O cazare mai mult decât decentă

TIPĂREȘTE

Deoarece am căutat un hotel care să aibă parcare gratuită și să nu fie nevoie să plătesc imensa taxă de salubrizare... Adică, dincolo de Potomac, în Virginia. Dar aproape de o stație de metrou.

Cam astea au fost condițiile minimale pentru cazarea la Washington sau împrejurimi. Și, spre deosebire de New York, aici nu am pierdut prea mult timp cu căutarea.

Lanțul Best Western îmi era cunoscut, iar hotelurile cu această siglă nu sunt de mâna a doua, pentru un călător cu buget. Așa că cel numit Iwo Jima, după insula devenită celebră în strategia bătăliei Pacificului, din cel de-al doilea război mondial, mi-a surâs din start. Îndeplinea toate condițiile cerute: situat într-o zonă neaglomerată, la doi pași de stația de metrou Rosslyn și de cartierul select din Arlington, lângă un supermarket din rețeaua Safeway, cu parcare. În plus, piscină acoperită și restaurant în incintă.

Așadar, după ce am pătruns în Arlington, dinspre Pentagon, ne-am încadrat pe Arlington Blv, acea autentică autostradă, doar ca să rămânem în suspensie, atunci când GPS-ul ne-a anunțat că am ajuns la destinație, undeva, sub un deal înalt cu vile de lux și înaintea unui pod. Noroc cu experiențe anterioare; am înțeles că hotelul era undeva acolo, dar pe o stradă paralelă. Cum la dreapta era malul înalt, de care am vorbit, am urcat pe pod și am cotit stânga, apoi – ce intuiție! – brusc încă o stânga, doar ca să intrăm pe ceea ce se numește Fairfax Drive, o alee paralelă cu bulevardul, care avea multe ieșiri spre dreapta, pe un deal destul de abrupt, ca să sucombe din nou în bulevard. Ei, bine, ați ghicit, hotelul se găsea pe strada cu pricina. De fapt, pe hartă, chiar acolo este; doar că adresa oficială indică Arlington Blv, iar eu am introdus-o pe aceasta în GPS.

Oricum, am ajuns... Hotelul are o curte interioară și este alcătuit din două corpuri de clădire, plus restaurantul, care încadrează un spațiu dreptunghiular, pentru parcare. Unul din corpuri este în genul motelurilor, cu intrare de pe holul exterior, iar celălalt, care conține și recepția, este clasic. Ansamblul nu este înalt, deoarece așa pare a fi PUZ-ul pe acolo; doar clădiri cu două nivele. Și, spre deosebire de România, aici chiar se respectă!

Foarte cochetă intrare, cu un amendament, observat de o pereche autohtonă, care dorea să își care bagajele cu ajutorul cărucioarelor speciale: intrarea nu era prevăzută cu rampă, ci numai cu scări, ceea ce mi s-a părut o neglijență stranie în țara unde până și toaletele din pădure sunt prevăzute cu facilități pentru persoanele cu dizabilități.

În fine, în lobby atmosfera este plăcută; te întâmpină câteva canapele, ziare, reviste, aparate pentru ceai sau cafea, automate de sucuri. Cazarea s-a făcut rapid; eram în baza de date și am plătit pe loc, deși o puteam face la plecare, dar mi-am zis că, oricum, nu am unde să mă mut, dacă nu ne-ar fi plăcut acolo și, în plus, trebuia să plecăm destul de devreme la final, ca să respectăm programul stabilit.

Nu aveam să regretăm. Camera ne-a fost repartizată la parter, la capătul unui culoar lung, aproape de ieșirea spre piscină. Singurul inconvenient extern a fost un aparat de fabricat cuburi de gheață (americanii sunt disperați după aceste cuburi de gheață – dacă vrei să bei ceva, chiar apă și dacă nu ai prezența de spirit să refuzi sau nu cunoști obiceiul casei, te trezești că nu ai în pahar lichidul respectiv cu gheață, ci gheață cu ceva lichid). Acum, de ce inconvenient? Deoarece aparatul făcea ceva zgomot și, chiar a doua zi, dimineață, cineva a fost apucat de mania ceaiului cu gheață – cred că avea o familie numeroasă! – și a tot bâzâit aparatul, până când vecinul de cameră mi-a luat-o înainte și l-a pus pe acela la punct.

Camera... Ei, bine, era gigantică. Adică tipul de cameră de hotel american. Cu două paturi imense, fiecare de câte două persoane, că unul a rămas nedesfăcut și încă mai aveai loc de o miuță. Aparatul de aer condiționat/încălzire, după caz, fixat sub geam, măsuța cu veioză pentru scris sau, de ce nu, luat masa, televizorul. Apoi frigiderul – nu răcitor, cuptorul cu microunde și dulapul uriaș pentru haine. Dulapurile sunt cu sertare. În holul de la intrare este șifonierul, cu fierul și măsuța de călcat, precum și cu cafetiera, alături de care se găsesc câte două plicuri de ceai, cafea normală și decofeinizată, zahăr și îndulcitori. Toate acestea se schimbă zilnic.

Baia, mare, cu același sistem de duș fixat în perete. Ce îmi place la americani sunt prosoapele de baie. Unul, pentru pus pe jos, apoi în perechi, prosoape mici, de mâini, medii, de față și mari, de baie. Prosoape pe care ți le schimbă zilnic, deși nu le pui pe jos și scrie clar că, dacă vrei să ajuți la protejarea mediului, e indicat să nu le schimbi, decât dacă e cu adevărat necesar. În baie este săpun lichid și șampon, în sticluțe de plastic, ce se schimbă, din nou, zilnic.

Cu excepția deranjului matinal, cel cu aparatul de fabricat gheață, camera a fost bine insonorizată și izolată termic. Iar salteaua de pat – Doamne, ce materiale folosesc americanii? – ne-a asigurat confortul unui somn adânc și odihnitor.

Cu toate astea, nota de pe booking nu este foarte mare... Probabil că se face o mediere cu evaluarea camerelor din corpul de clădire motel, deși nu mi-au părut mai rele camerele de acolo...

Singura problemă, poate, o reprezintă masa. Am greșit intrând în restaurantul din curtea hotelului pentru micul dejun, atrași de reclamele apetisante de la intrare. Paradoxal, însă, deși într-un decor fabulos și de o curățenie exemplară, mâncarea a fost puțină și scumpă... Mă uitam la cele două rusoaice – mamă și fiică, rupte din povestea Titanicului, filmul – care se străduiau să mănânce aristocratic un mic dejun la preț de cină...

Una peste alta, mai multe plusuri decât minusuri, pentru acest hotel, care merită a fi recomandat pentru un city break cu buget în capitala americană. La metrou se ajunge foarte ușor și, de acolo, centrul orașului este deschis!

---

VIZUALIZĂRI: 2098 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI