ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.03.2014
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: bucuresti
ÎNSCRIS: 26.08.10
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
MAR-2014
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
63.33%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 1 MIN

O destinatie supralicitata

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Exact cum am spus in titlu mi se pare ca Istanbulul este supralicitat in impresii fata de realitatea pe care am gasit-o la fata locului. Ma voi referi doar la malul european - cel cu Grand Bazaar - deoarece nu am avut timp sa vizitez si malul asiatic - cel cu Galata Tower. Cu siguranta orasul a cunoscut gloria la vremea lui, dar si decaderea, Aceasta din urma este destul de evidenta in strazile si infrastructura uzate si chiar deteriorate pe alocuri. In rest stradute mici, aglomeratie, inghesuiala si mult kitsch.

Grand Bazaar atat de mult laudat are marfa putina, scumpa si de proasta calitate cu mult sub nivelul Dragonului Rosu de langa Bucuresti. Absolut orice produs din Bazaar, incepand de la bijuterii cu diamante si pana la hainele fake turcesti, se gasesc pe strazile din oras la preturi sub cele din Bazaar. Deci - recomandare - nu cumparati nimic din interiorul Bazarului pt ca veti regreta mai tarziu.

Tramvaiul din Istanbul este intr-adevar unul de nivel european/occidental, iar restaurantele si cafenelele sunt destul de curate si au in oferta mancare si produse proaspete de calitate la preturi mici pt. o capitala europeana (aprox. 10 euro un pranz complet foarte gustos).

In concluzie - ca sa sa raman in zona pentru o comparatie ok - consider ca orase precum Antalya sau Alanya sunt mult mai placut de vizitat decat Istanbul. In ceea ce priveste shopping-ul cel putin sunt de preferat Istanbulului din orice punct de vedere.


[fb]
---
Trimis de adyyy7 in 12.03.14 00:59:04
Validat / Publicat: 12.03.14 07:21:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 4219 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adyyy7); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 891 PMA (din 10 voturi)

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

ionescunic
[12.03.14 08:24:17]
»

Si totusi 2 milioane de turisti sunt in fiecare zi a anului in Istanbul, ce zici de asta? Daca te gandesti ca atatia turisti nu exista pe intreg litoralul turcesc, intr-o singura zi de vara, nu spun in alta perioada.

Oare or fi toti nebuni? Toti isi iau teapa fiind la prima vizita?

Cred ca ai fost cu avionul si cam te pripesti in concluzii, Grand bazar nu e o atractie turistica, iar infrastructura in centrul vechi nu trebuie sa fie ca in Austria, e vorba de partea veche a orasului ce se incearca a fi conservata cat mai bine si o fac destul de bine cu tot potopul de turisti.

Poate mai pui si tu mana sa citesti un review, doua, poate trei si te luminezi despre ce e de vazut si facut in Istanbul.

Shoping in nici un caz, probabil ca asta a fost scopul tau si te-ai intors nemultumit, normal, nivelul lor de viata este ceva mai ridicat decat al nostru, drept urmare preturile au crescut simtitor, chiar nu ai ce cumpara de pe acolo, insa ai ce vedea, si asta din plin, se pare ca tu nu ai vazut, nu ai auzit... nimic.

Si da, partea aia cu turnu Galata, e frumoasa si ea si trebuie macar trecut pe acolo, ca nu e degeaba cel mai vechi turn din lume inca in picioare, iar cartierul Beyoglu si Piata Taksim nu sunt celebre degeaba.

Ah si am uitat de partea Asiatica... daca te duci la Istanbul si nu pasesti pe continentul asiatic, ai fost degeaba.

Istanbulul are cel putin 7 mari atractii turistice uriase, pentru care fiecare vizita dureaza cateva ore, probabil ca le-ai ratat ca nu se vindea nimic interesant acolo nu?

Insulele Printilor? Croaziera pe Bosfor? Bazarul Egiptean?

Moscheea lui Suleyman? Piata de peste? Dolmabahce? Topkapi? Valide Mosque? Aya Sofia? Blue Mosque?

Ai mancat peste fript la podul Galata?

Si cu toate astea spuse am auzit ca in Istanbul sunt niste mall-uri monstruoase, si pe astea le-ai ratat?

Ar fi frumos sa ne spunem parerea, cand avem si habar despre ce vorbim nu crezi?

