Hotel Sofiyivskyi – un hotel cu personal de parodie!!

TIPĂREȘTE

Iata ca din Odessa vezi impresii ne indreptam spre Kiev, si facem o oprire in Uman, cam la jumatatea distantei intre cele doua mari orase ucrainiene. In acest oras se afla un renumit parc national: Sofiyivskyi park. Agentia noastra are probleme in a gasi un hotel in Uman, iar potentialii nostri clienti ne recomanda “cel mai grozav” hotel din oras: Sofiyivskyi. Ne infiintam noi acolo, fara gps, ca masina inchiriata, ceruta cu gps, ne-a fost data fara… in fine… Suntem nevoiti sa oprim si sa intrebam de cateva ori localnici, insa… nimeni nu stie unde e acest hotel. Ne bufnea rasul, efectiv, incercand sa ne imaginam ce urma sa ne astepte. Aveam strada hotelului (intre noi fie vorba, nici nu am remarcat alte hoteluri in drumul nostru, sau poate nu ne ardea noua sa ne uitam…), asa ca, intreband de strada, prin semne, ca rusa mea de “Zdrazvuite” si “Dasfidania” nu era suficienta, iata ca ajungem si la hotel. Asa, din afara, frumos. Bagam masina in parcarea din spatele hotelului si mergem sa ne cazam. Observam ca acesta are o curte mare si destul de frumusica. Cladirea e roz pe dinafara si chiar draguta. Din pacate, nu am decat o singura fotografie de la acest hotel, cu camera.

Intram, receptia spatioasa, un bar intr-un colt cu ceva mese mai vechituri… Si aici incepe parodia: receptionista cred ca era patroana, o “doamna” (mult spus) la vreo 50 si ceva de ani tare… pitoreasca!! In halat de stat prin casa (a doua zi dimineata i-am zarit si-un bigudiu, probabil uitat, in par), cu papuci de iarna (era inca frig), vorbea la telefon in timp ce curata seminte. Ne-a privit o secunda asa, cu lehamite, fara sa ne bage mult in seama, si a continuat sa vorbeasca la telefon. Noi incremenisem acolo, fara sa reactionam in niciun fel, desi la un moment dat ne-a busit rasul. Atunci a reactionat si dumneaei, adica a binevoit sa ne bage in seama. Se uita indelung la pasapoarte, mai ales la al meu (asta mi se intampla de fiecare data :)), si ne da camerele. Frumos. Camera maricica, se vedea ca era renovata, mobilier nou, asternuturi curate… Numai ca era frig, iar caloriferele gheata. Ma duc si-o-ntreb pe femeie daca nu functioneaza caldura. Se scoala agale de pe canapeaua unde se mutase, cu o prietena de data asta, si statea la taclale. Nu ma intelege. Ii fac semn ca in camera e frig. Si… nu credeti!!! Ma ia intr-o camaruta de langa receptie si-mi da un resou!!! Da, da, un resou din alea pe care le foloseam la camin, in Grozavesti, din piatra, cu rezistenta la vedere, stiti de care… In fine, nu fac mofturi, ca o vedeam ca nu are chef. Il bag in camera, fara sa-l bag in priza, pentru ca urma sa iesim sa luam masa, cu gandul de a-l pune in folosinta seara, la culcare. Iesim din camera din nou, intrebam de restaurant, ne face semne ca e inchis in perioada aia. Dar ne arata niste oua la bar, cum ca ne poate face o omleta. Renuntam si dam sa iesim in cautare de un restaurant ceva. Imi face semn ca tre’ sa-i inapoiez resoul. De fapt, iar nu ne intelegeam, insa m-a condus din nou in camera si a dat sa-mi ia resoul. Ii spun ca nu l-am bagat inca in priza, ii arat ca e rece… vai mama noastra… In fine, se conformeaza si mi-l lasa. Iesim, gasim in apropiere un restaurant cu tenta traditionala si cu multe separeuri. Nu am poze, dar cum sa uit ca a trebuit sa cotcodacesc precum gaina, pentru ca nu ne intelegeam cu ospatarii… de fapt, parea ca nu reuseam sa ne intelegem cu nimeni in orasul ala :) Asa am reusit sa mancam piept de pui, cu cartofi, oua prajite si salata, cand noi am fi vrut ceva local… In fine… “gajes del oficio”, cum zic spaniolii, un fel de “riscurile meseriei”. Important e ca am mancat, si deloc rau. Locul era curatel si ornat cu chestii traditionale. Frumusel. Si deloc scump, din cate imi aduc aminte, cam la 5€ de persoana.

Ne intoarcem la hotel, ii asteptam pe cei cu care trebuia sa ne intalnim si bem un suc in barul hotelului, ca sa nu mai pierdem timpul. Doamna de la receptie, aceeasi care ne-a servit. De fapt, a fost singura persoana pe care am vazut-o in hotel cat am stat acolo. Asteptandu-i pe oamenii aia, m-am asezat pe canapea in hol. Ea era cu aceeasi prietena dinainte. Din cand in cand trag cu coada ochiului la mine si incep sa rada. Ma simt cam prost. Dar, la al doilea episod de ras, incep si eu sa rad, asa, a prost, insa a functionat: au tacut instantaneu, orarecum surprinse si rusinate.

Ucrainienii “nostri” ne intreaba daca e ok hotelul si… daca avem apa calda. Ma ia cu naduseli… gandindu-ma ca nu am verificat inca. Din fericire, dupa ce am reusit sa incalzesc putin camera cu resoul, am facut dus cu apa calda, da! Evident, la vreo ora si ceva aud batai in usa: ghiciti cine? Daaaaa, doamna! A venit dupa resou. Nu ma mai impotrivesc, sunt obosita si vreau sa dorm. Ma infofolesc bine, scot si patura de rezerva din dulap si adorm imediat.

A doua zi de dimineata, privesc pe geam… totul alb!! Ninsese peste noapte. Caloriferele continua sa fie reci. Cu toate astea, imi apare instantaneu un zambet in coltul gurii. Ma simteam un pic intr-o piesa de-a lu’ Caragiale al nostru… Asa ca nu ma supar deloc :) Iesim la micul dejun, doamna, cu bigudiul uitat in par, ne ofera cafea si doi carnaciori cu oua prajite. Mancam cu pofta si plecam.

Per total: hotelul este ok, camerele spatioase, baia curata, asternuturi si mobilier noi…

Minusuri: restaurant inchis si… doamna de la receptie, ma rog, doamna de la hotel, singurul personal existent… Nu stiu unde a invatat sa faca turism in felul asta. Asta daca a invatat vreodata… Dar noi chiar nu ne-am facut sange rau, ca altfel n-am fi scos-o la capat… Nu pot sa va zic ca vi-l recomand sau nu; hotelul in sine nu e rau deloc. Depinde de fiecare cum ia lucrurile. Pentru noi a fost chiar amuzant.

P. D. 1 Am cam amestecat timpurile verbale, sper sa nu fi fost obositor cititul.

P. D. 2 Webmaster, am in minte o melodie de care nu sunt prea sigura: nu stiu daca e cea din filmul “Pianistul” (vreo suita de Bach) sau din “El Terminal” (nu stiu daca a fost tradusa in romaneste cu “Terminalul” – cu Tom Hanks, facuta aproape in totalitate intr-un aeroport). Daca nu, merge si “Zborul carabusului”. Imi cer scuze pentru “zapaceala”, insa o melodie asa, repezita, in genul celor de mai sus, mi se pare perfecta pentru descrierea acestui hotel. Multumesc frumos.

---

VIZUALIZĂRI: 2101 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI