GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cea mai frumoasa vacanta din Turcia
Am revenit in tara dupa un sejur ce ne-a mers la inima. Avem experienta catorva concedii la turci in ultimii patru ani si intotdeauna am ales dupa raportul pret /calitate. Anul acesta, in opinia noastra, am ales cel mai bine. Desi nu am avut informatii foarte multe, fiind un hotel rar vizitat de turistii romani, am citit review-uri de pe TripAdvisor unde multi englezi pretentiosi i-au dat calificative proaste de multe ori pentru motive de doi lei, gen: ,,nu am primit nimic de mancare la ora doua noaptea cand am sosit”si alte prostii. Dar sa incep prezentarea:
HOTELUL
Hotelul se afla in localitatea Goynuk, la 30 km de Antalya si 5 km de Kemer. Intrarea in statiunea Goynuk se recunoaste printr-un glob pamantesc amplasat la intrare (unde ve-ti face stanga). Hotelul va fi pe partea dreapta cam dupa 1500 m pe strada principala
Dupa cum si numele o zice (Padurea Verde) acest hotel are niste gradini minunate, pline de flori, arbusti ornamentali, palmieri, gazon bine ingrijit, fantana arteziana etc
Hotelul are in corpul principal 101 camere standard (de 19 m patrati – 2+2 pers), 20 camere familiale (de 40 m patrati - 2+2pers) si cateva apartamente, iar in bungalow-uri 100 camere standard (de 19 m patrati – 2+2 pers).
Camera unde am fost repartizati (1237) a fost in cladirea principala (asa am mentionat in cererea de rezervare), orientata fiind spre fata hotelului, deasupra restaurantului, la etajul 2, avand in fata scena de spectacole. A fost o camera tripla cu un pat dublu si unul simplu, spatioasa, cu mobilier nou, elegant, cu parchet, baie mare cu dus. Curatenia a fost mentinuta in permanenta, asternuturile fiind schimbate la 2 zile.
Camerele fiind dispuse de o parte si alta a holului hotelului au asigurat o liniste ce nu prea am mai gasit-o la alte hoteluri.
Intrarea in camere s-a facut pe baza de cartele magnetice. Pentru incarcarea camerei si aparatului foto sau functionarea aerului conditionat trebuia sa lasi o cartela in locasul special. Specific asta pentru unii care nu au mai intalnit astfel de sisteme si au depunctat hotelul ca nu au putut sa-si incarce diferite aparate, decat cat au fost in camere.
RESTAURANT si BARURI
Restaurantul functioneaza dupa urmatorul orar: 7-10 – micul dejun; 12.30-14 – dejunul; 19-21 – cina. In restaurant se mai servesc si: mic dejun tarziu: 10-11; cina tarzie: 22-23.
Mancarurile servite au fost foarte variate si pe gustul tuturor.
La micul dejun se serveau diferite branzeturi, salam, crenvursti, omlete, oua ochiuri, oua fierte, salate in diferite combinatii, salata de hamsii, sosuri, dulceturi, fructe confiate, rahat, pancakes, iaurt, fructe (mere. pere, pepene verde, pepene galben, struguri, piersici, prune), cereale, lapte, ceai, cafea, diverse tipuri de paine si foietaje, etc.
La dejun se serveau cele descrise mai sus (mai putin preparatele din oua), preparate din carne calde, supe si o multitudine de feluri de prajituri care de care mai apetisante.
Cina (contrar sfaturilor nutritionistilor) era intotdeauna mai speciala si mancare din abundenta. In fiecare seara se facea gratar (miel, pasare, peste) in afara restaurantului, frigarui, kebab de miel si pasare, turte facute la vatra. In restaurant se gasea tot ce era la micul dejun si in plus alte feluri de preparate din carne fata de dejun, piure, paste, orez, ardei umpluti, spagheti, gozleme, cartofi nature, cartofi prajiti, snitzele, si nelipsitele prajituri, torturi, serbeturi etc.
Intre mese se serveau diferite gustari: pizza, hamburger, paste, peste fript, prajituri, salate, gogosi, gozleme (la barul de pe plaja)
Hotelul are 4 baruri si un bar pe plaja, deschise de la ora 10 la 24 (mai putin cel de pe plaja si gradina care sunt deschise pana la 17). La baruri se servesc bauturi locale: bere Efes (slab alcoolizata), raki, vodka, gin, vin (alb, rosu si roze), vermut, bauturi racoritoare, cocktail, etc
PISCINE & PLAJA
Hotelul dispune de 2 piscine exterioare cu tobogane si o piscina interioara, cu adancime fixa de 140 cm. Apa foarte curata, calda si clorinata discret. Toate piscinile au si un colt ingradit cu apa mica pentru copii.
Sezlongurile, foarte comode, sunt dispuse in jurul piscinei si in gradina, avand la fiecare 2 sezlonguri o umbrela. Se gaseau si la ora 8.30 sezlonguri libere.
Plaja hotelului se afla cam la 200 m, peste strada, la malul Marii Mediterane. Este plaja particulara cu sezlonguri, umbrele, dus. Plaja este cu pietricele marunte. Apa este foarte limpede si foarte calda (cred ca avea 27 grade). Pe terasa barului se serveau diferite gustari si se faceau gustoasele gozleme cu branza, carne, legume
Hotelul dispune si de sauna, baie turceasca, masaj, sala de fitness
DISTRACTIE
Echipa de animatori formata din 4 baieti si 4 fete, este minunata. Sunt prietenosi, inventivi si haiosi. Cel mai comic dintre toti era seful lor –Ozden. Te bufnea rasul numai la vederea lui.
In fiecare seara de la 20.30 era spectacol pentru copii iar de la 21.30 spectacolul pt adulti. In fiecare seara alt spectacol: trupa de dansatori, karaoke, Miss GreenWood, The best couple (pe care l-am castigat), etc.
Dupa spectacole de la 23.30 eram invitati la discoteca hotelului si in alte doua seri am fost invitati (gratuit) la doua frumoase discoteci in Kemer: Salinas si Inferno
Programul animatorilor incepea la ora 10 cu dansul tematic si apoi eram invitati la diferite activitati: tir cu pusca, darts, gimnastica in apa, aerobic, belly dance, baschet, fotbal, tenis de masa, tenis de camp, polo.
Excursii se puteau face cu reprezentantii agentiilor de turism sau pe cont propriu. Intr-o zi senina se poate urca pe muntele Tahtali la 2365 m, unde veti avea o priveliste unica. Intrarea costa 28 euro/persoana si pana la 750 m de unde pleaca telefericul se poate urca lejer si cu masina (pt cei care ajung cu masina personala). Prin agentii costa 40 euro
Pentru familiile cu copii mici, hotelul are amenajat si un mini club unde in fiecare zi doua animatoare se ocupa de ei.
CONCLUZII
Prin prisma celor relatate, recomandam cu caldura acest hotel si garantat veti avea un sejur de neuitat. A fost cea mai frumoasa vacanta din cele patru petrecute in Turcia
In continuare voi pune si link-urile pentru vizualizare pe Youtube pentru cei ce doresc sa vada prezentarea hotelului
Trimis de nely in 05.09.12 11:46:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasi/ GrandEfe si Ephesia Hotel
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nely); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.66133900 N, 30.55819500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelent review-ul, bogat in info, bine compus si structurat, ce mai un articol perfect - poate fi folosit ca model didactic pentru userii nou-inscrisi
Multumiri, @nely
Pretul din caseta e de persoana sau pentru toti trei? Ati rezervat direct la hotel sau prin agentie?
@vera77:
Pretul este pentru 3 adulti cum am scris. Rezervarea am facut-o, la inceputul lui ianuarie (early booking), online, printr-un site englezesc (jumatate din bani la rezervare, jumatate in iunie). Daca doriti mai multe informatii vi le pot da prin PM sau imi lasati adresa de messenger,
@nely:
Buna ziua,
Multumim pt detalii, mie mi-a placut ce am vazut pe site-ul lor, dar mi-a intarit convingerea ca e o locatie buna dupa ce am citit recenzia dumneavoastra asa ca va rog sa-mi spuneti prin ce site ati facut rezervarea (pe privat) si de ce ati ales cazarea in hotel si nu in bungalow? Sunt convinsa ca incepand din 2013 vor fi foarte multe recenzii despre acest hotel datorita dumneavoastra.
Multumesc.
Buna
nu pot sa ti trimit mesaj... ma intereseaza si pe mine site-ul englezesc.
si noi am foat la grand efe, tusan, as vrea sa schimb locatia, acest hotel mi l-as permite ca pret... noi mereu am luat de pe site-uri straine, mai bine ca pret.
Astept un mesaj personal cu site-ul, multumesc anticipat.
Anul acesta spre ce te indrepti?
@alipiticot: Ti-am trimis mesaj cu toate detaliile. Pentru alte informatii iti stau la dispozitie
@nely: multumesc, dar am primit msj ca ai postat dar mesaj cu rapunsul efectiv nu am primit.
Am asa o vaga banuiala ca multora nu le place ca putem cumpara de pe site-uri straine mai ieftin.
@alipiticot:
”Am asa o vaga banuiala ca multora nu le place ca putem cumpara de pe site-uri straine mai ieftin.
conform regulamentului numai agentiile din ROMANIA, nu pot fi postate pe site. Pentru cele din strainatate nu exista nici o restrictie cu conditia sa nu existe filiale descise in ROMANIA.
verifica si folderul ''spam'' pentru ca mesajele private chiar sunt private... sau mai un pic rabdare uneori mai sunt intarzieri in primirea mesajelor.
@nely: Din poze baia mi s-a parut f mica, destul de inghesuita
Cum este in realitate defapt?
@andraandra: Baia are cam 2x2 m, cu dus semideschis, cu geam de sticla. Pentru ce este de folosinta o baie, este foarte ok.
@nely: vreau sa merg in septembrie la acest hotel, poti te rog sa-mi spui cum era plaja si daca era departe de hotel; si daca seara aveai unde sa iesi in oras
mersi
@mariuscfar: Plaja hotelului este peste drum cam la 200 m. Are sezlonguri, umbrele, terasa-bar (unde poti servi bauturi si diferite gustari). Plaja este cu pietris marunt. Seara poti merge in statiune care este intesata de magazine (adresate in primul rand rusilor) sau poti merge in Kemer care e la 5 km si e mult mai frumos.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2018 Un hotel cu servicii bune — scris în 03.11.19 de Simoch din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Frumos, simplu — scris în 08.07.17 de alina35 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2013 O vacanta reusita — scris în 19.01.14 de Cosorel din VALCEA - RECOMANDĂ
- Jul.2013 Cel mai prost hotel din Antalia — scris în 09.07.13 de janine din IASI
- Jun.2013 Hotel bun :-) — scris în 19.01.15 de puiu82 din CARANSEBEș - RECOMANDĂ
- Sep.2008 Vacanta — scris în 07.09.14 de bartaiomu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2008 Super ok — scris în 23.10.08 de fuchsmarkus din SIBIU - RECOMANDĂ