Acoperisul Bulgariei

TIPĂREȘTE

De ce am ales intentionat Bansko, pentru tranzit catre Grecia? Pentru ca stiam ca aici, in apropiere de Bansko, exista un varf de 2914m, Varful Vihren si ma gandeam ca poate reusim sa il cucerim in ziua plina dintre cele doua cazari de pe teritoriul bulgaresc.

Prietenii nostrii venisera cu 2 zile mai devreme si au studiat terenul, drumul pana acolo si au facut excursii frumoase in zona, pe care ni le povesteau seara pe skype si ne trimiteau si poze pentru exemplificare.

Intr-o joi de dimineata, la sfarsit de august am plecat si noi acolo si am ajuns spre amiaza, dupa aproximativ 7 ore, ne-am cazat si am urmarit cu privirea culmile, incercand sa descoperim care e varful vinovat si am asteptat venirea prietenilor, la piscina hotelului Belvedere Holiday Club.

Dupa multe povesti de seara, am hotarat programul pentru a doua zi, s-au facut sandwichuri, am luat apa multa si ne-am facut cat de cat bagajul pentru ascensiune. Trebuie sa va spun ca temperatura in Bansko la 1000m era de 33 de grade la amiaza, dar din cauza aerului foarte curat atmosfera era respirabila totusi, fata de Bucuresti. Pentru a doua zi se anunta vreme la fel de calda si nici un nor pe cer, asa ca ne-am luat haine cat mai putine la noi, pe langa echipamentele necesare fotografierii.

Cum se ajunge: noi am mers cu o masina, a lor, Mazda2 rosie ca focu’, pana la cabana Vihren situata la 1970m, la maxim 6-7 km de oras pe o sosea foarte buna asfaltata, dar din ce in ce mai ingusta cu cat ne apropiam de cabana. Drumul este foarte frumos, prin padure pe la umbra deasa, sunt numai serpentine in urcare, padurea extrem de curata si frumoasa, cum ar trebui sa fie si pe la noi.

Cabana Vihren e mare si urata, construita din piatra, lemn si tabla vopsita odata cu ceva verde, probabil ultima renovare s-a facut acum 50 de ani cand s-a si construit, n-am intrat in cabana pentru ca nu asta ne era scopul. De parcat am parcat cateva sute de metri mai jos, intr-un loc unde mai erau 5 masini bulgaresti, cu oameni ce se echipau de ascensiune, pentru ca in dreptul cabanei nu sunt locuri prea multe si deobicei sunt 20 de masini acolo. Cabana e ea urata, dar e amplasata intr-un loc extrem de bun si de frumos intr-o vale situata intre doi munti uriasi Banderitsa cu varful sau Todorka de 2750m si Vihren cu varful sau de 2914m.

Ca un secret, va spun ca Vihren nu e cel mai inalt din Bulgaria, mai exista un varf numit Musala 2925 m aflat langa Borovetz la mai putin de 50 de km in linie dreapta de Bansko, care e cel mai inalt varf chiar din Balcani, Mythikas din Olimp fiind al doilea, iar Vihren abia al treilea. Insa diferenta dintre ele fiind atat de mica incat am ales Vihrenul fiind mai usor de atins si preturile din Bansko mult mai mici ca cele din Borovetz.

La ora 10.00 suntem cu tot echipamentul in fata cabanei Vihren, facem poze sute si ne uitam la indicatoarele ce pareau prea multe. Drumul nostru pare cel mai scurt si ascensiunea rapida, numai de 3 ore, asa scrie pe stalp, diferenta de nivel este de 944 m, deci la nivelul nostru de incepatori permanenti, undeva la 3 ore jumate ne-am facut noi calculelelele. In imediata apropiere a indicatoarelor mai erau turisti ce se pregateau de ascensiune, doi dintre ei pareau israelieni si unul german care m-a si intrebat daca n-o sa-mi fie frig sus, vazandu-ma in tricou cu maneca scurta si pantaloni scurti. I-am raspuns ca vor fi peste 25 de grade sus pe varf si nori nu se intrevad si ca am bluza groasa in rucsac, iar el a multumit frumos.

Spre surprinderea mea am gasit aici multi turisti dornici de ascensiune, spre deosebire de muntii nostrii care sunt cautati mai ales pe la poalele lor si mai ales in carciumi (vedeti cate review-uri sunt cu drumuri pe munte la noi si cate cu restaurante la munte la noi). Desi statiunea Bansko parea goala si amortita, mai putin hotelul nostru, pe munte erau foarte multi oameni, foarte sociabili si care toti o rupeau bine in engleza mai ales cei mai tineri, cu fiecare in parte ne-am salutat si cu cate unii am schimbat si mai multe vorbe in pauzele lungi si dese efectuate pe traseu. Chiar majoritatea ne intrebau de unde suntem si unii au glumit afland ca suntem din Romania, amintind cu zambet larg ca la noi sunt ursi peste tot. Astfel am aflat ca la ei nu prea sunt, si chiar nu ar fi avut unde, pentru ca la peste 2000 m, nu prea mai exista decat niste jnepenis mic de inaltime si in rest iarba si piatra.