Ooops am scris un ecou mai lung ca review-ul tau ...si nu am stat decat 4 zile , in care nu am reusit sa vad nici macar un sfert din atractiile turistice stiute.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][15 voturi]
maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[12.03.14 08:36:40]
»

@advvv7, imi este greu sa puntez cumva aceste impresii ale tale... cu - ar fi prea mult, iar cu + ar fi si mai mult...

O. K. nu a fost pe placul tau si "nu recomanzi", dar oare inainte de a pleca in acest city-break ai avut toate informatiile?!

Ai stabilit niste "tinte" sau ai dorit doar shopping?

Crede-ma ca cele 5 zile ar fi fost mai mult decat suficiente sa vizitezi aproape tot ceea ce ar fi fost important pt a-ti creea o imagine placuta vis a vis de acest oras.

Am citit si review-ul despre cazare si am constatat ca locatia a fost una buna, centrala, locatie de unde f usor puteai accede chiar si la Turnul Galata, amintit de tine si luat drept exemplu de mine... ca pana acolo, mai aveai o sumedenie de alte "tinte"

Chiar nu ai fost curios sa degusti un peste sub acest Pod Galata, ori sa faci o traversare pe jos a acestuia... asa doar pt a constata ce simti traversand Cornul de Aur?!

O plimbare cu un ferry-boat care te costa fix. 3lire, adica 1/euro, traversand Bosforul pina in Kadikoy, unde serveai o cafea la una din terasele de pe mal si faceai drumul intors. Eu, persoana mult mai in varsta, am facut asta cu mult timp in urma... si stii de ce? Doream sa vad stadionul Fenerbahce!!

Sa nu mai vorbim de toate obiectivele istorice... au facut-o cu mult mai bine cei ce au scris despre acestea in alte review-uri...

Grand Bazar-ul nu este doar pt cumparaturi... nici eu nu cred sa fi cumparat vreodata ceva de acolo dar din Bazarul de Mirodenii, da... este asa, pt "bucuria ochilor" sa-ti incanti privirea pt ca este ceva ce incanta privirea, orice ai zice...

Regret ca nu ai stiut ce sa faci cu cele 5 zile de care ai beneficiat...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][12 voturi]
maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[12.03.14 08:48:13]
»

@ionescunic: wow, m-ai luat... ai fost mai incisiv decat mine...

Nici eu nu stau mai mult de 3 zile... dar de fiecare data stabilesc cate o tinta! Mall-uri?! Unul singur... si m-am lecuit! Acest oras este unul in care ai ce vedea/vizita chiar si dupa zeci de escapade...

Ultima oara am descoperit ca Palatul Dolmabahce se vede extraordinar de pe Bosfor, accidental, ajungand la el cu un taxi-boat (parca asa se numeste) venind din Uskudar.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
TraianS
[12.03.14 09:14:24]
»

nu am avut timp sa vizitez si malul asiatic - cel cu Galata Tower.

E o greseala comuna, cea prin care se considera partea dincolo de Corn, partea asiatica. Turnul Galata, e tot in Europa.

Partea asiatica e undeva mai in dreapta, peste apa.

In rest... opinia ta trebuie respectata. E o prima impresie des intalnita.

Eu zic insa, sa-i mai dai Istanbului o sansa, in viitor.

Cristian_h*
[12.03.14 09:46:38]
»

@ionescunic: eu am citit apoi m-am uitat pe user cardul autorului sau autoarei... vârsta 20-30 de ani, şi m-a cuprins tristeţea aducăndu-mi aminte cum acum 24 de ani porneam intr-un autobuz (da chiar era un autobuz din alea denumite şi ˝rată˝ ştii tu şi nu aveam în cap decăt să văd Sfânta Sofia, Topkapi şi Moscheia Albastră, iar acum tinerii sunt dezamăgiţi de Istanbul net inferior Antalyei... ufff viaţa asta!!!

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[12.03.14 09:52:15]
»

@Cristian_h: mare adevar grait-ai!

webmaster
[12.03.14 10:25:03]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

...despre oraşul supralicitat Istanbul....

DB-01-VIN
[12.03.14 11:31:42]
»

E prima data de cand citesc review-uri pe AFA cand ma hotarasc sa dau un vot negativ pt "impresiile" de mai sus. Pana acum ma rezumam la ignorarea impresiilor total aiurea despre o destinatie dar acum... Citeste ce ti-au scris cei de mai sus si poate intelegi ceva. daca vrei amanunte-contraargumente, iti dau cu sutele, caci cunosc Istambulul mai bine decat iti imaginezi, si asta e grav pt ca asa cum probabil ai dedus din randurile de mai sus ale celorlalti membri AFA, nici nu stii ce ar trebui sa vezi, sa afli, sa traiesti in Istambul.

