ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.02.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tulcea
ÎNSCRIS: 26.02.12
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 6 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 13 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

O vacanta reusita

TIPĂREȘTE

Incep prin a mentina ca am fost penru prima data in Turcia.

M-am apucat de scris acest revu, intamplator, rasfoind parerile celor care si-au petrecut concedii in Turcia in ultimii ani si trecand cu cursorul peste Kusadasi.

Desi a trecut aproape un an imaginile imi sunt la fel de vii. In pofida faptului am vizitat foarte mult intr-un timp scurt.

Transport individual, masina proprie, "benzinar", o sa povestesc mai tarziu importanta acestui amanunt. In masina doi soferi, dar cu toate acestea am optat pentru escala, motiv pentru care am plecat cu o zi inaintea inceperii efective a sejurului.

23.06.2011 - ora 7.00 incepe distractia. Plecare din Tulcea, pe traseul Constanta, Vama Veche, Varna, Burgas, Malko Tarnovo, granita Bulgaria-Turcia. Drum acceptabil, cu exceptia portiunii de la Burgas la vama. O singura oprire pentru alimentat cu carburanti pentru noi si masina si necesitati "obligatorii", in dreptul Nesebar-ului. Sosire in vama aproximativ 13.30, unde avem o mica intarziere in program datorita formalitatilor vamale stufoase, greoaie, datorate vamesilor turci. Dupa aproximativ o ora, de stat la doua ghisee si asteptarea unui vames care sa faca verificarea autoturismului, intram in Turcia. Recuperam rapid datorita soselei foarte bune si a traficului extrem de redus. Continuam traseul intr-un peisaj montan superb, spre Kirklareli, urmand sa traversam autostrada Istambul- Edirne spre Kesan.

Prima peripetie: ratam iesirea din autostrada si ne invartim timp de o ora si jumatate pe viitoare drumuri regionale, aflate la stadiul de rambleu din piatra lasat la tasare naturala. Nervi, atunci. Acum glumim. Sate mici, turcoaice in port traditional, salvari si feregele, ferme moderne, foarte moderne...

Iesim pur intamplator in Uzunkopru, intamplator pentru ca in toata aceasta perioada nu am intalnit nici un fel de indicator, iar vorbitor de limba turca nu posedam.

Continuam drumul prin Gelibolu spre Eceabat. Cu toata intarzierea ajungem la 17.30. Gasim repede feriboatul si primul sfat, nu platiti in euro. In loc sa platim 28 de lire turcesti (de aici am sa le scurtez la lira si atat) am platit 15 euro petru ca "nu avem rest".

Escala in Canakkale.

Desi nu avem rezervare gasim rapid locuri in regim cazare si mic dejun, cum sunt de altfel toate hotelurile de aici, fiind localitate de tranzit. Curat, imediat in apropierea portului, unde de altfel ne-am petrecut seara, pe una din multele terase aflate pe cheu. Preturi modice, servire decenta. Trei - cinci lire, un suc fresh, o inghetata, o bere, pana in sapte lire ceva rapid de mancare. Camera la hotel Anzac 60 euro trei persoane.

Dimineata, dar nu foarte, 9.30, plecam la drum. Intalnim pe traseu, pana in Izmir indicatorul pentru Troia. Ramane pentru alta data. Dezbaterile decurg greoi si pana sa ne hotaram, am depasit cu mult. Bila neagra.

Drumul pe coasta Marii Egee, stancosa dar plina de maslini crescuti de capul lor, nu solicita forte tare soferul. Este foarte bun, cu doua benzi pe sens in cea mai mare parte.

Ora 14.00, sosire in Kusadasi. Gasim destul de greu hotelul cu ajutorul unui taximetrist "amabil", care in schimbul a 10 lire ne conduce la hotel.

Prima impresie: frumos. Pare laconic, dar privim partea dinspre statiune a hotelului, deci nu vedem prea multe. Intrare cu bariera, parcare generoasa, pe doua niveluri, in cea de jos intrand lejer 20 de autocare!

