ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.06.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Reșița
ÎNSCRIS: 25.10.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

La pas prin Budapesta - prima zi

TIPĂREȘTE

Mini-vacanța de Rusalii de anul acesta ne-am gândit să o folosim pentru a vizita și cum bine zice rubrica unde e plasat review-ul, pentru „a descoperi” Budapesta, pentru că nu am mai fost acolo până acum.

Pentru cazare am ales Hotelul Chesscom din motivele pe care le-am redat în review-ul despre acesta.

Pentru a alege obiectivele ce merită cu adevărat să fie vizitate în Budapesta am studiat impresiile colegilor de călătorie de pe AFA și am întocmit o listă cu ce am putea vedea în două zile. Așa că în ziua în care am ajuns la Budapesta, ne-am cazat, am lăsat bagajele în cameră și ne-am pus în mișcare.

Hotelul Chesscom se află la aproximativ 50 metri de stația de metrou Kobanya-Kispest de pe linia de metrou M3, aceasta fiind stație „capăt de linie”, și am ales ca de aici să ne începem turul prin una din cele mai frumoase capitale europene. Pentru a ajunge la stația de metrou trebuie să străbați Centrul Comercial KOKI, un fel de mall, iar aproape de intrarea spre peron se află automatele pentru bilete de la care îți achiziționezi biletele de metrou și nu numai. Achiziționarea unui bilet este destul de simplă deoarece meniul se poate trece în limba română. Un bilet pentru o călătorie cu metroul costă 350 forinți dar există și multe alte variante, noi alegând varianta cu 10 bilete achiziționate deodată la prețul de 3000 forinți. Plata se poate face cu monede, bancnote (forinți), cu card bancar sau cu acordul băncii (asta nu prea am înțeles cum e).

După ce am achiziționat biletele ne-am îndreptat către peron, unde înainte de intrare se află niște cutii portocalii unde trebuie să compostezi biletele, această activitate fiind supravegheată de unul-doi controlori în fiecare stație, pe care îi recunoști după banderola pe care o au legată pe braț.

După cum am avut să constatăm în cele două zile pe care le-am petrecut în Budapesta, metroul circulă foarte bine și conform graficului și ce am putut observa, circulând pe trei linii diferite (M1, M3 și M4), stilul stațiilor și al trenurilor este diferit pe fiecare linie, cel mai actual stil, dintre cele trei, fiind cel regăsit pe M4. Dar să revin la oile mele. Am ales să mergem cu metroul pe linia M3 până la stația Aranyi Janos, a 11- a stație de la Kobanya-Kispest spre Ujpest, pentru a ajunge cât mai aproape de obiectivele alese.

Am ieșit din metrou și am început turul în partea dreaptă a Dunării (venind dinspre România) în Pest. Primul obiectiv întâlnit și care se regăsea pe lista noastră a fost Basilica Sf. Ștefan (Szent Istvan Bazilika), o clădire impunătoare atât la interior cât și la exterior, a cărei vizitare este gratuită, dar noi nu am avut prea mult noroc deoarece era sâmbătă și se ținea o cununie religioasă și au limitat accesul doar într-o parte a ei. Pentru a o vedea în întregime din exterior trebuie să te îndepărtezi puțin, dar se pare că întemeietorii orașului s-au gândit și la asta, deoarece în fața ei se află o încăpătoare piață de unde ai o vedere superbă asupra basilicii și care era plină de turiști.

Ne-am continuat periplu prin Budapesta și fără să vrem ne-am trezit în fața unui obiectiv despre care citisem pe AFA dar nu l-am inclus pe listă deoarece nu știam exact unde se află. Acum știm. Este vorba despre Roata cu cabine (nu știu exact cum îi spune) și se află aproape de Basilica Sf. Ștefan, spre stânga dacă ai sta cu spatele la aceasta, în parcul Erzsebet Ter. Aici se plătește în funcție de timpul pe care îl stai și tipul de cabină pe care îl alegi. Nu am reținut prețurile dar nu erau mari, poate doar cele de la cabinele VIP și erau valabile în general pentru trei ture. Am văzut-o funcționând și după ce s-a întunecat.

