ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.12.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galati
ÎNSCRIS: 15.01.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
DEC-2010
DURATA: 4 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Budapesta - inca n-ati indragit-o?

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Mi-era dor de Budapesta... Si pentru ca am vrut sa inoculam si unei familii prietene acel microb al calatoriei, am plecat in formatie de 4, sa-i facem si pe ei sa descopere nenumaratele frumuseti ale capitalei Ungariei.

Drumul, referindu-ma la cel parcurs in tara, aproximativ 820 de km, traversand-o de la est la vest, mi s-a parut destul de scurt, la gandul revederii cu aceea care ne-a incantat deopotriva, fie iarna, primavara sau vara. Mai ales ca am avut si putin noroc, aproape jumatate de autocar era gol, asa ca ne-am putut lafai fiecare pe doua sau mai multe locuri...

Cazarea am avut-o la Ibis Budapest Vaci ut. , un hotel de 3* situat convenabil la intersectia strazii Vaci cu strada Dozsa Gyorgy, in dreptul insulei Margareta, iar statia de metrou era chiar in fata hotelului.

Nerabdatori sa intram in atmosfera sarbatoreasca si pentru ca se apropia ora 17, ne-am grabit pasii spre Vorosmarty ter, ce gazduieste cea mai mare piata de Craciun din Budapesta.

In perioada Adventului, la aceasta ora, intr-unul dintre balcoanele cladirii ce adaposteste la parter cofetaria si cafeneaua Gerbeaud, apar trei personaje imbracate in costume de epoca ce fac sa rasune piata de melodii placute. Apoi, clinchetul clopoteilor se raspandeste in aerul rece si fiecare fereastra este luminata in ritmul muzicii, iar la sfarsitul reprezentatiei, in fereastra ce poarta data zilei respective se descopera imaginea unei opere de arta contemporana.

Astfel, incepand cu 1 decembrie si pana la Craciun, perioada de Advent, cladirea este impodobita cu diverse capodopere. Lasati-va apoi purtati in lumea copilariei, ratacind printre cabanutele din lemn, impodobite de sarbatoare, ce va ofera tot felul de produse traditionale, suveniruri sau obiecte mestesugit lucrate. Opriti-va si admirati imensul brad impodobit, scena nasterii Domnului, ascultati colindele micutilor sau cantecele voioase ale interpretilor de muzica folclorica.

Un prim obiectiv de revazut pentru noi a fost Parlamentul. Cea mai mare cladire a Ungariei, ridicata la sfarsitul sec. al XIX-lea, pe malul Dunarii, ea poate fi vizitata gratis de catre cetatenii tarilor UE. Pe baza actului de identitate va puteti inscrie la ore diferite pentru tururi ghidate in limba engleza, franceza, germana, maghiara. Aici puteti admira marea sala de sedinte (parlamentul la ei este unicameral), precum si simbolurile regale - coroana primului rege maghiar Sfantul Stefan, sceptrul, marul de aur si sabia renascentista. Cu aceeasi inaltime a cupolei Parlamentului, de 96 m, cea a Bazilicii Sfantul Stefan poate fi observata de peste tot din oras. Notre- Dame al Budapestei, catedrala adaposteste cea mai scumpa avutie a poporului maghiar- mana dreapta mumificata a Sfantului Stefan.

Seara s-a incheiat cu o plimbare pe Champs Elysee-ul lor, bulevardul Andrassy, cu cladiri impozante si magazine de vis, cu copaci magnific incarcati cu luminite pe o distanta de 2,5 km. Purtand numele primului ministru al epocii, sub acest bulevard se afla si traseul " metroului mic", prima cale ferata subterana din Europa.

La capatul bulevardului ne intampina Piata Eroilor cu al sau Monument Milenium inchinat aniversarii de o mie de ani a descalecatului maghiarilor. De o parte si de alta a pietii se afla cele doua cladiri impunatoare - Muzeul de Arte Frumoase (al doilea ca marime in lume) si Galeria de Arta (Mucsarnok). Central, Monumentul Milenar cu inaltimea de 36 m il infatiseaza pe arhanghelul Gabriel tinand in maini sfanta coroana si crucea apostolica dubla. Lateral coloanei se afla doua colonade in semicerc cu statui ale personalitatilor istoriei maghiare, iar in colturile lor se gasesc grupuri statuare simbolizand gloria, pacea, stiinta, munca si bunastarea.

In spatele Pietii Eroilor se gaseste Parcul Varosliget, un parc imens ce cuprinde Gradina Zoologica, Marele Circ al Budapestei, baia termala Szechenyi, Castelul Vajdahunyad, Muzeul Agriculturii, locuri de destindere si bucurie pentru cei mari si mici. Traversand Dunarea pe cel mai vechi pod, Podul cu Lanturi, ajungi cu ajutorul unui funicular in inima cartierului Cetatii, un complex de cladiri importante din punct de vedere istoric, monumente, biserici, piete, muzee, restaurante si cafenele imbietoare.

Biserica Matei, veche de peste 700 de ani si Bastionul Pescarilor ne-au retinut pasii indelung pentru a incerca sa surprindem frumoasa priveliste asupra Pestei. Regele Bela al III-lea si sotia sa isi afla odihna in interiorul bisericii Matyas. Cetatea regala de odinioara in zidurile sale inca pastreaza vie amintirea gloantelor din al II-lea razboi mondial.

Fosta rezidenta a sefului guvernului, palatul Sandor este astazi sediul birourilor si locuinta presedintelui Ungariei.

Si am lasat la urma sa va povestesc picanteria excursiei noastre... Am trecut nestingheriti, la cativa metri de sediul in care se gasesc birourile presedintelui si ale angajatilor sai. Lateral acestei cladiri se pregatea o mica scena reprezentand Nasterea pruncului Iisus. In fata sa doua persoane stateau de vorba. Aici noi am vrut sa ne fotografiem si cele doua persoane s-au retras imediat cativa pasi. Apoi, domnul respectabil m-a intrebat de unde sunt si daca vrem sa mai asteptam cateva clipe ca sa fie adus si asezat in iesle si pruncul Iisus. Si scena avea sa fie completa. Apoi s-a apropiat un grup de turisti spanioli si au recunoscut persoana eleganta din fata lor. Era presedintele Ungariei, Pal Schmitt! Fusese ambasador in urma cu cativa ani la Madrid. La rugamintea spaniolilor, acceptata imediat de presedinte, ne-am alaturat si noi si iata-ne fotografiati in grup, langa presedinte si sotia sa. Intalnire de gradul intai! Pe cat de neasteptata, pe atat de placuta! Asta inseamna normalitate intr-o tara normala! Sa nu-ti fie teama sa stai langa niste necunoscuti si sa intri dezinvolt in vorba cu ei... Doar doi tineri stateau la distanta, zambind... Atat!

O alta intalnire neasteptata a fost aceea din fata hotelului Kempinski, unde un tanar firav canta la un instrument curios. L-am intrebat si mi-a confirmat ca in vara anului 2009 se afla si el la Londra, cantand la acelasi instrument special... V-am mai scris ca in fiecare calatorie, de patru ani incoace, am parte de ceva deosebit, de niste coincidente extraordinare?

Nimic nu este intamplator, oare ce ma mai asteapta? Cu regretul ca timpul s-a scurs prea repede, dar cu multumirea in suflet ca le-am oferit prietenilornostri clipe de neuitat, plimbandu-i pe la cateva dintre cele mai importante obiective ale Budapestei, inchei si eu aceste randuri urandu-va tuturor 365 de zile amuzante, 52 de saptamani fericite, 12 luni placute si multe, multe poze frumoase din locurile pe care le cutreierati!


[fb]
---
Trimis de Alina53 in 23.12.10 19:47:52
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3388 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina53); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pe inserat in Piata de Craciun - Vorosmarty
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 10400 PMA (din 16 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Alina53AUTOR REVIEW
[23.12.10 19:50:43]
»

Si ca de obicei, rugamintea pentru wm: www.youtube.com/watch? v=svVgcWZSD20&feature=related, multumesc

creivean
[23.12.10 21:29:25]
»

Îmi revine onoare şi în acelaşi timp bucuria de a fi primul care te felicită pentru acest review.

Văd că amândoi ne-am îndrăgostit (şi) de Budapesta. Una din marile şi de neocolit capitale europene.

Cât te-a costat la Ibis? Este un hotel bun, l-am avut şi eu în vedere pentru vara trecută, dar cu o ofertă specială am stat la Mercure, la preţ de Ibis, însă îl urmăresc pentru viitoarea vizită la Budapesta, din vara anului viitor.

webmasterXY*
[23.12.10 21:30:03]
»

Am adaugat clipul video, vizionare placuta.

Alina53AUTOR REVIEW
[23.12.10 21:58:52]
»

@creivean - Intreaga excursie a costat 99 euro/persoana- incluzand transport cu autocarul Bucuresti-Budapesta si retur, cazare 3 nopti si mic dejun la hotelul Budapest Vaci ut. La receptie am vazut pretul unei camere db. =43 euro/zi. Si eu am stat in iarna trecuta la hotelul Mercure Metropol de pe strada Rakoczi. Ai marele avantaj de a fi mai aproape de granita...

bessondm
[24.12.10 08:45:25]
»

Am indragit-o si eu acum, dupa ce-am citit despre aventura ta. Sunt sigur ca data trecuta ati atins penita lui Anonymus si dorinta de-a ajunge iar aici vi s-a implinit

Sarbatori Fericite!

sandu.53
[24.12.10 13:44:41]
»

foarte frumoasa excursia si destul de ieftina... si eu am nostalgia Budapestei ocazionata de o excursie de 7 zile facuta demult prin anii 80! felicitari pt. review!

magdalena
[28.12.10 08:48:37]
»

Si eu am regretat ca s-a scurs prea repede timpul in Budapesta, dar si ca nu am reusit sa intru in Parlament, ca turist, evident, mai ales ca aflasem ca intrarea nu se platea pentru noi, dar cozile erau imense...

raoulp55
[02.01.11 09:20:58]
»

@Alina 53,

Abia acum am reusit si eu sa citesc randurile tale. Budapesta este un oras in care mi-ar placea sa locuiesc... am fost de doua ori acolo, am zabovit pe malul Dunarii, am facut si o plimbare de o ora cu vaporasul, am admirat cladirile, monumentele, statuile ecvestre de o frumusete rara... Momentul intalnirii voastre cu presedintele maghiar -o imagine normala, intr-o tara normala... cat de mult imi doresc sa ajungem odata si noi la aceasta stare de normalitate...

Iti doresc sa ai un an bun, sa ai numai surprize frumoase in acest an, sa te poti bucura din plin de tot ce vei descoperi in calatoriile tale!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zoloft
[27.02.11 13:09:24]
»

era bine sa fi trecut impresii si despre hotel la pagina distincta a hotelului.

in felul asta ii mai cresteai si cota.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina53, bessondm, magdalena, raoulp55, sandu.53, zoloft
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Budapesta și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051420927047729 sec
    ecranul dvs: 1 x 1