Gasim loc in cea aflata la intrarea in hotel, lucru care ulterior s-a dovedit destul de dificil. In 10 minute avem formalitatile incheiate, cartela camerei si suntem condusi. Camera spatioasa, curata, baie suficient de mare, cu cada, aer conditionat, balcon, cu vedere tangentiala marii, pozitionare pe laterala vestica a hotelului, acesta fiind construit paralel cu marea.

Lasam bagajele si luam primul contact cu incinta. Arhitectul a profitat din plin de relief, o coasta stancoasa abrupta din care a maximum posibil. Receptia hotelului, aflata pe acelasi nivel cu restaurantul si terasa poate fi considerat parterul. Eu inca mai am neclaritati. La nivelul inferior se afla piscinele, cu seslonguri si umbrelute si un mic bar.

Un alt nivel mai jos, braserie. Bauturi, iar dupa pranz, gustari calde.

De aici in jos ai doua variante: scari sau lift. Fiecare dupa puteri. Si nu ajungi direct pe plaja! Mai exista o surpriza. Un restaurant pescaresc. Dar acesta functineaza numai seara (nu se plateste suplimentar) si trebuie facauta rezervare dimineata la receptie. Merita incercat.

Tot ce-am descris mai sus este inundat de verdeata, incat de la terasa piscinei nici nu prea vezi marea. Si nu o sa vedeti palmieri la ghiveci!

Restaurantul si terasa sunt de marimi apropiate, facand fata usor volumului mare de turisti. Mancarea variata si bine pregatita, in asa fel incat sa nu plece nimeni flamand. La toate mesele (mic dejun, pranz, cina) gratar. La vedere. Nu ratati deserturile.

Un minus este plaja, Care este creata artificial, intrarea in mare facandu-se pe scari metalice, iar fundul marii stancos si destul de adanc de la mal. 150 de metri la vest veti gasi insa plaja publica (cea descrisa anterior fiind privata) cu nisip si pietris. Un alt minus, lipsa barului pe plaja, dar nu este atat de tragic pentru ca luind liftul ajungi rapid la braserie.

Lenjeria se schimba cei putin la trei zile. Daca este necesar mai des. Si prosoapele.

Cam atat despre hotel.

Imprejurimile. Considera-ti-l capitol aparte.

Datorita soarelui puternic din intervalui 09-18, (aceasta a fost strict motivatia mea, pentru ca ai mei sunt in stare sa stea zi lumina pe plaja) am hotarat sa umplem acest interval in mod cat mai placut.

Prima zi: Effes. (si nu numai)

Facil de ajuns, 20 de lire intrarea (pret standard la toate obiectivele importante, cu rare exceptii). Impresionant. Este primul amfiteatru antic pe care-l vad. Spectacole live in incinta. Turisti …, mii. Sfat, nu treceti de portile de acces fara apa in traista. In incinta nu aveti de unde cumpara. Cel mai important obiectiv (dupa parerea mea) fatada bibliotecii. A, uitam Templul lui Artemis, considerat una dintre cele sapte minuni ale lumii. Aveti doua variante, sa parcurgeti traseul amenajat pana la cel de-al doilea amfiteatru si sa va intoarceti pe acelasi traseu sau sa sacrificati o persoana care sa aduca mijlocul de transport la cea de-a doua poarta de acces. Noi am fost obligati sa apelam la prima varianta.

De aici am continuat drumul spre pestera Celor Sapte Adormiti, punct de atractie pentru noi, crestinii. Aici aflam de existenta Casei Fecioarei Maria. Datorita lipsei de documentare inaintea plecarii in sejur, numai norocul ne-a ajutat sa nu ratam unele obiective.

Mergem. Un parc imens in mijlocul padurii, liniste deplina, curatenie si foarte mult bun simt si amabilitate. Tine-ti cont ca este un obiectiv crestin, gestionat de musulmani! Jos palaria. Aflam istoria locatiei de la un turc vorbitor de engleza. Aprindem o lumanare in bisericuta, dupa care iesim sa ne plimbam pe aleile umbrite de copaci seculari. Oprim la o cafea si bem prima cafea turceasca adevarata de cand am pasit in turcia. La ibric si fara mult zat. Cand ne uitam la ceas constatam ca pierdem si cina, pranzul fiind sacrificat de la plecarea din hotel. De plaja de seara nici vorba.

A doua zi plaja si plimbari prin statiune. Insula Pescarusului, dela care se si trage numele localitatii, Caravanserai, bazarul, faleza si portul turistic.

Urmatoarea zi, odihniti, plecam prin Soke spre Didym. Prima escala, Priene, oras antic ionian, cu vestigii foarte bine conservate, probabil datorita pozitiei strategice si a climei. Drumul de acces un pic mai dificil, dar merita efortul. Obiectivele principale, Templul Athenei, teatrul, etc. Coboram si reluam traseul. Punct ce s-a dorit a fi intermediar, Milet. Poate ca Thalles avea o rezonanta puternica in mintea mea si am oprit. Orasul a fost unul foarte dezvoltat, port, desi acum marea se afla departe, motiv pentru care a si fost abandonat, ne avand alt rol, acum se prezinta ca o imprastiere neregulata de ruine, dintre care ceva mai bine conservate doar amfiteatrul si baia publica. Am incercat sa surprimdem elemente inedite, lucru care nu prea ne-a iesit dar care datorita proportiilor ne-a mancat timpul. Inapoi la hotel. Didym alta data.

Pamukale: nu posed talentul necesar pentru a descrie ce am vazut. Daca imi iese pasenta cu descarcatul pozelor, am sa las imaginile sa vorbeasaca. Atat va recomand, daca aveti ocazia nu ratati.

Am obosit deci ne odihnim doua zile. Singura escapada la Delfinariu. Imi pare rau dar nu mai tin minte pretul biletului.

Acum, stiu ca mai erau foarte multe de vizitat in zona, daca doriti pot da amanunte intr-o alta interventie, aceasta fiind deja prea lunga, dar sincer chiar daca as fi stiut atunci despre ele, nu cred ca mai aveau ai mei rabdarea sa ma suporte.

Intoarcerea. Pe parcursul sejurului am hotarat sa ne intoarcem prin Istambul cu escala de doua zile. Am rezervat o camera la Istambul Comfort Hotel, situat pe tarmul vestic al Cornului de Aur, la 10 minute de mers pe jos de Moscheia Albastra.

Traseul prin Izmir, Bursa, Yalova de unde ne-am imbarcat pe feriboat cu destinatie direct malul vestic al Cornului, facand, la debarcare, mai putin de jumatate de ora pana la hotel.

Despre Istambul nu am sa va plictisesc, deoarece sunt foarte multe surse de informare, atat va spun: in doua zile n-o sa stiti ce sa faceti mai intai. Noi in afara de obiectivele din zona Palatului Topkapi, Basilica Cisterna, Aya Sofia, Moscheia Albastra, Fantana imparatului Wilhelm al II-lea, obeliscul, etc., nu am reusit sa vizitam decat palatul Dolmabahce, cu emotii si acela, dupa o coada de trei ore, sambata fiind, intrarea facandu-se in grupuri cu numar strict de persoane, in momentul iesirii din cladire a altui grup cea terminat turul.

Si pentru Istambul am sa postez cateva imagini, cu conditia sa ma descurc.

Si cu aceasta inchei, cu speranta ca nu v-am plictisit prea tare.

P.S. Am uitat de benzina. 3.47-3.52 TRL/litru(1.65E/litru). La un total de 3500 km cu un consum mediu de 7.5/100km, m-a costat benzina aproape cat sejurul.


[fb]
---
Trimis de Gromm in 27.02.12 10:39:48
Validat / Publicat: 27.02.12 14:12:49
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 7979 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Gromm); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Turnul liftului vazut de pe plaja.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

webmaster25
[27.02.12 12:59:55]
»

@Gromm: bun-venit pe site si in comunitatea AmFostAcolo!

