ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.11.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 2 zile
prieteni
14 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Pe urmele lui Iulius Popper

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

„Gratie lui, o regiune - odată subdezvoltată și izolată, a cunoscut o înflorire fără precedent, Popper construind drumuri, întemeind noi așezări și deschizând importante exploatări miniere.

Statul argentinian i-a sprijinit la tot pasul eforturile de colonizare în Țara de Foc, sperând sa tranșeze în acest mod o dispută teritorială cu Chile. Popper a profitat din plin de acest lucru, reușind sa obțină întreaga putere în regiune, chiar în dauna primilor guvernatori argentinieni. Nu i-a fost greu să obțină revocarea lor când au îndrăznit să-i conteste autoritatea.

Începuturile celui mai cunoscut explorator român

Născut la București, în iarna anului 1857, într-o familie de evrei înstăriți, Popper a urmat cursurile școlii israelite din capitală. Pentru că nu respecta in totalitate programa statului român, instituția este închisă, iar acest lucru l-a împiedicat pe tânarul Popper să se inscrie mai apoi la Școala de Poduri, Șosele și Mine din București. Din aceasta cauză pleacă pentru studii in Franta, unde urmează nu doar cursurile Școlii Naționale de Poduri și Șosele din Paris, ci și pe cele ale școlii Politehnice.

Obținandu-și calificările de inginer începe să călătorească in jurul lumii, ajungând până în India, China și Japonia. In 1881 se întoarce în țară, unde este prezentat regelui Carol I la Sinaia de Vasile Urechia, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice de la acea vreme. Și totuși, acest lucru nu l-a ajutat să obțină statutul de cetățean român, limitat prin constituție numai locuitorilor creștini ai țării.

Deziluzionat, Popper pleacă in Statele Unite, unde lucrează pentru o perioadă în New Orleans. Participă apoi la lucrările de sistematizare a Havanei, în Cuba, înainte de a se muta in Brazilia. Tot aici ii parvin și primele detalii legate de o expeditie chiliană în Țara de Foc, În urma căreia se descoperise aur într-o regiune numită Capul Fecioarelor.

Deși au revenit cu oameni si utilaje, chilienii s-au retras în cele din urma, după rezultatele dezamăgitoare obținute. Popper nu s-a descurajat, plănuind o nouă expediție pentru care a reușit să găsească susținere la autoritățile argentiniene.

Popper și colonizarea Țării de Foc

Pentru prima oară ajunge la Capul Fecioarelor in 1886 în vederea unor cercetări preliminare ale zonei, iar in toamna aceluiași an, după ce și-a prezentat concluziile autoritaților, strânge oamenii și echipamentul necesar expediției. Pentru că statul argentinian nu avea nicio așezare importantă în apropierea Țării de Foc este nevoit sa-si inceapa drumul din orașul chilian Punta Arenas.

Parcurge apoi un traseu dificil de peste 100 de kilometri, Popper traversând insula de la un capăt la celălalt, oprindu-se într-un mic golf pe țărmul atlantic, unde a descoperit aur.

Imediat s-a dat startul colonizării acestui teritoriu, Popper intemeind mai multe asezări, unde s-au stabilit câteva sute de oameni, care au inceput deindată să lucreze în exploatările sale miniere.

Numai ca, prosperitatea și izolarea coloniilor au atras oamenii certați cu legea și căutătorii de aur rivali, o mare parte din ei chilieni. Nu a durat mult până când șicanele și certurile au lăsat loc schimburilor de focuri. Popper este nevoit să-și creeze o miliție proprie și oprește în cele din urmă incursiunile chilienilor, în urma unei bătălii decisive, dar nu înainte ca ei să distrugă colonia Carmen Sylva.

Totusi, victoriile obtinute i-au ïntărit poziția lui Popper și ca o dovadă a puterii sale, a început să-și aroge puteri rezervate în mod normal statului. Bate moneda, care i-a purtat numele, dar a avut și o emisiune proprie de timbre postale, el conducând cu mână de fier.

Doar că, la nici un an de la încheierea ostilităților cu chilienii, in 1890, ei au primit un ajutor nesperat chiar de la guvernatorul argentinian al Țării de Foc. Profund nemulțumit de influența pe care o capătase romanul, le-a dat voie să caute aur, in teritoriile sale.

Popper reușește destul de repede sa obțină nu doar revocarea lui din functie, ci și a succesorului său, din același motiv. Munca sa de colonizare era mult prea importantă, iar din această cauza guvernul argentinian voia să-i susțină încă două proiecte în Țara de Foc, înaintea mortii sale premature pe 5 iunie 1893.

Decesul lui Popper a fost umbrit și de presupusul său rol în genocidul indienilor baștinași ai Țării de Foc, pentru care i se intentase și un proces. Din această cauză, Popper rămane în continuare un personaj controversat în istoria sud-americană, dar a cărui influență nu poate fi contestată.

Dincolo de realizările sale remarcabile, până si astăzi gasim în Țara de Foc denumiri românești ale unor râuri, precum Ureche sau Rosetti, ale unor munți, Manu sau Carmen Sylva sau ale unor vârfuri, cel mai cunoscut fiind Sinaia. ” – ziare.com

 

Povestea acestui adevărat aventurier român, chiar dacă nu a primit niciodată cetățenia el așa se considera, m-a fascinat foarte tare. Trebuie să ai o mare tărie de caracter să reușești să faci doar o mică parte, din ceea ce-a făcut el într-o țară străină și atât de îndepărtată. Cu toate astea e foarte puțin cunoscut la noi în țară. Din acest motiv vreau prin intermediul acestui articol să-i aduc un omagiu.

Țara de Foc și orașul Ushuaia sunt niște locuri mitice, pline de mister care și astăzi suscită imaginația multor călători și aventurieri. Vezi de exemplu serialul de succes de la noi, „Toate pânzele sus”, serial ce ne-a făcut să visăm cu ochii deschisi spre meleaguri atât de îndepărtate...

Țara de Foc a primit aceasta denumire de la renumitul explorator Magellan, care a descoperit-o în secolul al XVI-lea și a denumit-o așa din pricina focurilor aprinse de băștinași pe țărm, ce erau observate din larg.

Orasul Ushuaia este situat pe o colină unde vântul turbat nu încetează niciodata sa bată. Acesta a fost fondat în anul 1884 în jurul unei închisori pentru criminali destul de periculoși. În zilele noastre închisoarea este transformată într-un muzeu, in cadrul bazei navale din zonă.

Cum am mai precizat într-un articol anterior, portul din acest oraș este punctul de plecare ideal spre Antactica, aflată la doar 1000 de kilometri. De altfel multe expediții au plecat de aici, printre care si cea din care a făcut parte Racoviță cu nava Belgica.

Astfel în acest oraș am vizitat muzeul Maritim, unde se afla și închisoarea, dar și o bibliotecă, am vizitat și muzeul de istorie de la capătul lumii, unde se face referie și la compatriotul nostru Iulius Popper, dar și catedrala din oraș.

Muzeul Fin del Mundo se poate vizita gratuit! Acesta este situat pe strada paralelă cu țărmul numită Maipu. Clădirea a fost proprietatea bancii naționale din Argentina între 1912 si 1977, iar în anul 1978 a fost cedată guvernului teritoriului Țara de Foc, pentru crearea Muzeului Teritorial, transformat ulterior în Muzeul Sfârșitului lumii, in traducere aproximativă.

Mai există o clădire a acestui muzeu, situată pe aceeiași stradă, fosta reședință a guvernatorului acestei provincii. Evident și aceasta din urmă, se poate vizita gratuit.

Aici am observat o retrospectivă a istoriei destul de recente, a acestui oraș. Întâi am observat modul de viață al indienilor din grupurile Yamanas si Selknam, care locuiau în acest arhipeleag. Ne sunt prezentate ustensile, harpoane, canoe, artefacte ce ne arată modul de viață al băstinașilor, centrat pe pescuit si vânătoare.

Apoi observăm chipul impunător, cum altfel, al ducesei de pe nava Albany, o navă engleză ce a naufragiat în golf în 1893. Tot aici urmarim cronologic marturiile prezenței misiunilor anglicane din 1870 și ale misiunilor salaziene din 1890. Aici descoperim o scurta cronica dedicată controversatei figuri la lui Iulius Popper. Se spune ca acest inginer român a aspirat la o alta Patagonie făra prezența nativilor (de aici este si foarte criticat), repopulat de europeni. Acesta si-a creat propria armată, propria monedă și propriille timbre postale. A fost tare, la vremea lui!

Deasemenea aici găsim imagini, cu avionul germanului Gunter Von Pluschow, primul care a zburat peste Cape Horn, dar și imaginci cu nava nemțească Monte Cervantes, prima croaziera turistică scufundata în Canalul Beagle in anul 1930.

Urmeaza o cameră care arată ca un magazin universal, unde găsim alimente, cărți, instrumente muzicale și îmbrăcăminte. Până la începutul secolului al XX-lea, toate proviziile au fost primite pe cale maritimă la fiecare trei luni, iar depozitarii erau persoane cruciale în dezvoltarea orașului, deoarece acestea trebuiau să calculeze nevoile locuitorilor de a estima ratele de transport. Se spune ca urmași acestor personaje cheie încă mai locuiesc în Ushuaia.

Urmează o camera dedicată închisorii din acest oraș. Nu o să mai detailez aici pentru ca urmeaza vizita la închisoarea propriu zisă. Urmatoarele încăperi se concentrează pe expunerea bogatei faune locale, unde putem admira mai mult de 180 de specii de păsări reprezentative din ȚARA DE FOC. Evident sunt prezentati separat și leii de mare, dar și pinguinii.

Am mai văzut camera guvernatorului, dar si cum arata o bancă acu mai bine de un secol. A fost o vizita plăcută, ce a durat doar un pic petste o oră.

A urmat vizita la Muzeul Maritim situat în incinta actualei baze navale, dar si a fostei închisorii a orasului. Aici am achitat o taxa de intrare de 600 pesos argentinieni, biletul fiind valabil doua zile. Întâi am admirat vechile canoe apoi găsim povestile celebrilor pirați Francis Drake, Thomas Cavendish si Oliver van Noort. Apoi admirăm machetele vaselor vechilor exploratori și anume Beagle a lui Fitz Roy, Espora a lui Luis Pierdra Buena, corăbiile Gardiner folosite de misionarii anglicani, dar și faimoasa navă Fram cu care Amundsen a ajuns la Polul Sud. În fine ne sunt prezentate o mulțime de alte nave, mai vechi sau mai moderne.

Urmează vizita la închisoare, unde au fost închisi cei mai periculosi deținuti recidiviști și unde în fiecare celulă, ne este spusă câte o poveste. Toate erau extrem de triste și de interesante, dar pe mine m-a interesat și m-a impresionat profund vizita unui corp al închisorii neamenajat.

Aici era totul ca pe vremuri. CÂND S-A ÎNCHIS UȘA GREA DUPĂ MINE, MI S-A RIDICAT PĂRUL, CARE-L MAI AM ÎN CAP. Totul era extrem de rece și la propriu și la figurat. Eram singur, era extrem de frig. Pe tot culoarul închisorii erau doar două sobe, ce ar fi trebuit să încălzească vreo 50 de celule individuale. Toți stăteau singuri în celulă, iar baia era comună. Condiții extrem de inumane, de trai. Groaznic. Se dovedește astfel încă o dată, că omul este cea mai crudă ființă de pe pământ.

După vizita la închisoarea cea înspăimântătoare, a urmat o vizită la biserică. Aici în Ushuaia au o biserică foarte veselă vopsită la exterior în galben si roșu. Inedit, nu? Iglesia Nuestra Senora de la Merced se cheamă. Aceasta a înlocuit vechea biserică, care a fost prima parohie catolică fondata de misionarii salazieni în 1898. Noua biserică a fost construita în 1942, cu fonduri de la toți locuitorii orașului. In anul 1949 a început să funcționeze si ceasul din turn, iar templul și parohia au fost inaugurate. Impresionante sunt aceste locașuri sfinte de rugăciune, atât de simple.

Cam atât despre vizita în acest oraș. O să mai urmeze un articol, despre împrejurimile acestuia.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 08.11.18 13:02:31
Validat / Publicat: 08.11.18 14:17:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA de SUD.

VIZUALIZĂRI: 1102 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 clădirea muzeului de la capatul lumii
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42050 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

robertAUTOR REVIEW
[08.11.18 13:27:46]
»

rog melodia: https://www.youtube.com/watch?v=YR5ApYxkU-U

mersi frumos!

webmasterX
[08.11.18 14:16:20]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Carmen Ion
[08.11.18 23:47:08]
»

@robert: Fascinantă povestea lui Popper și întreaga istorie a acestui ținut de la capătul lumii, la fel si reviewurile tale. Felicitări!

robertAUTOR REVIEW
[09.11.18 08:21:44]
»

@Carmen Ion: așa e! Dacă m-aș pricepe aș face un film după viața acestui explorator deschizător de drumuri.

