GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După experiența placută trăită anul trecut de 1 Mai la Kaliakra (vezi impresii), anul acesta am hotărît se petrecem din nou minivacanța de 1 Mai, legata de aceasta data cu minivacanta de Paște, în aceiași locație. De la început doresc să precizez că, deobicei, nu petrec o vacanță în același loc unde am mai fost, pentru a cunoaște oameni și locuri noi. De data aceasta am făcut o exceptie dar nu mi-a parut rău deloc!
Să încep cu drumul: la plecare - o vorbă veche romanească spune că drumul cel mai scurt e acela pe care-l cunoști! Aveam din nou să mă conving de acest lucru! La recomandările unor binevoitori, am hotarît să aleg următorul traseu: Bacău-Focșani-Brăila-Harșova-Ovidiu-Vama Veche-Albena, asta în special pentru a evita coada ce se astepta sa fie la bac. În general, drumul a fost ok, mai puțin porțiunile Focșani-Brăila si Brăila-Harșova (neavand în vedere porțiunea din E60, care e ok), pe aceaste rute drumul e intradevăr mai scurt dar calitatea acestuia lasă destul de mult de dorit, o singura bandă pe sens, pe suprafețe destul de mari plombe destul de dese ceea ce face să se resimntă pregnant asupra confortului pasagerilor! Așa că pentru cei interesați, recomand traseul pe care l-am urmat anul trecut (vezi aici).
Odată ajuns în Albena, am luat tichetul de la automatul de la bariera aflată la intrarea în stațiune, iar în jurul orei 10 eram deja la recepția hotelului. În mod cu totul neașteptat (din nou o bilă albă pentru managementul hotelului) chek-in-ul s-a facut imediat, cu toate ca era afișat faptul că chek-in-ul se face începand cu ora 14! Managerul hotelului (o d-nă draguță!) era si ea la recepție, încercănd alături de ceilalți recepționeri să facă față numărului mare de turiști ce urmau să se cazeze. O noutate față de anii trecuți, e faptul că pentru parcarea ,,de pe deal”, vis-à-vis de hotel, s-a instalat o bariera la intrarea în aceasta, barieră pusă în funcție de un card primit la recepție (voi posta și fotografii cu acesta), trebuie avut grijă să nu se confunde acest card cu cel folosit pentru intrarea si iesirea din statiune! Eu am parcat initial pe stadă, în fața hotelului, și am avut impresia că acel card pe care l-am primit, e pentru intrarea si iesirea din statiune, lucru de care aveam să mă conving atunci cand am incercat să ies din stațiune, și binențeles că acesta nu funcționa pentru acest lucru! După comentariile polițiștilor și a oamenilor de ordine aflați la barieră (comentarii în limba bulgară dar din care am înțeles destul de clar apelativul ,,mămălinschi”- lucru nu foarte frumos din partea acestora! -, un angajat ce vorbea destul de bine engleză, m-a lămurit în legătură cu cardurile si felul în care funcționează acestea. Un aspect negativ legat de parcare, a fost faptul că mulți conaționali de-ai noștrii, din rea vointă sau din necunoaștere, au parcat pe panta de urcare din strada principală pană la bariera de la parcarea de pe deal, cu toate că parcarea a fost mai tot timpul ocupată doar jumătate! (chiar am auzit la plecare comentariul la receptie a unuia de-ai noștrii, cum că hotelul nu a asigurat parcare, și de ce el săracul, să plătească cei cinci leva pentru aceasta!)
Camera – față de anul trecut nu am sesizat schimbari majore, nici în rău dar nici în mai bine, același minibar cu doua doze de bere, doua sticle de 330ml cu fresh de portocale, doua sticle de apă plată si două de apa minerală, minibar ce nu urma a mai fi reîmprospătat pe parcursul sejurului (noi fiind doua familii, aveam să constatăm că minibarul celelaltei camere era gol la sosire, după o mică sesizare la recepție, acesta a fost completat fara nici o problemă). Televizor LCD ce avea PRO TV international, aceleasi paturi confortabile, aceiasi baie curată si bine stucturată. Totuși, în plus față de anul trecut referitor la cameră, e faptul că seiful din camera, de această dată funcționa, totul e să insiști și să-ți dai silința. În interiorul acestuia se găsesc patru baterii R6, acestea se introduc în locașul lor de pe fața interioară a ușii seifului, după închiderea ușii acesta se închide automat, se deschide cu ajutorul cardului special pentru acesta primit de la receptie, în seif încape fără problemă o tabletă, un portofel si / sau un aparat de fotografiat sau alt lucru de dimensiuni mai mici dar care aflat în sigurantă te face să te simți cu mult mai bine!
