Tag Archives: scrie româneşte pe net

Români, vi se pregăteşte ceva!

Malev a murit, trăiască Hungarian World Airways! Noua companie aeriană ungurească se pregăteşte să intre pe piaţă, cu destinaţii încă nedezvăluite, în aprilie! Aşteptăm cu interes. Mai iuţi de aripă, experimentaţii nemţi de la Airberlin se extind şi au lansat deja noi zboruri în sud-estul Europei, la Bucureşti şi Sofia. Preţurile se învârt undeva în jurul sumei de 120 eur şi includ bagaj de cală şi gustare.

Vine şi Tarom cu o ofertă de zilele îndrăgostiţilor. 289euro dus-întors pentru două persoane pe diferite rute – Amsterdam, Atena, Barcelona, Budapesta, Frankfurt, Istanbul, Larnaca, Londra, Lyon, Madrid, Munchen, Paris, Roma, Salonic si Viena din Bucureşti dar şi Munchen de la Sibiu ori Roma de la Iaşi în perioada 8 februarie – 8 martie. Nu e cine ştie ce chilipir, dar orişicât, trebuie apreciată iniţiativa. Sursa

La conferinţa de presa organizată cu ocazia desfăşurării Forumului Naţional de Turism (a cincea ediţie), au fost dezvăluite câteva din proiectele ANAT pentru noul an. Promovarea destinaţiilor locale va continua prin programele de succes demarate anterior (Litoralul pentru toţi, O săptămână la munte, Vacanţa la ţară, Hai la băi) iar noutatea ce se va lansa la Târgul de Turism din martie, va fi introducerea circuitelor în România. Sursa

Şi ultima pe listă, cu voia dumneavoastră, stă o ştire îmbucurătoare. Proiectul nostru Scrie româneşte pe net merge mai departe, până în pânzele albe, dacă e nevoie! De azi până în 15 februarie, avem şi concurs prin care încurajăm folosirea scrisului românesc – participanţii care descriu cel mai bine o destinaţie romantică vor fi premiaţi cu câte o tastatură românească, pe blogul subsemnatei în întrecerea Romantism aplicat.

Catherine

Tastatura-3r

[shareB]