ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.07.2015
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 19.01.09
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2015
DURATA: 9 nopți
familie cu copii
2 AD. + 3 COPII -- v: 12; 8; 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 71 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 4 MIN

Royal Vacanta

TIPĂREȘTE

Am facut rezervarea la Royal Dragon inca din ianuarie pentru a profita de EB desi multi prieteni imi sugerau sa mai astept ('' rusii nu vor mai da navala, deci vor scadea preturile"). Poate intr-o economie normala... Am gasit configuratia cea mai avantajoasa pentru familia mea, adica ne-am impartit in 2 camere, si dupa negocieri aprige cu agentia de turism am ajuns la pretul de mai sus. Speram sa avem o vacanta decenta...

Am plecat pe 21 iunie, dimineata, la ora 5, din fata blocului. Eu merg destul de tare, drumul prin Bulgaria il cunosc destul de bine, iar prin Turcia te ratacesti doar daca esti orb si cred ca nici atunci, asa ca ne asteptam sa ajungem in punctul de cazare intermediara (Hotel Grand Cali- Bozuyuk) pe la 16-17 si sa facem si o baie in piscina. Ce nu am luat in considerare a fost "PODUL"... Cine a trecut pe la Giurgiu - Ruse vara aceasta stie la ce ma refer. La 5,45 ma asezam la coada, la 7,20 intram in tara vecina. Vigneta pe 2 saptamani -56 lei- la smecherul din rond, dupa care am dat bice sa mai recuperez ceva din timpul pierdut. Langa Omurtag circulatia era deviata cam 15-20 km asa ca am pierdut ceva timp si acolo. Pe la 12 ajungeam la granita cu Turcia unde am stat iar cam 30 minute pentru ca bulgarii nu deschisesera decat un punct de trecere... Curat ca-n UE!

In Turcia, noi am ales traseul prin Hayzambely- Gelibolu-Bursa- Bozuyuk- Kutahya- Isparta- Antalya. Ca sa nu va plictisesc prea mult, va spun ca am ajuns la Grand Cali - Bozuyuk, pe la 18,45 asa ca; "adio baie in piscina! ".

A doua zi, am plecat spre Antalya pe la 9,30 si la 14 eram in fata hotelului.

Aici am avut prima surpriza placuta. Pustiul de la receptie ne cere voucherul si ne spune ca in loc de 2 camere (o dubla si o alta in regim de single, "land view" ambele) ne da o " familly " cu vedere la mare, piscina, 2 bai, 2 dormitoare... adica exact ce am cerut in tara dar ni s-a raspuns ca nu se poate, sau ni s-au dat niste preturi exorbitante. Plin de amabilitate ne-a indemnat sa mergem intai la masa pana este gata camera. Am mancat si am urcat sa vedem si noi prin ce cotloane ne-a cazat pustiulica. Cand colo ce sa vezi : o camera perfecta, cu 2 dormitoare pe 2 niveluri, 2 bai, 2 televizoare (am deschis o singura data unul dintre ele, celalalt nu stiu daca functiona), 2 aere si ceea ce a facut toti banii: o superpriveliste din balcon. Ne-am bucurat in fiecare zi de privelistea care se deschidea in fata ochilor nostrii din balconul camerei noastre atat dimineata cat mai ales noaptea. Voi pune poze...

Piscinele sunt frumoase, serpuiesc pe sub podul care te duce la plaja, strajuite de palmieri, seamana mult cu cele de la Royal Wings (hotel din acelasi grup - Stone). Exista si o piscina clasica langa toboganele cu apa. Acestea din urma sunt superbe pentru copii. 2 Tobogane cu colac, 5 normale din care unul se termina cu palnie. Cand cadeai din palnie aterizai in apa de 1,80 m -aviz celor care nu stiu sa innoate. Mai exista o zona cu niste tobogane pentru copii mai mici. Seara de la 19 pana la 21,30 se deschidea "Luna Park": masinute, leagane, o roata din care puteai admira imprejurimile, corabia piratilor si inca o chestie care te invartea mult si repede pe mai multe axe simultan... Ok, daca nu erai cu stomacul plin :).

Plaja era lata, cu nisip fin si intrare lina in apa. Intr-o zi am prins niste valuri imense. A fost super! Pentru a ajunge la plaja, ieseai din resort, traversai o zona de promenada cu trotuare si plante ornamentale, lata de 10m, dupa care intrai iar in zona alocata hotelului in care se afla si un bar/ restaurant, zona de jocuri pe plaja precum si zona in care seara se organiza "Beach Party".

Mancarea a fost foarte buna si variata, chiar foarte variata. Pe langa vita, pui, curcan am gasit rata, prepelita ("Quail" au scris si eu i-am crezut pe cuvant), ton (intreg), creveti, calamar, scoici, somon... preparate in diverse moduri, toate foarte gustoase. Am mancat si desert, si nu mi s-a parut asa dulce ca in alte hoteluri. Baclavalele erau bune, dar eu am ramas impresionat de "cheese cake".

Delicioase! Exista ca si la RWings cortul cu placinte si ayran.

Berea: Efes. Vinul obisnuit, eu nu gasesc nimic comparabil cu un vin bun, romanesc de tara... dar asta este gustul meu... Tariile de calitate medie, nu high class dar nici low... Fresh-urile sunt cu plata

Hotelul era plin de nemti, britanici, cativa olandezi si romani. Foarte putini rusi si turci...

Imediat in apropierea hotelului se afla "Stone shopping centre", pentru amatorii de suveniruri si nu numai.

Petrecerile au fost ok, spectacolele unele bune, altele slabute. Aici, cred eu, ar trebui imbunatatite lucrurile...

Daca aveti intrebari legate de Royal Dragon si va pot ajuta, o voi face cu mare placere.


[fb]
---
Trimis de andi13 in 27.07.15 22:15:55
Validat / Publicat: 27.07.15 23:40:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Antalya (Calista, R Wings, Alva Dona, Limak Lara), Kusadasi (Sea light)
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4017 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andi13); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Asta este privelistea de la noi din balcon. In stanga se vede putin din Royal Taj Mahal
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15950 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 71.40 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    14 ecouri scrise, până acum

    M'Liviu
    [16.10.15 20:54:34]
    »

    Salutare. Imi poti detalia putin traseul. Hazambely este o localitate mult prea departe de bursa. Iar de la bozuyuk sigur ai facut doat 5 ore jumatate pana in side. Mi i se pare foarte putin. Multumesc

    M'Liviu
    [16.10.15 21:01:35]
    »

    Din ce am vazut pe harta este un traseu f lung dar l ai parcurs f repede. Mergi prin canakale? Cel putin distanta bozuyuk side. Eu fac 3 ore din afyon doar din afyon... 4 din kutahya pana in lara... sunt nedumerit. Te rog detaliaza putin si gandeste te la timp

    andi13AUTOR REVIEW
    [16.10.15 22:37:27]
    »

    @m liviu: Salut. Eu nu merg prin Canakkale. Traversarea o facem pe la Gelibolu spre Cardak. Așa ajungi și mai repede pe malul celălalt al Dardanelelor și ajungi și mai aproape de Bursa. În altă ordine de idei, eu merg întins, fără opriri, decât pentru alimentarea cu combustibil. Tot atunci și acolo folosim și baia. Recunosc ca trec de multe ori peste limita de viteza. Astfel dacă pe autostrăzi în Turcia limita este 120 eu merg 135-140 iar pe D-urile lor (naționale) unde limita este 100 sau 110 recunosc ca merg constant cu 120. Am avut noroc până acum și am scăpat de radare. Pe drumul de întoarcere, de la ieșirea din Isparta, unde am alimentat, până la trecerea de Bursa (centura Bursei este o autostradă, care nu se plătea anul trecut) am obținut o medie de 128 km / h. Drumul a fost destul de liber și fără probleme (ambuteiaje, reparații de drumuri etc). Dacă mai ai întrebări iți răspund cu mare plăcere.

    andi13AUTOR REVIEW
    [16.10.15 22:44:33]
    »

    @m liviu: Soția mea, care a văzut ca butonez telefonul, și a trebuit să îi povestesc ce și cui scriu, ????, îmi atrage atenția că din când în când afișajul kilometrajului trecea de 150. Nu des, sincer. La coborârea unui deal / munte...

    M'Liviu
    [16.10.15 23:10:08]
    »

    @andi13: mi a atras atentia impresiile postate de tine din 2 motive. La anul as alege royal dragon ptr mine mi i se par foarte bune aceste hoteluri ale grupului stone dar in mod special mi a atras atentia acest traseu nou. Imi poti spune care este distanta totala bucuresti antalya. Eu intotdeauna merg prin istanbul kutahya afyon antalya. Consider ca pierd foarte mult timp prin traversarea orasului istanbul. L am traversat si noaptea si pot spune ca sub 1h30 min nu ai cum. Cat priveste viteza de deplasare si eu merg destul de repede. ca idee am mers intr un an direct valcea antalya si am facut 18 ore deci vreo 16 din bucuresti. Condus 2 soferi si opriri scurte. Sunt tentat sa incerc varianta ta la anul cel putin la dus. La intoarcere intotdeauna opresc la istanbul macar o zi. din ce imi arata pe harta ei dau timp aproximativ 16 ore. Posibil sa mai castigam o ora in plus. Deci se poate face din buc antalya vreo 15ore poate mai putin cea ce este foarte bine. Inca ceva. Traversarea cat dureaza? Treci spre lapseki nu? De acolo tii spre bursa si apoi spre kutahya. Merci mult ptr raspunsuri si sa stii ca ti am acordat puctaj maxim ptr acest lucru. Esti primul care a povestit despre acest traseu si meriti din plin. Sa avem drumuri bune si concedii frumoase. Merci

