ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.09.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.01.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Pe 'acoperisul' Peninsulei Balcanice

TIPĂREȘTE URM de aici

Fiind cel mai inalt varf din Peninsula Balcanica, cu ai sai 2925m, poate fi considerat "acoperisul" Peninsulei Balcanice, nu? :):):)

Numele acestui varf vine din timpul ocupatiei turcesti: de la Mus Allah care in traducere inseamna Muntele lui Allah.

Si acum sa va povestesc cate ceva despre drumetia pe Vf. Musala:

Varianta optima din punct de vedere al efortului fizic si al timpilor de parcurs, este a realiza aceasta drumetie urcand in prima parte cu telegondola din Borovets (1315m), pana la Yastrebets (2370m) -statia finala a telegondolei. Telegondola mai are si o statie intermediara unde opreste, utilizata mai mult iarna pentru partiile de ski, dar nu tebuie coborat acolo ci continuat pana la Yastrebets.

Faptul ca urci cu telegondola economisesti vreo 3h30’-4h, de mers pe jos, practic putand face traseul pana pe varf si inapoi intr-o singura zi, altfel trebuind totusi a te caza intermediar la Cabana Musala, pentru a nu te “rupe” intr-un tur de forta de 6-7 ore dus si alte 4-5 ore de coborare pana in statiune.

Programul telegondolei, care are o capacitate de 6 persoane/cabina si aprox. 1200 turisti/ora este de 8,30-18,30 vara, iar pretul unui bilet dus-intors este de 12 leva. Luni si Marti nu functioneaza, fiind in revizie iar telescaunul nu functioneaza Miercuri si Joi.

De la Yastrebets se merge pe un drum larg, aproape pe o curba de nivel pana la Cabana Musala aflata la o altitudine de aprox. 2400m, facandu-se cam 50-60 minute functie de viteza fiecaruia.

Ce am remarcat cand am coborat din telegondola, sus la Yastrebets, este faptul ca pe drumul spre Cabana Musala, erau fara exagerare sute de oameni.

Cand am coborat dimineata la micul dejun la restaurantul hotelul unde eram cazati, undeva in jurul orei 8,15 deja restaurantul era aproape plin :):):), nu prea intelegeam noi, cum la o asa ora matinala turistii erau deja coborati la masa, dar am inteles, cand dupa ce am mancat si ne-am infiintat la statia telegondolei, deja era o coada care iesea din cladirea telegondolei, vreo 30-40 m. :)

A mers rapid imbarcarea in telegondola, nu am asteptat mai mult de vreo 20 min la coada.

Am facut o socoteala, la coborarea din telegondola, ca daca instalatia are o capacitate de 1200 persoane/ora iar telegondola a functionat cu siguranta cel putin 2 ore “in plin”, la capacitate maxima, am ajuns la un rezultat uluitor: ca pe traseul spre Vf. Musala, cel mai inalt varf muntos (2925m) al Bulgariei si al intregii Peninsule Balcanice, au fost in acea zi cel putin 2500 de turisti‼‼‼ Si nu este o exagerare deoarece nu am mai vazut pe niciunde pe unde ne-am plimbat pe munte o aglomerare de turisti pe un traseu care se face in 3h30’ dus conform timpilor normati pe indicatoare. :)

Ajunsi la Cabana Musala, unde deja s-a construieste aproape un hotel si inca o cabanuta mai mica.

Amplasamentul cabanei este foarte frumos, intr-o caldare glaciara, pe malul unui lac plin de puiet de pastrav.

Aici, la cabana, se poate gasi pe langa cazare si mancare sau bauturi. Se poate campa si cu cortul langa cabana.

Dupa ce ne-am odihnit un pic pe malul lacului admirand puzderia de pastravi din apa, am continuat drumul spre varf. De aici se schimba oarecum dificultatea traseului, incepand cu un urcus scurt dar destul de sustinut, pe o poteca cu ceva grohotis. Problema nu este dificultatea urcusului, cat aglomeratia de pe traseu, neputand inainta intr-un ritm al tau, ci trebuind a sta efectiv la coada, in spatele unui lung sir de turisti care urcau unii mai incet altii mai rapid. :) Pe masura ce urci se observa ca de fapt langa Cabana Musala ma sunt inca doua lacuri, in afara celui pe care il vazusem initial noi si chiar poposisem pe malul lui.

