îl puteți vizita - nu ia mult, cam o juma' de oră, o oră maximum. E la etajul clădirii din dreapta casei de cultură. Intrarea - 1 leva de căciulă. Veți vedea și veți învăța câte ceva despre istoria locurilor și oamenilor de aici, despre tradiții și obiceiuri... Pornind din epoca de piatră, până la cea modernă, trecând prin „renașterea” (lor), comunism și... ce a mai rămas după...
În oraș mai e și o frumoasă biserică ortodoxă, dar și o moschee (cam peste tot în zonă sunt prezente ambele culte). Și mai e și un schit vechi, la marginea orașului (biserica Sfântul Gheorghe); doar că mi-a fost o lene să urc până la ea... o să v-arăt doar poze de departe...
În casa de cultură se află și un punct de informare turistică. Din păcate, e mai trist decât o tarabă de umbrele din Sahara... doar că ei n-aveau nici măcar umbrele... Ce să mai spun de alte materiale promoționale?! Zero! Nada! Nix!!! Din fericire, puștiul de acolo s-a priceput să-mi explice cât de cât ce se poate face pe-acolo. Așadar...
Împrejurimile
De la traseul ecoturistic Struilița - Kaleto - Lâcata (екопътека „Струилица – Калето – Лъката”), la peșterile Gâtul diavolului, Iagodnița, Gorni raj și Haramiiska („Дяволско гърло”, „Ягодинска”, „Горни раж”, „Харамийска") și defileele Trigrad și Buinovsko (posibil și altele, despre care n-am auzit, că le-aș fi pomenit).
De la satul - rezervație arhitectonică Șiroca lîca, la cocheta stațiune Pamporovo, iar mai departe, cum spuneam mai sus, la Podurile minunate, Mânăstirea Bachkovski (Бачковски манастир întemeiată prin sec. XI d. C.), Asenovgrad și chiar Plovdiv. (dar pentru astea de la urmă e bine să prevedeți timp suplimentar pe drumul de dus și/sau de întoarcere).
Eu am reușit să văd doar o parte dintre minunile astea, și anume:
- traseul ecoturistic Struilița - Kaleto - Lâcata (екопътека „Струилица – Калето – Лъката”).
Se poate merge pe jos (cam 3,5 km până la ștrandul Struilița și de acolo încă vreo 2, poate 3 prin cheile Devinului). Drumul pornește din centrul orașului și urmărește firul apei, pașii purtându-vă mai întâi pe lângă fabrica de îmbuteliere a apei minerale, apoi pe lângă stadionul municipal și în imediata lui apropiere, dar cocoțată pe o coastă de deal/munte, biserica Sf. Gheorghe, iar de aici după ce trecem de o bifurcație (trebuie ales drumul ce merge pe malul apei, nu cel care urcă spre dreapta prin pădure) vom ajunge într-un final la ștrand. Cei care vor veni cu mașina trebuie să știe că aici este locul unde trebuie s-o lase (e o parcare destul de mare, gratuită) și e bine să mai știe și că, începând din dreptul porții principale a fabricii de îmbuteliere a apei minerale, drumul nu prea mai permite trecerea a două mașini una pe lângă alta, decât din loc în loc - e bine să se meargă încet și dacă se vede alt vehicul, să se oprească ieșind cât mai mult pe dreapta din drum, dacă locul vă permite.
Aș recomanda excursia asta pentru o zi, plecând de dimineață, pentru ca după explorarea zonei (superbe, despre care voi scrie mai jos) să se revină pentru o bălăceală și o relaxare pe malul bazinelor de la acest ștrand. Prețul e modic și condițiile sunt foarte bune; relaxarea și încântarea vor fi astfel maxime!
În parcare există și o hartă a zonei (rezervație!) și a traseului ecoturistic, precum și un panou cu informații despre locuri de vizitat. Astfel de panouri vom mai întâlni de-a lungul traseului și ne vom putea informa despre flora, fauna și alte chestii interesante din zonă.
Drumul e foarte ușor, chiar și un moș ca mine putându-l parcurge fără oboseală prea mare.
Din loc în loc, sunt amenajate locuri de popas cu mese și bănci, ba chiar și cu locuri speciale de aprins focul și chiar câteva grătare! Foarte frumos și destul de curat (există și coșuri de gunoi, dar și multe panouri cu îndemnuri la curățenie și la păstrarea ei). Ce-i drept, și oamenii pe care i-am întâlnit pe acest drum păreau dintre cei ce iubesc natura și nu i-ar face rău cu bună-știință. Și încă ceva - (care infirmă o dată în plus cele spuse și citate mai sus de către (ex) -colegul nostru, privitor la oamenii „reci” din Bulgaria): ne salutam și răspundeam la salut (sau ni se răspundea), așa cum se face cam peste tot în lume pe un traseu turistic. Ba mai mult, chiar și în afara acestuia. Ca să nu mai spun de un nene care auzindu-ne vorbind între noi altă limbă, ne-a întrebat de unde suntem și i-am răspuns: România! „A! (a răspuns el) megieșii noștri! ” rămânând apoi preț de câteva vorbe să ne descoasă curios cum de vorbim limba lor.
Susurul râului, foșnetul frunzelor, cântecul păsărilor și al greierilor și cosașilor din vegetația bogată vă vor încânta auzul, în timp ce ochii se vor spăla cu amestecul de culori al rocilor, solului, coniferelor și foioaselor ce începeau a-și schimba culoarea veșmântului, înainte să-l abandoneze de tot, pe fundalul unui cer de un azur perfect, nepătat de niciun nor (mă rog, așa era când am fost noi, dar vă doresc să aveți o zi la fel de faină; dacă nu e, folosiți piscina interioară a hotelurilor, până nu se-ndreaptă vremea și abia apoi porniți la drum!)...
Atenție însă! fiind o zonă protejată, există și viețuitoare sălbatice și, deși e puțin probabil să dați nas în nas cu ursul, vulpea sau vreo pisică sălbatică, nu e exclus să pățiți ca mine, care m-am trezit cu o viperă șerpuind de pe coasta pădurii până la picioarele mele, cam la un pas de mine. Din păcate, până am apucat să deschid aparatul foto, lighioana deja se pusese la adăpost, dar o porțiune din spinarea-i cafenie cu model romboidal tot o să v-arăt! Iubi era să se suie prin copaci, cu greu am convins-o să nu se-ntoarcă din drum chiar atunci; dar ce bucuroasă a fost pe urmă, când am terminat excursia, că m-a ascultat și a mers cu mine mai departe. (tot atunci, din sens opus venea o familie - i-am avertizat să pășească atent în zonă, pentru că tocmai ce văzusem șarpele și mi-au mulțumit, dar nu au părut prea mirați, speriați - nici atât!)
Am ajuns astfel la o micuță cascadă (e puțin în afara traseului principal, cam la 500 m de râu); probabil mult mai spectaculoasă dacă nu o vedeți într-o perioadă secetoasă, cum era când am mers noi acolo. Aaa! și că tot veni vorba, undeva pe dreapta drumului, până acolo, mai erau „urmele” unei alte căderi de apă, acum complet uscate...
Noi am mers până la Lâcata (unde ar fi - chipurile - vestigiile unei așezări rurale de demult, cu statut de rezervație de interes local); puțin înainte de a ajunge aici, era o răspântie cu un indicator spre Kaleto, dar fără vreo altă informație, cu excepția distanței (800 m). Am aflat ulterior că dacă am fi urcat până acolo, am fi aflat ruinele unei cetăți bulgărești din sec. VI - XIII. Dar aveam deja destui km la bord, plus că se apropia seara și nu prea aveam chef să mă prindă întunericul pe-acolo.
Cărarea e chiar marcată (bandă mov), fiind practic imposibil de rătăcit; există și o porțiune de podețe metalice, acolo unde râul a săpat o „felie” din munte spre a-și face loc doar sieși, fără a avea și ceva maluri pe care să putem merge. A mai creat și o mulțime de locuri unde e numai bine de scaldă, fiind destul de adânci, cu apă lin curgătoare și cu fundul acoperit de un nisip foarte fin. pești, n-am prea văzut, deși este o zonă special amenajată pentru pescuit de păstrăv; am văzut însă puzderie de raci! Și chiar ne-am întâlnit cu cineva care prinsese o cutie plină, și cred că saliva cu anticipație gândind la ce mâncare va face de-ndată ce va ajunge acasă...
Sper ca pozele să spună restul poveștii.
- defileul Trigrad, peștera Gâtul diavolului, sătucul Trigrad și Muzeul urșilor
Asta e altă excursie de o zi; noi am pornit nu prea devreme, și pe deasupra, și duminica - lucru pe care nu-l recomand pentru că drumul prin chei (așa cum deja am mai spus) e foarte îngust iar la intrarea peșterii, parcarea e total insuficientă. Iar alt loc unde să lași mașina, nu e, decât la vreun km mai sus, și să reveniți pe jos la ea... Cheile sunt superbe, din păcate nu le poți admira decât din mersul mașinii (practic e imposibil să mergi pe jos pe drumul acela), iar din postura de șofer, e tare greu să faci treaba asta...
Pentru a intra în peșteră, se așteaptă să se adune un grup mai mărișor (sau mai mic, după cum e ziua de aglomerată); în acest timp se achită un bilet de 5 leva. Când grupul anterior începe să iasă din marea sală, se permite accesul grupului următor. Accesul se face printr-un tunel artificial, săpat prin anii '70 ai veacului trecut. Aici e o hartă a peșterii, ca să vă faceți o (vagă) idee despre ea. Există o seamă de legende legate de peștera asta. Prima, ar explica denumirea: i se spune gâtul diavolului, pentru că orice intră pe „gura” ei, nu mai iese niciodată dincolo. Sau... se pare că stâncile de la (vechea) intrare (acum, ieșirea turiștilor) ar avea forma unui cap de drac.
E o peșteră formată prin surpare, nu una cu stalactite și stalagmite, dar cu toate astea, nu e cu nimic mai prejos decât unele din acelea. Are o sală în care ar putea ușor să încapă o catedrală, iar cascada de la intrare e una dintre cele mai înalte cascade subterane din Balcani (42 m).
O altă legendă spune că prin această peșteră ar fi coborât Orfeu în infern, spre a se ruga de Hades și de Persefona să îi redea iubita, mușcată de un șarpe în chiar ziua nunții; după ce le-ar fi cântat și lor din lira sa fermecată, ce putea îmblânzi cu sunetele-i cristaline orice fiară, aceștia s-au învoit s-o lase să plece, dar cu condiția ca Orfeu să n-o privească niciodată pe drumul de întoarcere până ce nu va fi ieșit complet la lumină. Dar, ca în orice legendă, nărodul nostru erou, cuprins de o criză acută de dor, își întoarse la un moment-dat privirea spre ea. Dar vai! doar spre a o vedea cum dispare pe veci în lumea de dincolo... Pe locul acela, se spune că el s-ar fi așezat și ar fi plâns, lacrimile sale formând un izvor ce mai curge și azi, și ale cărui ape au puterea magică de a reda vederea (sau agerimea ei), celor ce o beau și se spală cu ea pe față. Evident, tot poporul făcea asta, odată ajunși la locul cu pricina. Peștera este și căminul unei colonii de lilieci pitici.
Ieșirea din peșteră se face fie pe „drumul pensionarilor” (adică pe unde s-a intrat, galeria artificială de 150 m, pe care am ales-o de nevoie), sau pe o scară cam cât un bloc cu 20 de etaje care urcă de-a lungul cascadei până la gura peșterii, unde o pânză diafană de stropi de apă dispersează lumina soarelui într-un frumos curcubeu. E bine să vă luați haine groase, chiar dacă afară e cald, în peșteră nu-s decât 8-10 grade. Toate cele de mai sus sunt prezentate turiștilor imediat după intrare; din păcate, doar în limba bulgară.
Ce nu mi-a plăcut acolo: deși e locul strâmt de abia întorci mașina, e plin de tarabe cu tâmpenii...
Pentru amatorii de adrenalină, de-a lungul defileului e o tiroliană de vreo 300 de m... Se mai face reclamă la turism hipic în zonă, dar n-aș ști să spun mai mult. Noi, odată reveniți la lumină, am mers spre intrarea râului în peșteră de-a lungul drumului. Acolo - alte tarabe... mă rog, noroc cu peisajul, că e superb!
Pe versantul opus intrării la Diavolsko gârlo, e peștera Haramiiskata (Харамийската пещера). O altă minune a naturii, dar accesibilă doar cu programare (contra unei sume de 30 leva de căciulă) și cu echipament special și ghid pregătit pentru a însoți turiști pe trasee de alpinism. Evident, și aceștia trebuie să aibă condiție fizică excelentă și cunoștințe specifice, altfel n-au ce căuta acolo. Așa, ca mine.
Cum pe acolo cam terminasem de văzut ce era de văzut, am pornit la drum și am mers până la Trigrad. Un sat cu ceva pensiuni (unele chiar mărișoare!), frumos înșirat pe valea râului cu același nume, chiar la intrarea acestuia în cheile prin care am ajuns și noi până aici.
Iar între Trigrad și Chei, se află Muzeul ursului. De fapt, o cameră cu ceva poze, un schelet de urs și ceva animale împăiate, pentru „admirarea” cărora se percepe o taxă „modică” (!) de numai... 2 leva!!! Mă rog... noroc cu cârciumioara de alături, unde am putut poposi la o masă și am băut un esspresso destul de bun.
- o altă excursie posibilă ar fi prin cheile râului Buinovo și peștera Yagodinska (Ягодинската пещера). Dar asta, altă dată. Cum tot pe altă dată rămâne și o excursie la Șiroka lâka (Широка лъка).
Și-am încălecat pe mașina mea
și v-am spus povestea-așa!
Sper că (până la urmă) v-a plăcut. Vor urma într-un interval de timp rezonabil și pozele.
Împreună cu continuarea sa (prin ecoul de mai sus), Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Probabil nu mai citește nimeni aici, dar io tot anunț: am reușit să termin încărcarea tuturor pozelor!!!
eu totusi mai citesc, chiar ma intereseaza destinatia si pozele ma ajuta foarte mult. imi este f. util si imi place. merci
@Dragos: ba citim, interesant articol si poze interesante...
scuze, revin, cu prietenul de Po26 ce te faceai in conditiile actuale, mai ales ca mai ai unul de rasa in dotare?
@amero: păi amărâtul era și el de rasă (sau o corciturâ foarte reușită). Ce-aș fi făcut? Păi... nu știu! dar în cel mai rău caz, îl duceam la unul dintre obiectivele noastre de la serviciu și-l făceam paznic!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)