Iti urez doar sa ai sansa de a descoperi macar 1/2 din cat stiu eu despre acest minunat oras cu un farmec unic.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
abancor
[12.03.14 13:45:49]
»

Istanbul e unul din orașele care pot fi vizitate din mai multe unghiuri de interese, pot fi citite în mai multe chei. La Istanbul poți vizita capitala bizantină, cu mozaicurile sale și uimitoarea Sf Sofia, poți vizita centrul ortodoxiei, Episcopia primului dintre egali, poți vizita capitala unui mare imperiu, cu tot ce decurge de aici (arhitectură mai ales), poți vizita cel mai mare oraș al Europei, cu muzee moderne, acvarii, forfotă, zgîrie-nori, poți vizita, ca pasionat de geografie, un amplasament unic al unui oraș care are vreo 500 km de litoral, de 2 ori cît țara noastră, sau poți merge acolo pe urmele istoriei noastre, a lui Cantemir, marele învățat turc, român, rus și, de fapt, european, a lui Brîncoveanu, a sabiei lui Ștefan, ca în locul unde s-a scris mare parte din istoria noastră, ca să înțelegi ce e aia Înalta Poartă, poate fi de asemenea și o destinație de cumpărături (e singura unde Tarom acceptă 2 valize per pasager), sau cel mai la îndemînă loc unde poți lua contact cu o altă cultură, în care nu cruci, ci minarete punctează cerul, nu clopote, ci chemări vocale la rugăciune formează fondul sonor. Și tot așa. Iar din toate valențele astea, din toate fațetele astea care fac din Istanbul un candidat la titlul de Capitala Lumii, tu ai ales să îl vizitezi ca pe tîrgul săptămînal din Potcoava, județul Olt, unde să te plîngi că e noroi și marfă proastă. A fost una din puținele dăți cînd am reacționat la cald și mi-am ascultat, imediat ce am citit, impulsul de a da primul minus de cînd votez pe acest site, deși de regulă votez impresiile negative cu bine sau foarte bine.

Corina70
[12.03.14 14:52:34]
»

eu cred ca mai degraba este vorba despre o totala incompatibilitate intre Istanbul si autorul impresiilor. sau mai degraba intre asteptarile lui si realitatea intalnita.

daca omul nu are macar cateva notiuni de baza, daca nu-l atrag obiectivele turistice, daca nu-i plac istoria/cultura, asta e. nu trebuie sa-l blamam ca a vazut orasul prin ochii unui amator de shopping si distractie.

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[12.03.14 15:03:13]
»

@Corina 70, chiar si vazut doar din acest unghi, shopping si distractie... crezi oare ca nu se poate?!

Se poate si una si alta, daca ne rezumam doar la asta... cat despre celelalte ai dreptate, nu sunt pe gustul tuturor acele obiective descrise mai sus...

Dar odata ajuns acolo, chiar nu trebuia sa le rateze... este ca si cum ajungi la Paris si nu vezi Turnul Eiffel sau Notre-Dame...

Concediu placut in Turcia, am vazut la rubrica R-V.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Corina70
[12.03.14 15:08:54]
»

multumesc, maria! Istanbulul este de ceva timp pe lista dorintelor noastre, macar pentru un city-break. asa ca ma documentez cat mai mult, sa stiu si sa-mi aleg ce pot face in cateva zile.

adyyy7AUTOR REVIEW
[13.03.14 00:04:03]
»

@DB-01-VIN: Istanbul

adyyy7AUTOR REVIEW
[13.03.14 00:20:27]
»

@ionescunic: Chiar nu vreau polemici si dispute pt. ca -pur si simplu - gusturile nu se disputa. A fost parerea mea despre Istanbul si atat. Nu am jignit si nu stiu de ce spui (ca si cum as fi spus-o eu) ca cei care apreciaza orasul acesta ar fi nebuni.

Despre bazarul de mirodenii egiptean pot sa iti spun ca am gustat acolo fructe uscate si nuci cu gust ranced si pret mare - in Romania cumpar oricand din orice supermarket aceleasi produse la o calitate superioara si pret inferior.