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [16.10.15 23:26:16]
    »

    @m liviu -

    Treci spre lapseki nu?

    Nu. Traversarea o face la Cardak. Mi se pare chiar mai scurt. Pe la Lapseki ar ocoli fără rost.

    Traseul propus de andi este extrem de interesant. Eu îl voi lua în considerare pentru anul viitor, astfel scăpând de aglomeraţia din Istanbul, tot mai mare an de an, dar tot așa doar pentru București-Antalya. Pentru întoarcere voi alege tot traseul prin Istanbul.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    M'Liviu
    [16.10.15 23:41:27]
    »

    @nicole33: buna Nicole. Mie ceva tot nu imi da. Daca trece pe la gelibolu... ma rog pe distanta.ro ei zic galipoli... nu mergi spre bursa. Cardak nu este port. Din ce observ mie imi arata ca este mult mai jos iar de acolo nu vad de ce ai mai urca spre bursa. Probabil e si ora tarzie dar imi scapa ceva...

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [16.10.15 23:50:38]
    »

    @m liviu -

    Cardak nu este port. Din ce observ mie imi arata ca este mult mai jos iar de acolo nu vad de ce ai mai urca spre bursa.

    Există curse regulate de ferry Gelibolu-Cardak. Cum te uiți pe hartă, Cardak este la nord față de Lapseki și mult mai la nord de Canakkale. Mie traseul mi se pare absolut ok și sunt hotărâtă să îl experimentez anul viitor.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    andi13AUTOR REVIEW
    [16.10.15 23:54:05]
    »

    @m liviu: Îmi pare bine că iți pot fi de folos.

    Eu fac două opriri pentru alimentare în drumul spre Antalya (aproximativ 1450 km cred). Una la benzinaria de la granița dintre Bulgaria și Turcia (trecem pe la Hayzambely) și cealaltă pe lângă Kutahya, prefer Shell.

    Trecerea Dardanelelor o fac pe la Gelibolu și ai la dispoziție 3 destinații : Canakkale, Lapseki și Cardak (crede-mă există și se trece cu ferryboat -ul). Este cea mai scurtă (20 -25 de minute, de la plecare) și cea care te aduce cel mai aproape de Bursa. După aia ai drum liber și bun până la Bozuyuk etc

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    andi13AUTOR REVIEW
    [16.10.15 23:56:18]
    »

    @m liviu: Gelibolu este fostul Galipoli

    M'Liviu
    [17.10.15 13:28:44]
    »

    @andi13: da multumesc fain. O sa studiez atent traseul. Si iau in calcul aceasta varianta. Totusi ca oprire cred ca o sa aleg kutahya sau afyon. Ramane mai putin de mers a 2 zi. Am vazut ca in trecut si tu ai stat la grand cynar kutahya. O alegere buna ptr cazare intermediara. Numai bine si multumesc inca o data

    Nica
    [18.11.15 13:36:57]
    »

    @andi13: Buna, imi puteti spune daca la acest hotel Dragon mini barul din camera era free, gratis?? Multumesc

    andi13AUTOR REVIEW
    [18.11.15 15:12:47]
    »

    @Nica: Era gratuit. Inclus în UAI. Se reîmprospăta în fiecare zi și include:2 beri, 2 cutii de Pepsi / Cola, 1 cutie Fanta, 1 cutie Sprite, 2 sticle de apă plată și 2 de apă minerală. Pliculețe de ceai și cafea solubila de asemenea...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    cosmin01
    [16.01.16 15:38:12]
    »

    @andi13 - Buna ziua!! As vrea va rog frumos sa imi spuneti daca puteti la Hotelul Royal Dragon intrarea la Luna park este gratuita?

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    andi13, cosmin01, M'Liviu, Nica, nicole33
    Alte impresii din această RUBRICĂRoyal Dragon Hotel [Evrenseki]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054692029953003 sec
    ecranul dvs: 1 x 1