Ce se poate vedea in Viena intr-o dimineata?!

TIPĂREȘTE

M-am gandit sa va povestesc si despre scurta noastra vizita in Viena, in dimineata zilei de 2 septembrie a anului trecut. Detaliile se uita pe masura ce timpul trece, asa ca mai bine acum.

Din vizita mea in capitala austriaca, in vara lui ’98, nu-mi mai aduceam aminte mare lucru; imi ramasesera in minte niste cladiri imperiale, vazute pe o vreme ploioasa; plimbarea printr-un parc prin mijlocul caruia trecea Dunarea (cred ca m-am dus acolo in cautarea lebedelor…); gradinile si vizita din afara a palatului Schonbrunn (ca n-aveam bani sa intram); si imaginea de la intrarea in Prat, cu roata imensa. Nici macar nu aveam fotografii de atunci. Si, de fiecare data cand reuseam sa ajungem la prietenii nostri austrieci dintr-un sat de langa Graz, imi doream sa trag o fuga pana la Viena. Timpul ne presa de fiecare data. Ori alegeam sa vizitam alt oras in drum spre casa. Stiti prea bine ca foarte multi emigranti se intorc in vacanta in tara cu masina. Drumuri obositoare din Spania, Italia, Franta… Insa niciodata nu i-am inteles pe cei care fac acest drum dintr-o bucata. Aproape fara sa doarma, fara sa se odihneasca si… fara sa aiba curiozitatea de a vizita ceva nou din batrana Europa. Noi am facut acest drum cu masina o data la 4-5 ani. Iar vara asta l-am convins pe cel mic sa nu mai trecem prin “orasul cu barci”, cum numea el Venetia, in favoarea Vienei si a unei opriri in sudul Frantei, in apropierea Toulon-ului.

Am intrat in capitala austriaca aproape de ora 9h dimineata. Am mers cam la nimereala, paralel cu cursul Dunarii, pana am ajuns in zona care ni s-a parut centrala. Nu am vrut sa pierdem prea mult timp cautand o parcare, asa ca am ales-o pe prima intalnita in cale. Nu a fost ieftina, dar nici exagerat de scumpa, asa cum ne gandeam ca va fi. Daca-mi amintesc bine ne-a costat in jur de 16-17€ pentru cateva ore.

Nu aveam harta la noi, asa ca am intrebat de faimosul Ring si am ajuns dupa vreo 15 minute de mers pe jos. Dupa ce am admirat din departare biserica Sf. Charles, cu o cupola verde-albastruie, am trecut intai prin fata Operei, despre care stiam doar ca s-a inaugurat cu o opera a lui Mozart si ca este gazda faimosului concert de Anul Nou. Evident, trebuie mentionat ca ceea ce noi am facut a fost mai mult o plimbare prin Viena, pentru ca de vizitat nu am vizitat decat catedrala si Biserica Votiva. Desi opera nu este unul dintre genurile mele preferate de muzica, mi-ar fi placut sa pot vedea interiorul Staadsoper-ei din Viena, centrul nevralgic al muzicii vieneze si unul dintre polurile de atractie din intreaga lume a acestei arte. Poate altadata.

De acolo am ajuns in fata Muzeului de Istoria Artei, unul dintre primele muzee de arte frumoase din lume. Tot acolo se afla si Muzeul Naturii. De fapt, ambele au exterioare identice. Ne-a placut mult grandoarea cladirilor, cat si gradinile din fata acestora, in Piata Maria Tereza, cu gard viu taiat in forma de bile si cupole enorme. Ne-am facut poze in fata statuii Palas Atenea, si, bineinteles, cu o “copie” moderna si vie a lui Mozart, care ne-a facut reverente majestuoase si elegante. Muzeul de Arta adaposteste cea mai mare colectie de picturi ale lui Rubens, impreuna cu Museo del Prado din Madrid, cat si cateva portrete ale lui Velázquez, facute cadou de Filip al IV-lea al Spaniei, datorita gradului de rudenie intre ambele curti regale.

Ca o anécdota, in timp ce cel mic era fascinat de tramvaie si de trasuri, si ne tot innebunea cu pozele, pe mine ma stresau… bicicletele. De vreo doua ori era sa ma trezesc cu una gramada, caci, oricat am incercat sa fiu atenta, ma debusolau indicatiile de pe trotuar: acum scria pietoni pe stanga si biciclete pe dreapta, acum se schimba sensul. Chiar am comentat “stresul” ala al meu, pentru ca, daca intr-o tara araba ne “plangem” de haosul din trafic, in care nimic nu se respecta, intr-o capitala de talia Vienei, unde totul este atat de curat, de civilizat (mi-era si rusine sa fumez pe strada, desi am ochit din prima scrumierele asezate din 5 in 5 metri), nu ma gandeam ca ma poate stresa ceva de genul asta. Adevarul este ca mergeau si repede, cel putin mie asa mi s-a parut…

Am intrat un pic si in incinta palatului Hofburg, tot atat de splendid ca si ceea ce vazusem pana atunci. Cum stiam ce (nu) puteam sa facem, m-am straduit sa nu-mi fie prea ciuda ca nu ma puteam apropia mai mult de Sissi si bogata istorie a Habsburgilor.

In imediata apropiere, continuand pe Ring, se afla Parlamentul. Cladirea neoclasica, de un alb stralucitor, este o cladire in stil grecesc, in fata careia se afla statuia zeitei intelepciunii la greci. Partea aurita sclipea in soarele de inceput de toamna.

De acolo se zareau cele doua turnuri ale Bisericii Votive, noi crezand initial ca este vorba despre Catedrala Sf. Stefan. Dar pana sa ajungem acolo, am trecut pe langa Primaria Vienei, o cladire impresionanta, un palat in toata regula, cu flori rosii la ferestre. Am nimerit in plin festival de film (chiar imi spusese mama ca urma sa aiba loc in perioada aceea), asa incat in fata Primariei erau asezate scaune si un ecran enorm, locul fiind si “ingradit” in acelasi timp cu niste panouri destul de inalte. Statuia aurita din varful turnului cel mai inalt este un simbol al orasului, Viena acordand in fiecare an si un premiu a carei statueta are forma acestui Rathausmann.

Teatrul National al Vienei se afla chiar in fata Primariei, desi noi nu ne-am mai apropiat.

Fatada Bisericii Votive era “ascunsa” in mare parte de un panel de publicitate, lucru care nu ne-a placut deloc. L-ar fi putut aseza in alta parte, ii stirbea din frumusete. Aici am intrat. Am vazut altarul Fecioarei din Guadalupe, al doilea ca marime in lume dupa cel din Mexic. Am aflat acest lucru ascultand audio-ghidul de la intrare, contra sumei de un euro :) Biserica a fost construita la ordinul lui Kaiser Franz Joseph, care a supravietuit unui atentat la varsta de 18 ani.

Aproape in fata Bisericii se afla Universitatea din Viena, unde nu am zabovit mult.

De acolo am plecat “inapoi”, pe alt drum, evident, cu intentia de a ajunge la Catedrala, punctul terminus al scurtei vizite. Plimbarea pe stradutele mici si pitoresti din centrul Vienei ne-a placut la nebunie. Am vazut foarte multe tarabe cu flori, cu hot-doguri, cu branzaturi si alte specialitati austriece…

Ne-am cam invartit un pic pana sa ajungem la Catedrala. In cele din urma am intrebat un austriac foarte amabil care ne-a raspuns zambind intr-o engleza foarte buna: “Care dintre ele? (catedrale) ” Oricum, ne luasem si o vedere cu o harta a orasului, asa ca am ajuns in, probabil, locul cel mai vizitat (sau dintre cele mai vizitate) ale Vienei. Aglomeratie mare, puhoi de lume si de trasuri, vehicolul la moda in centrul orasului. Am intrat si aici, chiar nu ne-am fi putut ierta sa o vedem doar pe dinafara. Este enorma! Impresionanta. Nu m-as pricepe sa descriu amanuntit, asa ca o sa adaug cateva poze. Este foarte incarcata ca si ornamente (ca toate marile catedrale ale lumii); mi-au placut mult (de fiecare data admir acest lucru) ferestrele cu mozaicuri colorate. Catedrala are o replica in miniatura pe un lateral, si acolo cel mic s-a simtit in largul lui cu pozele: cred ca a facut 20, din toate unghiurile posibile. De, fiecare la “scara” lui… :)

De la Catedrala am ajuns in 5 minute la bulevardul paralel cu Dunarea, iar parcarea unde lasasem masina se afla in imediata apropiere!! Harta o luasem insa mai tarziu, asa ca habar n-aveam cand am inceput plimbarea; cred ca a fost una dintre putinele vizite unde am fost mai la intamplare, adica n-am vrut sa ne stresam cautand 2-3 obiective principale si nici nu ne-am facut temele de-acasa. Stiam ca daca o tinem pe Ring, nu aveam cum sa nu vedem lucruri frumoase. Si oricum, cele 4-5 ore petrecute in Viena nu ne-ar fi ajuns pentru mai mult. Dar noi ne-am declarat extrem de multumiti cu cele vazute in dimineata petrecuta acolo.

Daca voi avea ocazia sa revin, mi-ar placea sa vad un spectacol, de curiozitate si nu numai, la Scoala Spaniola de Echitatie, si sa ajung din nou la Palatul Schonbrunn, de data asta pentru a-l vizita pe indelete.

Inainte de a ne relua calatoria, ne-am potolit foamea cu cate un carnat enorm (un fel de hot-dog) si un strudel cu mere. Iar apa lor minerala cu gust de fructe ne-a placut la nebunie (mult mai buna decat “gaseosa” spaniolilor).

Auf wiedersen, Wienna! (nicht sprieche sie Deutch :))

---

VIZUALIZĂRI: 4289 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI