GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Când a venit newsletterul de la agenție căutam de câteva săptămâni un loc pe care mi-l închipuiam tare greu de găsit. Să îndeplinească multe și mărunte condiții.
De la o vârstă numărul condițiilor crește. Și până și cele mai mărunte par greu de îndeplinit.
Condițiile noastre: să fie aproape să ajungem cu mașina, să fie de 4 * sau 5*, să ne încadrăm într-un anume buget, să aibă piscina interioara cu apă caldă și dacă se poate să fie și minerală să ne trateze o durere – două (apar rar... rar de tot...) să avem acces la o saună, să fie liniște, departe de zone aglomerate cu muzică la maxim, să fie All Inclusive să nu umblu cu monede în slip, să fie aproape de plajă să nu vin pe căldura cea mare 5 km la masă, să nu plătesc șezlonguri și umbrele, să pot lua masa pe o terasă, să aibă parcare păzită.
Atât. Ce mare lucru?
Numai că în afară de Azalia unde fusesem anul trecut nu mai găseam altceva. Se pare însă că e adevărat că dacă îți dorești mult și intens ceva Universul se pune în slujba dorinței tale. Așa că a venit oferta. Ding... pe mail. Complex balneo inaugurat in iunie 2014, construit pe un izvor cu apă minerală termală despre care spuneau așa:
Centrul medical din cadrul "Therma Palace" utilizeaza apele minerale captate de la un izvor situat in apropierea rezervatiei naturale Baltata, de la o adancime de circa 20 m. Temperatura apei variaza intre 23 - 30 grade C si permite utilizarea apei in concentratie naturala, fara a o amesteca cu apa rece, crescand efectul terapeutic al apelor. Apa minerala are efect anti-inflamator, analgezic, imbunatateste metabolismul, ajuta la calmarea durerii spatelui/ coloanei vertebrale. Curele interne cu ape minerale permit tratamentul gastritelor cronice, gastroduodenite, ulcere; colecistita, hepatita cronica, afectiuni urologice, pielonefrite s. a. dar si boli metabolice. Apa este folosita si pentru inhalatii. Curele externe sunt recomandate pentru afectiuni ale sistemului nervos periferic, afectiuni ortopedice, artoze, spondiloze s. a.
Și dacă mai are și 5* și e nou și doar cu 48 de camere și în zonă liniștită... gata! Îți mulțumesc Univers! Rezervări, plată, asigurări medicale... știți voi.
Am luat un VIP All Inclusive, 8 nopți nu pentru pomposul VIP ci pentru că includea câteva facilități și proceduri care luate separat ar fi costat mai mult.
Plecat pe 9 august pe la ora 9 din Câmpina, la ora 14 eram cu brățările puse și un tânăr simpatic de la recepție ne plimba prin hotel povestind într-o engleză super ok pe unde să mergem și ce să facem.
Ne-au luat niște transpirații reci când urmând drumul indicat de GPS am intrat pe prima straduță la stânga din Kranevo, îngustă, plină de tomberoane cu gunoi revărsându-se, câini vagabonzi și vegetație uscată și plină de praf mărginită când de case noi super elegante când de cocioabe dărăpănate cu locatari îmbrăcați sumar și șleampăt și de rufe întinse în stradă.
Unde era hotelul nostru de 5* în mahalaua aia?
Era, era. Fix în capăt că dacă acolo gasiseră izvorul, acolo ridicaseră hotelul.
Mare, nou, frumos. Curățenie, fântână arteziană, statui, coloane. Flori și flori și arbuști ornamentali. Așa era arhitectura. THERMA PALACE 5*. Un palat în miniatură.
Ne-au rugat să așteptăm câteva minute să ne dea camera timp în care ne-au servit cu șampanie și ne-au plimbat prin hotel. Interesant, toate cele 48 de camere cu balcoane catre mare.
Camera... uaau! Mare, pat dublu cu niste saltele grozave și lenjerie de calitate, pilote din puf de gască. Prosoape și halate personalizate. Cosmetice și cam tot ce trebuie într-o baie de 5*. Canapea, măsuță, plasmă cu programe rusești și bulgarești. Sticlă cu apă zilnic pusă de cameristă. Schimbat prosoape și halate la două și la trei zile.
Ne-au dat carduri pentru prosoapele de plajă. Se luau și se schimbau de la recepția centrului SPA.
PISCINE... punctul forte. Două mai mari interioară și exterioară care comunicau, apa minerală MINUNATĂ, 27-30 de grade, limpede cristal. Ușor sărată fără pic de miros de clor. Să tot stai!
Piscina interioară cu jeturi și bule pe care le porneai la dorință. Și in interior și în exterior piscine pentru copii. Afară, o piscinuță mică cu banchete de marmură, apă mult mai caldă (cel mai des) și cu multe bule. Apa de aici nu avea aceeași temperatură în fiecare zi, am înțeles, în funcție de temperatura izvorului termal pe care nu o amestecau cu nimic.
Lângă piscina interioară, erau băile japoneze, niste butoaie mari cu băncuțe, apă foarte caldă și multe bule pe care le porneai dacă aveai chef de ele.
Șezlonguri și saltele la piscina interioară, șezlonguri, baldachine, canapele, măsuțe fotolii, umbrele, hamace, bănci la piscina exterioară. Într-un decor fericit ales.
Suprafețele nu sunt mari. Nu se compară ca întindere cu un complex de 5*din Antalya de exemplu. Este mult mai mic.
Alt punct forte, CENTRUL SPA.
Băi pentru picioare cu apă fierbinte alternând cu apă rece, un duș grozav
“ happy shower” cu apă care curgea cu diferite intensități și temperaturi în care ne repezeam cu toții la iesirea din saune și trebuia să stăm la coadă, o galeată de lemn cu apă rece care ți se răsturna la dorință în cap, tot la ieșirea din saune.
Saună uscată, hammam, saună cu sare, saună cu arome din plante, cameră de relaxare. Vestiare cu dusuri, dulăpioare cu chei și toalete.
De jur împrejurul sălii de relaxare se aflau cabinetele de masaj inclusiv thailandez, camera de hidroterapie, duș Vichy, camera de fizioterapie, camera de împachetări cu nămol. Am trecut pe la toate în cele 8 zile cat am stat. Personal atent super ok vorbitor de engleză în marea majoritate. Am uitat să vă spun că în prima zi ne-a văzut un medic care ne-a dat o fișă cu procedurile pe care urma sa le facem zilnic.
Lift pe o parte care cobora la SPA, pe cealaltă parte la sala de fitness și barul de la subsol cu pistele de bowling și mesele de biliard. Aici și în grădină am avut aproape în fiecare seara muzică live și câteva puștoaice rusoaice balerine.
Într-una din zile, ospătarii din restaurant au venit la piscine și ne-au oferit tuturor înghețată.
Gata să uit de terenul de tenis și încă un teren parcă... cu porți de fotbal. Și de locul de joacă simpatic pentru copii.
Tot într-una din zile, am împlinit niște ani. Acolo m-a prins. Și m-am trezit în cameră cu o sticlă de șampanie și o fructieră plină din partea celor de la hotel. Drăguț.
RESTAURANTUL
Mic dar suficient pentru toți din cele 48 de camere. Nu am stat la rând la mâncare mai mult de 5 minute și asta doar pentru că cei care ne serveau din bucătăria deschisă direct erau atât de pasionați încât farfuriile noastre ziceai că sunt picturi ale unor maeștrii. Să nu mai vorbim de gust și arome care erau incredibile.
Undeva lângă piscină era o gradiniță cu pietre albe rotunde pe care te puteai plimba în picioarele goale printre ierburi aromate care se foloseau la gătit. Unele nu le-am recunoscut. Și parte din ele le regăseam pe mese în fiecare zi în vaze mici.
Mâncare foarte bună, gen rață cu pere și sos de afine sau iepure cu sos de vin. În fiecare zi pui, porc, pește și diferite garnituri. Salate, aperitive, fructe și prăjituri separat. Dimineața mâncare variată și un storcător unde îți puteai face singur combinație de sucuri de portocale si grapefruit.
Cafeau Lavazza, bună bună. Vin alb și roșu la sticlă bun. Sucuri la sticlă bulgarești gen Prigat. Berea Kamenitza.
Personalul din restaurant însă... la început. Se străduiau dar nu era suficient. Treceau și luau câte o farfurie murdară deși puteau să le ia pe toate. Uneori nu le vedeau... Alteori mesele erau nedebarasate și mergeam după ei să le pregatească. Uneori se terminau farfuriile de prajituri și dacă nu mergeam să cerem nu aducea nimeni... Păcat de calitatea farfuriilor, tacâmurilor, a fețelor de masă, a paharelor... oamenii te cam faceau să nu le mai vezi. Păreau dezorganizați și speriați. Ca o echipă începătoare care se străduiește. Se certau, gesticulau, nu se înțelegeau... Păcat.
Camerista noastră era în primele zile o tanti în vârstă care avea probleme evidente cu un picior, abia se mișca și avea mereu chef de vorbă deși noi nu înțelegeam nimic. După câteva zile o schimbaseră cu o tanti cu ochii mari care se speria de câte ori ne vedea și care cred că nu știa ce înseamnă cartonașul de pe ușă care îi spunea să facă curățenie... După alte câteva zile, au schimbat-o iar cu o tanti care facea curățenie la piscine...
PLAJA
La 10 minute de mers pe jos prin niște bălării dar pe un podeț din scânduri amenajat special de cei de la hotel. Pentru leneși, o mașinuță mică și simpatică facea drumul la fiecare 30 de minute. Două locuri diferite de plajă ale hotelului, acolo unde ajungea potecuța de scânduri și acolo unde ajungea mașinuța, șezlonguri din lemn și saltele de calitate și umbrele din lemn cu pânză personalizate.
Stelu “ the beach boy “ verifica brățările și aducea imediat saltele și deschidea umbrelele. Ne dădea șezlonguri în "linia întâi" iar după câteva zile ne-a spus zâmbind că “ moșu-meu este rumân “…Curățenie făcea tot timpul, nisipul fin fin era mereu greblat fără gunoaie, plaja lată și intrare lină în mare. De fapt plaja Kranevo este fix în continuarea plajei din Albena. Un singur nene negricios trecea printre șezlonguri zilnic și spunea (nu striga) "cucuruza pajalsta" și " vrei porumb"... nu râdeți că am scris cum auzeam.
Într-o seară am plecat pe malul mării și am ajuns la hotelul Gergana din Albena cel care a avut probleme la inundații. Se lucra din greu la renovare. Dacă aveți de gand să faceți drumul ăsta ca și noi, nu luați copiii mici cu voi pentru că treceți pe lângă o plajă de nudiști. Sau pe cei cu inima slabă pentru că, dintr-o dată te trezești că aleargă pe lângă tine niste personaje fără costume de baie. Foarte bronzate. Peste tot.
Gata. Iar am scris mult.
Concluzie
Vii aici dacă: ai nevoie de liniște, camere elegante și mari, ape termale super, centru SPA super, mâncare și băutură bună, plajă decentă.
Nu vii aici dacă: vrei să ai plajă la picioare, vrei lume multă și cluburi de noapte, distracție și muzică tare, piscină olimpică în care vrei să sari în cap. NU ai unde să ieși în afara complexului. Nu vii aici dacă din principiu nu-ți plac vecinii de la răsărit. Hotelul este investiție rusească. Deși de data asta mi s-au părut chiar ok.
Concluzia concluziei: Cel mai bine vii la anul …dă-le un pic de timp să formeze o echipă și să putem zice ceva de mult mai bine și despre servicii. Potențial la greu...
Hai, să aveți vacanțe frumoase ca a mea!
Trimis de TEOANCA in 21.08.14 17:16:59
41 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TEOANCA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.34645800 N, 28.06435900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review - pg. 1 / 2
41 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Therma Palace Balneohotel [Kranevo], ALBENA" (nou-creată pe sait)
----------
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
Wm, dacă liniuța albastră este o apă (Batova???), hotelul este chiar pe malul unei ape și parcă mai aproape de plajă.
@TEOANCA: rog aruncă o privire peste următorul link maps.google.ro/maps?q=43. ... &hl=ro&t=m&z=16.
Doamne cate pretentii, cred ca i-ai disperat pe cei de la agentie...
Wm, ori nu mă descurc eu dar hotelul meu... nu este. Nu îl găsesc nicăieri. Nu apare decât Kranevo.
@Andox: Să știi că sunt un turist model. Pretențiile nu le-am spus doar am căutat singură și când am găsit (adică... DING pe mail newsletter agenție) doar am facut rezervările. Eh și am mai făcut ceva. M-am abonat întâi la newsletter.
Sunt un turist model De la experiență mi se trage...
@Marian Preda: Multumesc, chiar a fost o vacanta super.
@TEOANCA: Foloseste functia zoom, e disponibila pe partea stinga sus, mareste cit ai nevoie pentru a putea vedea detaliile mai bine. Eventual apasa si pe butonul ''satelit'' astfel incit sa ai o imagine a locurilor din zona.
43.34645800,28.06435900
Asta am reusit sa copiez. Dar hotelul nu este denumit nicicum. Asta incercam sa spun, de gasit l-am gasit in imaginile din satelit dar nu are nume.
Wm, te rog mai adaugă un " u" la cuvantul -lua- din fraza "Se lua și se schimbau la centrul SPA ". Alineatul începe cu " Ne-au dat carduri... "
Mulțumesc.