Masa - În primele zile ale sejurului, a lipsit acel frigider cu apă plată aflat în fața recepției, dar după cam două zile, după ce foarte multă lume solicita de la bar pet-uri cu apă plată, acel frigider a reapărut. Masa a fost destul de diversificată si de bogată iar având în vedere că au fost și zile cu caracter mai festiv, aveam să constatăm cu plăcere și unele surprize din partea gazdelor noastre: pulpă de porc la cuptor (nu acele felii obișnuite de porc la tavă, ci chiar bucăți mari de pulpă, sau chiar o jumătate de pulpă de porc, foarte bine preparată si foarte gustoasă- cred ca am si ceva poze), friptură de miel în ziua de pasti, ouă roșii, cozonac (nu ca la mama acasă, dar eu cred că gestul contează!), niște pești la tavă, destul de mari (i-am fotografiat după ce au fost devorați). În rest, nu prea am avut ce reproșa: la micul dejun - clătite, omletă, ochiuri, bacon, cereale, diferite tipuri de salam, brânză, legume la grătar, lapte, ceai, cafea și multe altele. La prînz, zilnic diferite tipuri de grătar – piept de pui, carne de porc cu ceapa la gratar, cotlet, diferite alte preparate cu tot felul de sosuri si garnituri, si nu în ultimil rând, acea supă de pui, mult apreciată de copii. La deserturi au fost unele mici reproșuri din partea celor ce le-au consumat, sub multe forme dar cam același gust (eu nu am sesizat această problemă, am mâncat câteva prăjituri si felii de tort si mi-sau parut destul de bune, dar fiecare cu gustul său!). Fiind ultra-all-inclusive, atât la barul de la piscină cat si la cel din restaurant sau din lobby, se gaseau o mare varietate de bauturi de import, în special tării. Berea acceptabilă, vinul destul de slăbuț după părerea mea iar vinul spumos, acceptabil.
Plaja – față de anul trecut, probabil si numarul de turiști fiind mai mare, a fost faptul că toate umbrelele si sezlongurile au fost amplasate pe plajă, un angajat aducând imediat saltele pentru sezlong atunci când i se solicita (o mică ,,atenție” făcea ca acest angajat să apară imediat imediat cu saltelele atunci când ajungeam la plajă), nisipul curat si fin, o placere pentru cei mici, iar având în vedere că vremea a fost mai mult decăt plăcută pe durata sejurului, la orele prânzului făcea ca nisipul să frigă! Dat fiind data din calendar, apa mării a fost destul de rece, dar au fost destul de mulți curajoși care au încercat o baie în mare!
Animația - și aici am observat o schimare în bine față de anul trecut - pe lăngă activitățile obișnuite din cursul zilei ce antrenau destul de mulți turiști – volei, darts, etc - a apărut o schimbare la care vreau să cred că am avut și eu o oarecare contribuție după discuția avută anul trecut cu echipa de animatori, și anume, implicarea mai mare a turiștilor în spectacolele ce aveau loc seara, am avut plăcuta surpriză să constat că au apărut spectacole de bingo, scenete comice ce implicau activ turiști din public, etc.
Seara de Înviere – am observat că foarte puțini turiști au știut faptul că de la recepție se putea face rezervare cu o zi înainte pentru deplasarea cu autocarul la diferite biserici pentru slujba de Înviere, astfel pentru slujba de la Obrochiste (voi reveni cu un review separat) costa 5 euro de adult si 3 euro de copil, iar pentru slujba de la Balcik, costa 10 euro pentru adult si 5 euro pentru copil. Agentia care se ocupa de aceste excursii, aveau clienti la mai multe hoteluri din statiune, plecarea se facea in jur de ora 10-11 seara cu autocarul din fața hotelului, întoarcerea la hotel fiind in jurul orei 1 noaptea.
În general, pot spune că am fost din nou mulțumit de Kaliakra, totul e să fii hotărât să te simți bine, să nu fii cârcotaș, doar așa vei avea un concediu cu adevarat plăcut!
Alegeri înțelepte și vacanțe plăcute tuturor!
Trimis de kelyboy in 21.05.13 10:20:55
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (kelyboy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.37109600 N, 28.08492200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Nu ,,mămălinschi” ci mamalichki au folosit respectivii domni cu ceafa un pic mai latătă
Nu trebuie sa te superi prea tare, apelative draguțe există (și se folosesc) de ambele părți ale Dunării.
@Krisko: Cred ca ai dreptate! Nu am fost foarte suparat, sa-ti spun drept, in acel moment m-am gandit si eu sa le spun ceva legat de cuvantul ,,castraveti", totusi eu am reusit sa ma abtin...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Excelent totul! — scris în 25.07.23 de ux129202 din GALAţI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 O vacanta frumoasa — scris în 05.01.23 de dyna21 din BISTRITA [BN] - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Vacanta cu nervi si umilinta la pachet — scris în 26.07.21 de ux121268 din PLOIEşTI - nu recomandă
- Aug.2019 Nu mergeți la acest hotel - raportul preț / calitate prost — scris în 05.08.19 de vid313 din CONSTANţA - nu recomandă
- Apr.2019 Dilit Kaliakra superior, dilit Albena — scris în 01.05.19 de fanespoitorul din BUCUREșTI - nu recomandă
- Apr.2019 Kaliakra - ce ai fost si ce ai ajuns.... — scris în 29.04.19 de cilie din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2018 S-a terminat cu acest 'hotel' — scris în 23.08.18 de gheorghiu_dana din PLOIESTI - nu recomandă