ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Oradea
ÎNSCRIS: 17.07.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Legenda Duna Bella, o croazieră pe cinste.

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Inspirat fiind de review-ul lui @presario (aici - mulţumesc vecine) şi pentru că, în prima zi, la Budapesta, ştiam că, după drum, cazare (la Mercure Budapest City Center aici) şi masa de prânz, nu o să mai avem timp şi pentru celelalte locuri în care doream să ajungem, am reuşit să-mi conving fetele să accepte o croazieră (plimbare) cu vaporaşul pe Dunăre, dat fiind şi faptul că, ne-am cazat foarte aproape de fluviu.

Am ales, ca şi @presario, tot compania Legenda, mai ales datorită dotării sale cu vase noi, cât şi faptului că, pe saitul companiei, erau prezentate foarte multe elemente, chiar şi în română (aici).

În aceste condiţii, fiindu-mi frică că, odată ajunşi la faţa locului, nu mai găsesc locuri, am rezervat şi plătit croaziera de o oră Duna Bella, încă din 21.06.2010, pe saitul de internet al companiei, primind instant pe mail confirmarea. Preţul total a fost de 21.48 Euro, doi adulţi + 1 copil (gratuit până la 10 ani).

Neştiind exact, unde se află docul de îmbarcare (adresa fiind Dock 7 Vigado ter, total necunoscută GPS-ului), am plecat de pe Vaci, în jur de ora 17.00 (croaziera fiind programată pentru ora 18.30) şi odată ajunşi lângă Dunăre, am găsit acolo sute de vaporaşe care efectuau aceste plimbări/croaziere (cred că-s zeci de companii), altele ancorate, în aşteptarea clienţilor, vaporaşe restaurant, precum şi foarte multe nave de croazieră imense, cu cabine de dormit, etc.

Cu greu am găsit docul, deoarece toţi cei aflaţi pe malul Dunării, pentru a vinde bilete la companiile concurente, când i-am întrebat de docul 7, au încercat să mă deturneze spre compania lor. Cert este că, cei ce vor vrea să facă croaziera cu vasele Legenda, trebuie să ia drept reper Hotelul Marriott, în faţa căruia se află docul Legenda, alb-albastru, pe care scrie mare Legenda şi Duna Bella.

La momentul la care am ajuns pe ponton, era ora 18.00, am trecut pe lângă casa de bilete, am intrat în recepţie şi i-am dat d-rei de acolo confirmarea primită pe mail. A mers cu ea la casa de bilete şi ne-a adus biletele. Nu înţeleg de ce mai erau necesare, dar totuşi îi bine că nu le-am mai plătit o dată :)

În jur de 18.15, ni s-a permis să urcăm pe vaporaşul Legenda (construit în 2004, dispune de 2 punţi, poate găzdui vara 180 de pasageri şi 150 iarna), foarte curat, cu nişte geamuri panoramice uriaşe, deschise, pentru a simţi Dunarea mai aproape. Fiind prima urcare pe un vaporaş a fiicei mele, am decis să rămânem pe prima punte, pe care nu se simţea tangajul aşa tare.

Am luat loc, am găsit căşti, în care pe tot parcursul croazierei, am primit explicaţii în limba română, într-un foarte interesant dialog Buda (un bărbat) - Pesta (o d-ră), în care, fiecare-şi lăuda minunăţiile amplasate pe teritoriul său...

Încet, încet, vaporaşul aproape s-a umplut (puntea superioară fiind absolut plină) şi cu o întârziere de circa 10 minute am pornit.

Traseul porneşte în aval, se trece pe sub Podul Elisabeta (Elisabeth Bridge), Podul Liberty (Liberty Bridge), se întoarce şi se continuă în amonte, pe sub Podul cu Lanţuri (Chain Bridge), Podul Margareta (Margaret Bridge), prin dreapta acestuia, pe sub Podul Arpad (Arpad Bridge), se întoarce, se continuă pe lângă insula Margareta, prin stânga acesteia, se opreşte la un ponton, pentru cei ce vor să coboare/urce de pe/pe insulă şi se întoarce spre docul de îmbarcare.

Pe timpul croazierei, se trece pe lângă importante clădiri ale Budapestei, respectiv pe lângă Palatul Regal, Muntele Gellert/Citadella, Băile din Buda, Hotelul Gellert, Universitatea Tehnică, Biserica Calvină, Biserica Sf. Ana, situate în Buda şi Universitatea de Ştiinţe Economice, Portul Internaţional, Hotelul Marriott, Hotelul Inter-Continental, Hotelul Sofitel, Academia de Ştiinţe şi crème de la crème Palatul Parlamentului, toate în Pesta.