De aici, de fapt pana aproape de varf tot treci pe langa mai multe lacuri, foarte frumoase, limpezi, de diferite culori, niste culori superbe, de la verde-smarald pana la albastru intens.

Din acest punct de vedere Muntii Rila se aseamana foarte tare atat la aspectul stancariilor "impletite" cu frumoase lacuri, cu Retezatul nostru.

Cam dupa 1h30’, de la plecarea de la Cabana Musala se ajunge la Refugiul Everest, aflat cam la 2700 m altitudine.

Portiunea de la Cabana Musala la Refugiul Everest nu este dificila, alterneaza portiuni scurte de urcus cu portiuni “drepte” cand se merge pe curba de nivel.

Atat la Cabana Musala cat si la Refugiul Everest exista surse de apa, izvoare, de unde iti poti reface rezervele de apa. La Refugiul Everest spre deosebire de Cabana Musala nu gasesti a cumpara si mancare.

Si langa Refugiul Everest se afla un lac numit: “Lacul Inghetat”, probabil ca din cauza faptului ca se afla undeva la vreo 2700m altitudine este o buna bucata din an inghetat.

Ce am observat pe intregul traseu parcurs, este curatenia de pe traseu, desi traseul este parcurs nu neaparat de “oameni de munte” ci si de turisti “obisnuti” de felurite varste incepand de la cativa anisori si pana spre 80 de ani cred ca am vazut turisti, unii chiar si sprjiniti in cate o carja, imbracati si incaltati in felurite haine si incaltari. De la sandale de plaja, pantofi, adidasi pana la bocanci de munte. De la pantaloni si tricouri de trekking pana la pantaloni de stofa si camasa alba.

M-a uimit efectiv curatenia de pe acest traseu. Nu gaseai pe poteca aruncate felurite ambalaje de la cele mancate sau pet-uri de la sucurile sau berile baute. O curatenie exemplara.

Turisti educati, nu ca in muntii nostri, unde foarte multe trasee sunt pline de gunoaiele lasate de”turisti”.

Acest lucru reflecta clar un anumit grad de civilizatie al “fratilor” bulgari, comparativ cu turistii romani, oricate contra-argumente ar aduce orice posibil cititor al acestui articol.

Si acest lucru l-am remarcat nu numai pe acest traseu ci pe toate traseele montane pe care am fost prin Bulgaria. Atat aici in Masivul Rila cat si in Muntii Pirin, pe Vf. Vihren, si in Rodopi, sau in Balcanii Centrali.

Dar sa revenim la subiect. De la la Refugiul Everest urmeaza ultima portiune intr-un urcus un pic mai sustinut, dar aceasta bucata se face in maxim 1h.

Pentru a ajunge pe Vf. Musala de la Refugiul Everest, se poate alege in a urca pe traseul de vara, care este mai accesibil, urmand o poteca mai "usurica" sau pe traseul de iarna care este un pic mai dificil, fiind direct in sus peste blocurile si lespezile mari de piatra de-a lungul unui sir de stalpi metalici care au fixat de ei un cablu metallic de sustinere.

Iarna este interzis pe traseul de vara, fiind mai expus si existand riscul de a aluneca in vale spre lacul de langa Refugiul Everest.

Urcand pe aceasta ultima portiune se pot admira, jos in vale, lacurile pe langa care ai trecut plecand de la Cabana Musala spre Vf. Musala. Foarte frumos!

Noi am ales in a urca pe traseul de iarna, mai spectaculos si un pic mai dificil si apoi am coborat pe traseul de vara pana la Refugiul Everest.

Cand am ajuns pe varf deja cred ca erau cateva sute de turisti stransi pe micul platou din varf. Care pe langa troita ce marcheaza varful, care pe langa statia meteo amplasata chiar pe varf.

La statia meteo poti cumpara bauturi nu si mancare si nici nu se poate innopta decat in caz de urgenta.