Pornim dupa echipare si regrupare spre varf cu incredere si drumul pare destul de usor, nefiind prea abrupt sau pietros. Dupa 2-3 km situatia se schimba si avem de-a face cu o carare plina de pietre printre care trebuie sa te strecori cu greutate, traversam si cateva grohotisuri si ajungem cu greu intr-o bucata de drum mai drept de unde se vede foarte frumos in jos spre cabana si panorama muntilor din jur. Ne odihnium aici un pic, ne ajung altii din urma si tineri si batrani, si noi plecam mai departe lasandu-i pe acestia sa se adihneasca in locul nostru. Am cu mine mini gps-ul care imi arata mereu altitudinea exacta, il controlez mereu ca sa stiu cat mai am si va spun ca urcam destul de greu. Prima ora a mers conform programului, am urcat 300m in altitudine insa dupa aceasta prima ora situatia se schimba si urcam mai greu si din cauza pantei mai accentuate. Usor usor dispare orice urma de pom sau tusfis, in fata noastra apare un spatiu imens in care nu ai unde sa te ascunzi si deci in caz de nevoie o cam dai in bara. Pe drum lume multa si grupuri multe serpuiesc pe carare si te fac sa nici sa nu te gandesti la o durere de burta sau ceva asemanator.

Dupa 2 ore de ascensiune ajungem intr-o buza larga (asemanatoare cu cea de la seaua Caprei din Fagaras de la Balea), la 2650 m, recordul meu fusese zdrobit deja demult (vf Omu). Peste munte se vad cateva lacuri superbe cu apa cristalina si in zare sunt foarte multe varfuri inalte, ce strapung atmosfera extrem de semet. Aici ne-am odihnit mai mult si prietenii nostrii au luat-o inainte promitand ca ne asteapta in varf. M-am odihnit mai mult pentru ca simteam deja ca nu pot mai sus si o durere surda imi strapungea creierul intre cele doua urechi. M-am gandit ca poate altitudinea e de vina, insa mi-am revenit repede si am mers usor pe o vale plina de floricele si iarba unde foarte multi turisti au scris cu ajutorul unor pietre asezate una langa alta, diverse chestii in limba bulgara. Ma gandeam si eu sa scriu ca „ amfostacolo” dar timpul era dusmanul meu principal si a trebuit sa ma intrebuintez la maxim pentru a ajunge pana in varf.

Ramasesem doar cu Cris care ma sustinea moral dar ma si certa ca nu fac nici un fel de exercitii, macar abdomene sa-mi mai scada burta, si usor usor ajungem langa o stanca imensa ce parea imposibil de escaladat. Insa daca priveai cu atentie vedeai serpentinele drumului pictate de culorile tricourilor turistilor mai harnici ca noi. Aceasta ultima parte e mult mai dificila drumul fiind mai prost semnalizat si plin efectiv numai de pietre si bolovani, iar panta deosebit de mare. Desi inainte de stanca pe un panou scria ca mai sunt 40 de minute, eu am facut aproape dublu. La un moment dat urcand cu greu, aud de sus strigate de bucurie, un cor pestritz striga numele meu, la mai putin de 100m mai sus, erau restul grupului bucurosi ca in sfarsit ajung si eu. Am cerut incurajari ca ski-fond si am reusit cu greu sa ajung in varf unde ramai efectiv cu gura cascata din cauza peisajului extrem si a vizibilitatii foarte mari. Cred ca am vazut si ceva din Grecia dar nu sunt sigur, in schimb Bansko se vedea micut, iar Razlogul parea doar un catun.

Sus in varf, locul este destul de larg, n-am avut emotii deloc din cauza inaltimii, multa lume statea la odihna pe stanci savurand panorama si facand poze din toate pozitiile. Am mers si intr-o parte a varfului, coborand usor cativa metri, printre niste adaposturi construite din pietre, unde se vedea ca cineva a dormit in cort, acolo sus in varf, facusera si foc. Am vazut din nou cabana Vihren, de data asta foarte mica la distanta mare fata de ultima data cand am vazut-o. Superb este si varful Todorka, cel pe care se schiaza, mult mai usor accesibil pentru ca te duce telegondola si telefericul pana la 2600m si de acolo mai e un pic pana in varf, si superbe si lacurile dintre munti fiecare cu denumirea lui cu care nu va mai plictisesc. Cert este ca muntii Pirin sunt deosebiti, curati, frumosi inalti si merita vizitati macar in drum spre Grecia. Iarna merita mers aici pentru ski sau pentru relaxare, exista multe hoteluri cu Spa in regiune.

Dupa ce am pozat tot ce se vedea cu ochiul liber, am imortalizat si varful Vihren subliniat prin existenta unui cadru metalic de 2,5-3m umplut cu pietre albe scrise cu markerul de turisti (noi n-am avut marker) si pe care era o placuta metalica cu denumirea si inaltimea varfului si cateva drapele bulgaresti. Am facut si noi poze cu placuta si cadrul metalic paralelipipedic pentru a avea dovada faptului ca am cucerit unul din cele mai inalte varfuri din Balkani, mai mic cu 11 m ca Musala cel mai inalt de drept.

Dupa o ora de stat in varf, unde era foarte placut, temperatura buna, aerul extrem de respirabil, desi era senin si in vale erau mai mult de 34 de grade, am inceput coborarea, care a decurs mult mai bine ca urcarea si am ajuns in echipa completa langa cabana, fara dureri de genunchi pentru ca sus in varf ne-am dat cu creme. Drumul la intoarcere s-a facut exact pe aceeasi carare uneori plina de pietre, dar nu am avut incidente neplacute din cauza oboselii.

In momentul ajungerii jos, la cota 2000, am observat cat de frumos se vad muntele, umbrele si norii de deasupra in momentul in care soarele cauta sa se retraga. Imaginile sunt superbe si contrastul intre munte, cer si nori e deosebit. Va las sa vedeti pozele si poate cu ajutorul lor sa va infiltrez ideea de a incerca macar odata ascensiunea asta facuta de noi in august 2010.

---

VIZUALIZĂRI: 6411 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI