GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cunoscut succesiv ca Naulochos, Heliopolis (Orașul Soarelui), Templum Jovis (Templul lui Jupiter) și Gozeken (denumirea actuală primind-o în 1936), în timpul sezonului estival micul oraș-stațiune Obzor (+2000 locuitori) dezvaluie un melanj de muzică, lumini, culoare și sclipici, cu mirosuri îmbietoare plutind în aer, un furnicar de turiști, o atmosferă veselă și pestriță de vacantă.
Altfel spus, aflat cam la jumătatea distanței între Varna și Burgas (la 60 Km de primul și 70 Km de al doilea), Obzor este un mic oraș care pe la jumatatea anilor 2000 a încercat (cu succes) să prindă un loc pe valul dezvoltarii turistice de pe litoralul bulgăresc.
Probabil principalul său atu este faptul ca are o plajă foarte lungă (în funcție de sursa informațiilor lungimea indicată variază, ajungând chiar până la 10 km). În fapt plaja adiacentă orașului totalizează ~3.2 km, iar zona cea mai bună a acesteia (d. p. d. v. al lațimii, amenajării, curățeniei, etc.) o găsim între Luca Helios Beach și Sol Luna Bay, adică un pic peste 2 km, chiar și așa loc gasîndu-se pentru absolut toată lumea.
Pană la venirea crizei lucrurile s-au mișcat destul de rapid, rezultatul fiind transformarea într-un oraș-stațiune, Obzor ieșind din anonimat, alăturându-se totodată celorlalte destinații litorale cunoscute.
După venirea crizei ritmul de creștere și dezvoltare a cunoscut o puternica încetinire (situație ce încă persistă), multe proiecte ramânând încremenite în diverse stadii de execuție (actualmente unele cladiri, deși înca neterminate, având dat în folosiință doar parterul, eventual și un etaj), impactul fiind resimțit inclusiv la nivel de infrastructură (cea veche reclamând reparații ce nu au mai venit, cea noua fiind insuficientă).
Dealtfel trebuie menționat că orașul nu s-a dezvoltat uniform, partea de nord concentrând majoritatea construcțiilor noi (inclusiv a hotelurilor noi), partea de sud având în principal case mai vechi.
Oferta de cazare este mare și foarte variată: particulari, pensiuni, mici hoteluri (situate în general mai departe de plajă), existând chiar și posibilitatea de campare (în oraș la Zora, iar catre Byala, langa Sol Luna Bay, la Camping Luna).
La nivel de patru stele sunt mai multe variante de luat în considerare:
Luca Helios Beach
Poziționat pe plajă chiar langa parc, este un hotel mai vechi cu doua corpuri (191 de camere).
Pe plajă tarife practicate sunt de 6lv. sezlong/6lv. umbrelă.
Parcarea (destul de mica ~20 de locuri) poziționată în fața hotelului este gratuită.
Riu Helios Bay
Construit în 2005, este poziționat în nordul orașului (între Luca Helios Beach și Miramar), are 286 de camere dispuse pe cinci nivele și oferă parcare gratuită cu locuri suficiente. Are plajă proprie, tarifele fiind 6lv. sezlong/6lv. umbrelă.
Toate camerele au vedere la mare (frontală sau laterală). Dispune deasemenea de un teren de tenis.
Langă hotel se varsă în mare (mai mult sau mai puțin, mai degrabă marea îl inundă) râul Dvoynitsa, zona fiind propice țânțarilor, aparatele contra lor fiind necesare deoarece camerele nu sunt dotate cu plase.
Casablanca Aparthotel
Situat în partea de nord a orașului (foarte aproape de intrarea în Obzor), hotelul oferă 164 de apartamente (regim AI).
Între hotel și plajă (~150m distanță) se afla Riu Helios Bay. Plaja privată (6lv. sezlong/6lv. umbrelă) se află între cea de la Helios Bay și Luca Helios Beach. Parcarea este taxabilă.
Un dezavantaj, învecinarea cu râul Dvoynitsa (ce aduce mai degrabă cu o baltă stătută, dupa cum arată), zonă ce este plină de țânțari și tot felul de alte gângănii. Dealtfel dealungul malului râului se afla locul de joaca pentru copii și scena pentru spectacole (animație).
Clubhotel Miramar
La nord de oraș, situat deasemenea la malul mării, este un hotel construit în 2006, ce oferă 465 de camere duble și 35 de apartamente.
Plaja hotelului este foarte mare, cu multe șezlonguri/umbrele (incluse în preț), iar intrarea în apă este lină.
Parcarea este foarte mare, gratuită și pazită. Dealtfel paznici (foarte vigilenți) nu permit accesul persoanelor straine în perimetrul hotelului.
Pe jos, distanța până în Obzor este de peste 1 km (există o alee ce ajunge în oraș, urmând aproximativ șoseaua E87), mergând pe plajă sunt ~800m până în dreptul parcului.
Aparthotel Obzor Beach Resort
Construit în 2007, este un ansamblu de 6 cladiri cu 523 apartamente (langa Miramar). Situat pe plajă, oferă maxim demipensiune (mic dejun tip bufet + cină tip bufet).
Parcarea este problematică, realizandu-se în principal pe strada din spatele complexului.
Pe jos, distanța până în Obzor este ~1.5 km, mergând pe plaja sunt ~1.2km până în dreptul parcului.
Există un microbuz ce face naveta spre/dinspre Obzor (via Miramar) din 30 în 30 de minute, tarif 1lv. /persoana/direcție de mers.
Sunrise All Suites Resort
Dat în folosință în 2012, este un complex de apartamente (7 corpuri de cladire, 160 apartamente cu 1 sau 2 dormitoare) aflat la ~2km de Obzor, chiar langa E87. Oferă parcare gratuită și pazită (de suprafață/subterană).
La nivelul sezonului curent au introdus sistemul AI. În plus, acum au și plajă proprie amenajată cu sezlonguri și umbrele (dar fără bar). Până la mare se poate urma drumul asfaltat ce ajunge lânga latura nordica a Obzor Beach Resort (~450m), în linie dreapta, pe camp (printre ciulini) fiind ~350m.
Sol Luna Bay Resort
Cu 7 etaje si 460 de camere (duble & apartamente), este un hotel modern situat pe plajă, izolat însă, fiind situat la peste 2.5 km de Obzor. Oferă contra cost parcare pazită (mai mult sau mai puțin amenajată). Sezlongurile & umbrelele sunt gratuite. Plaja este ok în dreptul hotelului, însa spre sud, către vărsarea în mare a raului Perperidere există o atenționare de nisip mișcător. În partea de nord nisipul dispare complet, existând doar o fîșie stâncoasă de protecție langă promenadă.
Marea piesă de rezistență anunțată pentru sezonul 2013, aquaparcul, deși fizic finalizat este nefuncțional din motive birocratice. Oricum, orientarea lui este mai degraba spre adulți, pentru copii mici nefiind vizibilă decat o mică piscină cu un tobogan.
The Cliff Beach & Spa
Construit în anul 2008, hotelul este format din mai multe corpuri și oferă 39 camere duble, 10 studiouri, 20 apartamente cu 1 dormitor și 15 apartamente cu 2 dormitoare. Este localizat într-o zonă înaltă din sudul extrem al stațiunii. Ofera parcare gratuită. Accesul la mare se face pe 220 trepte din lemn, însă plaja este neamenajată.
Paraiso Beach 3*
Situat în zona de sud chiar pe faleză, hotelul (renovat în 2009) ofera 67 camere duble si 8 apartamente.
Regimul este AI, parcarea este pazită și gratuită (locuri foarte puține). Langă hotel există plajă amenajată, însă destul de îngustă.
Tarife pe plaja:
Plimbare cu parașuta deasupra apei (parasailing): 50lv. /persoană/zbor sau 90lv/două persoane/zbor în tandem
Ski jet: 40lv. /persoană/10 minute sau 50lv. /două persoane/10 minute
Plimbare cu banana gonflabilă: 10lv. /persoană
Plimbare cu pluta gonflabilă: 20lv. /persoană
Hidrobicicletă: 15 - 20lv. /1 oră
Schi nautic: 40lv. /tură
Cursuri de schi nautic: 80lv. /20 minute
Excursie cu barca: 180lv. /1 oră
Cocktailuri: între 3 si 10lv.