Cu greu reuseai sa poti face o poza langa troita ce marcheaza varful. :):):)

Am reusit in a face acest traseu de la statia telegondolei pana pe varf, cu tot opriri pentru poze si “pardon-pardon” cam in 2h45’. Plus vreo 15-20 minute de leneveala pe malul lacului, langa Cabana Musala.

Nu este un traseu solicitant se poate face cam de orice turist, cu un pic de ambitie si bunavointa. :)

Diferenta de nivel nu este mare, plecand de la Yastrebets (2370m) si ajungand pe Vf. Musala la altitudinea de 2925m.

Dupa pauza binemeritata de odihna, foto si un sandwich, am facut la coborare cam 2h30’ pana la telegondola, dintre care tot aproape 1h pe acel drum forestier, parca interminabil de la Cabana Musala pana la telegondola. Dupa ce am trecut de Refugiul Everest, undeva mai jos, la primele lacuri, am ales in a cobori la Cabana Musala pe un alt traseu care ne-a scos langa cel de-al treilea lac aflat mai in spate, jos langa cabana Musala. Am ales aceasta varianta pe de o parte pentru a mai scapa de aglomeratia de pe traseu dar si pentru a nu fi prea monoton si a ne intoarce pe alt traseu.

A fost un pic mai bine, pentru ca pe aici nu eram decat vreo 7-8 turisti fata de cele cateva sute care ne insoteau pe bucata de traseu “clasica”. Am trecut si pe langa un izvor cu un debit foarte mare, coborand la lacurile de langa cabana Musala, unde am putut admira salturile aeriene ale pestilor dintr-unul din lacuri. Erau probabil la ora de “giumbuslucuri”.

La 16,30 ne-am imbarcat in telegondola, am facut vreo 25 minute pana jos in statiune iar la ora 17,00 eram deja la o terasa din apropierea hotelului pentru a savura o bere rece.

Practic toata aventura a durat intre orele 9,00-17,00. Eu zic ca rezonabil si ca timp si ca efort.

Merita din plin!!!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Testosu' in 04.09.15 11:08:15
Validat / Publicat: 04.09.15 16:43:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 4943 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Lacurile pe langa care am trecut la urcare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmaster
[04.09.15 16:44:00]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Ema
[06.09.15 17:49:00]
»

EXCELENT cu E mare! Chiar astazi cand citesc acest articol, un coleg de-al meu este acolo! Eu sunt la relas in Grecia si ma bucur de aceasta citire si vizionare din plin! Bravo!

Testosu'AUTOR REVIEW
[07.09.15 11:05:35]
»

@Dan&Ema - Multumesc pentru aprecieri! Vacanta placuta! Relaxare si vreme buna!

saxonul
[11.09.15 11:32:12]
»

@Testosu - Felicitari pentru tura pe Musala. Într-adevăr, peisajul seamănă cu cel din Retezat. Dar parcă prea multă aglomerație strică! Pe Acoperișul României - Moldoveanu nu ai cum sa nimerești odată cu zeci/sute de alți montaniarzi, deh, e mai greu de ajuns acolo și se face selecția naturală Faine și utile articolele tale despre zonele montane din Bulgaria. Mi-am notat în carnețel posibile noi destinații de vacanță pe timp de vară.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Testosu'AUTOR REVIEW
[11.09.15 12:07:13]
»

@saxonul - Da. Ai dreptate cu aglomeratia, dar macar era foarte curat pe traseu. Nici nu vreau sa ma gandesc ca ar fi insemnat un traseu pe la noi cu atatia turisti pe el. Cred ca nu te mai puteai strecura de gunoaiele aruncate de "turisti" pe jos. Avem mult prea multe exemple negative in acest sens, nu are rost sa le enumeram.

Da, pe Moldoveanu e mult mai dificil de ajuns, de fapt in intreg Fagarasul turele sunt mult lungi asta facand si selectia turistilor. Din pacate chiar daca sunt dificile aceste trasee au inceput sa fie "batute" nu numai de iubitorii de munte ci de multe ori si de cei care doar vor sa "bifeze" o asemenea tura, pentru a se lauda si bineinteles pentru "selfie"-ul de rigoare pt fcb.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, saxonul, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Borovets:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.8799901008606 sec
    ecranul dvs: 1 x 1