ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2011
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

Un sejur reușit la un hotel controversat

TIPĂREȘTE

Introducere-alegerea hotelului

Alegerea hotelului/hotelurilor în care urmează să-mi petrec concediul constituie pentru mine principala preocupare în serile/nopțile lungi de iarnă, în ultimii ani descoperind avantajele rezervărilor timpurii prin prisma reducerilor semnificative de preț de care se beneficiază, dar și a posibilității alegerii hotelului, știut fiind faptul că, în cazul multor hoteluri, există riscul intrării în stop sales, uneori destul de devreme, și atunci mi-ar rămâne doar posibilitatea de a culege ceea ce a mai rămas după ce alții au ales ce era mai bun.

După ce am rezervat în ianuarie concediul din Antalya din luna iunie, am hotărât ca și ultimele două săptămâni din concediul de odihnă din anul respectiv să le petrec tot în Turcia. Mulți se vor întreba dacă totuși cinci săptămâni în Turcia nu este cumva prea mult, ei bine, pentru mine nu a fost. Alții, auzind de planurile mele, mi-au sugerat direct să-mi cumpăr o hartă a lumii, un atlas geografic sau un glob din acelea care se găsesc pe la raioanele cu rechizite școlare, că poate așa voi afla și eu că mai sunt și alte destinații de vacanță în afară de Turcia. Alegerea acestei destinații nu s-a datorat ignoranței, nu am rămas repetentă la geografie, ci faptului că pentru noi un hotel bun din Turcia cu all inclusive, de care am devenit dependenți, reprezintă varianta ideală de petrecere a concediului, cu cel mai bun raport calitate preț. Singura condiție pusă de soțul meu, care mereu mi-a lăsat toată libertatea în alegerea hotelurilor de sejur, evident că dacă ceva ieșea prost, eu aș fi fost singura vinovată, a fost să fie orice în afară de Antalya.

Pentru Kușadasî variantele erau două: Paloma Pasha Resort 5* și Onyria Claros Beach 5*, ambele din Özdere, o stațiune aflată la vreo treizeci și patru de kilometri nord de Kușadasî și unde nu mai fusesem până atunci. Primul a picat imediat din motive de disponibilitate locuri, oricât de ciudat mi s-a părut, având în vedere că momentul rezervării era la sfârșit de februarie, iar perioada sejurului era în a doua jumătate a lunii septembrie, după începerea școlilor în toată Europa. A rămas să rezerv la Onyria Claros, hotel pe care îl urmăream încă din anul deschiderii (2009). Primele impresii despre acesta în 2009 au fost destul de proaste, mulți plângându-se de haosul și dezorganizarea, oarecum inerente oricărui hotel aflat în primul an de funcționare, pe parcurs se părea că lucrurile s-au mai așezat, dar nu am fost hotărâtă să-mi asum acest risc. Culmea este că în 2009, la trei zile după ce am rezervat un alt hotel, Onyria (Carpe Diem Claros, la acea vreme) a ieșit cu o superofertă exact pentru septembrie când plecam și noi, practic ratându-l la mustață. Am zis că nu-i nimic, așa a fost să fie, vom lua acest hotel anul următor. În 2010 însă, deși hotelul a ieșit pe piață cu reduceri extraordinare de preț, inclusiv cu gratuitate pentru doi copii sub 14 ani, eu am zis pas. De ce? Pentru mine nu era niciun avantaj în ceea ce privește prețul, noi fiind doar doi adulți, dar am fost speriată de volumul vânzărilor acestui hotel la majoritatea agențiilor românești. Ceea ce s-a întâmplat la sfârșit de iunie, cu overbooking-ul masiv, cu multe familii de români relocate peste tot (în majoritatea cazurilor, la hoteluri mai bune), cu români extrem de nemulțumiți care umpleau site-urile cu impresii care de care mai catastrofale, unele justificate, alte mai puțin, era deja previzibil încă de prin martie. Am sperat ca la un an după „invazia” românilor și după schimbarea numelui lucrurile să reintre în normal, mai ales că și perioada aleasă nu era una foarte solicitată, ceea ce s-a și întâmplat.

Hotelul este amplasat pe o suprafață de 93.000 de metri pătrați, în pantă, într-un golf frumos, la 4 kilometri înainte de Özdere venind dinspre Kușadasî și la 34 de kilometri de acesta. Aeroportul din Izmir se află la doar 50-55 de kilometri de hotel. Hotelul are o capacitate de cazare de 504 camere, 184 dintre acestea fiind situate în clădirea principală cu șase etaje a hotelului și 312 de camere (104 camere standard și 208 camere family) în secțiunea Garden, respectiv în 52 de vile P+2, răspândite pe mai multe rânduri pe tot dealul, la toate acestea adăugându-se 8 vile VIP, P+1, cu vedere la mare și piscină proprie.

