A sosit sezonul rece… Frunzele îngălbenite sunt împrăștiate de un vânt tăios, temperaturile scad de la o săptămână la alta, reprize de ploaie rece ne silesc să stăm în casă, nori vineții întunecă cerul. E sezonul răcelilor și a febrei – dicționarul limbii române ne informează că este vorba despre „temperatură a corpului, mai mare decât cea normală, ca simptom al îmbolnăvirii”. Dar nu, nu voi scrie despre vreo formă de îmbolnăvire, ci despre sensul figurat al termenului, definit de dicționar drept: „încordare, neliniște, emoție” – febra AFA.
Ei bine, se simte pe AFA o „febră” – febra de a scrie cât mai mult, febra de a acumula un punctaj cât mai mare, febra de a scrie ecouri etc. Această febră nu este un lucru neapărat rău, ea face parte într-un fel din rațiunea de a exista a saitului: publicarea cât mai multor impresii de călătorie și de cazare, articole care să fie utile tuturor utilizatorilor/cititorilor.
Acest simptom ne-a cuprins pe toți la un moment dat, chiar și eu am fost atins anul trecut de „febra AFA” fiind la un pas distanță de a ocupa locul 1 pe 2015 în clasamentul saitului. Cu cât aprecierile celorlalți (cuantificate în voturi și ecouri) sunt mai numeroase, cu atât ambiția/dorința de a scrie este mai mare. Începem să „vânăm” subiecte cât mai inedite, mai puțin prezente pe sait. Ajungem să plecăm în miniexcursii de o zi sau de week-end și să vizităm cât mai multe obiective pentru a putea scrie articole nenumărate. Dacă înainte de a scrie pe AFA și, mai ales, înainte de a ne cuprinde febra AFA nu făceam decât câteva zeci de fotografii la obiectivele turistice, în momentul creșterii temperaturii am sărit la câteva sute de imagini. De asemenea, ne documentăm mult mai amănunțit atunci când plecăm undeva, căutăm puncte de interes. Sunt momente prin care am trecut, le cunosc personal. Unii autori au avut probleme chiar cu familia :), poate și la serviciu din cauza timpului alocat scrierii articolelor de călătorie.
Pe măsura trecerii anilor saitul a acumulat numeroase impresii despre obiectivele turistice importante, din țară și străinătate. E din ce în ce mai greu să găsești ceva nou de scris despre un muzeu, mănăstire, centrul vechi al unui oraș, monument al naturii etc. Așa că de cele mai multe ori autorii repetă câteva date istorice și adaugă câteva emoții personale. Provocarea este să descrii locuri noi, mai puțin cunoscute, care nu au recenzii pe AFA. E din ce în ce mai greu!
Una din problemele avalanșei de articole ar fi: calitatea informațiilor oferite de text. Nu putem avea pretenții de la toată lumea să scrie bine, frumos, cursiv, amănunțit, corect. Așa cum și cititorii au propriile preferințe: articole documentate, texte pline de umor, impresii laconice, seriale. Cititorii AFA nu vor fi mulțumiți niciodată 100% de un articol sau altul. Totuși sunt autori care sunt „urmăriți” pentru articolele lor bune și întotdeauna așteptările pentru fiecare text sunt ridicate.
Documentarea pentru elaborarea unui articol bun poate fi mai scurtă sau mai lungă; e greu de găsit echilibrul perfect în privința cantității informațiilor oferite cititorilor având în vedere diversitatea personalităților umane. Un minim de informații istorice, geografice ori biografice sunt necesare în anumite articole; scrise într-un mod plăcut, integrate treptat în text, informațiile documentare oferă greutate articolului. Detaliile mai puțin cunoscute dau savoare, incită la lectură, ne îndeamnă la aprofundarea subiectului.
Timpul alocat elaborării unui articol diferă de la un autor la altul, depinde de aprofundarea temei, de căutarea în surse externe, de „scormonirea” adâncurilor Internetului și altele. Dacă ne grăbim apar greșelile, superficialitatea, neglijența. Vorbesc aici despre articolele elaborate, nu despre cele scurte, laconice care conțin trei fraze.
„Filozofeala”de față se vrea un îndemn la păstrarea calității articolelor și a informațiilor din text – cel puțin la autorii (destul de) cunoscuți. Febra AFA există, se manifestă periodic la autorii de pe sait, duce la competiție și concurență. Să nu pierdem din vedere utilitatea informațiilor și ineditul lor. După doi-trei ani oricum apare acea uzură a userilor, despre care s-a mai scris, manifestată prin scăderea interesului pentru clasament și chiar rărirea (până la dispariție) articolelor postate.
Febra AFA există? Sau nu? .
Nimeni nu e perfect, toți suntem diferiți. Scrieri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 16.10.16 20:49:25
56 ecouri scrise, până acum, la acest articol
ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2
56 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Si pe mine m-a prins febra AFA, dar febra de la polul opus celui descris de tine si anume: febra cititului. Orice timp liber, orice pauza pe care o fac de la treburile de zi cu zi, o petrec citind pe AFA. De scris mai putin, dupa cum bine spui si tu asta presupune mult timp, prea mult, pentru mine cel putin
Ecouri scriu pentru ca asa simt ca socializez cu voi.
Calatorii de vis si asteptam sa ne delectam in continuare cu review-urile tale!
@tata123: Febra AFA exista, fara nicio indoiala, din moment ce azi, spre exemplu, desi aveam in plan o mie de treburi "administrative", am considerat ca nu e nimic ce sa nu poata fi amanat si am scris un articol. La fel si ieri, si alaltaieri. Scriu de peste 2 ani pe AFA si nicio activitate nu m-a facut sa ma simt mai bine, nu exagerez spunand asta! Pur si simplu, fac ce imi place! Daca vrei sa-mi faci un cadou, da-mi timp pt AFA! Pentru ca - asa cum foarte bine ai sintetizat in "filozofeala"ta - scrisul necesita timp. Asta daca te respecti.
Va imbratisez, prieteni intru AFA!
@tata123: Cred ca in acest articol ne vom regasi multi dintre noi, cu bune sau cu mai putin bune astia suntem.
Pe mine m-ati cunoscut anul acesta, dupa ce am stat in latenta niste ani in care doar am folosit informatia AFA am decis sa ma implic.
Si aceasta implicare a ajuns ca o dependenta, este primul lucru pe care il fac dimineata si ultimul lucru pe care il fac seara. Si am descoperit ca imi place foarte mult.
Despre articole ce pot spune, am abordat diverse teme in functie de evenimentele din jurul meu. Recunosc cinstit (si cred ca aici imi puteti da dreptate) cele mai usor de scris articole sunt cele care au ca tema cazarea si restaurantele.
Cand insa vine vorba de impresii de calatorie acestea mi se par mai dificile in functie de ce vrea fiecare sa prezinte. Si pentru toti si aici trebuie sa o recunoastem cinstit documentarea este din diverse surse, nu poate sa imi spuna cineva daca scrie de exemplu despre Voronet ca daca i-a povestit cineva ceva retine perfect si atunci intervine documentarea de pe internet sau pliante.
Daca vorbesc despre un astfel de obiectiv de obicei incerc sa citez sursa facand doar cateva mentiuni pentru ca nu are rost sa copiez ce poate citi oricine.
Daca subiectul este mai vast (la mine a fost asa documentarea despre Focsani) pot spune ca materialul l-am adunat in cateva luni. Cateva luni pentru un articol care nu stii cum va fi primit. Insa mie imi sunt cele mai dragi aceste articole muncite, tin la ele cel mai mult pentru ca nu a fost deloc usor sa le scriu.
Despre articolele scrie despre acelasi subiect, iarasi povestile sunt diferite pentru ca diferiti suntem si noi. Si ca sa-ti dau un exemplu, @doina_c24 mi-a mentionat un articol scris de ea despre conacul Bellu. L-am citit si parca era altceva decat ce vazusem eu, povestea atat de frumos incat ma gandeam la ce scrisesem si eu.
Si ca sa ajungem si la ecouri, acestea mentin o comunicare intre noi, asa ne cunoastem de fapt. Cum ar fi ca articolele sa poata fi doar votate si atat, eu as avea senzatia unei masini la care trebuie sa apas un buton si gata.
Si cred ca si eu ar trebui sa spun gata deoarece cred ca este cel mai lung ecou de-al meu de pana acum.
In final nu pot decat sa te felicit pentru acest articol pe care il consider de exceptie si sa-ti urez o seara minunata si o saptamana viitoare asa cum vrei sa iti fie.
, pana am scris eu ecoul deja aparusera doua ecouri.
@tata123:
Taticule, ai dreptate! Sincer, desi am scris mult saptamana de se incheie si maine sper sa am gata un nou articol despre ceva ce s-a scris putin aici, in ultima vreme am avut de meditat la, nimic mai mult, calitatea unor articole scrise, sa folosesc un limbaj "politic", pe genunchi. Sincer, nu ma incanta.
Pentru unele mi-am spus parerea atat anul acesta cat si anul trecut, nu-mi pare corect sa poti scrie 12 articole la care sa iei 12000 puncte automat intr-zi si sa nu spui nimic.
Pe de alta parte, nici articole cu teme deja existente si care vin cu putine informatii noi sau chiar deloc, nu ma incanta. Aici am multe de zis dar n-am" timp"!
Sincer, stiu ca supar, in ultima vreme valoarea articolelor de pe AFA a scazut, este parerea mea, in afara de doi-trei autori, nimic sa ma surprinda.
Cat pot sa scriu inca, nu stiu dar zilele trecute AFA si scrisul au fost locul care mi-au tinut mintea departe de ganduri negre, de necazuri (despre unul voi scrie curand) si atat cat am subiecte pe care le consider de impartasit voua, voi scrie.
Te felicit pentru articol!
@mishu: Asa zic si eu review-urile despre cazare sunt mai simplu de scris (si cred ca si cele despre restaurante, eu n-am scris inca)
In schimb cand vorbesti despre calatoria in sine, incepe sa fie un pic mai greu, pentru ca abordarea devine diferita si incepi sa te gandesti prin ce modalitate sa te exprimi: sa o iei pe zile, de unde sau cu ce sa incepi, sa transmiti mai multe informatii tehnice utile, sa povestesti tinand cont de perceptia ta subiectiva asupra obiectivelor calatorie? Si etc, etc.
De multe ori imi imaginez sau imi propun sa povestesc intr-un anumit mod iar la final parca raman si eu surprinsa ca a iesit putin altfel.
Calatorii de vis!
Am uitat sa va spun ceva esential: cu toate ca sunt ceva mai dificil de scris, eu cred ca review-urile despre calatorii sunt cele mai frumoase, mai ample, mai complexe, mai vii si care vorbesc practic cu adevarat despre viata.
@tata123: Cu siguranță că ”febra AFA” există! De ceva vreme m-a cuprins și pe mine tot mai mult și am trecut cam prin aceleași etape pe care le-ai prezentat mai sus. Fac tot mai multe fotografii și atunci când ajung într-un loc nou încerc să vizitez cam tot ceea ce e de văzut prin zonă, deși mi-am luat uneori câte o ”săpuneală” de la ai mei pentru programul încărcat de concediu!
În ceea ce privește partea de scriere a articolelor, anul acesta sper să păstrez un oarecare echilibru până spre final în sensul că mai mult de 2-3 articole pe săptămână eu nu prea pot scrie. Elaborarea unui articol de-al meu durează 1-2 zile, câte 2-3 ore în fiecare zi; la forma finală ajung după ce recitesc de câteva ori, încercând să elimin toate greșelile de scriere (îmi plac articolele documentate, dar și scrise corect în același timp).