Mulțumesc pentru vizită și apreciere.

Yolanda
[09.11.18 14:12:04]
»

@robert: un aventurier curajos si cu o doza de nebunie! un review interesant ca si locurile vizitate, putini ajung pe acolo...

robertAUTOR REVIEW
[09.11.18 19:04:42]
»

@Yolanda: fără un pic de nebunie, nu se fac lucruri mărețe!

Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu!

elviramvio
[09.11.18 20:41:26]
»

@robert:

Despre Popper am citit puțin acum câțiva ani într-o revistă străină, nu la noi. Tu ai completat puținele mele informații.

Să știi că am rugat zeii să te alunge și anul viitor pe undeva departe tare de noi ???? dar să te aducă și înapoi să ne povestești! Te superi?!

robertAUTOR REVIEW
[10.11.18 09:20:31]
»

@elviramvio: rău mă supăr! Să-ți fie gura aurită!

Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu si mai ales pentru uratura!!!

alinaro
[23.11.18 13:04:20]
»

@robert: Robert, sper să găsesc timp într-o bună zi să-ți citesc tot serialul. Ai făcut mult din turul făcut de soră-mea și cumnatul din dotare (argentinian din Ushuaia) acum doi ani, deci, în cele zece minute de cafea, mă uitam să văd următoarea destinație și apoi îi spuneam soră-mii: azi a trecut prin Chaltén, etc. În ziua când am citit acest review, seara l-am întrebat pe cumnatu' dacă îl știe pe acest Popper. Cică da, un englez ciufut care ne-a furat, ca mulți europeni!!! Ha, ha, ha!! Când i-am spus că era român!!!

În fine, pentru mine e puțin probabilă o călătorie de asemenea anvergură, deși nu se știe niciodată. Ei însă vor mai merge și-mi vor mai povesti. Și-mi voi aminti și de această super mega călătorie a ta.

robertAUTOR REVIEW
[23.11.18 13:38:17]
»

@alinaro: oooo, lume nouă! Chiar mă întrebam ce-i cu tine! Mi-era dor de un comentariu de la tine. Când ai fost în România am vrut să vin și eu împreună cu Roth, ca să ne cunoaștem, dar copii nostri aveau din păcate alte planuri cu noi.

Cumnatul e argentinian? Ce tare! Din Ushuaia!!! Dacă aș fi știut poate l-am fi vizitat. Argentina e o țară absolut magnifică. M-a impresionat profund.

Mulțumesc pentru vizită și comentariu și te mai așteptăm și cu impresii noi!

alinaro
[23.11.18 13:45:49]
»

@robert: Nu, n-aveai cum să-l vizitezi, că stau în Spania. Dar au fost acum doi ani și au făcut un tur asemănător cu al tău. Mă rog, în linii mari, că erau și cu prichinduța după ei (deși sunt cam nebuni, și-o cară cu ei peste tot, chiar și pe munți). Dar locurile îmi erau cunoscute.

Păi și mie mi-era dor, dar am motive serioase care-mi motivează absența.

Și mie mi-ar fi plăcut să ne cunoaștem, poate cu altă ocazie. Eu acasă mereu sunt pe fugă din păcate. Dar va fi odată și-odată.

Poate ai sughițat când am vorbit cu ei de călătoria ta, ha, ha.

Cât despre impresii, tocmai am scris despre o vizită recentă în Norvegia. Am văzut că ai fost și tu la Oslo. Eu la Oslo n-am ajuns, am preferat fiorduri, Preikestolen, Stavanger și Bergen.

Toate cele bune, pe curând!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
robertAUTOR REVIEW
[23.11.18 13:54:34]
»

@alinaro: perfect se pare că sunt genul nostru!

o să-l citesc! Toate bune! Chiar dacă sughițam nu știam de unde vine!

krisstinna
[23.11.18 14:12:06]
»

@alinaro: Of, dacă știam te rugam sa treci pe la prietenii mei din Stavanger, sigur nu regretai.

El e profesor de pian la universitate și ea e educatoare.

Iar tu ești MINUNATĂ, vă înțelegeați de minune!

Bine ai revenit

alinaro
[23.11.18 14:18:56]
»

@krisstinna: Bine ar fi fost, Cristinuța... Am stat două zile și două nopți în Stavanger. Data viitoare dau de știre. Mulțumesc asemenea.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, elviramvio, robert, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Ushuaia:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.57876706123352 sec
    ecranul dvs: 1 x 1