ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.09.2012
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Valladolid
ÎNSCRIS: 27.05.11
STATUS: CONSUL
TIMP CITIRE: 13 MIN

Picaturi de vara romaneasca – vacanta la tara

Ilustrație video-muzicală
"Once Upon A Time .... - Enio Morricone


TIPĂREȘTE

Introducere: Nu eram prea sigura daca sa scriu sau nu aceste randuri, pentru ca voi picura multa subiectivitate in ele. Insa azi noapte am visat-o pe bunica mea, cea care m-a leganat, m-a spalat, mi-a dat sa mananc, m-a certat, m-a iubit enorm... A fost un vis ciudat. Ieri dadusem o explicatie despre absenta bancilor/scaunelor in bisericile noastre pe blogul unor prieteni spanioli care strabat, in aceste momente, Georgia cu bicicleta (un alt fel de turism, pentru care ii admir in mod deosebit: salirporpedales.blogspot.com.es). Am vazut un mic filmulet postat de ei pe net, cu sunetele inconfundabile ale cantarilor noastre bisericesti, si... inconstientul mi-a “tradus” starea creata intr-un vis. Mi se intampla de multe ori. Am ajuns la bunica dupa ce, in prealabil am trecut printr-un lacas de cult si m-am “catarat” pe o cruce aflata la orizontala, la capatul careia bunica era culcata pe spate si ma intreba daca e vie. Eu o asiguram ca da, e cat de poate de vie. Cum sa nu aiba dreptate Grigorescu cand spunea ca “visul e cel mai lucid sentiment”... M-am trezit, m-am dezmeticit putin si i-am trimis un sarut bunicii, asa, singura, pe intuneric, si i-am zis c-o iubesc si ca va fi mereu vie printre noi. Si ea si bunicul. Lor le “dedic” aceste randuri, care se vor a fi un fel de “oda” satului meu, satului nostru romanesc...

Atunci cand am de ales intre o vacanta la mare, la soare, sau intr-o alta tara, si o vacanta la tara, la “tara mea” din Romania, nu am nicio indoiala. De obicei, si multumind lui Dumnezeu, le putem face pe-amandoua. Insa mai sunt si ani, ca acesta, in care, inlocuind-o pe prima cu scurte escapade, abia astept sa-mi petrec cel putin doua saptamani in satul copilariei mele. Banal, veti zice unii. Posibil, insa, cum circumstantele sunt astea care sunt, de ani buni, satul in care am crescut pana am devenit scolarita, pentru mine este un loc desprins din rai. Fara nicio exagerare. Aceste randuri nu se vor un super review turistic. Insa, asa cum vorbea recent un coleg de site, si vacanta la tara poate fi considerata o forma – poate un pic pompos sau exagerat spus – de turism.

Nu ma gandeam eu, acum douazeci de ani, ca aveam sa tanjesc atata dupa lucrurile banale care ma inconjurau, la vremea aceea, in vacante si wekenduri.

Deja ultimele doua saptamani inainte de a pleca acasa devin insuportabile. Cunoastem cu totii sindromul pré-vacational. Si mai ales cand stiu relaxarea de care o sa am parte. Pentru ca, atunci cand nu mi-am propus niciun circuit in drum spre casa (deci avion direct Madrid-Bucuresti), atunci cand nu am vizite profesionale intercalate (“profitam ca esti in est si tre’ sa mergi un pic la unguri, la sloveni sau la bulgari”), sau vizite la rude prin alte parti ale tarii, atunci cand nu-mi propun nici mini-sejur la Marea Neagra, nici Grécia ca anul trecut, atunci... ma asteapta raiul pe pamant;) E greu, poate, de inteles, cum lucruri pe care altadata nu le luam in seama, acum mi se par un lux. Este evident ca, pe masura ce trece timpul, prioritatile noastre se schimba, si - cel putin in cazul meu - ne bucuram mult mai mult de lucrurile marunte, de detaliile aparent fara importanta, dar care, in realitate, sunt cele care ne “alcatuiesc” viata de zi cu zi. Mai ales cand aceste lucruri marunte se afla departe de noi marea majoritate a timpului.

Sa va descriu luxul meu din aceasta vacanta la tara.

De cand s-au pensionat, ai mei s-au mutat la Purcareni, satul bunicilor materni, de mult plecati, si care tine de comuna Popesti, din sudul Argesului. Este ultima comuna, pe aceasta raza, din Arges; comuna urmatoare deja se afla in Teleorman. De aceea, intotdeauna m-am identificat cu “Vlasca”, o zona simpla, fara frumusetile unui sat de munte, de exemplu, dar care pe mine ma atrage cu o forta supranaturala. Nu are case mandre (cu exceptia catorva), nici oameni avuti. Nu are nici macar drum asfaltat inca. Procesul de modernizare a ajuns foarte tarziu acolo, si abia acum cativa ani s-a introdus apa curenta. Nu canalizare, nu gaz... Poate mai tarziu. Pana atunci, insa, eu sunt hotarata sa ma bucur la maxim de lucrurile simple si “primitive” care, intr-o buna zi, vor fi doar amintiri.

Am cateva mari placeri acolo. Pe care nu le-as schimba pe nimic altceva.

Diminetile. Diminetile la tara sunt minunate. E adevarat ca eu merg la odihna, ca ai mei ma rasfata la greu, si stiu ca asta influenteaza starea mea de spirit. Ma trezesc dimineata, nici prea devreme nici prea tarziu, si iau micul dejun la masa de sub teiul nu foarte batran pe care mama l-ar taia, pentru ca este exact langa casa, idee insa cu care tata nu este de acord nici in ruptul capului. Beau Sana sau lapte batut, sau mananc magiun de prune. La cafea imi schimb locul. Ma mut la masuta joasa, cu buturugi pe post de scaune, pe care ai mei au asezat-o sub frumoasa bolta de vita de vie la inceputul verii, atunci cand nepotul a ajuns acasa. Acolo-si face veacul, cu prietenele, strengarul meu, atunci cand au chef de desenat (ca de scris mai putin...). Si acolo mananca de multe ori. Trei Doamne si toti trei!!! Tot acolo i-am stresat si eu cu temele;) Singurul inconvenient: omizile care mai cadeau din cand in cand din bolta. Bolta de vita de vie se afla la intrare in curte, si exact langa, este gradinita cu flori a mamei, anul asta, din pacate, mai putin ingrijita, pentru ca “stapana” a fost plecata in primavara. In gradinita un mar. De fiecare data cand intalneam cuvantul “mere” in lectie sau propozitie, lu’ fi-miu i se facea pofta. Si doar intindeam mana...

