GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul trecu, impreuna cu un grup de prieteni ne-am hotarat sa facem o excursie in Viena pentru a vizita orasul, dar si pentru cumparaturi. Dupa mai multe consultari facute pe internet, am gasit acest hotel, situat la periferia centrului Vienei, dar si destul de aproape de zona de shopping de la SCS.
Fiind vorba de 5 persoane, am rezervat pe internet o camera cu cinci paturi (exista camere cu 1, 2, 3, 4 si 5 paturi) pentru trei nopti la un pret de numai 252 de euro per total, adica mai putin de 17 euro pe noapte. E drept, dat fiind pretul camerei nu ne-am asteptat la mare lucru, dar ne interesa doar sa avem un loc unde sa ne intindem dupa o zi de vizitat Viena sau de shopping...
Ajunsi aici, desi hotelul nu are parcare proprie, ne-a luat mai putin de 1 minut inainte de a gasi un loc unde sa ne lasam masina, pe una din stradutele din fata hotelului. De altfel in rastimpul petrecut in Viena nu am avut niciodata dificultati in a ne gasi in preajma hotelului un loc de parcare, indiferent de ora, cu o singura exceptie, rezolvata intr-un mod surprinzator intr-o seara: dupa ce ne-am invartit timp de vreo 2 minute pe stradutele din jurul hotelului, am zarit un loc de parcare, care insa a fost ocupat de un sofer vienez chiar inaintea noastra, dar surpriza!!!... , acesta vazand probabil dezamagirea noastra, a iesit din parcare, lasandu-ne pe noi in locul lui, deoarece el nu vroia sa stea in zona decat un pic, astepta pe cineva, asa ca ne-a cedat noua locul. Va intreb acum si iertati-mi majusculele: UNDE IN ROMANIA SAU CU UN SOFER ROMAN ATI PATIT ASA CEVA? cred ca nicaieri...
Dar revenind la hotel, personalul de la hotel extrem de amabil, ne-au dat sfaturi ori de cate ori le-am solicitat, inclusiv facandu-ne desene pe harta in privinta traseelor, sau dandu-ne diverse sfaturi care s-au dovedit extrem de utile.
Hotelul e drept ca are un aspect de internat de liceu de epoca ceausista, dar este un hotel de doar 2 stele, care in multe privinte a depasit alte hoteluri de 3 stele din tara sau strainatate in care am mai fost.
Camera primita era mare, as putea sa zic extrem de curat la prima vedere, si zic asta deoarece, la o privire mai atenta perdelele ar necesita obligatoriu o spalare - erau cam gri, iar pe jos prin colturi sau pe sub paturi cam exista mult praf, dar astea sunt amanunte pe care pe noi nu prea ne-au interesat, si le amintesc doar pentru cei care sunt interesati si de asa ceva. Asternuturile de pt erau insa impecabile, nu pot sa comentez absolut nimic, desi noi ne asteptam la mult, mult mai rau, dar pot spune ca erau fara o pata macar, prosoapele s-au schimbat zilnic, gunoiul golit zilnic (si am avut o gramada, ca sa amintesc numai cele 7 cutii de pantofi, pe care din lipsa de spatiu in masina le-am aruncat), baia mare, curata, impecabil. E drept ca se vede vechimea la toate, mobilier, perdele, faianta, gresie, etc. dar totusi era curat, iar pe noi nu ne-a deranjat de loc. Inainte de a pleca din tara ne era un pic frica ca o sa cam rabdam frig in hotel, avand in vedere pretul, numarul de stele al hotelului, si temperaturile de afara, dar nu mica ne-a fost surpriza de a gasi o camera atat de calda incat de multe ori, desi afara erau minus 4 sau 5 grade noi stateam cu geamurile deschise, ca sa numai spun ca pe calorifere era imposibil sa tii mana, te ardea imediat.
Imediat in dreapta receptiei hotelul avea un mic salon, care probabil in vremurile bune ale hotelului a servit ca bar de zi sau de noapte, dar care acum servea ca loc de fumat si de baut cafeaua dupa micul dejun. Mic dejun pe care-l serveam intr-o incapere alaturata, incapere care este adevarat ca era cam mica, dar in perioada in care am fost noi nu a fost aglomerata, oricum cred ca in medie am fost maxim 25 de persoane in hotel, iar micul dejun se servea intre ora 7 si 10, asa ca nu prea ne-am inghesuit pe la mese cu nimeni.
La micul dejun nu prea am ce sa reprosez, e drept ca mancarea a fost aceeasi in toate cele 4 dimineti in care am mancat acolo, dar era proaspata, destula, si destul de variata:
- paine neagra, chifle albe, unt, mai multe feluri de gem, pate, miere de albine, salam, parizer si sunca - cate un fel din fiecare, cascaval, branza topita (cam sarata), ceai, suc de portocale, cafea, lapte. Eu zic ca e destul, absolut totul fiind la discretie, puteai servi cat vroiai, nimeni nu statea sa se uite dupa tine cat mananci.
Alte puncte pozitive pentru hotel:
- accesul in camera se face cu cartela, la fel si in hotel, daca ajungeai mai tarziu, mai exact dupa miezul noptii, exista o a doua usa de acces, langa prima care se deschidea cu cartela, asa ca nu trebuie sa pati pe la porti sau geamuri daca te intorceai in miez de noapte;
- statie de metrou U1 la 2 minute, metrou cu care ajungeai in centrul Vienei in 10 minute;
- tot la 2 minute de hotel o artera pietonala, plina cu magazine si chiar centre comerciale, de asemenea langa hotel magazin Hofer si InterSpar de unde te poti aproviziona cu tot ce ai nevoie si cu preturi bune;
- hotelul este situat in sud-vestul centrului Vienei, in apropiere de majoritatea obiectivelor turistice si cu acces facil catre acestea;
- extrem de aproape de autostrazi, in 5 minute, maxim 10 in conditii de traic intens esti pe o autostrada;
- statie peco langa hotel, GP, benzina de 95 am cumparat-o cu 4, 17 Euro.
Despre puncte negative nu prea a fost vorba, posibil am fost si noi mai dezinteresati, dar avand in vedere per ansamblu sederea noastra, nu pot sa reprosez absolut nimic. A fost o sedere extrem de placuta si pe care probabil o vom repeta curand, poate chiar la vara si tot la acest hotel
Trimis de danoradea in 14.01.10 00:25:32
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (danoradea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.18018856 N, 16.37356371 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Propun adminului http://www.trilulilu.ro/truncks/4132a693a30545, pentru acest review
@danoradea
cred că afinitatea turistică dintre noi doi este destul de mare, din moment ce am ales acelaşi hotel şi, mai mult, impresiile despre acesta sunt foarte asemănătoare. Amândoi am remarcat aceleaşi lucruri pozitive, sau mai puţin pozitive, până şi gradul de satifacţie este foarte apropiat. Singura diferenţă a fost că eu am stat într-o cameră dublă, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Nici nu ştiam că hotelul are şi camere de cinci paturi.
Eu nu am avut inspiraţia să fac nişte poze la hotel, aşa că mă bucur că le văd pe ale tale, mulţumesc.
Punctele date de mine sunt si pentru imaginea creata de fetele voastre cand ultimul loc de parcare fu ocupat
Asa e stancosty, sunt destinatii unde ai fost si sunt foarte tentat sa ajung si eu, mai ales ca trebuie sa recunosc ca pasiunea mea cea mai mare sunt calatoriile si as putea sa le fac nonstop, bani sa am numai destui, iar pentru gushpi, sa vezi ce fete am facut cand ne-a cedat locul de parcare, aia trebuia sa fotografieze cineva, ne-au trebuit secunde bune sa ne revenim, oricum e vorba de un alt grad de civilizatie, pe care nu mai stiu cand si daca o sa-l mai ajungem. Apropo de acest lucru, dupa cum bine se vede si din una dintre pozele puse de mine, in fata hotelului era o mica intersectie, dar fara trecere de pietoni, aceasta se gasea la aproximativ 100 de metri in stanga dar si in dreapta, insa daca stateai pe marginea drumului si asteptai sa treaca masinile pentru ca sa traversezi, soferii OPREAU!!! si te lasau sa treci desi de multe ori pierdeau verdele la urmatorul semafor!!!
O alta lume..., din pacate din care noi nu facem parte
Ce coincidenta! Si noi am fost la acest hotel la mijlocul lui ianuarie si am fost multumiti de serviciile de aici.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2014 OK calitate/pret — scris în 23.06.14 de ungal_mta din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2010 Hotel bun pe timp de criza — scris în 20.05.10 de adrianag* din ORADEA - RECOMANDĂ
- Jan.2010 Ocoliti acest hotel — scris în 20.01.10 de mirelutza din PITEşTI - nu recomandă
- Aug.2009 Un hotel ieftin şi convenabil — scris în 04.12.09 de Costi din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2009 Interesant — scris în 06.12.09 de xdobrex* din BUCURESTI - nu recomandă