@TEOANCA: Mulțam fain. Am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.
În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate
==
Nu toate hotelurile apar marcate efectiv pe harta google.
Am facut si modificarea ceruta.
@TEOANCA: Stiu ca bulgarii au statiuni termale mai putine decat noi, dar infinit mai bine puse la punct, stiu ca au si ei un litoral, cu servicii incomparabil mai bune decat ale noastre, stii ma gandeam asa la un scenariu SF, ce-ar fi ca ultimele doua tari ale UE sa-si uneasca destinele, sa nu ne mai tot unim cu Rep. Moldova ci cu Bulgaria, am dispune si noi de tot ceea ce n-am reusit noi sa facem si ei au reusit, plus de asta am avea granita de sud cu Grecia... wow!
@dorgo: Ce imaginatie ai! Si unde mai pui ca pe langa granita cu Grecia am avea si zarzavat bun si mult mai ieftin
Moamăăă... jeturi... bule... butoaie... Mă întreb cum te-ai simțit când, s-a terminat sejurul și ați plecat către casă?
Sigur... cu, cât "întinerești", cu atât ai idei "mai" fixe care, nu știm de ce se înmulțesc, cu trecerea anilor, ... parcă-mi spunea "cineva", cu ceva timp, în urmă )...
Apropo'... La Mulți Ani, Anca!... cu întârziere dar, nu contează, ... tu, fiind în concediul perfect al inimii tale! Sper că, șampania ți-a priit și a fost pe gustul tău.
Mi-a plăcut! La Mulți Ani!
@Alex_Macedo: Multumesc Alex! Am gasit si un alt motiv de bucurie, inca mai am acelasi prefix ) Asa ca, da, sampania a fost chiar buna desi era bulgareasca.
Cat despre intors acasa... nici acum nu mi-am revenit.
Apropos, cercetatorii vestiti britanici au mai gasit un fel de depresie, depresia post-concediu. Am citit zilele trecute despre asta. Norocul ca dureaza intre 14 si 20 de zile... doar atat.
Din pacate, eu n-am intrat in studiul lor ca ar fi schimbat datele. La mine dureaza pana la concediul urmator.
@TEOANCA:
... de aceea am si zis de "intoarcere". Stiam de aceasta depresie... ehm... tot incerc sa dau cu ea de pamant si ca si tine, o voi tine ca un bagaj, pana-n vara viitoare...
@TEOANCA: poti te rog sa detaliezi un pic pretul sejurului? Aici mentionezi pretul de 900 euro pentru 2 persoane, 8 nopti, iar in alta parte ai trecut pretul de 41 euro/loc in dubla;
41x2x8=656 - de unde diferenta?
In cazul in care nu am inteles eu ceva bine, imi cer scuze anticipat
@TEOANCA: si inca o intrebare, te rog: exista bar pe plaja?
Multumesc!
@TuSiC: Diferenta de pret vine din VIP AI si din pretul mai mare pe perioada. Iti voi trimite PM cu un link sa vezi preturile.
Hotelul nu are bar pe plaja de unde poti sa iei ceva inclus in AI. Langa ambele portiuni de plaja cu sezlonguri si umbrele de la Therma Palace insa, sunt localuri de unde poti cumpara diverse.
... daca se poate vreau si eu link-ul cu preturile si oferta de la agentie... pe pm... multumesc anticipat
am cerut o oferta de pret, am primit-o, am cerut rezervare ferma...
dupa ceva timp, mult mai mult decat de obicei, primesc urmatorul raspuns de la agentul de turism (mentionez ca am incredere in ceea ce spune, de cativa ani cumpar vacante prin intermediul lui si a fost tot timpul corect in relatia cu mine):
"Buna ziua,
Referitor la rezervarea pentru Hotel Terma Palace 5*, am fost informat ca hotelul a modificat tarifele pentru sezonul Vara 2015 fara a anunta in prealabil agentiile partenere si fara a confirma rezervarile transmise deja pe tarifele vechi. "
Diferenta? ; pentru ce doream eu, de la 320 de euro la 525. O sa mai merg eu vreodata la Therma Palace? Probabil ca nu
Doar cu diferenta de pret trag un mini-sejur de 2-3 nopti la Szeged sau Gyula, o minunatie
Mda... pacat. Inseamna ca inca nu s-au pus la punct si nu au aflat ca asa ceva nu se face.
Dar probabil isi permit. De Revelion n-am mai gasit camere la ei la cateva zile dupa ce a aparut oferta.
Asa ca nu cred ca-i intereseaza ca pierd cativa romani... Desi la cat este de frumos hotelul eu m-as duce chiar si dupa ce au modificat preturile fara sa anunte.
Si cred ca o sa revin.
Mie mi-a placut tare mult.
... daca se poate vreau si eu link-ul cu preturile si oferta de la agentie... pe pm... multumesc anticipat... am mai primit odata dar le-am pierdut
revin cu o precizare: se pare ca diferenta de pret nu e chiar asa de mare, probabil difera si de tour-operatorul bulgar; ce este cert insa, au marit tarifele fata de cele anuntate initial, fara a confirma cererile de rezervare deja primite pe tarifele vechi; am reusit sa obtin (de la o alta agentie de data aceasta) un pret cu "doar" 15% mai mare fata de cel initial.
O sa revin cu impresii dupa sejur.
@TEOANCA - Buna ziua, Mi-ati putea spune prin ce agentie ati fost la acest hotel? Multumesc!
Buna seara!
Ma bucur ca ai avut parte de un concediu placut. Te-as ruga sa-mi raspunzi la cateva intrebari:
-AI este AI, sau este pensiune completa? Nu gasesc in oferta nici unei agentii detalii in acest sens; Masa e in sistem a la carte?
-Inca ma gandesc daca sa mergem cu autocarul sau cu masina. In cazul in care alegem varianta cu autocarul, am aflat ca ne lasa undeva pe Strada Pricipala... e departe de hotel?
-La plaja ai acces la un suc o apa, etc?
-Piscina mi se pare foarte mica, ai loc sa faci o baie, e aglomerata?
-Relaxare, relaxare dar vreun pic de animatie exista?
Multumesc!
@vicandi - Bună, dacă ei au declarat că este AI... nu este pensiune completă. Nu plătești nimic la masă, nu știu dacă la barul din hol ceva băuturi mai speciale trebuie plătite.
Masa este ceva mai special... un fel de combinație. Se gatește la vedere și ai de ales între doua -trei feluri de mâncare pe care ți le aranjează cel care gătește direct în farfurie. Salatele, dulciurile, pâinea sunt așezate separat.
Băuturile le iei singur de la bar sau comanzi ospătarului.
Spațiul nu este mare. Totul este foarte aproape.
Cât despre distanță, nu cred că vrei să mergi cu bagajele pe căldură. Nu merită. Poate doar să încerci să vorbești la hotel să vină să vă ia din strada principală.
La plajă ai o terasă chiar lângă plaja Therma dar nu intră în sistemul AI, este o terasă privată și plătești. Este super ok.
Piscina nu este mare dar ținând cont de capacitatea hotelului și că sunt două piscine mai mari de fapt și că nu sunt toți turiștii odată în piscină... nu este aglomerată. Nu intră nimeni din afară.
Animație nu era când am fost eu. Este undeva la subsol o sală cu aparate gym, sală de biliard și un bar și piste de bowling. Acolo au fost câteva specatcole dar cu artiști veniți din afara hotelului.
Locul este mai mult de liniște și tratament. Centrul SPA este super. Nu ai unde să ieși de acolo. Este o oază de liniște și frumusețe într-un loc sărac.
Sper că te-am lămurit. Vacanță plăcută.
Multumesc pt detalii!... insa, te am intrebat de AI, nu in sensul ca ai avea ceva de platit la masa ci daca ai intre mese o gustare. o inghetata, un suc. Noi suntem familie cu copii si nu ma vad umbland prin sat dupa cate ceva.
Incerc sa ma informez, ca fiecare membru al familiei sa fie multumit.
Iti multumesc din nou pentru lamuriri!
@vicandi: eu am fost în iunie și de fiecare data când am vrut o înghețată am făcut un drum în sat; era un frigider la hotel, dar l-am văzut doar gol
în ceea ce privește centrul SPA mi se pare cam mult calificativul de "super"; eu nu îl consider un SPA de 5 stele
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2023 Mini vacanta de 1 mai — scris în 05.12.23 de dianamea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Poate cel mai liniștit și civilizat hotel din Bulgaria — scris în 15.08.22 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2019 Hotel frumos, dar neîngrijit — scris în 08.07.19 de maiar din BUCUREşTI - nu recomandă
- Aug.2017 Omul sfinteste locul — scris în 01.11.17 de Lolaria din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2017 Un hotel liniștit, excelent pt odihna — scris în 09.06.17 de Alin1505 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2016 La băi și la plajă–tătă…... — scris în 02.08.16 de TEOANCA din CâMPINA - RECOMANDĂ
- Jan.2016 Relaxare si odihnă — scris în 10.01.16 de nelik din BUCURESTI - RECOMANDĂ