Serile. Serile la mine la tara sunt o minunatie. De obicei ma asez pe treptele de la intrarea in “casa mare”. Acolo, in mijlocul florilor care ma imbata cu aromele lor, ma uit la stele, in vreme ce o orchestra intreaga de greieri imi incanta auzul. Stiu ca sunt subiectiva, insa nimeni nu ma poate convinge ca exista “alt” cer mai frumos decat acolo. Desi anul asta mi-a lipsit luna plina. Incepuse sa se rotunjeasca exact cand am plecat. Pe an ce trece, acest moment devine o dependenta si mai puternica pentru mine. Am nevoie de aceste clipe seara, inainte de culcare, dupa ce, in prealabil, beau o cana de lapte cald, abia muls. Stomacul meu rezista la bombe, cel putin pana acum, si niciodata nu mi-a fost teama ca ma pot imbolnavi pentru ca nu-l beau fiert. Oricum, astea sunt singurele momente ale anului cand o pot face. Sunt in stare sa beau si un litru de lapte cald, adus de vecine in galetusa de plastic, pe inserat. Cum va spuneam, anul asta gradinita nu mai arata ca altadata, asa ca ma asezam in curte, cu prichindeii, si le citeam povesti. Am scarmat prin noptierele vechi pline de carti cu file galbui (biblioteca alor mei de cand erau tineri, si care mie mi-a fermecat copilaria si adolescenta), si le-am citit Caragiale. Sunt hoata;), evident, pentru ca, desi intotdeauna mi-a placut sa citesc pe roluri, sa schimb tonalitatea vocii, etc. (drept pentru care am facut-o cu mare placere), profitam sa-i intreb ce inseamna cutare si cutare cuvant, iar la sfarsit trebuiau sa-mi faca un rezumat. Pe marele Creanga i l-am “prezentat” celui mic acum vreo doi ani, cand am inceput cu “Amintirile”... Pe Eminescu si alti “mari” de-ai nostri ii lasam pe mai tarziu.

Imi luasem de aici, ca lectura de vacanta, “Captiva familiei Borgia”, insa a trebuit s-o termin in doua zile, pentru ca, in timp ce stateam pe o patura sub bolta (cu “Viata satului” in surdina, caci vechiul aparat de radio al tatalui meu merge de dimineata pana seara, agatat de unul dintre peretii exteriori ai casei), mi-a venit un chef nebun sa citesc literatura de-a noastra. S-a nimerit sa fie Slavici. Simteam ca se potriveste de minune cu starea mea din zilele respective. Fiecare lucru la momentul lui. Atunci era unul din aceste momente.

In prima saptamana, cand inca se putea respira si temperatura era ideala;), faceam doua reprize de “jogging”, cum le numeau prichindeii mei. Ne echipam sport, ma inarmam cu o sticla de apa, si ieseam pe camp. Ora mea de mers pe jos de aici (cu care nu sunt, totusi, foarte constanta) am “dus-o” si acolo. Pe camp sunt facute drumuri, de la carute, si, cand ajungeam la lacul secat si la putul cu jgheab unde se adapa vitele, o luam in stanga sau in dreapta, spre lanurile de porumb, anul acesta uscate prea din vreme (am apucat, insa, sa mananc porumb fiert intr-un tuci pe pirostrii, si copt pe jaratecul aceluiasi foc). La pas vioi. Tata a mers cu noi in prima zi; dupa care a zis ca nu se poate tine de noi. Incercam sa nu luam in seama musculitele care se tineau dupa noi ca stiti voi/dvs. dupa ce;), in timp ce faceam lectii de geografie si ii intrebam capitalele lumii, sau spuneam bancuri... O amintire foarte frumoasa din aceasta vara. Chiar daca intr-o zi, la intoarcere, fi-miu a ramas intepenit in namolul inselator de pe marginea lacului. I-a intrat piciorul pana la genunchi si, dupa ce ne-a trecut sperietura, a trebuit sa ne intoarcem sa ne spalam. Lectie invatata totusi.

Am si muncit, ce credeti? In a doua mea zi de concediu, am facut... tzeste (o sa-mi descarc diacriticele intr-o buna zi, promit). Cum stiu ca nu exista in toate zonele tarii, va explic: testul este un fel de cuptor de lut, móbil, rotund, in care mama face o paine de-mi vine apa-n gura si acum, cand ma gandesc!!! Matéria prima este pamant adus dintr-un anume loc (nu-mi cereti detalii, ca pana acolo nu ajung totusi;)), sau de un anume fel, amestecat cu balega de cal. Se face un musuroi in mijlocul curtii si se calca cu picioarele. De noua ori!! Eu cred ca este mai mult simbolic acest numar, pentru ca noi l-am calcat de vreo doispe ori, cred, in doua zile. Ne-am mobilizat cu totii, cu mic cu mare, si am tot calcat, in roata si razand cu pofta... Musuroiul s-a impartit, apoi, in gramezi mai mici, si o vecina priceputa, le-a dat forma dorita. Dupa care tata le-a “pigulit” si finisat zile la rand. Cand se usuca, trebuie sa tii un foc mic sub ele o zi intreaga. Si apoi, sunt bune de facut paine!!! Nedospita (preferata mea), dospita, cu branza, cu usturoi... Ufff, o minunatie!!

In alta zi ni s-a adus adus o masinarie de curatat porumbul. Venea vremea culesului si porumbul ramas de anul trecut din fanar trebuia curatat si pus in saci. Agricultura de care fugeam altadata ca cel rau de tamaie, acum, facuta in mica masura, chiar ma relaxeaza. Nu ma intelegeti gresit, nu m-am dat niciodata in vant dupa muncile campului, insa cele cateva ore pe care le-am petrecut asezand stiuletii pe teava care ii “ducea” in masinarie, m-au facut sa retraiesc momente din trecut. Si mie asta-mi place foarte mult. Un fel de “à la recherche du temps perdu” al lui Proust, adaptat la satul romanesc.