Am făcut un mic ocol pe străduțele din apropierea basilicii și ne-am continuat drumul spre următorul obiectiv - Piața Libertății (Szabadsag Ter). Până să ajungem acolo am fost fascinați de magazinele de firmă care se află chiar pe fiecare străduță din Pest și care îți iau ochii fiecare cu câte ceva al lor. Ajunși în Piața Libertății am admirat monumentele de acolo, fostul sediu al Televiziunii Maghiare și ce ne-a mai captat atenția a fost o fântână cu mai multe jeturi care țâșnesc din pământ și formează un dreptunghi închis, dar care dacă te apropii de ea, se oprește în zona ta și poți să intri în mijlocul dreptunghiului și pornește imediat din nou. Frumos, nouă ne-a plăcut.

Am mai făcut câțiva pași și am ajuns în spatele celui mai cunoscut și admirat obiectiv din Budapesta, clădirea Parlamentului (Orszaghaz). Aici am asistat la coborârea drapelului de pe catargul din piața aflată în spatele clădirii Parlamentului. A fost ceva frumos și unic felul în care garda a făcut acest lucru. Bravo lor. Nu cred că există vreun unghi de unde să spui că clădirea Parlamentului nu arată bine. Este o clădire super-impunătoare cu o dantelărie arhitecturală superbă, dar care trebuie să recunosc se vede cel mai bine de pe celălalt mal al Dunării, adică din Buda. Așa că știind acest lucru am plecat și noi spre următorul obiectiv care ne putea ajuta să ajungem acolo și anume Podul cu Lanțuri (Szechenyi Lanchid). Până să ajungem la pod am trecut prin fața clădirii Parlamentului și am admirat puterea de seducție pe care pare că o are Dunărea atunci când de pe străduțele mărginite cu clădiri impunătoare te trezești brusc față în față cu maiestosul fluviu, plin de ambarcațiuni și cu o apă învolburată. Am admirat de asemenea și pantofii din metal prinși în cimentul din malul Dunării a căror poveste am aflat-o tot pe AFA.

Nu am mers mult și ne-am aflat la capătul Podului cu Lanțuri, unul din cele 9 poduri (sper să nu greșesc) care unesc Buda cu Pest, permițându-ne nouă turiștilor (și nu numai) să admirăm toate frumusețile acestei capitale, într-un mod foarte facil. Intrările pe pod sunt străjuite în ambele capete de doi superbi lei, modul de construcție al podului este fascinant și seamănă cu un lanț de bicicletă, panorama pe care o oferă asupra Dunării și amplasarea sa îl fac unul dintre cele mai cunoscute și traversate poduri din Budapesta.

La capătul podului am luat-o spre dreapta pentru a avea o priveliște cât mai bună asupra Parlamentului și a-l putea surprinde pe acesta în întreaga lui splendoare. Am constatat cu regret că bateria aparatului foto este pe moarte și am hotărât să lăsăm celelalte obiective pentru a doua zi pentru că, așa cum se spune pe AFA „o fotografie face cât o mie de cuvinte” și eram veniți și de pe drum, așa că am plecat spre stația de metrou hotărâți ca a doua zi să o luăm de unde am rămas, mai având multe obiective pe listă rămase nebifate.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ungureanica in 08.06.15 23:11:10
Validat / Publicat: 09.06.15 00:56:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.

VIZUALIZĂRI: 4704 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Basilica Sf. Ștefan
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18650 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Sindrom
[09.06.15 13:17:28]
»

Foarte util review-ul, eu nici n-am stiut de roata.

La urmatoarea vizita, o sa ma sacrific si o caut (nefiind un fan al rotilor)

Aparent se cheama asa: Erzsébet tér sau Budapest EYE : visitbudapest.travel/arti ... es/budapest-eye

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ungureanicaAUTOR REVIEW
[09.06.15 17:26:08]
»

@Sindrom - Mulțumesc pentru apreciere și pentru lămuriri. Continui astăzi cu ziua a doua.

ms65
[14.06.15 12:34:32]
»

buna... am nevoie de o informatie, daca ma puteti ajuta... acum cativa ani pentru pensionarii UE transportul cu metroul/tramvaiul/autobuzul era gratuit, era suficient sa prezinti CI sau pasaport... mai este valabila aceasta facilitate pt pensionari? multumesc

ungureanicaAUTOR REVIEW
[15.06.15 22:00:04]
»

@ms65 - Îmi pare rău că nu vă pot ajuta, dar chiar nu știu, Noi pentru bilete la mijloacele de transport în Budapesta ne-am interesat aici: bkk.hu/en/prices.

ms65
[18.06.15 00:57:47]
»

@ungureanica - am aflat... pentru pensionarii UE, de peste 65 de ani, transportul este gratuit

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ms65, Sindrom, ungureanica
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Budapesta și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.040452003479004 sec
    ecranul dvs: 1 x 1