Sirince, satul primilor crestini si mare producator de vinuri

TIPĂREȘTE

“ Daca exista un paradis pe Pamant, atunci acest Sirince e o parte din el. ”

Satul Sirince!... O destinatie care era trecuta pe lista demult, pe langa importantul oras antic, avand recomandarea din partea lui Andox. Am ajuns la hotel in seara zilei de duminica, iar in dupa-amiaza zilei de luni am avut intalnirea cu ghidul nostru, pentru a ne prezenta excursiile optionale. Cu tristete am aflat ca aceasta excursie se efectua doar lunea, cu plecare de dimineata si dureaza pana spre ora 17. 00, prin urmare excursia organizata a picat, plecarea fusese de dimineata, la ora 9. 00. In plus, credeam ca in excursie se viziteaza doar satul si dureaza putin, dar nu e asa, deci noi oricum nu ne vedeam pe autocar cu pampersi si papica la borcan pentru cea mica, motiv pentru care nu am fost in nici o excursie organizata.

Satul se afla la 7- 8 km de orasul Selcuk si trebuie urmate indicatoarele. Ultimul din oras nu l-am zarit prima data, fiind atenti sa privim orasul, dar din centru se schimba directia la dreapta, venind dinspre Efes, chiar in fata cetatii. Drumul ne scoate din oras si urmam serpentinele care urca printre dealurile acoperite de maslini. Intrarea in sat a insemnat o mica aventura, deoarece stradutele sunt foarte inguste si incap cu greu doua masini, dar odata intrati in sat, nu mai gasim loc nici macar pentru una! Am oprit aproape, intr-o zona comerciala unde am si gasit o parcare si am coborat sa cunoastem satucul la pas. La marginea parcarii stateau doi localnici, la o masuta, privind in gol, care pe un ton calm si cu o figura senina ne-au cerut taxa de parcare, de 3 LT.

Am privit in jur acest loc, despre care se spune ca e binecuvantat, numit “gradina Maicii Domnului”: ne aflam la baza unui amfiteatru larg format din case albe, care se zareau in fata inconjurate de muntii acoperiti de verdeata. Aceste case au o constructie diferita de tot ceea ce am vazut pana acum in Turcia, sunt altfel. Mai toate pe doua nivele, dar specific lor sunt ferestrele, care sunt acoperite de niste obloane mari, de lemn, de culoare bruna, care mie mi-au amintit intr-o oarecare masura, de casele traditionale romanesti, albe cu obloanele grele de lemn. Deschizandu-se in exterior, ‘dezgolesc’ fereastra, lasand la vedere perdelute albe, cu margini dantelate, brodate, multe dintre ele acoperind fereastra doar pana la jumatate.

Acest sat se numea candva Kirkinca, care inseamna ‘urat’. Se spune ca unul din guvernatorii Izmirului, vizitand acest sat, a fost atat de incantat de frumusetea lui, incat l-a numit Sirince (Frumos), nume care s-a pastrat pana in prezent. Sirince a fost un sat grecesc, ortodox, pana in anii 1926. Dupa razboi, insa, batranii greci, au fost fortati sa plece iar turcii care traiau in Grecia s-au stabilit in Sirince. Turcii veniti din Grecia vorbeau limba turca dar foloseau alfabetul grecesc. Astfel, locul cu influente ramase de la greci, cu turcii veniti din Grecia, poarta amprenta a doua culturi diferite.

Am inceput sa urcam printre stradutele inguste, pavate cu piatra. Drumul urca mereu si nu stiam incotro mergeam. Stradutele sunt atat de inguste, incat nu incape nici o masina. Urcam, parca am fi intr-un labirint. Printre aceste case deosebite, zarim o cladire care parea o biserica. E chiar in fata noastra, dupa doua case, dar cu toate acestea, aveam impresia ca drumul se inchide si nu putem ajunge acolo. Ulitele inguste se termina dupa coltul casei si ne invart in cerc, asa ca am luat-o pe drumul cel mai larg, care aveam impresia ca ocoleste o grupare de case, dar aveam certitudinea ca ne duce la biserica zarita.

Avem sentimentul ca suntem in alta lume. O multime de case stau gata sa cada, case vechi de sute de ani, cu tencuiala cazuta, parca lasate dinadins in paragina. E un sat foarte vechi, departe de lumea moderna. Printre gratiile care acopera o mica incapere intr-un zid darapanat zarim botul unei oi, care se chinuia sa-si scoata capul, dar era impiedicata de un sac rupt, pus peste gratii, vrand sa acopere bietul animal de ochii indiscreti. In jur e o liniste adanca, suntem inconjurati doar de aceste case care stau sa cada, printre care zarim cativa leandri roz infloriti, noi inaintam mereu prin acest impaienjenis de stradute care ne inchid intre ziduri. Pe anumite portiuni zidurile caselor sunt atat de apropiate, incat daca intindem bratele, putem face o legatura intre case. Parca e un loc rupt de restul lumii, cu casele care stau gata sa fie ingropate in peisaj, ca niste morminte. Am sentimentul ca daca vom reveni aici dupa multi ani, locul va arata la fel!