Prețul plătit a fost unul corect, mai ales că am beneficiat și de o reducere de early booking de 20%.

Drumul

În ziua de 17 septembrie, la ora 11.00, am plecat de la hotelul Yelken Resort and Spa 5* - vezi impresii din Turgutreis, fără grabă, deoarece fusesem informați că nu vom fi cazați sub nicio formă înainte de ora 14.00, ceea ce nu s-a adeverit. Eu doream să oprim pentru o repriză de shopping la Söke la outlet-uri, însă soțul a zis că preferă să stea în mașină în fața porții resortului decât să mă lase să destabilizez bugetul familiei prin magazine. Am ajuns la hotel puțin după ora 12, iar la 12.30 eram deja în cameră.

Traseul urmat a fost Turgutreis - Bodrum - Söke - Kușadasî - Özdere, cel mai scurt. Dacă am fi folosit bucata de autostradă dintre Germencik și ieșirea spre Selcuk, pe care am mers la dus spre Bodrum, am fi ocolit și nu avea rost. La fel, la întoarcerea spre țară, nu am mai trecut prin Kușadasî-Selcuk pentru a intra pe autostrada spre Izmir, ci am ales varianta prin Menderes-Izmir, fără autostradă, mai scurtă și mai avantajoasă pentru noi. Precizez aici faptul că traseele alese au fost cele mai scurte și doar întâmplător acestea nu includeau porțiuni de autostradă, scopul nefiind acela de a nu plăti taxe, deoarece aveam destui bani încărcați pe cardul KGS, la vremea aceea, care ne-au ajuns pentru încă un drum dus întors până în Antalya în anul următor și ne-au mai și rămas, pentru noi fiind mai important să nu facem kilometri în plus aiurea, la costul ridicat al benzinei în Turcia.

Nu am folosit GPS-ul, deși ne scosesem coordonatele GPS și hărțile cu traseul de urmat, deoarece mai făcusem acest drum cu patru ani în urmă, iar pentru a ajunge la hotel eram convinși că nu avem cum să greșim, hotelul fiind vizibil din șoseaua principală.

Parcarea

Ajunși la poarta resortului la ora 12.05, prezentăm voucherul și dăm să intrăm, însă suntem nevoiți să acordăm prioritate unui autocar care dorea să iasă și nu era loc de două mașini. Abia atunci observăm că tot sensul de ieșire din resort era blocat din cauza mașinilor parcate, astfel că atât intrarea, cât și ieșirea se făceau utilizând banda de intrare, singura rămasă liberă. Din acel moment am știut că parcarea va fi o problemă, amintindu-mi cele citite cu un an înainte. Am ajuns în parcarea de la recepție, unde nu era niciun loc disponibil, pe aleea din stânga văzusem două spații libere, dar destul de mici, un angajat ne tot făcea semne disperat că să eliberăm zona. Mi-am amintit atunci de terenul de baschet și am zis să încercăm și acolo. Am fost inspirată, reușind să ocupăm ultimul loc liber de pe terenul de baschet, transformat în parcare ad hoc. Acolo a rămas mașina toată săptămâna, deși trei zile mai târziu hotelul s-a golit, banda de ieșire a fost deblocată de mașinile parcate, și, cu puțin efort, am fi reușit să găsim loc în parcarea principală. Inclusiv terenul de baschet s-a golit de mașini, rămânând doar trei, inclusiv a noastră. Mi s-a părut mai convenabil doar să mut mașina într-o poziție mai protejată, în prima zi găsind loc chiar la intrare, unde exista riscul să fie lovită la orice manevră mai neatentă a celorlalți șoferi, pentru a ne fi mai ușor să cărăm bagajele la plecare, nedorind să stau să aștept după mașinuțele lor.

În prima zi am remarcat vreo 12-14 mașini cu numere românești, până la plecare, numărul acestora reducându-se la 3, inclusiv a noastră. Restul mașinilor erau majoritar turcești.

Cazarea

Odată rezolvată problema parcării, chiar în acest mod mai „balcanic”, le cer pe acestă cale scuze celor cazați în același timp cu mine și care nu au putut utiliza terenul de baschet ȘI din cauza mea, m-am îndreptat spre recepție pentru formalitățile de check in.

Am prezentat voucherul și pașapoartele, am completat formularul și, în mai puțin de cinci minute, am primit brățările de all inclusive, două carduri de acces în cameră, două carduri pentru prosoapele de plajă, conceptul de all inclusive și harta resortului. Când am întrebat unde se poate parca mașina în condițiile în care nu găsim niciun loc liber în parcarea hotelului, am primit un răspuns năucitor: să nu-mi fac probleme că o parchează un angajat de-al lor într-un spațiu aflat dincolo de poarta resortului, în siguranță, zic ei, și îmi aduce cheile înapoi imediat. Am declinat oferta spunându-le că am rezolvat deja singuri problema parcării.

Am reușit din a treia încercare să prind o mașinuță și am mers la mașină pentru a ne lua bagajele și apoi cu bell boy-ul ne-am îndreptat spre căsuța noastră.

Din viteză, recepționerul ne-a trecut numărul altei camere, noi l-am arătat băiatului cu bagajele, iar acesta ne-a dus la numărul indicat. Aici surpriză, niciunul din cele două carduri nu reușea să deschidă ușa camerei. Nu aveam chef de încă un drum prin soare până la recepție pentru rescrierea cardurilor, așa că ochesc o cameristă, îi spun că sunt cazată acolo și o rog să-mi deschidă ușa. Intru în cameră și constat că era ocupată de bagajele altor persoane. Sun la recepție și le comunic că s-a făcut o greșală și că avem o problemă, îi spun cum mă cheamă, în fine, aflu că de fapt mie mi-a fost repartizată o altă cameră, aflată la patru căsuțe distanță. Nicio problemă, ne repliem și pornim cu bell boy-ul cu mașinuța și cu bagajele spre aceasta. Era chiar mai bine poziționată, deși puțin mai departe. Cardurile au mers din prima, iar la două minute de la sosire am fost sunată de către recepționer, care dorea să se asigure că, până la urmă, am nimerit camera care trebuie și să-și ceară încă o dată scuze pentru confuzia creată.

Din aleea de acces se ajunge la camerele aflate la primul etaj, pentru cele aflate la etajul al doilea se urcă pe scări, iar pentru cele aflate la parter se coboară scările. Fiecare căsuță are șase camere, la parter sunt camerele duble standard, iar la etajele 1 și 2 sunt camerele family, de fapt, apartamente cu două camere.

În momentul rezervării, am ales o cameră dublă standard cu vedere la mare, pentru care am plătit un supliment de 3 euro pe noapte de persoană. Am primit exact ceea ce am plătit. Camera mea se afla în a cincea căsuță din primul rând, chiar deasupra mării. Am beneficiat de o vedere de vis asupra mării, mai mult decât speram. Camerele de la parter aveau în loc de balcon o terasă, mărginită doar de o bordură de maxim 10 cm, stăteam pe terasă și, practic, mă aflam în grădină. Pentru mine a fost o experiență inedită, până atunci eu evitând sistematic cazarea la bungalow-uri și la parter. După această experiență plăcută, în anul următor am ales cazarea tot la bungalow-uri la un alt hotel și, din nou, a fost foarte bine.

Despre cameră. Se intră într-un hol în care este dulapul de haine în care era și seiful cu cod, gratuit, în față este baia și în stânga camera propriu-zisă. Camera mi s-a părut măricică, ei zic că ar avea 30 metri pătrați, este posibil, nu am verificat, cu gresie pe jos, cu un pat dublu și două noptiere și cu o canapea micuță, neextensibilă, pe care ar putea dormi comod un copil nu mai mare de șapte ani. Aerul condiționat este de tip split și funcționează perfect pe rece. Într-una din nopți, când a fost furtună și se răcorise binișor, am încercat să-l reglăm pe cald, dar fără succes. Televizorul este LCD cu diagonală mare, habar nu am câte posturi prindea, deoarece nu m-a interesat să mă uit la el, am verificat doar că funcționează. Minibarul conținea două doze de bere Tuborg (eu aș fi preferat Efes, că îmi place mai mult), două sticle mici de apă minerală, o sticlă mare de apă plată și câte o sticlă de un litru de Pepsi, Mirinda și Seven Up, răcea bine și nu făcea nici zgomot și zilnic era completat ceea ce se consuma.

Baia a fost curată, cu cadă de baie, uscător de păr și oglindă de machiaj, toate instalațiile erau noi și moderne, în perfectă stare de funcționare. Consumabilele erau de calitate medie, folosibile. Mi-a plăcut mult dușul la care apa avea o presiune de invidiat.

Curățenie s-a făcut zilnic, cu schimbat toate prosoapele, indiferent de locul unde erau lăsate, și cearșafurile, spălat pe jos cu mopul, golit coșurile de gunoi, completat consumabilele din baie. Singurul inconvenient l-a reprezentat faptul că toată această curățenie, altfel fără reproș, s-a efectuat la ore nepotrivite, respectiv în intervalul 14.00-16.00, când poate am fi dorit să ne odihnim. Plecam din cameră înainte de ora 08.00 dimineața, lăsam agățat de clanță cartonașul verde că dorim să ni se curețe camera, camerista era acolo și ne vedea plecând, însă, nu știu ce făcea toată ziua, că la noi nu ajungea înainte de ora 14.00. Am încercat să o recompensez și să o mobilizez timp de două zile cu câte doi euro lăsați pe pat, dar nu am sesizat nicio schimbare, astfel că am renunțat. Stăteam pe plajă și urmăream să vedem dacă a terminat curățenia ca să tragem și noi un pui de somn după prânz fără a fi deranjați. Vedeam cameristele care se ocupau de alte vile și care erau mult mai expeditive decât a noastră și își terminau treaba până în prânz, dar ăsta a fost ghinionul nostru.

