Mai multe zboruri din Cluj şi Târgu Mureş, în 2013!

O veste bună pentru călătorii din Ardeal ne aduce compania Wizz Air, crescând numărul curselor şi destinaţiilor pe două dintre aeroporturile româneşti, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş. Astfel, din primăvara anului 2013 vom avea mai multe curse noi curse noi şi o frecvenţă crescută pentru altele, deja operaţionale.

Directorul comercial al Wizz Air, Abran Gyorgy, a declarat recent, într-o conferinţă de presă, că, în perioada următoare, se vor introduce trei noi rute de la Cluj-Napoca spre destinaţii din Italia, Belgia şi Olanda, scrie Mediafax.

Mai exact, la Cluj vom putea zbura din luna mai 2013 spre şi dinspre Bari, Bruxelles şi Eindhoven. În plus va creşte frecvenţa zborurilor Dortmund, Milano şi Paris. Pentru realizarea acestei extinderi de activitate, aeroportului îi va fi alocată o nouă aeronavă AirbusA320.

Şi la Târgu Mureş apar destinaţii noi; se va zbura către şi dinspre Bologna, Frankfurt şi Munchen, din aprilie anul viitor.

În concluzie, mai multe avioane roz-mov vor survola cerul transilvaniei şi mai mulţi ardeleni ( şi nu numai) vor ajunge în oraşele Europei rapid.

Foto:  © Alex Drifter/ Mediafax


1 thought on “Mai multe zboruri din Cluj şi Târgu Mureş, în 2013!

  1. Citeam astazi despre apariţia altor 3 destinaţii care vor fi introduse de Wizz Air in 2013. Este vorba despre Alghero/Sardinia ( o veste bună către iubitorii de Sardinia , care poate facilita un acces comod si rapid către Costa Smeralda, a doua către Geneva, iar ultima către Oslo Torp.
    Toate aceste destinaţii vor putea fi disponibile de pe aeroportul Henry Coandă-Bucureşti, începănd cu luna mai a anului 2013, însă rezervările se pot face încă din această lună la preţuri promoţionale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.