Cititul altor impresii este un lucru ce îmi ia din nou timp (zilnic, chiar și în concediu - seara sau dimineața, uneori noaptea); cred că în 2016 am reușit să parcurg mai mult de 80% din ceea ce s-a publicat pe site, însă la capitolul ecouri stau destul de slăbuț. Prefer însă să votez pentru încurajare articolele unor useri începători, ei pot fi cei care vor ”exploda” în perioada următoare dacă se vor simți încurajați.
Un alt mare adevăr pe care l-ai amintit - este tot mai dificil să găsești un loc/obiectiv/hotel despre care nu s-a scris încă, dar asta nu poate decât să ne bucure! Înseamnă că AFA oferă o cantitate tot mai importantă de informații care pot mulțumi un număr tot mai mare de oameni!
Îți doresc în continuare scrieri inspirate și ție, cu siguranță mai ai câte ceva ”în mânecă” pentru acest sfârșit de an!
@tata123: si faptul ca la o ora atat de inaintata, in jumatate de ora au aparut atatea voturi si ecouri arata ca "febra" AFA exista.
O seara buna tuturor.
@tata123: Aveti mare dreptate despre ceea ce ati scris, este un articol extraordinar. Articolul ne face sa ne dam seama ca nu avem voie sa uitam urmatoarele : utilitatea articolului in primul rand, calitatea articolului atat din punct de vedere text cat si fotografii, fara greseli de ortografie. Ceea ce am observat in ultimul an ca articolele AFA de multe ori depasesc prin calitate articolele scrise din diferite publicatii, ziare, reviste. Am observat foarte multe greseli de ortografie in publicatii destul de importante (nu doresc sa dau nume) Dar bineinteles cele mai valoroase articole raman cele despre destinatii noi sau nedescrise pe AFA pana atunci.
@tata123: Eu nu i-am spus "febră" eu i-am spus dependenţă de AFA.
Zilnic încerc să mă plimb "virtual" pe aici pe AFA.
Am scris despre locurile pe unde ne-am plimbat şi mă bucur când primesc voturi (consider apreciere din partea celor ce citesc) dar mai ales când primesc ecouri, de la colegii care au ceva de spus despre articolul scris.
Dar cel mai mult mă bucură ecourile la articolele scrise cu ceva luni în urmă, prin care primesc aprecieri sau întrebări despre zona vizitată.
Dar mă deranjează şi când scriu un ecou de apreciere sau cu întrebări şi autorul nu mai dă nici un semn.
Ai dreptate, pentru a scrie articole despre locurile văzute/vizitate, îţi i-a timp, cel puţin mie, încerc să-l personalizez cu trăirile şi emoţiile mele.
Cred că asta înseamnă AFA.
Toate cele bune.
Foarte bun articolul. După cum se vede şi din ecouri există febra sau nebunia AFA. Nu ştiu dacă aş putea scrie mai mult decât o fac, dar cu siguranţă mi-ar place să citesc mai mult. Timpul, dau vina pe timp, dar ăsta-i adevărul, trebuie să ai suficient să scrii, dar şi să umbli hai-hui în drumeţii sau vizite, nu e cazul meu acum, dar sper să vină vremea când pot să dedic călătoriilor mai mult spaţiu şi... bani, o altă latură importantă pentru această activitate.
De mai mult timp mi-am dat sema că AFA este o dependenţă care la fel ca şi la alcool, droguri, medicamente, cere să fie alimentată din ce în ce mai mult. Fiecare articol sau ecou scris îţi creează satisfacţie chiar înainte de a fi validat. Pur şi simplu îl iubeşti. Aici pot defalca trei categorii de useri: cei care scriu din necesitatea de a comunica, cei care aleargă în competiţie strict pentru puncte şi elogii dar cei mai prolifici şi apreciaţi îmbină ambele categorii.Foarte nesănătoasă este reciprocitatea˝ tu m-ai votat. Mă simt obligat să te votez şi eu chiar dacă nu te citesc˝ La marii dependenţi- şi n-am să-i enumăr, sunt destui printre care mă număr şi eu, totul trece pe planul doi în raport cu preocuparea pentru Afa. De multe ori îţi pare rău că neglijezi anumite aspecte importante ale vieţii dar datorită Afei nu le poţi da locul cuvenit. Îi felicit pe cei care se pot stăpâni şi acordă Afei atât cât trebuie. Cred că trebuie un efort de voinţă la fel ca al marilor băutori. La AFA este mai greu decât la un alcoolic pentru că nu trebuie părăsit saitul ci pur şi simplu alocarea unui timp mai scurt. Cred că e greu să te împotriveşti chemării. Personal nu sunt de acord cu userii de mare valoare care au părăsit complet Afa. Insatisfacţie că nu au fost suficient apreciaţi, susceptibilităţi sau pur şi simplu golirea de conţinut a izvorului de inspiraţie? Cred că explicaţia este de la caz la caz. Păcat.
Aş face două propuneri concrete care nu ştiu dacă vor fi luate în seamă:
- limitarea lungimii reviewurilor. Practic, se diluează informaţia şi cititorul sare pasaje întregi din review.
- introducerea unui punctaj suplimentar pentru ecourile care aduc un plus de informaţii reviewului de bază (nu ştiu dacă e posibil, pentru că poate interveni subiectivismul celui care acordă punctele) sau la un număr de votanţi ai ecoului să se acorde ceva suplimentar.
Spor la scris şi citit!
@Michi:
Corect.
Dar nici unul din noi nu si-a amintit ca febra poate ucide sau poate apara un organism. Aici sunt useri pe care febra-i ucide practic, scrii mult de dragul de a obtine un loc sau puncte si nu mai esti atent la calitatea informatiei, faci greseli, exact semnalul pe care l-a tras Tata123. Dar sunt useri care merg ceva mai lent, scriu din placere, uneori in salturi - ma numar printre ei - si recunosc ca AFA a devenit primul meu drog, dupa cafeaua neagra pe care am mai redus-o gratie tot afa.
Anul trecut imi spuneam parerea - ca o paranteza, uneori am gresit dar macar stiti ce gandesc - ca un articol sa poata fi votat cu mai putine puncte dar de toti cei ce-l citesc (cu informatica nu stau bine dar mi-am consultat "indrumatorul" si mi-a zis ca este posibil), doar asa poate fi apreciat corect un articol.
N-am dat cu parul, doar am zis. Nu am dreptul sa spun ca asa este cel mai bine, nu este site-ul meu dar m-am oprit sa scriu aici din placere. In rest, inca merg mai departe, voi scrie atat cat cred ca pot da ceva informatii, cat am timp si placere, caci si mie mi-e drag sa ma documentez pe aici pe afa si consider ca merita sa dau ceva inapoi. Dar voi incerca sa scriu suficienta informatie pentru a usura munca celor ce viziteaza si nu au timp de documentare amanuntita iar parerile personale le voi limita la minim minimorum dar la obiect.
Cat despre puncte sau premii, este ca in banc, daca vin cu placere, daca alergi dupa ele, te cam faci de bafta!
Si sa nu uit, am inca multe articole de scris din drumurile mele de anul acesta, sper sa le scriu pana la sfarsit de an si cum bine vedeti clasamentul, nu o fac cu nici un gand.
Acum va las, am treaba sa scriu despre... bani!
Sa ne citim cu placere si interes articolele iar lui Cornel o toamna cu mult bine, sa ne poata tine site-ul aproape de suflete!
Cât despre Cornel nu cred să fi anticipat la înfiinţarea saitului, impactul pe care-l va avea cât şi calitatea scrierilor. Deşi nu merg des la restaurante, de trei ori chelnerii văzându. mă că fotografiez m-au întrebat pentru cine fac foto? Ştiau de Afa. Idem la o agenţie de turism, idem câteva cunoştinţe.
Mai cred că este o explicaţie. Dorinţa de socializare la fel cum se manifestă pe reţele. Nu ştiu cum e acum în relaţiile voastre de serviciu dar când eram eu salariată, la prima şi a doua oră la nechezol comunicam între noi. Am impresia că acum relaţiile sunt mai impersonale, nu se mai leagă prietenii la serviciu iar AFA devine o supapă..
@tata123: Dependenţa de AFA există, fără îndoială, dar "febra" de care vorbeşti tu se manifestă - zic eu - cu precădere sezonier (ca acum), că doar nu poţi sta permanent cu temperatură de 40 de grade.
"Sezoanele" de febră coincid cu extrasezoanele turistice şi e firesc să fie aşa: după ce "te aduni de pe drumuri" şi impresiile se aşază, te apuci să scrii. Unii scriu mult, alţii puţin, unii trimit ecouri, alţii se mulţumesc să voteze şi atât - fiecare din noi e unic şi tot ce ne uneşte este pasiunea comună pentru călătorii.
Reviewurile de cazare şi despre restaurante sunt mai uşor de scris - părerea mea! În schimb, pentru impresiile de călătorie e nevoie de documentare şi uneori e dificil să găseşti echilibrul dintre o prezentare corectă dar aridă şi inserarea propriilor impresii. Într-adevăr, niciodată nu vei mulţumi pe toată lumea, şi asta e normal.
În ceea ce mă priveşte, pot spune că AFA m-a ajutat enorm. M-a "disciplinat", m-a făcut nu numai să mă documentez mai serios decât înainte, ci şi să-mi sistematizez informaţiile (şi să rămân astfel cu ele în cap şi să fac cât mai multe fotografii pentru a ilustra locurile pe unde am umblat.
Din sejururile mai lungi pe care le fac eu scriu de obicei "seriale", şi le scriu "la foc continuu", un articol după altul la intervale cât mai scurte de timp, dacă pot (atunci când documentarea a fost deja făcută) câte un articol sau două pe zi. O săptămână sau două practic nu fac altceva, chiar şi cu riscul de a plictisi "auditoriul" şi a nu mai primi voturi. Pur şi simplu nu pot să scriu o impresie de călătorie dintr-un loc şi să las să treacă o lună-două până la postarea celei de cazare. E de râs, dar parcă până nu termin ce am de zis, nu-mi găsesc liniştea. În rarele situaţii când nu apuc să finalizez seria, simt că am rămas cu o restanţă...
Ecouri nu prea obişnuiesc să scriu. Atunci când îmi place un articol, consider că votul meu e suficient şi nu mă apuc să transmit felicitări decât dacă reviewul mi se pare remarcabil sau am ceva de adăugat. În schimb, răspund ecourilor la articolele mele pentru că văd în asta o dovadă de respect pentru cel/cea care s-a obosit să îmi transmită gândurile sale. Celor care îmi semnalează erori (mi s-a întâmplat) le mulţumesc şi-mi recunosc greşeala, dar la fel de adevărat este că încerc să răspund cât mai argumentat unor obiecţii care nu mi se par îndreptăţite.
Aş vrea să adaug ceva despre observaţia ta legată de căutarea de locuri noi şi subiecte inedite. În principiu, ai dreptate: mulţi dintre noi încearcă să găsească ceva despre care nu s-a scris pe AFA şi sarcina devine tot mai dificilă pe zi ce trece. Pe de altă parte, însă, atunci când "dibuieşti" un subiect nou poţi să ai surpriza să nu suscite interesul scontat. Mie mi s-a întâmplat acest lucru: de pildă, am cam "inaugurat" rubrica Languedoc-Roussillon din Franţa cu o serie de articole rămase aproape necitite. Despre Perpignan şi Sete am singurele reviewuri postate până acum pe site şi 14 sau 15 voturi la fiecare...
Cele mai citite, apreciate şi votate reviewuri rămân - din câte am remarcat - cele despre România, oricât de mult s-ar fi scris despre zona/oraşul/obiectivul X. Bine "cotate" sunt şi articolele despre Grecia, Turcia şi Bulgaria. De ce? Pentru că reprezintă destinaţii favorite, pe care mulţi le-au atins şi sunt curioşi să vadă cu ce impresii s-au întors ceilalţi ori fiindcă intenţionează să meargă acolo şi adună informaţii în acest scop.
Aşa că "goana" după locuri noi e cu dus-întors...
Închei prin a te felicita pentru articol şi a sublinia şi eu necesitatea menţinerii ştachetei la un nivel la fel de ridicat (dacă nu a ol înălţa şi mai sus!): calitatea trebuie să primeze şi graba de a scrie cât mai multe reviewuri şi a aduna puncte (într-o "competiţie" altminteri normală) nu justifică postări lipsite de conţinut dar pline, în schimb, de greşeli de ortografie sau gramaticale.
@tata123:
”Ajungem să plecăm în miniexcursii de o zi sau de week-end și să vizităm cât mai multe obiective pentru a putea scrie articole nenumărate.
Am observat asta la unii autori și mie unul (sincer) îmi cam displace chestia asta.
Eu am convingerea că „spargerea” unui loc în „N-șpe” articole mai mult sau mai puțin despre (aproape) nimic nu e utilă cititorului. Personal, caut să grupez impresiile pe care le adun într-un sejur de una-două săptămâni în câteva articole grupate pe puncte de interes: muzee, parcuri, zona propriu-zisă, locuri de petrecere a timpului liber, relaxare, alimentare. E drept, asta mă obligă să aleg dintre sute / mii de poze instantaneele cele mai semnificative. Și nu e deloc ușor...
”... de cele mai multe ori autorii repetă câteva date istorice și adaugă câteva emoții personale. Provocarea este să descrii locuri noi
Uite, de aia eu trimit de obicei către wikipedia (sau alte adrese utile) pentru informare „tehnică”. Și adesea nu e nevoie musai de un loc nou, ci de un unghi diferit de abordare al celor deja umblate. Vezi recentul exemplu cu Herăstrăul vara vs. iarna.
”Timpul alocat elaborării unui articol diferă de la un autor la altul, ... Dacă ne grăbim apar greșelile, superficialitatea, neglijența.
Necazul e că, dacă nu ne grăbim, apare uitarea.
Senzațiile se estompează, informația reținută atunci se uită etc.
Apropo de bucuria de a primi apreciere prin voturi: nu spun că nu mă „gâdilă” puțin la orgoliu - ar însemna să mint. Dar nu pot totuși să nu recunosc altceva: deși le mulțumesc (acum, aici - că la articole, cam omit lucrul ăsta) celor ce mă „votează”, aș prefera să văd pe acele liste măcar 50% nume noi la fiecare articol publicat, nu mereu cam aceiași. De ce? Simplu: pentru că ar însemna că utilitatea articolelor pe care le-am scris este cumva inspirată de motto-ul dicționarelor Larousse: „Je sème à tous vents”... și nu doar celor câțiva prieteni (reali și virtuali) pe care îi am aici.
Și tot de aia am spus-o și o repet: mă bucură mai mult numărul de vizualizări pe care le au scrierile mele, decât numărul de voturi primite. Pentru că adesea mulți citesc, puțini votează, chiar dacă le-a fost util. Și ce e și mai trist, infinit mai puțini revin aici să împărtășească și ei din experiența proprie, pentru a fi utili la rândul lor altora.
La bună reauzire!
@Michi: Şi eu regret dispariţia - temporară sau definitivă şi anunţată - de pe site a unor useri valoroşi. Sigur, fiecare a avut motivele sale, dar cu noi cum rămâne? De ce ne văduvesc de reviewuri documentate şi inspirat elaborate? La noi nu se gândesc?
Glumesc, dar acum, serios vorbind, îi îndemn să reflecteze la următoare "cestiune": oare nu simt furnicături în degete şi "chemarea" tastaturii? Oare atunci când mai intră pe site (căci mulţi din ei o fac; îi "trădează" chiar AFA, care afişează ultima lor accesare) nu duc dorul interacţiunii, al controverselor şi char al dezamăgirilor pe care, foarte probabil, mulţi dintre noi le-am trăit la un moment sau altul al prezenţei noastre pe acest site?
Zău, ne e dor de voi!!!
” Provocarea este să descrii locuri noi, mai puțin cunoscute, care nu au recenzii pe AFA.
Este plăcerea mea cea mai mare să scriu asemenea articole şi am câteva pe acest site. În general eu scriu cam un articol pe săptămână (sau chiar mai rar).
Sunt dependent de AFA, chiar dacă mai mi-a trecut acea "furie" de a scrie pe care o aveam la început. Şi o făceam din dorinţa de a transmite informaţii despre locurile prin care am trecut. Premiile nu m-au interesat, pentru că de la început am cerut retragerea mea din acest concurs.
”"Adevaratii cai de cursa nu alearga pentru premii, ci numai ca sa-si puna sangele in miscare. "
Tudor Musatescu
@tata123: Eu sunt unul dintre cei prinsi de febra AFA. Daca pana anul trecut in luna octombrie, intram rar pe site, de atunci, intru aproape zilnic si cum zice si colega @mishu, deschid calculatorul cu AFA iar seara il inchid tot cu AFA.
Pe mine unul acest sait m-a ajutat foarte mult, de ce spun asta, in scoala generala nu am dat prea mare importanta gramaticii, in schimb am fost foarte bun la matematica (ma laud si eu putin), si la inceput faceam foarte multe greseli gramaticale in articolele scrise pe AFA, si acuma mai fac, (cu acest prilej imi cer scuze cand va zgarie cate vreo expresie pe creier), dar incerc sa le elimin pe cat posibil.
La inceput alergam dupa marile premii ale saptamanii, acum nu mai mai intereseaza aceste premii, scriu de placere, pentru informare si autoeducare.
E greu sa gasesti o destinatie despre care nu s-a mai scris pe AFA (nu ma refer la unitati de cazare sau restaurante), eu am avut norocul sa gasesc un astfel de obiectiv, ma refer la Cascada Scorusu, dar in rest cam peste tot a mai fost cineva.
Despre materiale de inspiratie, si eu adun biletele si pliantele de pe la obiectivele pe care le vizitez si in articole ma inspir din ele, dar acolo se afla cea mai corecta informatie. Acestea le cumparam si pastram si inainte de a scrie pe AFA, dar inainte de a scrie, nu dadeam mare atentie detalilor obiectivelor pe care le vizitam, poate nici nu faceam poze, ma multumeam sa cumpar, cateva ilustrate de la magazinul de suveniruri al obiectivului vizitat, dar acum fac poze, tratez cu atentie obiectivul vizitat.
Anul acesta am scris peste 60 de articole (o fi multe, nu stiu) dar a fost un an in care am avut norocul sa calatorim mult si sa vizitam multe locuri. Scriu cam trei articole pe saptamana, si am multe restante de la obiective pe care le-am vizitat din luna mai in coace, dar pana la sfarsitul anului poate le scriu pe toate.
Inchei pentru ca "febra" e mare.
Foarte bine venit reviewul. Se cerea. Este ca o limpezire. Răspunsurile au fost sincere şi conţin atât motivaţia fiecărui user cât şi observaţiile lui personale.
Zlatna, trei articole pe săptămână înseamnă practic tot timpul liber. Nu vreau să te demotivez dar eşti foarte tânăr, nu lăsa să treacă pe lângă tine şi alte opţiuni şi mai ales să nu păţeşti ca alţii, uzura sau suprasaturaţia. Cu totul altceva este la un om mai în vârstă la care viaţa e în general searbădă. De acord cu Carmen în privinţa scrierii serialelor. Dacă laşi prea mult timp să treacă de la o excursie, amintirile se estompează şi oricât te-ar ajuta pozele şi albumele nu mai poţi avea trăire autentică.
@all: Mulțumesc. Picătură cu picătură se adună convingerile celor mai activi utilizatori. Din fiecare ecou răzbate o părere, o propunere, o nemulțumire, o constatare, un sfat. Din când în când poate că sunt necesare și astfel de discuții. Dar așa cum spunea și Dragoș:
”aș prefera să văd pe acele liste măcar 50% nume noi la fiecare articol publicat, nu mereu cam aceiași
(priviți cine a votat acest articol ).
Sper ca fiecare să înțeleagă din acest text exact ce trebuie și să folosească timpul (acest element ireversibil și extrem de prețios) cât mai cu folos.
In general nu prea scriu ecouri cu "felicitari", cred ca votul meu este suficient ca sa exprime aprecierea pentru articol. De data asta insa o fac pentru ca mi se pare de exceptie modul in care ati reusit sa va exprimati nemultumirea, discret, politicos, fara ca cineva sa se poata simti, la final, "afectat" de cele scrise. Prin urmare, felicitari pentru... diplomatie!
Daca as fi un pui de freudian sau chiar jungian, as spune ca in spatele a ceea ce ati scris transpare clar o nemultumire legata de calitatea articolelor publicate in ultima vreme pe AFA. Dar nu sunt psihanalist, asa ca nu o spun...
Pana la un punct sunt de acord cu dvs. Cred ca ceea ce incercati sa transmiteti, rezumand, ar suna cam asa: haideti sa fim mai atenti la calitatea articolelor si nu doar la cantitatea lor sau la numarul de voturi primite. Ma rog, poate gresesc, dar asta am inteles eu citindu-va postarea. Pana aici sunt perfect de acord. Cred insa ca ar fi util sa ne aplecam un pic si asupra cauzei, pentru ca, nu-i asa, "febra" este pana la urma un simptom al unei patologii instalate si care, peste un anumit nivel, duce la decesul pacientului. Cu alte cuvinte, febra, febra, dar cu moderatie.
Pe de alta parte insa, pacientul febril nu este vinovat de instalarea acestei "suferinte", ci mai degraba apartinatorii, adica cei din jurul sau care, observand simptomatologia, nu iau masuri pentru combaterea ei apeland la antitermice.
In cazul AFA, nurofenul care ar putea sa scada gradele din termometru este VOTUL. Stiti vorba ceea, "nu este de vina cine cere, ci doar cine da".
Suntem diferiti, avem gusturi si pareri diferite si asta e bine pentru ca genereaza diversitate. Cred ca toata lumea, de la vladica si pana la opinca, are dreptul de a calatori si de a-si exprima parerea despre un loc vizitat. Ca articolul rezultat este mai bun sau mai prost, cu informatii utile sau mai putin utile, este un lucru care tine de subiectivismul celui care voteaza.
Din pacate, atunci cand febra sare peste 40 de grade, apar review-uri scrise doar din dorinta de a primi aprecierea celor din jur sau pentru premii.
Se duce omul pana la piata sa-si cumpere castraveti, face doua trei poze cu tarabele, intra repede pe internet pentru "documentare" si tranteste un frumos articol despre respectiva piata care este extrem de importanta pentru ca mama lui Stefan cel Mare a trecut candva pe aici si s-a odihnit pret de cateva minute in zona centrala, sprijinita de o ladita goala de gogonele.
Ca utilizator AFA, astfel de articole pe mine ma incurca. In primul rand sunt utilizator al acestui sait si abia apoi "scriitor". De peste doi ani, atunci cand am nevoie de o informatie de calatorie, intru pe AFA si caut articole care m-ar putea ajuta. In ultima vreme insa, cautand informatii, am gasit foarte multe articole pe aceeasi tema care insa mai mult m-au incurcat decat m-au ajutat. Am pierdut zile intregi in fata calculatorului citind articole peste articole si nu de putine ori m-am simtit obosita si am abandonat saitul pentru ca multe dintre acestea nu spun de fapt nimic nou ci doar bat apa in piua intrand in categoria celor scrise clar pentru un vot in plus.
Pericolul este ca utilizatorii (ma refer aici la cei care chiar folosesc acest site pentru informatii) sa se plictiseasca si sa abandoneze AFA, cautand informatia in alta parte. Exista foarte multe articole minunate, utile, bine scrise, ele sunt mascate insa de multe altele pe care eu le numesc "de umplutura" care te obosesc si te fac sa abandonezi acesta sursa de informare.
Revin la ceea ce spuneam mai sus, vina nu este a celor care scriu, ci a celor care publica fara o minima triere si a celor care voteaza, incurajand autorul sa continue in acelasi mod.
Citeam deunazi un review despre obiectivul X in care autorul ne spunea inca de la inceput ca nu a vizitat si interiorul pentru ca in ziua respectiva era inchis. Urmeaza apoi un articol in care descrie cu lux de amanunte... interioarele. Un astfel de articol, pentru mine, nu este deloc credibil fiind copiat de pe internet. Ori, din cate inteleg eu, AFA este un site de IMPRESII de calatorie si nu unul de referate scolare.
Votand nu facem decat sa incurajam autorul sa continue in acelasi mod, incarcad saitul care devine astfel greoi si obositor, iar articolele cu adevarat bune/utile nu se mai vad.
As concluziona spunand ca este foarte important sa fim ceva mai atenti la votul acordat, descurajandu-i astfel pe cei care au tendinta de a scrie orice, oricum, oricand pentru cateva voturi in plus. Altfel, calitatea articolelor va scadea continuu, iar utilizatorii "tacuti' de pe margine, cei carora se adreseaza de fapt articolele noastre, vor fi din ce in ce mai putini.
Eu cred ca AFA nu este doar o "comunitate" restransa, inchisa, cu cativa utilizatori foarte activi care voteaza mai mult sau mai putin subiectiv. Daca ar fi asa, atunci acest sait nu s-ar diferentia prea mult de un banal grup de pe facebook. AFA se adreseaza in primul rand miilor de utilizatori care, chiar daca nu au inca un cont deschis, citesc articolele, cautand informatii utile, "de la fata locului". In primul rand lor ne adresam. Sau, cel putin, asa ar trebui....
@Dana. S: Ai pus punctul pe I. Eu aş competa că şi la reviewurile foarte lungi se pierde interesul şi până la urmă se citesc din doi în paişpe.
@Michi: Da, da, inteleg aluzia discreta, ecoul meu este foarte lung...
Glumesc....
Nu doar articolele foarte lungi, am citit unele care, desi lungi, erau foarte bune.
Pe mine ma obosesc cel mai tare cele care abunda in date istorice si tot felul de informatii culese de pe internet. Pe astea nu prea reusesc sa le termin, cu toata bunavointa mea......
In fond, am si eu internet si chiar o biblioteca destul de mare acasa, stiu sa caut si singura ceea ce ma intereseaza.
Cand dau peste un review scris sub forma unui referat scolar, nu doar ca ma plictisesc, dar ma simt chiar usor enervata. Este ca si cum autorul considera ca sunt cam prostuta si nu ma prea descurc pe net.
Cred ca este suficient daca se aduc in atentie obiectivele, se da o adresa si se spune in cateva cuvinte de ce sunt ele importante. Mai mult este obositor .....
@Dana. S:
Te-ai intrebat cati din tinerii de astazi au timp sa caute pe net? Fiul meu este informatician, de la 9 dimineata pana seara la 8 sau 9 sta la serviciu cu ochii in monitor, doar pe probleme de serviciu ,,uneori, ajuns acasa, parcheaza in fuga si alearga pe scari ca trebuie sa rezolve nu stiu ce alta problema tot de serviciu. Cand pleaca undeva, intr-o mica vacanta, vrea un calup de informatii caci nu-si permite sa "rasfoiasca" singur internetul.
Asa cum ai spus mai sus, suntem diferiti. Eu si inca unii sau unele dorim "referate scolare", dar de buna calitate, mie mi-au ajutat enorm in ultimii ani cele de pe afa, de aceea m-am si lipit aici. Fiecare din noi are posibilitatea sa aleaga ce tip de articole doreste dar, sincer, citeste lista macar a primilor 10 de anul trecut, eu ii iubesc pe toti, ii admir pentru cum au scris in acel an. Si toti au referate scolare. Poate ca n-ar fi rau daca s-ar scoate premiile sa vedem pe ce se mai invidiaza lumea sau daca febra va fi tot asa nociva!!
@all: Cu acest articol al tatei123 se atrage atentia a ceea ce si eu am observat si am amintit in primul meu ecou, anume calitatea unor articole. In acelasi timp s-a deschis iar o mica cutie a Pandorei, semn ca vacantele s-au terminat si avem cam mult timp liber pe care nu stim sa-l gestionam in avantajul vacantelor viitoare.
@All: Dacă febra apare ca manifestare a unei boli, atunci eu aș zice că AFA este o boală. O boală care te învăluie încet, dar care te ține mult purtându-te de la delir la apatie (și invers, după cum vrea ea).
”… înainte de a ne cuprinde febra AFA nu făceam decât câteva zeci de fotografii la obiectivele turistice…
Știți cum e când după multe ore de mers cu autocarul, după tururi pietonale uneori alergate prin orașe necunoscute ajungi la hotel aproape de miezul nopții și primul lucru pe care îl faci atunci când intri în cameră nu este acela de fugi la baie chiar dacă nevoia te presează? Când îți lași bagajele la ușă și pui aparatul foto la treabă pentru că - nu-i așa? - nu poți prezenta o cameră de hotel cu patul desfăcut și nici cu lucrurile tale azvârlite peste tot.
Nu-mi place să scriu despre hoteluri pentru că nu-mi place să număr prosoape și să inventariez dotările din baie. Articolele mele despre hoteluri nu sunt frumoase, dar le consider necesare pentru cei care în viitor vor ajunge pe acolo pe unde am fost și eu. În circuitul din acest an, am fost cazată în 15 hoteluri dintre care doar două aveau referințe pe AmFostAcolo. Nici despre restaurante nu-mi place să scriu și nici nu frecventez foarte multe (îmi place mâncarea de acasă). Este doar parțial adevărat că astfel de articole aduc mai puține PMA. Cel care urmărește acumularea a cât mai multe PMA (și sunt destui dintre aceștia printre noi) știe că trebuie să se înconjoare de o cât mai mare gașcă de susținători care să-l voteze indiferent de ce și cum va scrie.
@Michi, cu acordatul a ceva suplimentar pentru ecourile care aduc un plus de informaţii review-ului de bază, da, ar fi benefic, dar foarte bine ai intuit și subiectivismul celui care acordă punctele. Și - aș mai zice eu - interesul de grup. Cu ceva timp în urmă, introducerea Zuperbonusului a provocat o adevărată revoluție în AFA ducând la serioase răsturnări de situații chiar pe ultima sută de metri. Vă amintiți?
Cineva - cred că @Dragoș - spunea că mereu votează cam aceiași oameni. Atât de "mereu" și atât de "aceiași" că uneori apar bănuieli. Bănuieli nu legate de cel ce votează ci de cel care primește voturile repective. Mi s-a întâmplat. Am ajuns chiar la a-l ruga pe respectivul să nu mă mai voteze pentru că voturile lui îmi fac mai mult rău decât bine. Bun. Am alungat un votant, poate un cititor fidel. Mâine va veni rândul altuia pentru că și eu, ca și voi toți, am fanii mei. Nu sunt mulți, dar mă bucură atunci când mă bagă în seamă și mă întristează foarte mult când trebuie să le spun: "Gata, ajunge, îți mulțumesc pentru cât a fost! " Amănuntele… sunt prea personale.
Dar, ce părere aveți despre ecouri de genul: "Primul vot de la mine. Felicitări… " sau "Un SB supermeritat… " Ce trebuie să înțelegi prin asta?
@iulianic:
”ce părere aveți despre ecouri de genul: "Primul vot de la mine. Felicitări… " sau "Un SB supermeritat… "
acu', dacă tot ai întrebat, răspund io: eu l-aș retrage câte 100 pma celor care scriu chestia asta (nu doar ca ecou simplu, ci fie și numai dacă o menționează într-un ecou mai „elaborat”.
@Dana. S: Nu Dana, nu era vorbă de ecoul tău pentru că şi ale mele aici, sunt lungi. Este vorba de reviewuri interminabile la care eu, cel puţin, îmi pierd atenţia.
@Iulianic Am scris mai sus într-un ecou ˝ dacă tu m-ai votat, te votez şi eu fără să te citesc˝. Pe de altă parte ar fi o greşală să se desfiinţeze punctajele. Vă aduceţi aminte că în timpul comuniştilor nu era competiţie, nici concuremţă şi de-aia am bătut pasul pe loc?
@Dragoş Nu prea aş fi de acord cu această îngrădire. Cel care scrie vrea să-i atragă atenţia celui care a scris că îl apreciază. Ce e rău în asta? Votul e la grămadă, ecoul ˝scripta manent˝nSigur că aprecierea la foc de mitralieră dă de gândit dar trebuie lăsat fiecare să aprecieze ce vrea să scrie.
@Michi: am zis ce-aș face io, nu ce se (va) face (sau nu) pe AmFostAcolo.
@Dana. S: De admirat, într-adevăr, caracterul subtil şi diplomatic al demersului colegului nostru, @tata123.
Sunt de acord cu marea majoritate a observaţiilor tale. Totuşi, iată una care m-a nedumerit:
”AFA se adreseaza in primul rand miilor de utilizatori care, chiar daca nu au inca un cont deschis, citesc articolele, cautand informatii utile, "de la fata locului". In primul rand lor ne adresam. Sau, cel putin, asa ar trebui...
Îmi permit să te contrazic: AFA se adresază în primul rând membrilor, care nu formează oricum o comunitate atât de restrânsă. Nu suntem guru, nici National Geographic, History ori Travel Channel. Şi nici bloggeri; am ales AFA şi pentru oportunitatea extraordinară de interacţiune pe care o oferă. Suntem nişte AMATORI, în dublu sens: ca neprofesionişti şi ca iubitori de călătorii.
Şi în această calitate nu putem fi întotdeauna la înălţimea exigenţelor (şi exigenţilor), nu putem fi atât de documentaţi, riguroşi, inteligenţi, inovativi etc. etc. pe cât ar trebui. Avem zile mai bune şi zile mai proaste, momente când nu ne găsim cuvintele sau nu reuşim să ne exprimăm suficient de fluent. Pericolul ca articolele valoroase să se piardă în noianul celor banale sau copiate de pe net cu mici modificări există numai pentru aceia care se plictisesc uşor, n-au timp sau răbdare să caute sau au aspiraţii prea mari şi vor reviewul PERFECT.
Ei bine, acesta NU există. Ceea ce nu înseamnă că nu ar trebui să tindem către el.
PS Scuze pentru majuscule: cred că se înţelege că nu m-am răstit la tine, ci am dorit să subliniez anumite lucruri.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Atenţionare specială — scris în 20.08.24 de Michi din BUCURESTI
- Dec.2023 Crăciun atunci, Crăciun acum... — scris în 16.12.23 de AZE din SIBIU
- Nov.2023 500 — scris în 21.11.23 de robert din BUCURESTI
- Nov.2023 O mini Întâlnire AFA, așteptată de mult timp. — scris în 12.11.23 de pepsi70ro din CONSTANTA
- Oct.2023 De ce se scrie, se citeşte, se votează mai puţin reviewurile AFA? (II) — scris în 19.10.23 de Michi din BUCURESTI
- Oct.2023 De ce se scrie, citeşte şi votează mai puţin reviewurile AFA? — scris în 15.10.23 de Michi din BUCURESTI
- Aug.2023 Iulianic, primul user AFA care a postat 1000 reviewuri — scris în 30.08.23 de Michi din BUCURESTI