Aș fi acordat nota maximă la cazare dacă nu aș fi prins noaptea de 21/22 septembrie, când, în timpul unei furtuni fantastice cu tunete și fulgere, o altă experiență inedită care nu s-a mai repetat în cazul următoarelor concedii în Turcia, vântul șuiera puternic pe sub ușa de intrare în cameră de ne credeam în pădure și nu într-o cameră dintr-un hotel de cinci stele, cu greu reușind să adormim. Fiind totuși vorba de o situație de excepție, ploile și furtunile fiind destul de rare vara și toamna în Kușadasî, voi recomanda cazarea la vile pentru liniștea și intimitatea pe care le oferă.

Seara, înainte de culcare, ieșeam pe terasă pentru o ultimă țigară, îmi mutam scaunul în grădină până la balustrada de protecție și ascultam valurile.

Restaurantele

Începând din anul 2011, denumirea conceptului a fost modificată din ultra all inclusive în all inclusive.

Am ajuns și la problema cea mai spinoasă: mâncarea. Aici am avut ceva emoții după cele citite pe net, dar nu a fost cazul. Pe drum, îi povesteam soțului că am citit că unii s-au plâns că nu au avut ce mânca la acest hotel în afară de pepene cu pâine, încercând să-l pregătesc pentru eventuale surprize neplăcute. A avut o singură reacție: a început să râdă întrebându-mă dacă am timp să-i cred pe respectivii nemulțumiți, convins fiind că nu poți pleca nemâncat de la niciun all inclusive oriunde în Turcia.

Restaurantul principal Tamarind este foarte mare, curat și elegant, cu două terase drăguțe. Fumători fiind, noi am preferat să mâncăm mereu pe terasă. Personalul, deși cam plictisit la sfârșit de sezon, a fost amabil și prompt în aducerea băuturilor la masă, precum și în debarasarea meselor. Toți cei cu care am interacționat știau câteva expresii în limba română, învățate cu un an înainte când hotelul a fost plin de români. Mâncarea a fost suficient de variată pentru gustul meu, mai multe sortimente și mai frumos prezentate, dar mai puțin gustoasă decât cea de la hotelul din Bodrum la care fusesem cu doar o săptămână înainte. Impresia mea a fost aceea că ingredientele folosite erau mai ieftine și de calitate mai slabă sau bucătarul era mai puțin talentat. Datorită numărului mai redus de turiști, nu a mai fost necesară împărțirea acestora pe serii pentru masa de seară, situație nu tocmai normală la un hotel de cinci stele, astfel că fiecare venea la masă la ce oră dorea în intervalul orar stabilit prin concept.

Am mâncat în fiecare dimineață în restaurantul principal și în serile în care nu am avut rezervare la restaurantele a la carte și am fost mulțumită. Masa de prânz am luat-o doar la snack baruri, respectiv la Maximus, restaurantul de pe plajă, cam prea rustic pentru gustul meu, alături fiind zona de gözleme, foarte bune, ca de obicei, și ayran, precum și înghețată, foarte bună, zilnic între 16.00-17.00, dar era cel mai apropiat de zona în care făceam noi plajă, la Horizon, restaurantul de la piscină, aici am mâncat cel mai bine sau la Teos, restaurantul de la vile din vârful dealului, care seara devenea restaurant cu specific asiatic, îmi amintesc și acum cât de bune erau șnițelele cu piept de pui mâncate aici.

Restaurantele a la carte erau cinci la număr: turcesc&grill, italian, mexican, asiatic și pescăresc. Aveam dreptul la o vizită gratuită la patru dintre ele, la alegere, pentru un sejur de o săptămână, cu rezervare prealabilă. Nemții, veniți în sejururi de două săptămâni, aveau dreptul la opt vizite. Rezervările se făceau în cursul dimineții pentru pachete de câte două zile. Am stat de două ori la coadă câte 25, respectiv 15 minute și am rezervat la primele patru. Cel mai mult mi-a plăcut mâncarea de la restaurantul turcesc și cel mai mult mi-a plăcut atmosfera și modul de servire de la restaurantul asiatic, Teos. Eu nu mă omor după mâncarea chinezească sau japoneză, nu-mi place sushi, dar m-am dus pentru înghețata prăjită de la desert, o nebunie. La restaurantul italian Farina am mâncat una din cele mai bune pizza din Turcia și am băut la final un espresso excelent. Restaurantul mexican El Sombrero nu m-a impresionat cu nimic, dar am făcut niște poze frumoase cu acele pălării tradiționale mexicane.

Barurile

Erau mai multe în resort. De departe, cel mai bun și cu cea mai variată gamă de băuturi a fost lobby barul, pe a cărui terasă ne petreceam serile ascultând muzică live, la un pahar de ceva. Chiar dacă numele conceptului a fost all inclusive și nu ultra all, câteva băuturi de import, nominalizate de ei, au fost incluse în concept. Evident, acestea nu erau de găsit decât la lobby bar. Tot la lobby bar trebuia să găsesc, gratuit, cafea la filtru. Cum eu mă trezeam să cer cafea numai seara, peste zi fiind mult prea cald pentru a putea sta pe terasă, de fiecare dată ei îmi spuneau că s-a terminat. Cu calm, le explicam că nu mă grăbesc deloc și că îi aștept să facă alta. Urmarea era aceea că îmi ofereau gratuit câte două espresso sau două cafele turcești, care, în mod normal, erau contracost, astfel toată lumea fiind mulțumită.

Cel mai slab dotat era barul de la aquapark, unde nu am găsit decât bere și apă plată, urmat de barul de la plajă, unde zi de zi mi-am încercat norocul cu cea mai proastă cafea întâlnită vreodată într-un resort, la dozator, însă imposibil de băut. Berea era rece și bună peste tot, la plajă doar în pahare de plastic refolosibile după spălare. Uneori preferam să luăm băuturi de la barul din zona de concursuri și de alte activități cu animatorii, fără coadă și fără a fi diluate.

După ce mâncam de prânz, mai rămâneam la câte un pahar de băutură la barul de la piscina principală sau la cel de la piscina de relaxare, băuturile fiind ok și în pahare de sticlă, deoarece ne vedeau că stăm la masă și nu plecăm cu ele la șezlong.

Mai era un bar la centrul Arion Spa, dar nu am ajuns niciodată în acea zonă.

Piscinele

Nefiind fan piscină, nu am stat niciodată la piscină pe toată durata sejurului meu, astfel că mă voi rezuma la a enumera doar.

Există mai multe piscine:

-piscina interioară, aflată la centrul spa, pe care nici măcar nu am văzut-o;

-piscina principală, foarte mare, cu umbrele, dar și cu umbră naturală de la copaci, nu foarte aglomerate, existau șezlonguri libere la orice oră, dar mai prost poziționate sau în plin soare; secțiunea de piscină pentru copii avea marele avantaj de a fi umbrită de o copertină care îi ferea de soare pe cei mici care se bălăceau acolo;

-o altă piscină, situată pe o terasă aflată la un nivel mai jos față de piscina principală, foarte puțin aglomerată;

-piscina de relaxare, adult only, aflată în clădirea înaltă din vârful dealului, lângă snack barul Teos, cu secțiune de jacuzzi, era una din zonele cele mai liniștite din resort.

Aquapark-ul

Aquaparkul, cu topogane variate și interesante, reprezintă, cu siguranță, unul din punctele forte ale acestui resort. Mi-a plăcut faptul că nu era deloc aglomerat, existând mai multe bazine în care se „ateriza” de pe diferitele topogane.

Topoganele funcționau, ca peste tot, cu program: 10.00-12.00 și 13.00-17.30, însă aici programul de funcționare mi s-a părut chiar suficient de lung și convenabil.

În funcție de tipul topoganului, la unele se foloseau colaci speciali sau saltele speciale, astfel crescând viteza și nivelul de adrenalină. Le-am încercat pe toate, contrar celor citite, toate topoganele erau funcționale în același timp, preferatul meu fiind „Pâlnia”, cu mențiunea că aici căderea se face într-un bazin în care adâncimea apei este de doi metri, ceea ce poate constitui o problemă pentru cei care nu știu să înoate. La majoritatea erau salvamari care supravegheau turiștii, în sensul că nu era lăsat să plece următorul până când cel dinaintea lui nu ajungea deja jos.

Mini Paradise

Și cei mai mici turiști beneficiau de un minipark acvatic extrem de frumos și de binedotat cu multe topogane, adaptate vârstei lor, cam sub zece ani, în opinia mea, de dușuri haioase sub formă de pinguin sau de clown.

Tot pentru cei mici este de menționat un bar-restaurant al lor, unde am înțeles că existau toate dotările, inclusiv pentru prepararea mâncării bebelușilor, precum și un loc de joacă excelent poziționat la umbra unei mici păduri de pini.

Plaja și marea

Resortul dispune de două plaje: una mică destinată doar adulților, cu snack bar propriu, ușor accesibilă pentru cei cazați la vile, și alta mai mare cu nisip fin în fața hotelului.

Înainte de a pleca de acasă, mă documentasem și eram hotărâtă să evit balamucul de pe plaja mare prin utilizarea plajei destinate doar adulților, însă, socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu cele găsite acolo. În prima zi, după ce am mâncat de prânz, cu harta resortului în mână, am pornit în căutarea plajei pentru adulți, pe care am găsit-o cu ușurință, existând destule indicatoare peste tot în resort. Am ajuns la plajă coborând niște trepte destul de abrupte, dar nu imposibile. Am găsit o zonă cu nisip cu granulație măricică, foarte liberă, cu șezlonguri la discreție, ocupată de doar câteva persoane care dormeau sau citeau. Mergând la bar pentru un suc și o bere, mi-a atras atenția un panou mare de avertizare cu privire la riscul de a da peste arici de mare, chestie care m-a surprins extrem de neplăcut, în toate peregrinările mele prin Turcia neîntâlnind așa ceva. Auzisem doar de aricii de mare, știam cât este de periculos să te înțepe, dar nu aveam habar cum arată și nici nu-mi luasem la mine pantofii speciali, neconsiderând că aș putea avea nevoie de ei în acest concediu. Am stat maxim o jumătate de oră pe această plajă, am făcut o singură baie în mare, cu o frică fantastică și cu ochii cât cepele pe unde călcam până am putut înota și la fel la ieșirea din mare. Nu am pățit nimic, nu am văzut niciun arici, dar nici nu am mai călcat pe acolo până la plecare.

În restul zilelor am făcut plajă doar pe plaja principală, am găsit șezlonguri libere în fiecare zi, în primul rând, înainte de micul dejun. Copiii au fost relativ puțini și nu m-au deranjat așa cum mă temeam. Plaja este suficient de lungă, destul de îngustă, încăpeau cam trei rânduri de șezlonguri, cu nisip fin, destul de curată, însă aici era loc și de mai bine. Intrarea în mare este lină, cu nisip, personal nu am nimic de reproșat. La intrarea pe plajă există toalete, dușuri și cabine de schimb, toate curate. Din cauza poziționării în pantă a resortului, există o pantă destul de abruptă și destul de greu de urcat la plecarea de pe plajă, restul fiind rezonabile, însă de aceasta nu scapi indiferent unde ai cazare, la hotel sau la vile.

Marea a fost curată și caldă, aproape fără valuri, mai puțin atunci când s-a schimbat vremea.

La acest hotel am găsit cele mai mari și mai noi prosoape de plajă, care acopereau integral șezlongul. Acestea se schimbau zilnic după dorință de la un chioșc aflat între plajă și piscina principală. Pierderea unui prosop costa 10 euro.

Internet

Un alt punct forte al acestui hotel îl constituie internetul wireless gratuit, cu acoperire pe întreaga suprafață a resortului, inclusiv în camere și pe plajă. Am avut semnal peste tot pe unde am umblat, în toate restaurantele și barurile, în cameră aveam 4 liniuțe din 5, dar pe terasă semnalul era maxim.

Distracție și relaxare

Pentru relaxare, o opțiune de luat în considerare o constituie centrul spa, bine dotat, cu multe proceduri gratuite, mai puțin masajele care se plătesc, ca peste tot.

Echipa de animatori a fost numeroasă și activă, reușind să atragă turiștii într-o sumedenie de activități, jocuri și concursuri pe tot parcursul zilei. Eu nu am fost niciodată interesată să particip, dar existau foarte mulți doritori.

La capătul plajei, era o zonă de sporturi nautice, majoritatea contracost. Gratuite erau doar caiacele și hidrobicicletele, dar nu toate erau în stare de funcționare.

Seara se organizau spectacole la amfiteatru. Nu am fost niciodată, așa că nu pot aprecia calitatea acestora. Amatorii de dans și de muzică puteau merge la discoteca din hotel. Eu nu am fost. Mi-am petrecut serile pe terasa lobby barului ascultând muzică live, până aproape de miezul nopții după care mă retrăgeam la somn.

Fiind la al patrulea sejur în zonă, vizitasem deja cam toate obiectivele de interes, așa că nu am ieșit decât într-o singură zi la plimbare cu mașina prin Özdere, un simplu sat foarte mic în comparație cu Kușadasî, la cumpărături de magneți și alte suveniruri, am găsit prețuri foarte mici acum la sfârșit de sezon, dar și multe mărfuri de slabă calitate care nu m-au interesat.

Nu am fost contactată în niciun fel de către reprezentanta agenției locale partenere, care trebuia să-mi ofere asistență turistică, un serviciu plătit de mine, și excursii opționale, dar nici nu i-am dus dorul.

Aș reveni la acest hotel, pe care îl recomand , dar NICIODATĂ în plin sezon, aglomerația putând fi obositoare și serviciile mai slabe, personalul, limitat numeric, neputând face față unui număr foarte mare de turiști și, de aici, nemulțumiri inevitabile. Parcarea, mai exact, insuficiența locurilor de parcare de la acest hotel constituie o problemă reală pentru români care, în marea lor majoritate, merg cu mașinile personale la Kușadasî. Pentru cei care merg cu avionul cu curse charter, care aterizează pe Bodrum, hotelul este și mai puțin de recomandat, din cauza duratei foarte mari a transferului și a distanței mari față de aeroport. O variantă mai bună ar fi alegerea unui zbor cu escală și transferul de la Izmir Menderes, aflat la doar 50-55 de kilometri distanță de hotel.


[fb]
---
Trimis de nicole33 in 08.09.14 00:13:06
Validat / Publicat: 08.09.14 12:12:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3866 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Onyria Claros Beach - piscina principală
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 76000 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest review

20 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[08.09.14 12:10:54]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Onyria Claros Beach & Spa Resort [ex Carpe Diem Claros] [Ozdere]" (deja existentă pe sait)

-

Încărcând inițial impresiile la o rubrică de călătorie, rubrica de CAZARE a fost nedisponibilă pentru notare.

Te-aș ruga să indici o notă și pentru acest capitol - cazare - sub formă de ECOU, o vom adăuga noi, ulterior, în caseta tehnică.

-

@În plus: Te-am ruga să (re) verifici coordonatele GPS, mai precis localizarea acestei unități pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

Mulțumesc.

danamandache
[08.09.14 16:34:15]
»

Am onoarea de a acorda superbonusul!!! Care ti-a placut mai mult Rixos Sungate sau acest hotel?

nicole33AUTOR REVIEW
[08.09.14 20:41:18]
»

@danamandache:

Îți mulțumesc mult, Dana.

Rixos Sungate nu se poate compara cu Onyria Claros Beach, dar nici prețul.

În septembrie, Onyria costă 56 euro/noapte, iar Sungate costă 106 euro/noapte, deci aproape dublu.

Nu fac parte din aceeași categorie, nici de preț, nici de servicii, chiar dacă amândouă au același număr de stele. Onyria Claros Beach este mai nou și mai modern, Rixos Sungate este mult mai luxos, face parte dintr-un lanț de prestigiu.

Doar Aquaparkul de la Onyria mi-a plăcut mai mult decât cel de la Sungate.

De asemenea, plaja este mai bună la Onyria, fiind cu nisip fin, intrare lină în mare, fără pietre.

Peisajul munte-mare este spectaculos la amândouă, cu un plus pentru zona Kemerului.

Onyria este mai ușor accesibil cu autoturismul, distanța fiind sensibil mai mică, timpul alocat drumului și costurile aferente acestuia sunt mai mici.

nicole33AUTOR REVIEW
[08.09.14 20:59:13]
»

@webmasterX:

Mulțumesc pentru ajutor. Una am vrut, alta a ieșit.

La cazare acord 95%, la plajă doar 90% (am scăzut 5% pentru curățenie și 5% pentru plaja pentru adulți care m-a dezamăgit).

Durata sejurului a fost de șapte nopți (opt zile).

Prețul sejurului a fost de 608 euro pentru doi adulți cazați în dublă standard cu sea view la vile.

Regimul de masă a fost AI (chiar dacă pe voucherul meu scria UAI).

Poziționarea nu este tocmai exactă, cursorul indicând plaja pentru adulți a resortului, unde este exclus să se poată ajunge cu mașina.

Îți propun următoarele coordonate GPS:

N 37.990223, E 27.139964

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster26
[08.09.14 21:14:10]
»

@nicole33: Mulțumim, am făcut ajustările de rigoare și în plus am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.

Am adnotat coordonatele drept confirmate

danamandache
[08.09.14 21:32:31]
»

@nicole33: multumesc mult, Nico! Ce parere ai despre un Revelion in Turcia? Este o idee buna?

nicole33AUTOR REVIEW
[08.09.14 21:33:03]
»

@webmaster26: Mulțumesc. Se mai poate modifica puțin?

N 37.990237, E 27.140113

webmaster26
[08.09.14 21:38:07]
»

@nicole33: Se poate! Rezolvat!

nicole33AUTOR REVIEW
[08.09.14 22:01:02]
»

@danamandache:

Depinde unde. Am văzut oferte pentru Istanbul, Kușadasî și Antalya. Doar în ultimul caz asigurau transportul cu avionul. Dacă mergi cu mașina, depinzi mult de starea vremii și a drumurilor, pentru că dacă este zăpadă mare, traversarea Bulgariei cu mașina mică este o mare problemă.

Eu aș merge oricând, dar nu am niciodată concediu de sărbători.

Documentează-te bine înainte, că la ei revelioanele nu sunt ca la noi, cum suntem noi obișnuiți să petrecem până dimineața.

danamandache
[09.09.14 11:45:03]
»

@nicole33: multumesc pentru raspuns, Nico!

calatorul
[08.10.14 17:29:21]
»

Multumim pentru sfaturi si recomandari. Noi nu reusim inca sa rezervam devreme, a devenit un obicei last/minute/ul care nu ma satisface, dar suntem 4 cu cei 2 copii mari si ne planificam mai greu.

Insa am renuntat de mult la resorturile mari, cu hoteluri cu 7 etaje, si cautam hoteluri sau campusuri de vile in parcuri sau alte locatii cat mai bune, cu cat mai multe dotari, nu neaparat cu multe stele. Si cu cat apartamentul sau casuta este mai separata, cu atat mai bine, aici folosind avantajul de a cauta apartamente pentru noi 4, mai avantajoase decat 2 camere si de multe ori mai bine dotate si pozitionate decat camerele, la preturi mai mici.

Am reusit astfel sa stam in locuri excelente, chiar daca nu celebre, la preturi remarcabile. Am relatat cate ceva despre asta in rewiev/urile despre cazare, nu sunt obligatorii ci optionale, fiecare cu bucuria lui. Si multumim pentru relatare si sfaturi, utile ca intotdeauna.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[08.10.14 22:39:35]
»

@calatorul50 -

Mulțumesc pentru vizită și pentru aprecieri.

De câțiva ani am descoperit avantajele rezervărilor timpurii atât prin prisma reducerilor acordate, cât și a libertății de alegere dintr-o gamă largă de oferte. Când alegi pe ultima sută de metri poți prinde un preț bun, dar culegi ce-a mai rămas disponibil după ce au ales alții. În plus, eu având concediul planificat cu multe luni înainte și greu spre imposibil de schimbat nu-mi permit riscul de aștepta până în ultimul moment să pice ceva, deoarece, dacă nu pică, aș fi nevoită să îmi petrec concediul acasă.

Referitor la locațiile de cazare, fiecare alege ceea ce consideră că este mai convenabil pentru familia sa, funcție de preferințele fiecăruia, dar și de bugetul disponibil. Toți ne dorim să fie și ieftin și bun, dar, adesea, este de preferat să căutăm nu cel mai mic preț, ci cel mai bun raport calitate/preț.

calatorul
[09.10.14 09:07:52]
»

@nicole33 - Sunt complet de acord. Vacante frumoase.

vega06
[11.11.14 22:17:43]
»

Draga nicole33.

Lasand la o parte materialul care este excelent, as marsa pe aranjarea in pagina. Daca s-ar infiinta un MINI-GHID AFA pentru structurarea unui material menit sa devina un review publicabil, acest articol ar fi “Number one across the nation” si l-as vota cu 2 maini.

Felicitari atat pentru continutul articolului dar mai ales cum spunem, pentru tehnoredactare.

nicole33AUTOR REVIEW
[11.11.14 23:24:10]
»

@vega06 -

Îți mulțumesc frumos pentru aprecieri.

puiutea
[24.12.14 10:35:06]
»

Am citit cu mare plăcere reviewul și mult mi-a plăcut! Frumos scris și - mai ales - foarte amănunțit! Așa încât, zuperbonusul vine ca o urmare firească! Sărbători fericite și toate cele bune!

nicole33AUTOR REVIEW
[24.12.14 17:47:43]
»

@puiutea -

Îți mulțumesc mult pentru aprecieri și, mai ales, pentru Zuperbonus, că nu primesc așa ceva în fiecare zi.

Sărbători fericite cu sănătate și bucurii alături de cei dragi!

Mihai18
[09.06.15 08:39:43]
»

@ Nicole 33. Review-urile dv. sunt bine documentate, cu multe și multe amănunte. Deci sunt utile. Vă intreb, care-i secretul ca să vă iasă așa de bine review-urile? S-au luați notițe in timpul sejurului ori aveți o foarte bună memorie. Cine citește acest review înainte să plece acolo, deja jumătate din excursie a făcut-o. Aveți talent la review-uri. Felicitări.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[09.06.15 15:14:57]
»

@Mihai18:

Iti multumesc din nou pentru aprecieri si pentru vot.

Nu, Doamne fereste cum sa stau sa iau notite. Sunt in concediu, nu in control. Singurele lucruri pe care le notez sunt kilometrajul si ora plecarii respectiv sosirii la destinatie. Am o memorie buna si pozele facute ma ajuta mult, la fel si conceptul hotelului pe care il pastrez la intoarcerea din vacanta. Nu am timp suficient sa scriu despre toate cate as vrea. Acum ma chinui sa scriu de pe o tableta primita cadou la hotelul unde imi petrec ultimele zile de concediu.

Si inca ceva: noi pe am fost acolo folosim adresarea la persoana a doua singular si cand ne certam si cand ne pupam fara sa ne formalizam inutil.

danamandache
[12.06.15 22:37:18]
»

Vacanta minunata sa ai Nico!!! Astept cu nerabdare impresiile tale!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
danamandache, Mihai18, nicole33, STEFANYA23
Alte impresii din această RUBRICĂAria Claros Beach & Spa Resort (ex Onyria, ex Carpe Diem) :

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06235408782959 sec
    ecranul dvs: 1 x 1