Pe noi, croaziera ne-a impresinat foarte mult, de la modul în care am fost primiţi, la vaporaş, la băuturile primite din partea casei (cola sau suc de portocale), la explicaţiile în română, primite pe tot parcursul, în căşti, la lunecarea vaporaşului pe Dunăre (foarte impresionante fiind întoarcerile – unde vaporaşul după ce este întors puţin, este lăsat în voia curentului, până-şi ocupă poziţia pentru noua direcţie, după care, motoarele sunt accelerate şi vaporaşul îşi reia drumul), clădirile impozante văzute-n drum, atmosfera de sărbătoare parcă, etc.

Vă recomand să alegeţi cu grijă vaporaşele cu care mergeţi în croazieră. Am văzut şi multe ruginite, care nu-ţi inspiră încredere.

La plecare, am trecut pe la casierie, pentru a lua drept suvenir un DVD, cu croazierele filmate (cea de zi şi cea de noapte) şi de la preţul afişat de 5.000 HUF, l-am cumpărat cu 1.000 HUF (15 lei), deoarece fusesem în croazieră.

Compania Legenda are 3 vaporaşe, Legenda (fabricat 2004) şi Delfin I (fabricat 2006), cu care se fac croazierele de zi, şi Delfin II (fabricat 2007), pentru croaziere pe timpul nopţii Danube Legend, cu masa inclusă, vaporaşul fiind dotat cu mese şi scaune.

AmFostAcolo, o să mai merg cel puţin de două ori (o dată pentru o croazieră cu o oră pe Insula Margareta şi o dată, pentru o croazieră pe timpul nopţii, pentru a vedea oraşul luminat) şi vă recomand şi vouă să nu rataţi o croazieră pe Dunăre, când sunteţi la Budapesta.


[fb]
---
Trimis de creivean in 08.09.10 21:30:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6352 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Legenda Duna Bella - docul 7, se vad cele 2 vaporase, al treilea era plecat in croaziera.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11800 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

magdalena
[08.09.10 21:33:43]
»

O astfel de croaziera as alege pentru faptul ca ofera informatii turistice in casti, ceea ce este foarte important si astfel, se imbina utilul cu placutul...

Am sa incerc si eu data viitoare, avand in vedere si pretul foarte bun!

corinne
[08.09.10 22:25:28]
»

De retinut informatiile pentru o eventuala vizita in Budapesta. Croaziera cred ca este deosebita mai ales ca ai explicatii a obiectivelor turistice in limba romana. Si cat a tinut excursia?

magdalena
[08.09.10 22:26:49]
»

Asta ma intrebam si eu acum, dar cred ca mai putin de o ora jumate nu, pentru ca pe noi ne-a tinut o ora jumate ca sa faca un tur similar! (vezi aici )

creiveanAUTOR REVIEW
[08.09.10 22:29:27]
»

A ţinut fix o oră, nefiind una cu masă inclusă şi nici cu turul insulei Margareta.

magdalena
[08.09.10 22:30:25]
»

Deci a fost mai rapid decat la noi!

Alina Morar
[08.09.10 22:45:39]
»

Ma gandesc si eu pe viitor sa fac o croaziera pe Dunare.

Si tu si Magdalena m-ati pornit.

Bravo, felicitari.

magdalena
[08.09.10 22:47:00]
»

Merita! Eu abia astept sa revin in Budapesta... Daca nu o sa o coc eu pentru la anul...

dananecula
[08.09.10 22:55:58]
»

Si SB de la mine vineeeeeeee

Ca prea ai scris frumos, pe buneeeeeeee!

Asa croaziera, mai zic si eu! Super ca ati aflat despre Legenda de la Buda si Pesta, fericiti ca ati primit si DVD... dar pacat ca nu ati facut o vizita si pe insula Margareta. Ar fi fost o adevarata delectare!

Intr-adevar fiecare croaziera pe Dunare, atat a ta, cat si cea aniversara de care a avut parte @magdalena nu se compara cu cea in care am fost noi.