De Sfanta Marie am fost la cimitir. Acesta se afla la marginea satului, pe un deal, de unde si vorba batranilor dintotdeauna: “Cand m-oi duce in deal... ”. Femeile din sat, de cand ma stiu, merg la cimitir cu noaptea in cap. Mi-aduc aminte ca, adolescenta fiind, si intorcandu-ne de la discoteca la trei-patru noaptea, ele asteptau la poarta, cu cosul plin cu colaci, strigandu-se una pe alta, pentru a-si vizita mortii. De data asta am plecat la 5h. Cimitirul nu are nimic deosebit. Biserica cea veche s-a daramat, in loc ramanand niste tufisuri enorme. Nici macar nu este foarte ingrijit, cum am vazut in alte cimitire. Dar momentele acelea sunt de neinlocuit. Liniste si reculegere in fata luminii unei lumanari puse la mormintele bunicilor, unchilor, matusilor, vecinilor... Si rasaritul printre cruci – multe dintre ele din lemn -... Cum sa nu ma lege si aceste lucruri de casa si de radacini...

Tot de Sf. Marie mergem in satul bunicii dupa tata, singura care mai traieste din cei patru bunici. O cheama Maria si i se lumineaza fata cand ii deschidem poarta. Multi dintre nepoti suntem plecati departe. Eu n-as putea sa merg acasa fara sa trec si pe la ea, macar cateva ore. Acum, cat inca o mai pot face... De Uda ma leaga mai putine amintiri. Insa chipul acela zbarcit de trecerea vremii este legatura cea mai puternica. Sa ne sfintim batranii, spune o vorba. Imi plac multe lucruri din cultura si civilizatia care m-au adoptat de ani de zile. Insa in topul celor cu care nu ma impac este... ne-grija pentru cei in varsta. Multi parinti, la batranete, sunt dusi la azile. Da, au conditii minunate de trai. Dar mi se rupe inima cand ma gandesc la cat de gol le poate fi sufletul...

Anul acesta, vizita la mamaie a fost singura mea iesire. Nici macar la Pitesti n-am vrut sa merg. M-am simtit atat de bine acasa, unde am primit si vizite dragi mie, cu care am petrecut momente frumoase, incat nu am vrut sa “rup firul”.

In ultima duminica inainte de plecare, am fost si la garla, cum sa nu? Raul Teleorman trece prin satul vecin. Mijloc de transport: caruta trasa de un cal falnic al unor vecini. Nu stiau cum sa ma faca sa ma simt mai comod. Insa eu nu voiam sa fiu comoda, voiam sa fiu una cu ei, in perfecta armonie si simbioza cu traiul de acolo, care niciodata nu mi-a devenit strain. Garla nu este mare, adica are si locuri mai adanci, dar noi le evitam. Apa nu este foarte curata, insa baia nu a fost cu nimic mai prejos din cauza asta, cu atat cu cat era foarte cald.

Pe inserat iesim la chilau. Sau radio-sant, mai modern si smechereste spus. In fata casei vecine se afla o banca joasa, din piatra, si acolo stam la vorba, in asteptarea turmelor de oi si capre (vacile se intorc mai devreme), in timp ce cei mici inca profita la maxim de ultimele momente ale zilei. Cum si eu sunt un copil mai mare cateodata, nu ma dau inapoi de la jocurile copilariei: “sotronul”, “ratele si vanatorii”, “flori, fete, filme sau baieti, melodii sau cantareti”, “telefonul fara fir”, “batistuta”, “macaroane-oane-oane”, s. a. m. d. Fi-meu & compania sunt incantati, iar vecinele in varsta din care, in fiecare an, mai lipseste una, se uita zambind si-mi zic de fiecare data ca parca ma vad, la cinci-sase ani, cu caietul si pixul in mana, umbland din poarta-n poarta sa le fac recensamantul;) Sunt extrem de fericita pentru ca acolo cel mic uita aproape complet de televizor, calculator, etc. Isi fac de lucru din orice: construiesc turnuri din coceni de porumb, fiind atenti la echilibru, castele in gramada de nisip, bratari din sarme si flori... Lucrurile astea nu se pot plati nici cu toti banii din lume.

De ce imi e foarte dor?

De mersul la padure primavara, pe jos, prin lanurile verzi... Acolo petreceam cateva ore bune culegand turcaleti si viorele, pe care ii asezam in vaze micute prin toata casa. Era un ritual obligatoriu.

De Pastele pe care nu l-am mai facut niciodata acasa de cand am plecat. Bine macar ca, de cativa ani, pot sa cant Prohodul si aici in Vinerea Maré.

De Rusalii, cand primeam in curte calusarii satului, de care nu ne saturam niciodata; cum incepeau sa joace, le si asezam o bucata de sare si putin usturoi in mijlocul horei, ca sa – stiti prea bine – alunge spiritele rele. Doar nu degeaba suntem cunoscuti ca si meleag de spirite si vampiri... In duminica Rusaliilor mergeam sa mancam pasat (un fel de mamaliga mai dulce – dupa descrierea succinta facuta de prietena mea de la Focsani cand, in anul intai de facultate, ii dusesem sa guste si ea), fiarta in lapte, insa inainte stapana casei ne spala pe picioare cu sapun de casa si apa fiarta... Mergeam desculti ca sa ne murdarim pana la urmatoarea casa si sa aiba si vecina ce spala;)

In fine, nu vreau ca aceste randuri sa se transforme in “Amintiri din copilarie”. Pur si simplu mi-am dorit sa va redau... un alt fel de vacanta. Sunt convinsa ca, daca as fi ramas in Pitesti, sau chiar si-n Bucuresti, poate altfel ar fi stat lucrurile. Stiu ca “tara mea” nu are nimic special obiectiv vorbind. Este un sat ca multe altele de la noi, mai degraba sarac si modest... Insa starea de bine pe care reusesc s-o am in zilele petrecute acolo nu o pot compara cu nimic altceva. Setea mea de “plimbare” peste mari si tari, de a cunoaste locuri si oameni noi si cat mai diversi, este si va fi mare intotdeauna, stiu asta. Insa n-o sa sar niciodata peste scurta vacanta in satul argesean unde am crescut.

Si, daca am fim mai constienti de potentialul care zace in satul romanesc, am fi, implicit, mai mandri de ce avem si l-am valorifica mai bine. Niste prieteni austrieci care ne-au vizitat acum zece ani de zile au dansat valsul vienez desculti in curte, dupa ce tocmai plouase!! Si se spalau dimineata la robinetul din curte. Erau incantati cand vedeau lumea seara, la poarta, si li se parea extraordinar ca acestia ii salutau fara sa-i cunoasca. Evident ca le mai ascundeam cate un amanunt fara importanta, ca atunci cand am mers la carciuma din sat sa bem ceva, si unul dintre membrii permanenti ai “clubului” s-a apropiat de el si i-a zis, leganandu-se si fara pic de rusine: “Eu tuica”, iar acesta, crezand ca omul se prezenta amabil, i-a raspuns “Eu Reinhard”;););) Spaniolii sunt foarte mandri de “tara” (satul) lor. Cum prind cateva zile libere, cum merg la tara. Isi pomenesc intotdeauna cu mandrie originile. Asa as vrea sa vad si la noi. Chiar daca nu avem mari monumente de vizitat, chiar daca satul e mai sarac si mai neinsemnat pe harta, sa fim mandri de unde venim. Intr-o buna zi se vor moderniza toate. Si-atunci vom duce lipsa a ceea ce azi ni se pare banal si fara confort.

Inchei aici, pentru ca deja m-am lungit enorm de mult. Nu mi-a ajuns vacanta la tara, as mai fi stat o saptamana - doua macar... Stiu, insa, ca locul acela uitat de lume, ma va astepta intotdeauna cu bratele deschise, chiar daca, peste ani si ani, vor lipsi (prea) multe din sufletele care il fac si mai special.

Nu stiu daca am pus acest review unde trebuia, insa nu-i dati puncte, va rog. Ma gandesc in seara asta si la o melodie, desi sunt sigura ca, intre timp, ma va surprinde web13;)


[fb]
---
Trimis de alinaro in 12.09.12 18:13:40
Validat / Publicat: 12.09.12 19:58:01

VIZUALIZĂRI: 3445 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

52 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Masuta celor mici, unde-mi beam cafeaua dimineata (si nu numai).
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2043 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

52 ecouri scrise, până acum

webmaster [12.09.12 20:05:04] »

webmaster-dj (13) nu e prezent in aceste momente pe site; cand va intra, sunt sigur insa ca se va ocupa de indeplinirea rugamintii - va selecta o melodie reprezentativa - pe potriva articolului.

elena_iasi [12.09.12 20:34:06] »

Emotionante cuvinte... m-au impresionat profund.

Nu pot totusi sa nu ma gandesc ca noi cei ramasi acasa nu vedem asa frumos satul romanesc, nu-l descriem cu atata patos ba din contra ne gandim numai la neajunsurile care domina viata de la tara.

Mi-ai facut un mare dor de orasul meu natal pe care cu rusine o zic nu l-am mai vizitat de ani buni... nu mai e nimeni acolo... toti ne-am imprastiat care incotro...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
ak-ar de rumÂn † [12.09.12 21:30:55] »

Frumos!

Nostalgie!

Rădăcini!

TraianS [12.09.12 21:39:29] »

... sau mananc magiun de prune.

Povirla o dulceata facuta din perje, de era tare ca betonul, pe care mai apoi o lungeai cu smantana si o mancai cu mamaliga, era una din delicatetele cu care ma servea bunica.

Iti multumesc pentru zgandarirea de vechi senzatii si emotii, pe care ai reusit-o cu acest review.

Sa stii ca la noi cerul chiar e altfel. Nu ti se pare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Floria CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [12.09.12 21:43:38] »

Draga mea Alina, cum seamana vacanta ta la tara cu a mea!

Si eu as renunta cu draga inima la orice vacanta pentru linistea si amintirile care ma inconjoara la tot pasul acasa la noi, la Ladesti- Valcea! Cam in aceeasi perioada si noi am avut doua saptamani de vacanta, vacanta de fiecare an din miezul verii la care visez un an intreg, unde in alta parte decat la tara... Noi am mai iesit cateva zile pentru a ne intalni cu cei dragi noua si se mai plimbe baiatul meu care a petrecut aproape toata vacanta la tara. Si eu visez cand ma aflu la Bucuresti la cafeaua bauta dimineata pe prispa casei, la frumusetea padurii care imi apare in fata ochilor cand ma trezesc, la serile racoroase de vara, la puzderia de stele ce par ireal de aproape... Si eu rasfoiesc cu nostalgie cartile ingalbenite ale copilariei mele si ale copilariei baiatului meu care are deja aproape 17 ani si ma coplesesc amintirile privind cate o fotografie cu cei care nu mai sunt cu noi dar pe care eu ii simt tot acolo, in casa lor.

Iti doresc sa ai si de acum incolo vacantele pe care le meriti oriunde in lume dar si aici, acasa la tine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
alinaro [12.09.12 22:56:50] »

@webmaster: Webmaster DJ, cand va intoarceti din concediu, puneti ceva frumos, va rog. Am ascultat cateva de Tudor Gheorghe, alte cateva populare, insa nu ma hotarasc. Sunt sigura ca alegerea dvs. va fi optima, as usually. Multumesc.

Qvadratvus [12.09.12 22:58:46] »

N-am cuvinte...

Lucrurile simple sunt... minunate!

alinaro [12.09.12 23:05:00] »

@elena_iasi: Am mai zis-o si altadata, si in fond cu totii stim ca ni se face tare dor si incepem sa iubim anumite lucruri/locuri/etc. doar atunci cand... le pierdem. Si totusi, cand Blaga spunea ca "vesnicia s-a nascut la sat", mare dreptate avea... Citeam deunazi ca satul pentru roman e ca un stup. Face ce face, dar tot acolo se intoarce. Realitatea s-a schimbat de-a lungul timpului, insa pe multi dintre noi nimic nu ne poate "dezlega" de vatra...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
alinaro [12.09.12 23:07:02] »

@AK-AR de RUMÂN: Saru'mana! Si pe mine m-au emotionat ultimele dvs. ganduri plasmuite aici.

alinaro [12.09.12 23:10:25] »

@Floria: Sa dea Dumnezeu, Floria! Stiu ca ulita mea, unica in sufletul meu, seamana mult - asa cum zicea odata Traian - cu alte mii si mii de ulite din tara. Stiu ca sunt atatea sate de mii si mii de ori mai frumoase, inconjurate de paduri, cocotate pe dealuri sau munti pitoresti, insa, evident, "tara" mea va ramane intotdeauna... a mea. Sa iti traiasca "baietelul" si sa va aduca numai bucurii.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
alinaro [12.09.12 23:12:46] »

@TraianS: Uite, vezi? Asa cum prietena mea din Focsani habar n-avea de pasat (nici macar nu i-a placut, spre marea mea dezamagire, hehe), nici eu nu auzisem pana acum de povirla. Mai mananci cand mergi acasa?

alinaro [12.09.12 23:15:32] »

@Qvadratvus: Asa este. Eu cred ca atunci cand suntem mici, ne bucuram de ele fara sa ne dam seama; apoi avem o perioada cand nu le dam importanta cuvenita; si vine o vreme cand acestea devin prioritate in viata noastra. Lucrurile simple sunt cele care ne fac viata frumoasa. Multumesc.

webmaster13 [13.09.12 00:38:41] »

Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [13.09.12 08:45:13] »

@alinapopi: Painea facuta la tzest cred ca este printre cele mai fascinante amintiri ale copilariei mele... cand mergeam la Calmatuiu de Jos (sau Carligati, cum se spune pe acolo), la bunica materna... O paine facuta in primul rand cu mult suflet... suflet tare care a fost bunica mea, stinsa la peste 90 de ani, inconjurata numai de nepoti si stranepoti... sotul si fiicele plecasera inaintea ei..... Mi-au dat lacrimile...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
romanitzaa [13.09.12 09:49:53] »

Excelent!

Nu-mi mai gasesc cuvintele si sincer m-ai emotionat.

alinaro [13.09.12 09:56:42] »

@johnnyredlabel: Eu si acum, cand merg acasa, sau cand vine mama la mine, primul lucru cu care stie ca trebuie sa ma astepte/sa mi-l aduca este o paine nedospita. Asa, scortoasa si mai neagra cum e, imi place la nebunie. Mamaie o punea pe frunze de salcam, pe care noi le racaiam cand o scotea din test... Iar cel mic a mostenit asta: daca ar putea, toata vara ar manca numai paine calda si mamaliga cu branza

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
alinaro [13.09.12 10:00:56] »

@romanitzaa: Saru'mana!! (Ce face fetita? S-a nascut acum cateva luni, asa-i?

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [13.09.12 10:02:41] »

@alinapopi: ... si dupa ce o scotea din tzest, rupea o rosie din gradina si freca pe coaja rumena... ca sa-i dea coloare . Si pentru noi, pita de tzest cu branza de oaie era o delicatese... Fi fericita Alina, ca mai ai inca unde sa te duci sau cine sa vina sa-ti aduca aceste bunatati... Eu aproape incepusem sa uit...

amero [13.09.12 10:02:58] »

draga Alina in dimineata asta m-ai emotionat pana la lacrimi si mi-ai adus aminte ca nu ti-am multumit indeajuns pentru painea la tzest pe care am mancat-o la tine in batatura cu o placere pe care nu o pot descrie in cuvinte.

amintirile despre oameni si locuri sunt singurele pe care nu ni le poate lua nimeni si nimic.

te astept din nou acasa

alinaro [13.09.12 10:31:01] »

@amero: Eu nu v-am multumit indeajuns pentru efortul facut si placerea de a imparti cu mine ceva din timpul dvs!! Si eu astept o noua intalnire cu mare drag.

mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [13.09.12 11:01:38] »

Am citit cu lacrimi în ochi tot ceea ce ai așternut prin cuvinte. Am trăit și eu de multe ori aceleași sentimente, aceeași nostalgie, legate de satul copilăriei mele. M-am născut la oraș, dar până în anii liceului, fiecare vacanță, de la început până la sfârșit, o petreceam în satul bunicilor mei dinspre tată, în comuna Lunca Corbului din județul Argeș. Acum, acolo nu mai locuiesc decât niște rude îndepărtate, de care timpul m-a înstrăinat și mai mult. Bunicii mei s-au stins acum mai bine de două decenii, iar din partea mamei, ardeleancă de la Turda de origine, pur și simplu nu am avut bunici, mama nu a avut nicio rudă, a fost orfană de la vârsta de șase ani. De aceea, citind review-ul tău, fiorul amintirii lor și al zilelor petrecute alături de bunicii paterni, m-a învăluit cu nostalgie, dar și cu tristețe. Ferice de cei care, ca și tine, au la cine să se mai întoarcă! Mare pierdere pentru sufletul celor care au încă porțile deschise, dar uită sau ezită să le treacă pragul, căci va veni și clipa când va fi prea târziu s-o facă, iar povara părerilor de rău va fi nespus de dureroasă...

Dragă Alina, darul tău de a scrie și a ne împărtăși din gândurile tale, m-a bucurat azi cu o lectură deosebită. Îți mulțumesc și încă o dată îmi exprim regretul că n-am putut onora invitația ta. Mi-ar fi plăcut enorm să te cunosc și pe tine, și pe eroii acestui minunat review, părinții tăi! Oricum, urează-le sănătate din partea mea și fie ca într-un viitor nu prea îndepărtat să ajungem a ne da mâna și a ne îmbrățișa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
tache [13.09.12 11:11:40] »

Ar fi o banalitate sa spun ca mi-a placut ce ai scris.

Mi-e teama sa nu par patetic daca spun ca randurile m-au tulburat.

Dar sti ce mi se par cel mai important: faptul ca asemenea randuri capteaza atentia atator oameni, ca descoperi ca trairile tale sunt imartasite si de altii, ca nu esti singur, asa cum poate in anumite momente ai crezut, in lumea bucuriilor mari oferite de lucrurile marunte.