Printre aceste case construite dupa acelasi tipar, se vad cateva care sunt intretinute si zugravite, majoritatea am vazut ca sunt pensiuni. Ele fac un contrast ciudat cu ruinele de langa ele, e un amestec de nou si vechi, dar care pastreaza aceeasi linie traditionala. Am auzit ca localnicii nu-si vand locuintele decat intre ei, nu le instraineaza. E o lege nescrisa a locului, care ii tine pe toti aici, nelasandu-i parca sa plece. Printrele pietrele de rau care paveaza ulitele, zarim din nou Ochiul Meduzei, ochiul albastru, norocos (pentru cei care nu stiu despre acest ochi, ii rog a vedea review-ul meu despre Orasul antic si Legenda Ochiului click aici ), care ne priveste dintre bucatile de piatra. Intr-o zona erau atat de multe, incat aveam sentimentul ca suntem supravegheati, da parca vroia sa ne spuna: “Sunt cu ochii pe tine! ”. Sa fie puse pentru a aduce noroc pamantului pe care calcam sau norocul trebuia sa atinga pe cei ce pasesc pe acest pamant? Probabil pentru amandoua... Chiar daca am avut o oarecare retinere, stiind ca inseamna noroc, am calcat cu hotarare peste ei!

Se spune ca e un sat sfant, cutreierat de Apostolul Ioan si Maica Domnului, Sirince fiind satul primilor crestini. In antichtate, cand au inceput sa apara adeptii lui Isus, acceptati mai greu de cei ce venerau zeii, s-au iscat mereu rafuieli, astfel ca adeptii lui Isus s-au retras sau au fost alungati din Efes, astfel ei au venit aici, formand astfel prima asezare crestina. A fost numit intentionat ‘urat’ de catre primii crestini, pentru ca cei din Efes, care erau impotriva crestinismului, sa nu vina aici sa vada ca au ridicat o biserica ortodoxa. Daca erau intrebati de unde vin, satenii raspundeau; ’’de undeva, dintr-un loc urat! ’’, astfel i-a ramas numele de urat, dar care nu era deloc asa. Tarziu, i-a fost schimbat numele in ‘’Frumos’’. Satenii sunt foarte mandri de originea lor, spunand ca ‘Noi suntem urmasii Fecioarei Maria. ’’, iar dintr-o generatie in alta s-a transmis faptul ca stramosii familiilor lor au fost botezati de insusi Sf Ioan! Se spune ca exista (sau ar fi existat) un tunel secret prin care satenii se duceau din sat la casa Fecioarei Maria din Muntele Privighetorii (Muntele Bulbul), iar acest tunel trecea chiar pe sub Orasul Efes!

Inainte de a junge la Biserica, privim inca o data spre casele care se zaresc in dreapta. Sunt frumoase, ele stau acolo, mute, vrand parca sa transmita ceva. Au o frumusete aparte, care razbate prin acest amestec de ruine! Frumusetea satului vine din interior, din privirile oamenilor, din linistea satului, din acel ceva pe care-l are si care te face sa-l cutreieri pentru a vedea fiecare coltisor din acest loc diferit, pentru a-l descoperi!

Biserica, numita Sf. Ioan in cinstea celui ce le-a cutreierat satul, e foarte degradata, pustie, pe pereti se pot vedea urmele unor picturi. Deasupra usii de la intrare se zareste o sculptura infatisand chipul Sf. Ioan. Pe la colturi remarcam cuiburi de pasari, care zboara nesfiite printre noi.

La iesire ne oprim langa o fantana arteziana, in mijlocul careia admiram o mica statuie a Fecioarei Maria, care sta cu bratele deschise pentru a ne primi la ea. Apa e limpede si zarim monede aruncate, asa ca ne scoatem si noi maruntii din buzunare. Am stat pe ganduri ce monede sa aruncam: dolari, euro, lire turcesti sau bani romanesti. Intr-un final, am ales moneda reprezentativa a tarii noastre: leul.

Revenim in zona comerciala a satului, peste tot tarabe cu diverse obiecte, cele mai multe dintre ele lucrate de mana: rochite de in, cu broderii, bluzite, botosei de lana crosetati, lanturi, bratari, si... vinuri!

Aici e Paradisul Vinurilor! Peste tot expozitie de vinuri, pe rafturi frumos amenajate din lemn, vinuri pentru toate gusturile: alb, rosu, de struguri, de capsuni, de cirese, de banane, de dude, de caise, de piersici, de... orice fruct care le trece prin mana! . Vinurile sunt renumite in intreaga lume. Ei sunt foarte mandri de productia lor si se spune ca vinurile produse de ei oricand pot sta in orice magazin de lux din marile orase, cu toate acestea, nu le gasim. De ce? Pentru ca ei nu vand nimic in afara satului. Cine doreste acest vin unic trebuie sa vina in satul Sirince sa-l cumpere, nu se gaseste in alte parti.

Am zarit o casa foarte colorata pe firma caruia scria: “Hand made” si am intrat inauntru. O multime de lucruri mestesugite cu arta. Tablouri pictate pe ceramica, infatisand fluturi, flori, copii, oameni zambind, cu conturul in relief, pestisori cu conturul facut din sfoara, dar cu ochi de meduza, pisici pufoase, albe, cu ochi diferiti: unul obisnuit, de pisica, celalat de... ati ghicit, de meduza... Machete de lemn, reprezentand casa specifica Sirincelui, precum si suporturi de chei, sub forma unei ferestre de lemn, reprezentativa locului! Preturile unor exponate sunt destul de mari, ajung si la 100 lire turcesti, dar sunt adevarate lucruri de arta, mestesugite de acesti oameni cufundati in lumea lor!

Totul e linistit, aici nu vedem agitatia obisnuita intalnita pana acum in Turcia. Aici nimeni nu-si striga marfa, nu ne intoarce din drum, nu se tine dupa noi sa ne-o vanda, asa cum se obisnuieste in bazarele turcesti. Oamenii stau linistiti, fiecare in “ograda” lui, privind calmi si apatici la turistii care se plimba prin fata lor!

Ne-am urcat in masina si am pornit spre hotel. Dupa ce am iesit din sat, am intors capul sa vad satul pentru ultima oara, dar… a disparut! S-a ascuns repede dupa coline!

---

VIZUALIZĂRI: 9656 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI