All posts by Catherine

Direcţiile turismului mondial se stabilesc la Londra

World Travel Market, cel mai mare eveniment din industria turismului este găzduit anual la Londra şi se găseşte  în 2012 la a 33a ediţie. Fără a fi un târg de turism pentru publicul larg, WTM atrage atenţia tuturor pentru că acolo se întâlnesc toţi jucătorii importanţi din turism, acolo se stabilesc tendinţe, se fac publice rapoarte oficiale şi opinii, se acordă premii şi diplome şi nu în ultimul rând, se negociază şi se semnează contracte.

Anul acesta între 5 şi 8 noiembrie, peste 5000 de standuri au expus servicii şi produse de turism, reprezentând participanţi din toată lumea. România a fost prezentă prin 36 de expozanţi – operatori şi agenţii de turism, hoteluri, asociaţii – scopul tuturor fiind acela de a promova turismul românesc în întreaga lume.

Dintre subiectele abordate pe parcursul celor 4 zile de târg, au fost:

–          Discuţii despre decizia unor operatori de curse aeriene de a aplica o nouă taxă, aceea pe bagajul de mână, lucru ce duce la mărirea costurilor de transport. Deşi companiile de trafic aerian nu se bazează 100% pe turism, totuşi călătoriile de vacanţe sunt un procent mare din totalul traficului. În opinia celor implicaţi în turism, această taxă este exagerată şi va avea o influenţă negativă în bugetarea vacanţelor.

–          Remarcarea Libiei ca nouă ţintă fierbinte pe harta turismului. Aflată la prima participare la WTM, după căderea regimului Gadaffi, Libia intră puternic pe piaţă având atuurile unor ţărmuri întinse, de 1800km, a vestigiilor romane de pe teritoriul ei şi a localizării apropiate de Europa.

–          Apariţia unei orientări noi între genurile de vacanţe existente – şi anume “ofertele digital-detox”. Dacă începând cu anii 2000 a început “tehnologizarea” unitaţilor de cazare, ajungându-se la facilităţi hi-tech, se pare că acum turiştii caută (iar profesioniştii sunt gata să le ofere) destinaţii lipsite de contactul cu lumea digitală – reţea gsm, wifi, televiziune- pentru relaxare şi îndepărtarea stresului

–          Revoluţionarea rezervărilor on-line prin lansarea unor site-uri de “booking isteţ” orientat pe câştigul clientului. Primul site de acest gen, lansat de Trip Advisor este Tingo.com. Principiul de funcţionare este simplu şi eficient: rezervarea făcută de un utilizator pe anumite criterii (destinaţie, tip de cameră) se va schimba automat ori de câte ori apare o ofertă de preţ mai scăzută, până cu 24 de ore înaintea datei check-in, contra unui comision. Se aşteaptă extinderea principiului şi la alte tipuri de rezervări de servicii, cum ar fi închirierile de maşini de exemplu.

Revenind la prezenţa României, nu putem să nu menţionăm că ea a fost remarcată şi chiar comentată în presa britanică datorită detaliului deloc neglijabil pe care reprezentaţii noştri l-au exploatat în spoturile publicitare, şi anume legătura şi implicarea prinţului Charles în turismul din Transilvania.

 

Sursa http://www.wtmlondon.com/page.cfm/Link=1/t=m/goSection=1

 

Catherine

[shareB]

Terminal nou la Otopeni • În schimb, “busul” turistic bucureştean a intrat “în concediu” până la primăvară

Aeroportul Otopeni are terminal nou nouţ 

Noul terminal pentru plecari de pe Aeroportul International Otopeni (Henri Coanda) va deveni operational saptamana viitoare, in urma unei investitii de 52 milioane euro, a declarat miercuri Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Aeroporturi Bucuresti.

În sfârşit, investiţia începută acum mai bine de 1 an şi jumătate a fost finalizată, ceea ce va dubla capacitatea aeroportului bucureştean.

Vom avea 52 ghişee de check-in şi 8 porţi de îmbarcare noi nouţe!

Totul din 6 noiembrie.

 

* * *

 

Double-decker bucureştean retras la hibernare

Începând 1 noiembrie, linia turistică va fi suspendată pe perioada sezonului rece, “din cauza condiţiilor meteo improprii desfăşurării transportului cu autobuze supraetajate”, a precizat RATB într-un comunicat de presă. Iată că double-decker-ul nostru bucureştean se retrage la iernat.

Aproape 40.000 de turişti au călătorit cu el în sezonul 2012, adică din luna mai şi până acum. E al doilea an de funcţionare şi se pare că nu a fost o idee rea.

În plus faţă de audio-ghidurile bilingve (român, englez) anul acesta s-a accesorizat linia şi cu wifi gratuit. (Impresii din călătoria cu busul turistic puteţi citi, de exemplu, aici)

Îl aşteptăm să revină la primăvară!

Foto: Mediafax

 

Catherine

[shareB]

Mai multe zboruri din Cluj şi Târgu Mureş, în 2013!

O veste bună pentru călătorii din Ardeal ne aduce compania Wizz Air, crescând numărul curselor şi destinaţiilor pe două dintre aeroporturile româneşti, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş. Astfel, din primăvara anului 2013 vom avea mai multe curse noi curse noi şi o frecvenţă crescută pentru altele, deja operaţionale.

Directorul comercial al Wizz Air, Abran Gyorgy, a declarat recent, într-o conferinţă de presă, că, în perioada următoare, se vor introduce trei noi rute de la Cluj-Napoca spre destinaţii din Italia, Belgia şi Olanda, scrie Mediafax.

Mai exact, la Cluj vom putea zbura din luna mai 2013 spre şi dinspre Bari, Bruxelles şi Eindhoven. În plus va creşte frecvenţa zborurilor Dortmund, Milano şi Paris. Pentru realizarea acestei extinderi de activitate, aeroportului îi va fi alocată o nouă aeronavă AirbusA320.

Şi la Târgu Mureş apar destinaţii noi; se va zbura către şi dinspre Bologna, Frankfurt şi Munchen, din aprilie anul viitor.

În concluzie, mai multe avioane roz-mov vor survola cerul transilvaniei şi mai mulţi ardeleni ( şi nu numai) vor ajunge în oraşele Europei rapid.

Foto:  © Alex Drifter/ Mediafax