ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.07.2009
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 04.06.08
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2009
DURATA: 6 nopți
familie cu copii
[?] AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
99.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 7 MIN

Un club de 4* deosebit.

TIPĂREȘTE

COMPLEXUL.

Am fost impresionaţi de Ephesia Holiday Beach Club încă de la intrare în complex, de spaţiul generos pe care se întinde şi simţul pentru echilibru în tot ce te înconjura. Complexul are în compunere un corp central format din patru clădiri cu două etaje în jurul piscinei principale şi alte 10 clădiri tip vilă - vagon cu două etaje, restaurantul principal, restaurant a’la carte, două terase cu baruri, patru piscine dintre care două cu apă termală, amfiteatru, terenuri de sport, etc, toate întinse pe câteva hectare cu o vegetaţie specifică zonei.

De data aceasta la recepţie am aplicat metoda cu suvenirul sub forma a două sticle de vin şi a fost foarte apreciat din moment ce am primit două camere la parter într-un apartament în corpul central cu vedere la piscină şi mare, chiar dacă noi aveam cu vedere la parc, pe bilete. Am primit împreună cu cheile şi cardul pentru prosoape pe care era trecut numărul de prosoape. La EHBC predai prosoapele zilnic până la ora 19: 30 şi dimineaţa îţi luai altele curate. După ce am luat masa de prânz pe ultima sută de metri, am parcat maşinile chiar în dreptul vilei şi ne-am cazat.

Camerele super spaţioase cu mobilier de bună calitate, cu gresie pe jos şi cu aer condiţionat split cu telecomandă. În frigobar am găsit două ape plate de 1/2 l. Baia dotată cu tehnică sanitară modernă, cu cadă şi mai ales wc-ul separat de baie cu o uşă unde evident aveai şi telefon.

Lângă recepţie există un bazar de unde se poate cumpăra aproape orice, de la ziare şi vederi până la pielărie şi bijuterii.

MASA.

Restaurantul are un aer distins iar prezentarea cât şi recipientele pentru mâncare sunt de cea mai bună calitate. Mâncarea este diversificată şi pentru toate gusturile, împărţită pe secţiuni, în interior răcituri, salate, sosuri, condimente, supe, mâncăruri gătite, dulciuri, fructe, iar afară tot felul de prăjeli, cuptorul de pâine şi plitele pentru grătar. În interior erau câteva mese dar majoritatea erau afară pe terasă care era generoasă. Terasa nu se ocupa niciodată în totalitate decât seara, deorece o parte din ea era la soare. Niciodată nu se stătea la coadă, iar când se termina un fel de mâncare era repede înlocuit. Dacă mâncarea ţi-o aduci tu la masă băutura şi apa erau aduse la comandă de chelnerii care mişunau printre mese, debarasând în timp real de farfuriile goale.

Micul dejun 07:00 - 10:00 cu: mezeluri, brânză simplă sau în mai multe combinaţii, caşcaval, margarină şi unt la cutiuţe, cremwursti prăjiţi, măsline diferite sortimente simple sau cu condimente, salate nenumărate, ouă fierte 3 sau 5 minute, omletă cu umplutură la comandă făcută pe loc, ouă ochiri făcute pe loc, clătite făcute pe loc, iaurt în diferite combinaţii, prăjituri, diferite dulceţuri, cereale, lapte, ceai, sucuri şi cafea la automat, pateuri, lipie făcută la cuptor, chifle şi pâine turcească;

Prânzul 12: 30-14: 00 cu supe creme specifice bucătăriei turceşti, câte două la fiecare masă, mâncăruri calde cu peşte, vită, pui sau curcan, garnituri diferite din legume cu sosuri sau fără, salate de toate felurile, măsline, murături şi ardei iuţi, preparate prăjite în wok, diferite preparate din carne făcute la grătar, prăjituri foarte aspectoase dar doar unele erau bune, diferite feluri de fructe (pepene galben sau roşu, piersici, caise, corcoduşe dulci, cireşe, portocale), diferite chifle, pâine neagră (cu seminţe sau fără) sau albă.

Cina 19:30 - 21:30 cu supe, mâncăruri calde, diferite legume prăjite în wok, grătar din diferite feluri de carne: curcan, peşte, pui (pieptul de pui a fost excelent), un fel de mici mai mari din carne tocată de vită şi oaie, kebab din pui, pizza turcească făcută la cuptor, lipie făcută la cuptor, garnituri, salate, dulciuri şi fructe ca la prânz.

Un plus în seara când este seara turcească şi la mâncare dar mai ales la dulciuri când găseai tot felul de: baclavale, sarailii sau halva.

Între ele diverse gustări din diferite locuri şi la ore diferite: pizza turcească cu diferite ingrediente (soia, brânză, spanac, cartofi), pizza, spaghetti, hamburgeri, cartofi prăjiţi, salată, omletă, clătite turceşti cu iaurt, plăcinte, pateuri şi fursecuri.

Dar mâncam aşa de bine la masă încât nu ne mai trebuia nimic de mâncare între.

Între ora 16:00 şi 17:00 era ora în care se servea îngheţata (foarte bună) de diferite arome: vanilie, cacao, fistic, pepene galben, kiwi, tutifrutti, etc.

Există două restaurante a’la carte: Nautilus A’La Carte – preparate din peşte şi La Veranda A’La Carte – cu specific italian. Am fi vrut să încercăm şi noi pe cel de peşte dar nu am putut deoarece una din condiţii era să ai sejurul de minim 7 zile.

Băuturile.

Conceptul de all inclusive la EHBC înseamnă între orele 10: 00 – 24: 00, băutură alcoolică turcească: bere Tuborg la dozator (slab alcoolică dar rece), vin alb şi roşu, raki (băutura lor tradiţională din anason, un fel de ouzo, bun), gin cu apă tonică, coniac (slab), votcă (slabă), lichior de diferite esenţe (slab), diferite cocteiluri, băutură nealcoolică: sucuri la dozator (coca-cola, pepsi, fanta, sprite) şi tec-uri de toate culorile (fructele), apă plată la dozator, apă minerală la sticlă de 330 ml şi cafea de toate felurile de la automat.

Există o terasă principală cu bar, o terasă mai mică cu bar la piscina cu tobogane şi barul de la restautrant de unde se poate lua băutură.

La terasa principală se putea lua ceai turcesc, sucuri, apă şi cafea de la automate.

ANIMAŢIE.

Echipa de animaţie de la EHBC este bine organizată (15 băieţi şi fete de mai multe naţionalităţi) şi îşi face meseria bine. Pe timpul zilei îi găseşti peste tot în complex, la piscină (aerobic şi jocuri la piscină), organizând jocuri peste tot, iar seara la amfiteatru după minidiscotecă pentru copii de la ora 21 dădeau diferite spectacole: concursuri de mister popularitate, show cu travestiţi, show cu diferite schiţe, seară cu specific turcesc (muzică şi dansuri), asigurată de o trupa de artişti invitaţi.

PISCINE ŞI PLAJA.

Complexul fiind aşa de întins nici nu ştiai unde să faci plajă atâtea variante aveai. Aşa că în prima zi am ales să ne tolănim pe pernele uriaşe care tronează pe debarcaderul şi pontonul de la plajă. Super senzaţie. Te simţeai ca un paşa, şi-ţi venea să dormi acolo. Intrarea în mare de pe ponton este super deoarece în apă este doar nisip iar intrarea în mare se face lent, nu brusc.

Dimineaţa nu mai trebuia să te scoli cu noapte-n cap să-ţi rezervi şezlonguri deoarece aveai de unde alege la orice oră. Doar dacă aveai o preferinţă anume trebuia să faci acest lucru, dar nu mai devreme de ora 7. Noi am făcut plajă la piscina principală (super) şi la cea termală (mai liberă), unde era un şi un bazin cu jacuzzi, foarte apreciat. La a doua piscină termală sunt şi toboganele în număr de patru, destul de mari dar nu spectaculoase. Copii se dădeau mai des dar nici ei nu au fost încântaţi din cauza apei sărate din bazin.

O singură piscină nu am încercat-o, cea de lângă terasa principală unde era animaţie toată ziua deci mai aglomerată. Se putea face saună sau baie turcească la piscina termală.

Plajă la mare se putea face în trei locuri, toate cu nisip fin iar în apă cu puţin pietriş şi pietre.

SPORTURI

Tenis, tenis de masă, baschet, volei de plajă, darts, aerobic, fitness, canoe, hidrobiciclete incluse în AI.

Tenisul în nocturnă, sporturile nautice cu motor, surfing şi scufundări, masaj, biliard, jocuri mecanice sau poze, contra cost.

CONCLUZII.

PLUSURI: Complex bun pentru familiile cu copii, senzaţie plăcută de spaţiu, atmosfera super, servirea ireproşabilă, piscinele, tobogane la piscine, îngheţata, spectacolele.

MINUSURI: Apa termală (sărată) la piscina cu tobogane (dpdv al copiilor era naşpa, cu toate că era mai sănătoasă decât o apă cu clor), uneori animatorii nu se ocupau de copii la minidiscoteca de seara, aveau un barman la terasa principală, nebun de legat (prin comportament), care îţi turna băutură în pahare de parcă dădea de la el (puţin rău – trebuia să faci mai multe drumuri).


[fb]
---
Trimis de Horia in 07.07.09 16:57:21
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3165 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Horia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 EHBC - camera
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 900 PMA (din 3 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    10 ecouri scrise, până acum

    Admin
    [07.07.09 18:47:00]
    »

    EXCELENT review, deja cf marcii "horia"

    Iar resortul... pare ca e mai degraba din Antalya , decat din Kusadasi! De retinut ca destinatie.

    HoriaAUTOR REVIEW
    [08.07.09 11:22:50]
    »

    Multumesc pentru vorbele frumoase.

    Consider o datorie morala sa povestesc, dupa ce si eu la randul meu m-am informat de aici.

    Da, cu siguranta este o alternativa mult mai apropiata decat stilata, a se citi "scumpa", Antalye.

    mirceas
    [08.07.09 18:20:24]
    »

    Pana la urma tu ai fost la EPHESIA HOLIDAY BEACH CLUB sau la Grand Ephe?

    Oricum, frumoase ambele review-uri...

    HoriaAUTOR REVIEW
    [08.07.09 18:56:24]
    »

    Am fost in ambele locatii. Prima perioada 14 - 20 iunie la Grand Efe si in perioada 20 - 25 iunie la Ephesia Holiday Beach Club.

    Daca tot mergi 1100 km pana la Kusadasi, nu-i pacat sa stai doar 7 zile? Iar daca vezi mai multe locuri cu atat mai bine.

    Oricum cele doua locatii fac parte din doua lumi diferite dpdv al conditiilor, confortului si serviciilor.

    Unul este hotel iar celalalt club. Oricum ne-am simtit excelent la ambele.

    lalena
    [19.09.09 17:58:17]
    »

    Cu ce agentie ati fost si cat a costat biletul?

    Multumesc!

    HoriaAUTOR REVIEW
    [23.09.09 11:49:58]
    »

    Am fost prin agentia [ .... ] din Bucuresti si ne-a costat 665 euro, tot sejurul, transport individual (masina), doua persoane plus copilul care are gratuitate. Rezervarea am facut-o cu trei luni inainte, beneficiind de reducerea de 10%.

    lalena
    [23.09.09 11:51:49]
    »

    Multumesc mult pentru informatie! Vacante placute in continuare!

    HoriaAUTOR REVIEW
    [28.09.09 13:15:32]
    »

    Multumesc! La fel si voua!

    cosminp
    [12.02.10 13:35:19]
    »

    toboganele functionau cu program?

    HoriaAUTOR REVIEW
    [20.02.10 10:49:14]
    »

    Draga cosminp

    Da, toboganele au program de functionare, dupa cat imi amintesc intre 10 - 12 si 15 - 17. Anul acesta poate sa fie altfel, nu stiu ce sa-ti zic.

    Vacanta placuta.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    cosminp, Horia, lalena, mirceas
    Alte impresii din această RUBRICĂEphesia Holiday Beach Club [Long Beach]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071594953536987 sec
    ecranul dvs: 1 x 1