Si mai cred ceva: ca sa reusesti tablouri de o asemenea sensibilitate ai nevoie de sinceritate si talent artistic.

Ma inclin!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
alinaro [13.09.12 11:20:30] »

@mariana. olaru: Stiu ca sunt o norocoasa, doamna Mariana. Sunt tare norocoasa pentru ca ai mei sunt inca tineri si-n putere si e musai sa profit de momentele astea. Nu o data m-am gandit la viitorul mai indepartat, insa revin repede (nu fara oarecare gust amarui, sau teama) la prezent. Trebuie sa-l stoarcem, cei ce putem, cat de mult...

Va multumesc pentru frumoasele randuri si... pe curand!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
romanitzaa [13.09.12 11:30:48] »

@alinapopi

Fetita e sanatoasa, are deja 6 luni si creste.

Multumesc!

mirelab [13.09.12 11:31:55] »

Minunat, minunat, de o 1000 de ori minunat descris totul!

Poate ar fi fost de-ajuns un vot si sa imi ramana in suflet randurile tale, dar am ales sa scriu acest ecou tocmai ca am intalnit in vara asta si oameni care nu inteleg sentimentul turismului la tara.

In vara asta, pe langa cateva zile la mare la noi (alt turism greu de inteles pentru altii , am ales o saptamana-doua la tara. M-am intors la servici unde bineinteles intreabarea verii era unde ai fost in concediu? . Am zis foarte mandra ca am fost la tara, la soacra-mea. Ah, ok, dar unde ai fost in concediu? mi s-a raspuns.

Am ramas fara replica, mi-am dat seama ca nu am cum convinge pe cineva ca m-am intors mai odihnita ca niciodata (chiar daca am avut si de lucru si ne treazeam cu noaptea in cap si abia daca ajungeam in casa spre miezul noptii), ca am amintiri de suflet care sunt greu de concurat, ca in fiecare zi ma trezeam cu bucuria de a saluta pe ulitele satului acei oameni simpli, dar atat de fericiti ca Dzeu ii ajuta sa fie sanatosi si sa poata porni spre noua zi de cosit de fan.

Am petrecut mult timp cu veri, nepoti, intorsi de peste mari si tari, care se bucurau ca mananca ca la mama acasa, ca ai lor copii pot vorbi cu partenerii de joaca in viul grai romanesc, ca... dar cate astfel de motive nu sunt sa ne intoarcem mereu ACOLO unde ne simtim acasa!

Noi fata de tine suntem mai norocosi pentru ca ne intalnim cu acest sentiment una doua, la un sfarsit de saptamana, poate si asta este motivul pentru care am citit cu mare placere randurile tale, ai reusit sa spui lucrurilor pe nume cum nu se poate mai bine.

Si acum o intrebare: ai cunostinte daca acolo in sat mai sunt mesteri care fabrica tzesturi? De ani de zile incercam sa cumparam o astfel de bijuterie si nu am resit sa gasim. Ar fi super daca m-ai putea ajuta cu ceva date de contact

... si pentru ca vacanta s-a terminat, spor la treaba si vise minunate pana la vara

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
vasilica [13.09.12 11:56:32] »

Felicitări, doamnă! Excelent exprimate sentimentul şi atmosfera! Uite că face şi înstrăinarea bine la ceva... scoate la suprafaţă talentul şi duioşia

alinaro [13.09.12 12:18:57] »

@tache: Asa-i ca-i surprinzator? Probabil aveti dreptate si nu mereu ne asteptam ca anumite trairi sa ne fie impartasite si de multi altii, insa eu intotdeauna am crezut in sensibilitatea si nobletea sufleasca a celor din jur. Cat despre - frumos zis - bucuriile mari oferite de lucrurile marunte... am mai zis: pe masura ce trece timpul, prioritatile ni se schimba, este normal si evident.

Multumesc frumos!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
alinaro [13.09.12 12:26:39] »

@mirelab: Mirela, eu asta imi doresc sa aud intr-o buna zi si la noi, si anume un "Ce frumos! " atunci cand cineva iti spune ca si-a petrecut concediul la tara. Nu stiu cum a fost situatia aici, cand cu razboiul civil sau dictatura, insa sunt mai mult ca sigura ca procesul este asemanator peste tot in lume (sau aproape peste tot). Si ei au emigrat in trecut, insa tot acasa se intorceau. Iar astazi nu-i poti convinge in ruptul capului ca exista tara si viata mai frumoasa ca a lor/la ei. Si nu-i patriotism prost inteles.

Stiu, insa, ca si multi dintre noi simtim aceste lucruri vis-à-vis de ce-i al nostru. Si asta nu poate decat sa ne bucure sufletele.

Cat despre "cererea" ta, sa stii ca am zambit, pentru ca in zilele cand am mesterit la teste cu totii, chiar ziceam razand ca ne putem face afaceristi, hehe. Vorbim pe privat, daca i-au mai ramas mamei, ti-l daruieste cu mare drag

Aceleasi urari de bine si pentru tine. Multumesc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
alinaro [13.09.12 12:30:13] »

@vasilica: Va multumesc frumos si dvs. Eu intotdeauna m-am simtit legata de satul copilariei si vacantelor mele, insa... e normal, de cat sunt departe, dorul si sentimentele s-au intetit.

CO.COS1410 [13.09.12 13:10:27] »

Dragă Alina, în faţa trăirilor tale, pot eu să mai zic ceva laudativ care să complinească aprecierile celorlalţi colegi?

Am rămas la urmă şi multe nu prea mai sunt de spus.

Simt însă că acolo, la ţară, pe tărâmul natal, te-au chemat legăturile cu strămoşii şi tu le-ai urmat.

Şi sunt fericit că există atât de multe ,,picături de viaţă românescă’’!

Pe unde vei umbla pe lumea asta, te rog fă cinste şi onoare locurilor acelora pe care le-ai călcat cu picioarele desculţe şi în a căror tihnă îţi găseşti liniştea interioară.

Îţi mulţumesc pentru că eşti mândră că aparţii poporului român!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
alinaro [13.09.12 13:51:55] »

@CO. COS1410: Va multumesc frumos pentru aceste randuri. Exista infinit de multe picaturi de viata romaneasca, in viata mea si-a (dumnea) voastra a tuturor. Trebuie doar sa le degustam si sa ne bucuram de ele. Si, exact asa cum spuneti, sa fim mandri de ele oriunde am merge.

fisherman [13.09.12 14:22:09] »

exceptionale randuri care mi-au trezit amintiri emotionante... din pacate, eu nu mai am unde si la cine sa ma intorc pentru a retrai frumusetea si puritatea zilelor din copilarie... dar imi pretuiesc nespus amintirile, ele fac si vor face parte mereu din "averile" sufletului meu

fisherman [13.09.12 14:25:34] »

@TraianS: la noi ii mai zicea "povidla" la magiun si intr-adevar, era tare bun "lungit" si inmuiat totodata cu smantana din belsug si cu mamaliga!

alinaro [13.09.12 14:32:19] »

@fisherman: Ia sa-ncerc eu reteta asta, ca am si magiun acasa, si smantana, iar mamaliga cu malai "de Purcareni" imi iese de minune

Multumesc frumos!

Paty [13.09.12 15:39:34] »

Draga Alina (sper ca imi dai voie sa-ti spun asa, dat fiind ca, din cate se pare, avem cam aceeasi varsta), pot sa spun ca am trait o dubla bucurie citind randurile tale si firul de discutie care le-a urmat. Una pentru ca mi-am adus aminte cu drag de propria mea copilarie si a doua pentru ca numai ce am aflat ca doamna Mariana Olaru si-a petrecut o parte a copilariei exact prin locurile de care randurile tale mi-au adus aminte. Si vacantele la tara ale copilariei mele (pana la 12 ani, in '87, cand a murit bunicul meu) erau tot la Lunca Corbului - un loc de care imi aduc aminte cu mare drag. Pot spune, sincer, ca te invidiez pentru norocul de a putea merge in continuare prin locurile copilariei. La noi, nu mai e cazul - incetul cu incetul, ne-am instrainat de locurile acelea, unde n-a mai ramas decat o casa parasita si niste amintiri: unele frumoase, altele dureroase.

Citind cuvintele tale, mi-am adus aminte de diminetile acelea despre care spui si care nu se compara cu nimic altceva, de painea in test, de masuta aceea rotunda si joasa pe care bunica rasturna ceaunul cu mamaliga vartoasa si aburinda - la mare cautare intr-o vreme cand painea se dadea cu ratia -, de magiunul fiert pe pirostrii (cu miez de nuca - o nebunie!), de sezatorile spontane de pe bancutele de la portile caselor, de parfumul targurilor de Sfanta Maria mica de care chiar ii povesteam sotului meu zilele trecute, de inghetata galbena si aromata vanduta din bidoane de aluminiu, de bolta de vita sub care bunica punea masa vara, de lantul legat de fierul pe care era intinsa bolta si care servea drept leagan - scartaitor si incomod, dar cui ii pasa de toate astea? Si de multe, multe altele, despre care ma si mir ca imi mai aduc aminte. Un mare "multumesc" de la mine pentru invierea acestor amintiri si zau ca-mi pare extrem de rau ca nu-ti pot da macar cele 900 de puncte standard.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
mirelab [13.09.12 15:47:06] »

@alinapopi: iti dai seama ca am trimis mail instant prin mesageria privata. Multam mult de oferta si ne auzim.

alinaro [13.09.12 16:22:55] »

@Paty: Draga mea Paty, cred ca daca ne-am intinde toti sa ne rememoram copilaria, am aduna pentru... nu unul, ci zeci de volume de "Amintiri". Sunt enorm de bucuroasa si de emotionata cand va citesc randurile cu care raspundeti impresiilor mele, si crede-ma, astea sunt punctele cele mai pretioase. Si uite cum, printre altele, descopar eu alti argeseni pe site...

Multumesc din suflet si s-auzim de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
alinaro [13.09.12 16:27:49] »

@webmaster13: Abia acum am reusit sa ascult melodia atasata, in pauza de masa. Cred ca va imaginati c-am ramas fara cuvinte. Nu stiam nici melodia nici solistul care, apropo, imi aduce aminte de cine oare daca nu de marele nostru Zamfir. Superb!! Multumesc!

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [13.09.12 16:35:58] »

@alinapopi: E din A fost odata in America, o capodopera a cinematografiei, cu Robert de Niro care face un rol magistral. Daca nu l-ati vazut pana acum, e obligatoriu!

MCM [13.09.12 17:26:25] »

Am plans, si nu-mi este rusine sa recunosc.

Ai un suflet tare frumos, draga mea, si cuvinte pe masura, ca sa ni-l arati. Ma bucur nespus ca te-am cunoscut. Nimic nu este intamplator in viata.

webmaster13 [13.09.12 17:29:12] »

@alinapopi, la 99,9% din impresii postate aici dupa parerea mea muzica confera un plus de valoare, de atractivitate, insa exista si acel procent de 0,01% cand impresiile sunt atat de impresionante, incat te fac sa citesti cu nesat fiecare cuvant si declanseaza in fiecare o muzica a sufletului, la acest gen de impresii (precum cel pe care l-ai scris aici) mi-e teama ca muzica atasata sa nu perturbe magia cuvintelor, am avut indoieli cand am postat muzica, acum ma bucur ca ti-a placut.

Ennio Morricone nu este un interpret, el este un compozitor, a semnat coloana sonora a peste 500 de filme printre acestea, "A Fistful of Dollars (1964) ", "For a Few Dollars More (1965) " "The Good, the Bad and the Ugly (1966) " "Once Upon a Time in the West (1968) " " Once Upon a Time in America (1984) " "The Untouchables (1987) " "Cinema Prardiso (1988) "si multe altele... filmul "Malena (2000) poarta deasemenea semnatura lui pe coloana sonora.

se poate sa ma insel insa cred ca muzica este interpretata chiar de Gheorghe Zamfir.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
alinaro [13.09.12 18:07:05] »

@MCM: Ai dreptate, draga mea emsiem, nimic nu-i intamplator. Te pup cu drag (sa stii ca eu ti-am simtit lipsa saptamana asta, pe unde ai umblat??? si ia vezi, mai scrii si mataluta ceva? Ca doar n-a dat lenea-n Domnia ta... Te-ai tot preumblat vara asta, pe ici, pe colo, asa ca pune mana pe pix. Ma rog, pe taste. Muac.

alinaro [13.09.12 18:11:08] »

@webmaster13: Mda, sunt coplesita de raspunsuri, ce sa mai zic...