Vaporasul nostru, de la docul nr. 10, Dunayaht, nu a oferit nici mancare, nici bautura, nici traducere-n romana, dar era si normal, caci acesta a fost practic bonusul nostru primit la pachet cu Hop-on Hop-off. Dar frumusetea Dunarii si imprejurimile pe care le-ai amintit tu mai sus, nu le-am ratat nici noi si le-am admirat cu deosebit nesat! In plus am ales si stationarea de 2 ore pe insula si a meritat din plin !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
david
[08.09.10 23:03:12]
»

Din pacate orasul Budapesta, l-am vazut doar noaptea din avion si am ramas impresionat de multitudine de lumini de aceeiasi culoare.

O croaziera pe Dunare, va fi in setul de excursii pentru viitorul apropiat.

Multumesc pentru pontul cu Legenda.

fluturas1*
[08.09.10 23:07:42]
»

Un reviw destul de interesant, printre putinele pe care le-am citit astăzi, merita cele 400 PMA.

creiveanAUTOR REVIEW
[09.09.10 08:54:56]
»

@webmaster, daca se poate atasa urmatorul videoclip :http://www.youtube.com/watch?v=9Ct2GFb0lUo

Este chiar o parte din croaziera Dunna Bella, cu acelasi vaporas cu care am fost si noi. La sfarsit se pot vedea inclusiv aceleasi hostesse, care ne-au insotit si pe noi.

Multumesc.

Admin
[09.09.10 09:06:37]
»

atasat videoclipul indicat ca ilustratie audio si video a impresiilor.

bessondm
[09.09.10 09:09:54]
»

Ei, da, asa o "expeditie" pe Dunare face toti banii, periplul tau prin Ungaria il urmaresc cu viu interes. Pentru mine cel mai vestic punct atins ramane Nadlac-ul ori, mai degraba, Sannicolaul Mare, dar trebuie sa-l intreb si eu pe Schengen asta de sanatate odata si-odata!

presario
[09.09.10 09:34:43]
»

Foarte bun review-ul. Intradevar croaziera este o experienta foarte interesanta la Budapesta. Si obligatorie.

Iar dialogul in romana, intre cei doi "protagonisti" ai prezentarii la casti este util, interesant si - uneori - chiar haois ( datorita accentului si a unor expresii folosite ).

dadutza
[09.09.10 10:34:44]
»

Superb videoclipul, sa ne tina pana cand vom ajunge acolo!

Felicitari pentru P14 cu Palatul Parlamentului.

Asteptam review si de acolo, asa cum ai zis!

dananecula
[09.09.10 10:44:35]
»

Oau !!!!!!!!! Asta da videoclip, mi-am amintit cu placere traseul nostru pe Dunare cu Dunayaht (docul nr.10)

Felicitari !

georgiana
[09.09.10 16:48:55]
»

Eu am ratat croaziera pe Dunare, dar am inca valabile 4 bilete pana la sfarsitul anului! Eram convinsa ca impresioneaza pe aprope oricare turist!

Mi-au placut indeosebi culorile cerului de la sfarsitul videoclipului!

creiveanAUTOR REVIEW
[09.09.10 17:28:09]
»

@all

Mulţumesc mult pentru aprecieri şi voturi.

@dananecula

Am ales să nu ne oprim pe insula Margareta, deoarece la croaziera de la 18.30, acest lucru nu este posibil. Următorul vaporaş Legenda, care pleacă, este cel cu cina, de noapte, care nu mai opreşte pe insulă. O croazieră mai repede, nu am vrut să luăm, deoarece veneam de la Hajduszoboszlo şi ne era teamă că, drum+cazare+prânz+găsirea pontonului, ne-ar fi pus în situaţia de a nu ajunge la timp.

Pe de altă parte, chiar atunci (14.08.2010), pe insulă erau Campionatele Europene de Nataţie click aici şi era o aglomeraţie de nedescris. În cele din urmă, chiar ne-am felicitat că am ocolit insula. Dar, cum am doar 250 Km. , până acolo, mi-am promis că mai fac 2 astfel de croaziere (una pentru insula şi una cu cina romantica).

@ bessondm

Păi, de la Bucureşti, la Nădlac, sau Sannicolaul Mare, drumul este mai lung şi mai rău decât de acolo la Budapesta. Când mai eşti prin zonă, în 3-4 ore, ajungi la Budapesta. Pune Budapesta pe unul dintre locurile fruntaşe, în lista ta de must see.

@presario

Drept ai zis. Eu, mi-am promis încă alte 2 croaziere, de fain ce a fost. Am şi înregistrat, cu telefonul mobil, de pe unul din aparatele libere, explicaţiile în limba română, dacă-mi fac într-o zi timp, să văd exact cum a ieşit înregistrarea, poate o urc pe trilulilu şi pun link-ul aici. Chiar că-i deosebită. Şi haioasă.

@dadutza

Încă nu am văzut Palatul Parlamentului, dar mi l-am fixat drept ţintă, pentru viitorul nu prea îndepărtat.

@georgiana

Fugi până acolo, dacă tot ai biletele, este păcat să nu le valorifici.

Am lămurit şi problema pe care am expus-o în review, cu privire la biletele primite, chiar dacă plătisem cu cardul pe net. Pe verso-ul biletelor, am o reducere de 20%, pentru orice altă croazieră, cu Legenda, fără limită de timp. Da, pentru asta era nevoie de bilete. Şi mă bucur că le-am primit

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dananecula
[09.09.10 22:06:32]
»

@georgiana

Daca si tu ai biletele de la aceeasi firma de la care ai achizitionat tichetul pentru Hop-on Hop-off, autobuzul de culoare portocalie click aici, sa stii ca tot cu Dunayaht (docul nr. 10) te vei plimba (nu sunt gratuite: sucuri, bere, cafea), iar peisajul de pe Dunare, imprejurimile te vor impresiona cu siguranta.

Sa nu ratezi popasul de-o ora sau 2 pe insula Margareta. E o adevarata incantare!

Si noi mai avem un rand de bilete pentru cea de-a doua croaziera, dar nu stiu daca pana la sfarsitul anului mai ajungem la Budapesta.

Mi-ar fi placut teribil de mult sa vedem Budapesta noaptea, deci implicit o croaziera pe Dunare pe inserat. Cred ca-i splendid!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
georgiana
[10.09.10 11:18:10]
»

@dananecula,

Adevarul e ca nu mai gasesc bileteleCu siguranta nu sunt aruncate,dar...

biancuta
[10.09.10 20:46:56]
»

Va fi greu sa aleg intre atatea vase, dar o croaziera voi face si eu cand voi ajunge in Budapesta. Foarte util acest review, foarte frumoase poze!

Ellada_sagapo
[26.09.10 23:03:20]
»

Mi-au ramas ochii la P14!

Trebuie sa ajung si la Budapesta. De fiecare data am trecut pe langa! Rusinica mie!

Felicitari pentru review!

marutz*
[06.10.10 16:12:59]
»

Felicitari pt descriere. Am fost prin 2002 parca, intr-o excursie organizata, pana la Paris. Croaziera de seara, cu cina inclusa pe care am facut-o la Budapesta a fost de neuitat. Nu m-a impresionat la fel croaziera de pe Sena.

creiveanAUTOR REVIEW
[06.10.10 17:22:19]
»

@marutz

Dupa cum am spus si mai sus, am de gand (in viata asta candva) sa mai fac 2 croaziere, una de noapte (cu cina romantica) si una cu popas de o ora pe insula Margareta. La cat de tenace-mi place mie sa ma cred, sigur le voi face. Stai aproape

station5*
[08.01.12 20:40:05]
»

@web: Intreb si eu, cu modestia unuia care nu stie prea multe despre organizarea unui sait: oare nu ar fi utila postarea acestui rw (si) la sectiunea "Restaurante, baruri, terase"? Azi cautand variante de cine bune la Budapesta mi-ar fi placut sa gasesc acest rw la acel capitol... Daca nu mi-ar fi raspuns creivean la intrebare nu as fi stiut de el si ar fi fost pacat...

Multumesc inca odata creivean!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[08.01.12 20:51:03]
»

Autorul a participat la o croaziera pe timp de zi/fara masa (cina), acesta fiind motivul pentru care review-ului ii sade bine aici!

dcuanita
[26.07.12 16:11:28]
»

Foarte bine facuta prezentarea si foarte detaliata, am renuntat sa mai postez si eu una deoarece aceasta este foarte utila, detaliata si reusita, nu ai ce sa zici mai mult de atat, am fost si eu impreuna cu ai mei in croaziera de la ora 18:30 si am prins inserarea si toate cladirile importante erau luminate, un vis, recomand tuturor, am facut niste poze uluitoare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
14 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, bessondm, biancuta, corinne, dadutza, dananecula, david, dcuanita, Ellada_sagapo, fluturas1*, georgiana, magdalena, marutz*, station5*
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Budapesta și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073903799057007 sec
    ecranul dvs: 1 x 1