Multumim pentru impresii, te asteptam si cu alte recomandari din vacantele tale trecute sau viitoare

Pe viitor n-ar fi rau sa desparti recomandarile de cazare de cele referitoare la zona vizitata.

S-ar obtine astfel o structurare mai buna a informatiei - despre cazare si despre zona/imprejurimi (cine cauta doar info despre cazare o gaseste mai eficient) si, nu in ultimul rand, notele acordate ar reflecta mai bine recomandarile despre cele doua "obiective" distincte (se intampla cateodata sa stai intr-un hotel pe care nu doresti sa-l recomanzi, dar zona sau orasul in sine ar merita cu totul alte note - sau viceversa).

GrommAUTOR REVIEW
[27.02.12 14:19:18]
»

@webmaster25: Este prima aparitie. O sa tin cont de mentiunule facute care mi se par logice, dar acorda-mi circumstante atenuante. Voi reveni in septembrie cu un alt revu din turcia dar din alta zona.

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[27.02.12 18:18:32]
»

@Gromm: felicitari atat pt review cat si pt excursiile facute.

Ai pierdut din vedere o iesire pe Egee cu acele vaporase, de langa Insula, costuri mici, undeva la 10/E/pers cu un pranz inclus.

Poate data viitoare...

In ceea ce priveste drumul, eu am gasit o scurtatura, valabila pt noi, cei care uzitam intrarea in Turcia pe la Derekoy.

Derekoy-Kirklareli-Inece-Haskoy-Havsa- Uzunkopru-Kesan s. a. m. d.

Este un drum f bun si destul de lejer, din Constanta pina in Kusadasi 1150km

Vacante cat mai reusite!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cnorisor
[28.02.12 16:46:33]
»

@maria55: poti sa mi dai un traseu complet din constanta? noi suntem din tulcea si avem rezervare in iunie pentru acest hotel

sincer vreau sa fiu pregatit si sa am rute alternative.

nu conteaza 50-100 km, conteaza calitatea drumului.

GrommAUTOR REVIEW
[28.02.12 18:49:56]
»

@cnorisor: Cea mai buna varianta, acum, dupa ce am studiat traseele, este cea postata de maria55. Dupa ce treci granita din Bulgaria in Turcia, soselele sunt foarte bune. Concediu placut!

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[03.03.12 02:55:13]
»

@cnorisor: scuze pt intarziere, am lipsit cateva zile.

Traseul pe care-l folosesc de citiva ani este urmatorul:

Bulgaria;

Sabla-Balchik-Kranevo-Varna-Rudnik-Biala-Obzor-Vlas-Burgas-Marinka si dreapta indicator Malko-Tirnovo (vama)

Turcia;

Derekoy (vama) -Kirklareli-Inece-Haskoy-Havsa-Uzunkopru-Hamidiye-Kesan-Bolayir-Gelibolu-Eceabat (ferry-boat) -Canakalle-Intepe-Ezine-Ayvacik-Kucukkuyu-Altinoluk-Edremit-Burhanye-Gomek-Ayvalik-Altinova-Zeitindag-Aliaga (indicator in dreapta pt centura de ocolire a Izmir-ului) -A 0-32-Izmir- iesire la Selciuk-Kusadasi.

Eforie-M. Tirnovo=360km

Derekoy-Canakkale=300km

Canakkale-Kusadasi=435km

PS. Atentie la Kirklareli, nu intra in oras, faci dreapta D550 spre Inece.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
cnorisor
[03.03.12 10:04:26]
»

@Gromm: multumesc foarte mult de urari, de abia astept sa ajung acolo

cnorisor
[03.03.12 10:07:30]
»

@maria55: Maria, iti multumesc din suflet pentru acest traseu detaliat si nu e nici o problema de intarziere.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cnorisor, Gromm, maria55
Alte impresii din această RUBRICĂVista Hill Hotel (ex Cande Onura) [Yavansu]:

INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054224014282227 sec
    ecranul dvs: 1 x 1