Vialand – la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Dar nici măcar cu o pungă?

TIPĂREȘTE

Nu am ascuns niciodată că sunt un împătimit al parcurilor tematice. De când le-am descoperit cu adevărat (Port Aventura, Disneyland) dar și pe mai timidul Tivoli World (cel ce mi-a satisfăcut definitv pofta de mașinuțe) am devenit dependent de ele.

Când mă gândesc să plec pe undeva mă și uit n-o fi și un parc de distracții. Și mai e și fata mea care cel puțin aici rezonează cu mine. O să ziceți om bătrân și nebun. Poate că aveți dreptate, noroc că nu despre asta discutăm.

Aveam pregătit periplul prin Turcia încă din ianuarie Marmaris și Fethyie. Și la un moment dat nu știu cum găsesc eu super-știre – se va deschide Vialand Istanbul – Disneyland-ul Turciei. Prim-ministrul Turciei însuși, Erdogan, se implică în deschiderea acestui parc.

Așa că brusc traseul s-a schimbat – am inclus și un Pammukale și 2 zile de Istanbul. Din care una Vialand. Și îmi doream demult să vizitez Istanbulul măcar vreo 3 zile. Și acum ajung 2 și una o pierd în parcul de distracții. Da și de abia aștept!!! Deschiderea era anunțată undeva în aprilie – noi ajungeam în septembrie. Urmăream înfrigurați orice știre nouă despre parc. La un moment dat s-a amânat deschiderea... Apoi evenimentele din Turcia în piața Taksim... Toate păreau a îndepărta Istanbulul și Vialandul de noi. Am amânat achiziționarea biletelor la feribot până când au început să urce pe o pantă ascendentă și periculoasă a prețurilor. Așa că la un moment dat i-am lăsat pe cei din jur să se îngrijoreze și eu am achitat taxa la feribot. Dacă nu ar fi fost Vialand-ul nu aș fi ajuns niciodată în Mustafakemalpasa – pe care îl repet obsesiv la fiecare review despre Turcia căci mi-a rămas săpat adânc în inimă.

Iată-ne ajunși în Istanbul. Am ales să mergem cea de-a doua zi la Vialand ca să prindem toată ziua, atât de nesătui eram. Inutil să spun că doar eu și fata mea am intrat în această cursă, ceilalți au preferat să se plimbe prin Sultanahmet. Treaba lor – nu știu ce pierd - gândeam noi. Și ei la fel, dar invers.

În rolling coastere mai am curajul să mă dau dar cu taxiul în Istanbul ba. Mi-era frică de oarecece linșaj de bani. Bine, de ce să mă gândesc la taxi când am venit cu mașina? Cu mașina în Istanbul, seamănă cu a face Moldamin după ce citești pe forumuri cât de tare te doare. Făcusem Moldamin în tinerețe și anul trecut mi s-a propus un nou tratament cu Moldamin. Știam cât e de rău, dar cine naiba m-a pus să citesc pe forumuri – mi s-a făcut frică iremediabil și le-am returnat la farmacie. Așa și cu mașina în Istanbul. După ce am citit despre traficul din Istanbul m-am hotărît să nu folosesc mașina decât la plecare. Așa că mi-a mai răms la îndemână transportul în comun sau cel gratuit oferit (cică) de Vialand. Cum eu nu prea cred în gratuități și cel mai apropiat autobuz gratuit era exact în cealaltă parte a SultanAhmetului, am rămas la transportul în comun.

Ca întotdeauna mă pregătesc cu temeinicie pentru a nu avea surprize. De pe site-ul Vialand am aflat ce mijloace de transport ajung la parc. De menționat că atunci funcționa o versiune în limba engleză a site-ului. Acum pare că nu mai funcționează – cică este în construcție. Dar cum între timp Erdogan se chinuie din când în când să taie Twitter și Facebook și Youtube începe să pară normal, dar asta e politică... Pesemne că Ataturk se întoarce în mormânt.

Așa că știam clar că trebuie să mergem cu autobuzul 39D din stația aflată la doi pași de hotel. Am și verificat în prima zi că numărul autobuzului este scris pe tabela stației. Așa încât a doua zi nu trebuia să ne fie teamă – totul era sub control.

Am plecat la 9:15 să nu cumva să pierdem ceva din distracție. Parcul se deschidea la 11:00 dar cu autobuzul făceai cel puțin o oră. Am încercat să plec un pic mai târziu, dar pot să scap de gura fetei? Ne urcăm fericiți în autobuz și mă gândesc să îl întreb pe șofer dacă autobuzul merge la Vialand. Ăsta se uită la mine ca la mașini străine. Mă gândesc poate nu am pronunțat bine așa că încep: Vialand, Vialend, Vaialend, Vaialand, theme park. Omul se uita impasibil la mine. S-a asigurat că am taxat și mă lasă în plata domnului. Cu nebunii nu te poți pune! Acum nu știu dacă într-adevăr nu știa (mai ales că era exact la ultima stație) sau nu a vrut să spună. Noi ne așezăm (ne)liniștiți pe banchetă și așteptăm. Bine că nu e aglomerat - atunci mi-a căzut fisa, de ce n-oi fi mers eu cu mașina, cine știe unde ne duce ăsta. Totuși pe tabela mașinii apare Yeșilpinar – așa cum scria pe site-ul Vialand. Mă mai uitam pe telefon traseul e cel ce trebuie. Mai aveam 3 stații când șoferul ne dă jos – cap de linie. Eu zic – mai sunt 2 stații. Ăsta îmi arată autobuzul gol și iarăși cap de linie. Nimic în jur nu sugera apropierea de Marele Parc de Distracții. Era un cartier de blocuri pe stânga și câmp în dreapta. Deși nu sunt de stânga, cum de această dată dreapta nu îmi oferea nicio perspectivă am traversat strada unde vreo 3 bărbați beau ceai și jucau table. Îmi iau inima în dinți și îi întreb unde este Vialand. Se uită unul la altul, vorbesc un pic și se hotăresc: unul îmi arată înainte ceilalți doi înapoi prin spatele blocurilor. Cum sunt adeptul democrației, cu toate riscurile pe care aceasta le comportă ne hotărâm să mergem înapoi și apoi printre blocuri. Trecem de primul rând de blocuri dar nimic nu se vede la orizont. Ar trebui să se vadă ceva – ditamai parcul, ditamai roller coasterele. Nu vedeam nimic dar începusem din nou să mă gândesc la cum ne-ar sta drept carne în shaorma sau kebap. Ce căutam noi acolo? Vedem un domn în costum, îl întrebăa de Vialand. Ne face semn către o dubă Mercedes – urcați. Noi ne uităm unul la altul – acum ce mai contează. Ne urcăm și omul ne spune – e pe aici pe undeva dar nu știu sigur. Mai oprește din când în când mai întreabă câte un turc. În cele din urmă ajungem la Vialand. Dau să scot portofelul – how much. Nici nu vrea să audă – ne urează succes. Un om extraordinar. Istanbulul mi s-a părut permanent a fi la granița între oameni foarte răi, scârboși (vezi șoferul de autobuz) și oameni de excepție cum a fost șoferul microbuzului. Așa cum există în multe locuri statuia eroului necunoscut cred că ar trebui ca din loc în loc să existe și o câte statuie a OMULUI dedicată celor ce fac ca acest cuvânt să aibă semnificația intrinsecă și nu cea comună de biped.

Am ajuns cu aproximativ 30 de minute mai repede dar am intrat pe partea cu magazinele. Am făcut o scurtă recunoaștere, am văzut și de unde plecau autobuzele gratuite (ne-am gândit că la întoarcere ar fi mai ușor de abordat plus că nu am fi știut să ajungem la autobuz). La fără 10 eram în fața chioșcului de la intrare ca în blocstarturi. Ghiciți care au fost primele persoane în parc!

Am intrat în parc plini de voie bună. Intrarea 55 TL de fiecare așa cum știam deja. Intrarea îți permite accesul nelimitat la toate atracțiile din parc. Prima țintă – un roller coaster (pe vremea mea se spunea montagne russe ). Știți care e traducerea montagne russe din română în engleză pe google: roller coaster.

Maceraperest (Aventurierul) este numele roller coaster-ului. Părea a fi complet inofensiv deși zâmbetele îngrijitorilor te puneau oarecum pe gânduri. Pot spune că era ceva mai agresiv decât pare dar în nici un caz nu era unul foarte periculos. Mai periculos era că cei ce se ocupau de parc păreau că fac prima dată asta, ceea ce îți dădea un surplus de adrenalină și, mai ales, inconștiență. Altfel erau foarte drăguți și se mirau pe seama noastră. Așa că se mirau că am mai revenit de vreo 2-3 ori. Ultima dată ne-au rugat să mai mergem și la alte obiective și să ne mai întoarcem peste 30 minute, dat fiind că astea erau recomandările pentru a nu ne pericilita sănătatea.

SAFARİ TÜNELİ – seamănă ca idee Buzz Lightyear Astro Blasters – ești dotat cu niște pistoale cu raze cu care tragi asupra țintelor și primești puncte. Cum prima data am mâncat bătaie de la partenera mea de mașinuță am vrut să-mi iau revanșa. Am mai încercat de două ori, dar știți cum e: nu poți să fi întotdeauna primul. Așa că de 3 ori am fost al doilea.

Zindan – trenul fantomă – este genul de tren fantomă inofensiv. Nu ai de ce să te sperii așa că e o plimbare simpatică printre schelete, cadavre și capete de mort. Călătorie plăcută!

După Zindan am ajuns la o cascadă (șelale) artificială deasupra căreia ar fi trebuit să fie Nefeskesen, adevărata atracție a parcului, dar care nu era încă gata. Știam acest lucru, nu a fost o surpriză, dar mi-ar plăcea să ajung odată acolo și să am și curaj să mă urc în ea. Acum am avut motiv, m-aș fi urcat dar nu era gata.

Apoi ne-am oprit la King Kong – o jucărioară pe care am marcat-o mai mult ca simbol al parcului, nimic mai mult.

Çılgın Nehir – – un fel de rafting cu bărcuțe rotunde care se plimbă pe apă. Din când în când ești stropit astfel încât ai asigurată o baie la orele pânzului. Nu trebuie însă să vă plângeți căci nu ați ajuns încă la Viking Coaster.

Viking Coaster – gen Tutuki Splash un roller coaster pe apă. Mie îmi plac la nebunie genul acesta de distracții.

După aceste două aventuri pe apă (În Viking ne-am dat chiar de 2 ori) eram uzi leoarcă, de sus până jos. Noroc că am găsit niște uscătoare de genul cabinelor telefonice care mi s-au părut a fi geniale. Așa că ne-am dus la uscat, doar că uscatul costa o grămadă de bani, prin urmare că ne-am răzgândit. Și ne-am distrat pe seama unei familii de musulmani (după îmbrăcăminte) care au plătit un uscător în care s-a băgat întreaga familie (2 adulti + 3 copii de diferite vârste). Dacă-i vedeai cum s-au înghesuit acolo te gândeai imediat la un joc de puzzle sau Lego. Păcat că nu am făcut o poză.

Noi ne-am dus la centrifugă adică în Jet Ski. Recunosc că nu am mai întâlnit genul acesta de atracție așa că a fost un punct în plus pentru Vialand. Aici chiar mi-a plăcut – interesant și neobișnuit. Ne-am dat și aici de vreo două ori după care am mai făcut vreo două ture la Maceraperest.

Cinematograful 4d nu a intrat în obiectivele noastre inițial, iar când ne-am decis să luăm o pauză de la distracție și ne-am propus să ne odihnim la cinematograf a început deja să se aglomereze și nu aveam chef de stat la coadă.

Ne-am hotărît să mergem și la un fel de Hurakan Condor (din Port Aventura) dar mai mic (adică jumătate respectiv 50m înălțime față de 100m) numit Adalet Kulesi. Totuși acolo sus (și mai era și în vârful dealului de unde vedeai tot Istanbulul) aveai sentimentul că asta e cam ultimul lucru pe care îl mai vezi. Dar până îți pui gândurile în ordine te trezești brusc jos golit oarecum de orice sentimente. Apoi ai mai vrea odată, dar cine mai stă la coada aia (am stat aproape o jumătate de oră la coadă).

După aventura din turn din cauza faptului că se aglomerase excesiv (era în jur de 15:00-15:30) am hotărît să plecăm. Fusesem cel puțin câte o dată în fiecare atracție și niciuna nu ar fi meritat să stăm la coadă cel puțin jumătate de oră.

Spre ieșire ne-am oprit și la Minik Kașifler o copie cam nereușită a „It’s a small world” din Disneyland, de altfel Disneyland fiind modelul de la care s-a pornit.

Nu am pomenit nimic de atracțiile pentru copilași, dar din păcate (sau din fericire) nu au prezentat interes pentru noi. Există însă și ceva atracții pentru copii așa cum îi stă bine unui parc de distracții. Și există și câteva locuri unde se poate bea un ceai, o cafea un suc sau ciuguli câte ceva de genul hamburger sau hot-dog.

Ar mai fi de menționat că am avut cu noi un rucsac dar pe care am putut să-l lăsăm fără probleme la intrarea fiecărei locații.

Parcul per ansamblu este o opțiune bună de distracție, mai ales pentru „începători”. Niciodată nu va ajunge la nivelul Disneyland (comparația este puțin forțată) nu mai vorbim de Port Aventura. Cum între timp au dat drumul și la Nefeskesen (care se traduce aproximativ în „taie respirația) este peste Tivoli World.

Din moment ce am plecat la 15:30 ne-a rămas și ceva timp pentru plimbarea prin magazine (conceptul este unul diferit față de celelalte parcuri tematice pe care le-am întâlnit). Chiar lângă parc – nu se plătește intrarea – este un mall cu o sumedenie de magazine. Mall-ul este pe un singur nivel (și parter) și este gândit ca un vechi cartier de locuințe din Istanbul. Mie mi-a plăcut ca și concept, ba am găsit și prețuri interesante în o parte din magazine așa că am făcut și ceva cumpărături. Totuși la brandurile cunoscute și la noi (mai ales H&M sau cele din lanțul Inditex: Zara, Bershka, etc) sau la cel mai cunoscut brand local: Waikiki prețurile erau destul de mari. Nici nu era perioadă de promoție la vreunul din ele. Totuși a fost o ieșire interesantă din negoțul turcesc de tarabă, care de această dată mi s-a părut mai greu de suportat ca de obicei. Dar și acesta are farmecul lui și sper ca să nu fie și Turcia inundată de multinaționale. Pe vremea lui Ceaușescu vorbeam de uniforme, dar acum dacă ne uităm cu atenție uniformele se numesc Zara, H&M, New Yorker etc. Și mi-e teamă de ce va urma.

Punctul slab era reprezentat de rigolele dintre drum și trotuar (nu circulau mașini pe aici ci doar un fel de tramvai) în capcana cărora am căzut de multe ori amândoi, totuși am scăpat fără entorse. Magazinele erau întinse pe o arie destul de largă așa că nu le-am vizitat pe toate.

La 17:30 am decis să mergem spre autobuz – ne hotărîsem să îl luăm pe cel pus la dispoziție de parc gratuit dat fiind că altfel nu prea știam să ne întoarcem înapoi. Asta a fost una din marile țepe (bine că nu am încercat dimineață). Autobuzul era un microbuz în care am intrat super înghesuiți dar am fost fericiți căci mulți au rămas pe afară. S-a respectat cât de cât rândul altfel nu am fi prins nici următoarele două microbuze. Nu vă bazați pe transportul pus la dispozție de ei.

Știți că vă povesteam ce rău îmi părea că nu am mers cu mașina personală la Vialand. La întoarcere m-am felicitat că nu am făcut-o. Era un infern, doar șoferii băștinași cu experiență puteau face față presiunii traficului infernal. A durat o veșnicie până am ajuns la podul Galata. Acolo am coborît, ne-am plimbat pe străzile Istanbulului până pe la 10:30 ne-am decis că ar fi timpul să ajungem la hotel căci dimineața devreme urma să plecăm. Vacanța lua sfârșit.

---

VIZUALIZĂRI: 19714 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI