Cambogia - o culisa de film

Partea a doua... citeste te rog prima data reviewul Cambogia- o tara care te impresioneaza pana la lacrimi.

O poteca ingusta printre pomi incolaciti de liane ducea spre Templul Ta Prohm - binecunoscut ca culisa a filmului Lara Croft: Tomb Raider. Pe vremea cand a fost filmat acest film Cambogia era inca una dintre tarile "tabu" fiind foarte nesigura. Se auzeau doar stiri de groaza despre Armata rosie ce a distrus tara, despre pamanturi pline de mine explozive despre boli incurabile si mancaruri gretoase gen "sobolani de apa prajiti". Dar cred ca acest film a facut ca iubitorii de aventura sa prinda curaj si astfel tot mai multi turisti au dus tot mai multi bani in tara si uite ca astazi am ajuns sa calc si eu pe urmele Angelinei Jolie... Acum este destul de usor sa ajungi aici. Agentia aeriana low cost " Airasia.com" zboara zilnic intre Kuala Lumpur / Malaezia si Siem Reap pentru doar 25 de dolari pe persoana si drum (daca il cumperi online in avans). Orasul Siem Reap creste vazand cu ochii si intretimp hotele cu renume international au construit aici adevarate oaze de relaxare. Hotelul pe care l-am ales noi este foarte modern, un hotel clasat la 4 stele pentru un pret de 40 de dolari pe noapte cu mic dejun inclus. O piscina imensa cu un wirlpool, o gradina plina de pomi infloriti si o zona de spa cu masage la preturi extrem de scazute (3 dolari pe ora) te imbie sa petreci cat mai multe ore in incinta hotelului.

Dar acum inapoi pe drumul nostru prin jungla...

Cred ca Templul Ta Prohm este unul dintre cele mai vizitate cu toate ca este si unul dintre cele mai distruse dintre temple. Natura l-a acaparat, pomi masivi si-au infiltrat radacinile printre zidurile lui demonstrand ca lemnul este mai tare ca piatra, ca viata este mai puternica decat eterniatea. Ceea ce insa m-a ingrozit era faptul ca templul se afla in "reconstructie" si pe plancarte imense se prezenta un templu inainte - cu arata acum - si dupa renovare cu pomii taiati si pietre puse din nou la locul lor. Dar chiar acest chaos il facea sa fie atat de diferit!

A treia zi hotarisem sa facem o pauza de la temple si sa vizitam satul plutitor pe lacul Tonle Sap.

Han (va amintiti - soferul nostru) parca se jena cumva sa ne duca pana acolo. Drumul e rau si o plimbare cu barca pe lac costa 22 de dolari pe persoana, ne spune el. Drumul pana acolo nu a mai contat cand dupa ce am iesit din oras am vazut casele localnicilor devenind din ce in ce mai simple... si saracia din ce in ce mai covarsitoare. Luasem cu mine un pachet cu biscuiti si cateva ciocolati pe care le primisem in avion - pentru drumul de circa 4 ore pe care aveam sa-l parcurgem- daca cumva ma apuca foamea. M-am bucurat enorm de mult ca le avem la mine si ca le-am putut impartii copiilor de la marginea strazii care se adunau imediat in jurul nostru cum opream pentru cateva momente sa facem poze.

Ajungand la marginea lacului cumparam 2 bilete si un baietel de circa 15 ani ne face semn sa urcam intr-o barca cu motor cu circa 10 locuri. Eu privesc putin nesigura si il intreb - how old are you? eighttee - raspunde el in aceeasi engleza in care vorbesc cu totii aci. O engleza de cuvinte fara sfarsit. Invatata din auzite si nu din carti. Multi dintre ei nu au avut posibilitatea sa faca o scoala - si si asa nu se invata limba engleza la scoala, ne raspunde el. Engleza invatata aici imi aduce aminte de jocul din copilatie: telefonul fara fir! unde la sfarsit ieseau cuvintele doar pe jumatate.

Doar noi doi si copilul de 15 ani ne aflam in mijlocul unui lac cu o apa de culoarea apei de canal si la fel de puturoasa cand se opreste motorul si barca devine nemanevrabila. What is happend? incer eu sa ascund panica, imaginandu-mi ca va trebui sa inotam pana la mal. No gasolii, maam, no more gasolii... raspunde el. Si acum? Baiatul incerca la inceput sa manevreze barca cu o vasla, sa o miste cumva, dar nu reuseste. Sa-l ajutam? ma gandesc eu. dar cum? Vazand si el ca nu are nici un sens sa vasleasca incepe si face semne disperate cu mana spre alte barci ce trec in viteza pe langa a noastra. In sfarsit opreste una si dupa discutii aprinse vad ca i se inmaneaza un bidon de vreo 20 litrii pe care baiatul cel subtirel si fara muschii il balanseaza cu usurinta pe cap. Cel putin asa mi se pare mie. Dupa ce il goleste, porneste motorul facand contact la doua sarme intre timp ce sar scantei. Aoleo... unde am ajus ma gandesc eu... sper sa se termine cu bine aceasta mica excursie. Dupa vreo jumate de ora cu o viteza maxima (aveam sa recuperam timpul pe care il pierdusem din cauza lipsei de benzina) ajungem la marginea satului plutitor. Case sau mai bine zis baraci din tabla plutesc pe bidoane goale de metal sau plastic sau pe roti de camion. Poate exista asa ceva? Trecem pe langa cotete de gaini si porci, cineva si-a contruit chiar si o mica gradina de flori plutitoare - si totusi totul mi se pare ingrozitor. Cum se poate ca cineva sa traiasa in astfel de conditii. dar in fiecare "casa" vad copii. Nu exista aproape nici o familie fara copii - copii flamanzi care sunt nevoiti sa traiasca pe o suprafata de 2 metrii patrati, mereu in miscare, mereu cu teama ca se pot scufunda. Acum e timpul uscat, dar cum e aici pe timp ploios cand apele lacului se involbura si devin periculoase? Trecem prin acest sat ca printr-o culisa de film... water world este existent.

Pe drumul inapoi spre hotel am oprit la marginea unui camp plin de flori de lotus. In mijlocul campului o casuta - o familie cu doi copilasi, mama fierbea masa de pranz - doi, trei pestisori prinsi probabil in lac si niste orez. Fetita de vreo doi anisori imi ofera o foare de lotus. Han ne face semn sa mergem mai departe, drumul inapoi e lung si greu si plin de hartoape, poate vrem sa fim la pranz inapoi... banii pe care ii alocasem pentru pranz ii dau acestei famili - circa 10 dolari - tatal ma priveste cu uimire... si ia banii cu mii de multumiri aratandu-i mandru sotiei. Han este si el putin mirat si eu incerc sa ii dau o explicatie - you, know, Han, I was also born in a poor land - not so poor like this- but- Romania, maybe you dont´t know? .

Yes, I know Romania! imi raspunde Han... si mie imi curg siroaie de lacrimi pe obraz...

the end