Peste tot în zonele cu plată: 6lv. sezlong/6lv. umbrelă
Cele mai animate zone ale orașului sunt dealungul străzii Slavyanska, pornind de la intersecția semaforizată (intrarea în oraș dînspre Byala) și apoi părăsind-o, parcurgând zona pietonală (Str. Ivan Vazov) pană în centrul orașului. Pe ambele parți găsim magazin langă magazin, pline cu tot felul de nimicuri, în special marfă chinezească de calitate îndoielnică, dar și suveniruri, produse tradiționale bulgărești, mancare fast food, haine, bijuterii din argint și chiar pocnitori.
În centrul orașului (Piața Svoboda ~ Piața Libertații) găsim un turn cu ceas (un cadou oferit orașului de Obzor Beach Resort în 2006), o mică fantană arteziană, un teatru de vară (pe scena căruia evoluau mai tot timpul diverse grupuri de copii), un mic parc și câteva terase. Din considerente practice aș adauga și prezența a două sucursale de bănci cât și a unei farmacii. Imediat langă găsim biserica Sf. Ioan Predecesorul cât și clădirea școlii Sf. Kiril și Metodiu (destul de veche după inscripționarea de pe fațadă - 1933).
Tot din strada Slavyanska, dar pornind din dreptul intersecției semaforizate în jos către plajă pe strada Ribarska (Str. Pescuitului), găsim cam același mix de magazine, supermarketul Sparm (destul de bine aprovizionat, prețuri ok) și o zonă de joacă cu gonflabile (tobogan/castel). Către capatul dinspre plajă al străzii Ribarska întalnim un alt teatru de vară (în formă de amfiteatru) unde aproape în toate zilele au fost diverse spectacole. Cum celebrarea oficială a orașului are loc pe 24 iunie, am avut plăcuta surpriza să ii văd în concert pe cei de la B. T. R. - o formație rock cunoscută). Viz-a-vis de amfiteatru, flancat de Riu Helios Bay, plajă și (o parte din) parc se află stadionul orașului, unde deobicei găsim un balci de distracții (cumva, anul acesta, la sfârșit de iunie nu apăruse încă).
Venînd dinspre Byala, puțin înaînte de podul peste râul Dvoinitsa de la intrarea în oraș găsim Clubul Space, care este foarte vizibil noaptea datorită jocului de lumini de pe fațada sa.
Un alt club, The Castle, aflat pe faleză în zona de sud era închis, iar după cum arăta cladirea, părea abandonat.
Un aspect sensibil, problema parcarii. În Obzor nu am văzut celebrele platforme, cu toate astea, în lipsa unor spații amenajate (cum sunt cele două parcări de pe laturile parcului - fără taxa din ce am observat) cel mai sănătos este să fie evitate zonele clar marcate cu indicatorul de parcare interzisă.
Pe final ce ar mai fi de menționat, poate doar că rezolvarea a două aspecte ar avea un impact major:
1. Multitudinea de clădiri nefinalizate, aflate în diverse stadii de construcție. Practic iți este aproape imposibil oriunde în zona de nord să nu zărești (în plan apropiat sau mai îndepărtat) măcar un "șantier" părasit.
2. Lipsa unei promenade în zona de nord (pană la Sol Luna Bay). Construirea ei (mai puțin în zona Obzor Beach Resort, unde există deja) ar facilita enorm accesul înspre/dinspre stațiune turiștilor și totodată ar da posibilitatea folosirii unui "trenuleț" (ca o variantă complementară plimbarilor pe jos).
Actualmente există practic o "fractură" între Obzor și zona de la nord de oras.
Există deja o promenadă, însă ea pornește de langă Luca Helios Beach spre sudul stațiunii. Cum în respectiva zonă plaja este mai îngustă și mai puțin amenajată (în sudul extrem gradul de amenajare tinde spre mai deloc), iar hotelurile de primă clasă lipsesc (aproape) cu desăvarșire, este destul de puțin utilizată.
Trimis de Krisko in 06.07.13 03:02:48
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Krisko); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2019 Cap Emine – Magnific! — scris în 07.05.19 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Obzor – o oaza de verdeata si flori sau statiunea la marea dintre dealuri — scris în 27.06.17 de vulpe mihaela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Câteva cuvinte despre Obzor... — scris în 02.08.16 de cristisch2003 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Statiune linistita — scris în 01.07.14 de bianca17 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2013 Vacanta in Obzor — scris în 17.05.13 de roth din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2013 Sejur doi in unu — scris în 11.05.13 de cornelia10 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Obzor o statiune in plina dezvoltare — scris în 13.08.10 de ionescunic din BUCURESTI - RECOMANDĂ