Cat despre cinematografie, sunt varza dupa cum se vede. Si-nc-o-ntrebare: pusesem un "multumesc" lui Johny pentru clarificare, intr-un ecou, dar vad ca nu apare. Site-ul cred ca oboseste si el din cand in cand

MCM [13.09.12 21:16:26] »

@alinapopi: Ai dreptate, am ce scrie. Tocmai ce m-am intors din Barcelona azi noapte si recunosc ca v-am simtit lipsa. Acum imi organizez cele cateva fotografii, "doar" 3200 ) iar in weekend ma apuc de tastatura. Si ma tin bine, promit Te sarut xoxo

alinaro [13.09.12 22:57:51] »

@MCM: "xoxo" inseamna pupic pe net?? Ca daca-ti zic eu ce-nseamna in spaniola, in limbaj colcovial... Sau te-au invatat catalanii deja si ai venit cu limbaj suplimentar in bagaj? hihi...

Scuze de off-topic, web!

MCM [14.09.12 16:53:29] »

@alinapopi: xoxo = Hugs&Kisses = imbratisari si pupici . A fost printre primele abrevieri invatate de la fi'mea (pe langa brb, dnd, lol). In rest habar n-am ce inseamna. Catalanii astia m-au invatat doar guapa, gracias si alte cateva cuvintele. Da-mi pe PM ce inseamna, ca sa nu mancam bataita pt off topic

bog68 [16.09.12 00:03:44] »

Emoționant, fascinant și mișcător...

Și iarăși mi-e dor...

,,Mi-e tare dor să văd bătrânii tei,

Întâii ani mi-au înflorit sub ei;

Mi-e dor să văd și nucul meu bătrân,

Sub frunza lui o seară să rămân... ,,

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
sirbuvio [16.09.12 16:39:45] »

Alina, multumiri!

De mult nu mai citesc review-uri lungi... dar pe asta l-am sorbit, cu tot cu ecouri. Chiar daca asta inseamna ca ma voi culca cu o ora mai tirziu la noapte - mereu sint in criza de timp...

Multumiri ca ai creat, cu sensibilitatea si talentul tau la scris, unul din acele momente unde cadem pe ginduri si ne pierdem in visare, lasind amintirile sa se depene... Si facindu-ne sa ne promitem ca "gata, de data asta cind ajung acasa o sa imi fac timp sa... "

Biata mea mama ma asteapta de vreo 5 ani sa-i repar streasina la casa, si mereu n-am timp... Mereu zic ca "de data asta o rezolv", si mereu intervine altceva. Si sta doar la 30 de km... Ma bufneste plinsul cind imi amintesc cum imi zice de fiecare data "lasa, nu-ti bate capul cu mine, eu ma descurc, tu sa ai grija de tine sa te intorci cu bine"-desi saraca abia se mai tine pe picioare, si e singura... Imi amintesc, doar acum vreo 2 luni, cum petuniile i-au invadat aleea de la poarta spre casa, si mi-a zis ca le lasa asa, ca-s prea frumoase si-i pare rau sa le strice... desi nu mai aveai unde calca...

Imi amintesc de bunicii mei de pe Olt, intre Corabia si Caracal - Doaaamneee, cum miroseau florile, corcodusele, prunele si zarzarele cazute pe jos in curtea aia imensa... de piinicile facute la tzest, cum zici si tu, mincam pina mi se facea rau, asa era de buna...

De bunicul meu din Delta, pescar si vinator, care pleca luni pe canale si venea simbata, si imi spunea povesti cu lupi si vulpi si vidre si alte jivine, atit de interesant incit nu ma apuca somnul, as fi ascultat pina dimineata, adormea el inaintea mea... De bunica care facea la cuptor "cherdele", un fel de chifle cu brinza si ou, iarasi mincam fara numar, parca simt si acum gustul acela unic...

Imi amintesc de cei doi batrini care veneau la noi la nava sa manince, undeva pe coasta de vest a Americii. Plecasera din tara de 40 de ani, din cauza comunistilor, de undeva din Transilvania. Noi ne intrebam - ce-o fi cu astia, n-or avea ce sa manince acasa... Ne-au auzit, si ne-au zis cu ochii in lacrimi - "dragilor, sintem foarte bine, avem tot ce ne trebuie. Venim doar pentru pita asta, cu gustul la fel cu cel lasat acasa, acum 40 de ani... "

Scuze daca am deranjat pe cineva cu gindurile astea poate prea personale si fara semnificatie. E doar pentru ca ma simt parca mai aproape de casa.

Toate cele bune, tuturor

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
alinaro [17.09.12 14:01:23] »

@bog68: Multam frumos (cu scuze de intarziere). Ia sa caut eu si Crangenii mataluta...

alinaro [17.09.12 14:11:26] »

@sirbuvio: Multumesc si Domniei Tale, sirbuvio. Si nu, nu cred sa deranjam pe nimeni doar pentru ca, din cand in cand, ne simtim, multi dintre noi, identificati cu aceste lucruri/stari/momente...

Trebuie sa ne straduim din rasputeri sa nu mai lasam pe maine ce e musai sa facem azi, mai ales ca, in aceste cazuri, nu se stie niciodata ce ne va aduce ziua de maine... Mi-a placut sa-ti citesc "amintirile"...

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / zSTRATOSFERA [24.09.12 10:25:37] »

@webmaster13: Nu te inseli: este chiar Gheorghe Zamfir

sirbuvio [08.10.12 13:19:37] »

uh.

wm/admin, oare de ce nu m-a avertizat automatizarea ca a scris alina...

alina - ce-i cu numele? mercic de intelegere...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
15 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ak-ar de rumÂn, alinaro, amero, bog68, CO.COS1410, elena_iasi, fisherman, Floria, johnnyredlabel, MCM, Paty, Qvadratvus, romanitzaa, sirbuvio, tache
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări de suflet (mai puţin turistice):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10023498535156 sec
    ecranul dvs: 1 x 1