Despre pestele servit sub podul Galata pot spune ca nu as manca in asemenea conditii de igiena absolut nimic chiar de ar fi sa rabd de foame pana ajung inapoi in Romania. Intr-adevar in celelalte localuri / restaurante din oras mancarea este foarte ok, la fel si conditiile de igiena si curatenie.

Un sfat de final - viziteaza Romania! Avem orase incarcate de istorie, de arta, de frumusete etc care chiar daca nu se numesc Istanbul - spre dezamagirea ta - sunt cu mult peste (vezi Sibiu cel putin)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adyyy7AUTOR REVIEW
[13.03.14 00:56:25]
»

@abancor: Mentionez ca este al doilea si ultimul raspuns pe care il dau pe aceasta tema (cu exceptia corectarii agramatilor pe care i-as bana de pe orice forum pt. ca polueaza internetul). Ma bucur ca un simplu review total inofensiv a dat ocazia atator persoane sa elibereze refularile pe care le-au acumulat in diferite domenii ale vietii. Desi nu mi se pare deloc necesar, revin sa clarific un review care a fost de prima data unul suficient de clar dupa parerea mea. Nu am defaimat, nu am jignit, nu am desfiintat Istanbulul sub nici o forma. Am spus pur si simplu ca, datorita imaginii si reclamei pe care o are peste tot, ma asteptam sa vad un oras de poveste din 1001 de nopti, iar realitatea m-a dezamagit oarecum. Avem orase si locuri in Romania care sunt net superioare, dar care, din pacate, nu beneficiaza de aceeasi publicitate. Daca dintre cei care s-au grabit sa arunce cu pietre in review-ul meu ar fi fost macar unul care a vizitat minim 10% din tara noastra, alta ar fi fost situatia... daca eu cred ca fac turism cultural dar nu am vizitat toate obiectivele culturale din propria tara nu sunt decat un turist snob...daca mai dau si lectii altora sunt un turist semidoct...deci - sfat - vizitati Romania si veti intelege de ce Istanbulul este o destinatie supralicitata, iar ca bonus veti pierde eticheta de snob si/sau semidoct

DB-01-VIN
[13.03.14 09:46:53]
»

@adyyy7: Baietica tu chiar ai tupeu. Dupa ce ca jignesti oameni de pe site-ul asta care ti-ar putea fi parinti sau bunici, faci si supozitii conform carora Hermannstadt-ul ar fi mult peste Istambul, oras pe care presupui (datorita neuroilor tai liberi care-ti joaca feste creandu-ti falsa impresie ca orice afirmatie poate fi si adevarata) ca cei care au indraznit sa nu fie de acord cu tine nu au avut ocazia sa-l viziteze. Culmea e ca in anul in care Sibiul a fost declarat "capitala Europaena a culturii" eu eram prezent acolo cu niste actori ai Teatrului Bulandra din Targoviste -le pregateam miscarea scenica (sunt printre altele si coregraf). Deci asta se intampla in 2007, acum 7 ani.

Despre Romania te asigur ca stim toti cei care au incercat sa-ti mai domoleasca graba in a face afirmatii nefondate. Cat ar fi Sibiul de frumos (pt ca chiar este, alaturi de Cluj, Timisoara, Brasov, etc), in 1-2 zile l-ai vazut absolut tot, pe cand Istambulul... Daca ai ajuns in Marele Bazar si ai mancat prin nu stiu ce bomba nu inseamna ca ai vazut Istambulul. Procedezi exact ca cei care viziteaza intr-un city-break Venetia si vad doar partea comerciala, platesc 25 euro pe o bere in centrul pietei orasului si trag linie putin dezamagiti. Istambulul de multi ani nu mai ofera oricui prim venit cele mai bune preturi la haine de ex.( ca din "review"-ul tau am vazut ca asta e ra nemultumirea ta, ca de zecile de atractii istorice nu ai amintit nimic).Dar depozitele exista si au oferte exceptionale pe care nu le gasesti nici in Antalya nici in alta parte a Turciei. Credeai ca te va astepta turcaletele cand pui piciorul in Istambul sa te conduca in locurile cu cele mei mici preturi de unde se aprovizioneaza comerciantii din toata lumea? Ti-ar fi placut tie sa dai peste locul unde gaseai replici 1:1 (nu chestii ieftine din bazaruri) la diferite branduri de renume si sa le iei la 1/4 de pret fata de Romania, dar uite ca nu ai nimerit bine.....Mai cauta! La fel vei pati si daca deschizi acum internetul, intri pe mobile.de, iti gasesti o masina, te duci dupa ea, o cumperi si cand ajungi in tara observi 1: ca ai platit prea mult pt. un produs similar din tara (sau alte parti ale Germaniei) si 2: este mai uzata decat altele similare. INFORMATIA INSEAMNA PUTERE... (vei citi la final continuarea acestei zicale)

Nu stiu cate ai priceput dar te sfatuiesc sa iti vezi lungul nasului si sa nu crezi ca daca ai ajuns intr-un loc, ai (re) descoperit roata. Pe drumul tau altii se intorc demult ca sa exprin plastic, oricum sper ca intelegi mesajul. Iti mai spun ceva: nu ti-am raspuns din dorinta de contrazicere sau de a-mi impune un pc. de vedere, pt ca in definitiv GUSTURILE NU S EDISCUTA ....(continuarea o vei gasi la final), desi ai vazut ca esti "impotriva curentului": adica n-ar fi toti userii astia idioti, snobi si semidocti iar tu reprezinti "miezul, esenta si adevarul". Iti raspund pt ca sunt de parere ca sunt momente in viata cand aberatiile chiar trebuie corectate, nu lasate in voia sortii sa se creeze impresia ca ele reprezinta o idee pertinenta.

Sfatul tau de a vizita Romania este bun, dar si aici fac pariu ca nu esti cel mai in masura sa caracterizezi aceasta tara. Sau crezi ca cei care ti-au raspuns aici sunt niste bisnitari cu 8 clase care au fost la Navodari sau Eforie Nord si dupa ce au dat de bani s-au mutat direct in Belek sau Kemer? Faptul ca anul asta am fost de ex. in Bansko si Austria ca sa ma dau cu placa nu inseamna ca nu stiu mai intai pe dinafara toate partiile Romaniei. Snowboard am invatat la Borsa (vezi ca acolo "se agata harta-n cui", in caz ca vrei s-o dibuiesti ca localizare) si Paltinis (ceva mai sus de orasul tau preferat), de Valea Prahovei, etc nu mai amintesc. Am decis sa mai vad si alte meleaguri din diferite motive (iarna de ex. lipsa zapezii m-a trimis pe alte zone) si sunt sigur ca cei care au incercat sa-ti deschida ochii sunt tot din categoria mea, adica nu-ti imagina ca sunt niste parveniti fara cultura. Ai priceput exact pe dos cuvintele lor, si sincer iti spun ca facand comparatie cu ce "ai scris" despre Istambul, cred ca tu esti cel care faci parte din aceasta categorie, faptul ca ai mentionat Hermannstadt-ul ca punct de comparatie nu este decat o incercae esuata de a schimba parerea celorlalti despre tine.

Ghinionul tau e ca stau la birou si nu prea am treaba, asa ca m-am decis sa iti ofer o replica care daca vrei o dezvolt incat nu vei mai posta in viata ta jigniri despre oameni pe care eu am invatat sa-i respect. Stii de ce? Pt ca sunt abonat la anumite impresii de calatorie din anumite tari, si citesc TOT ce se scrie pe acest site, desi postez rar cate o impresie (spre rusinea mea) de calatorie.

Mai repede ma apuc de scris ca sa dau un vot de incredere unui review bun (macar pentru efortul de a fi scris ceva pertinent) decat sa scriu unul nou.

In cazul tau insa am dat primul vot negativ, pt ca ce crezi tu ca este un "review" sunt niste randuri deplorabile din orice pc. de vedere. Si daca tot vrei sa stii, insusi titlul este unul indoielnic, si nu prin mesajul transmis ci prin felul in care este scris. Mai exact, pt ca fac pariu ca nu pricepi la ce ma refer- te sfatuiesc sa mai intrebi alte persoane avizate (si nu ma refer la cele care stau doar pe facebook) si vei primi acelasi raspuns: cuvantul "supralicitat" nu este cea mai potrivita alegere cand il alaturi denumirii unui substantiv (in cazul de fata " destinatie"). Puteai sa scrii "o destinatie SUPRAEVALUATA", nu supralicitata, ca aici nu e vorba despre un bun la care s-ar putea licita, si nici exprimarea la figurat nu isi are rostul, atata timp cat exista alte cuvinte mult mai elocvente pentru caracterizarea unei stari de fapt. Poate tie iti suna bine "destinatie supralicitata" dar te sfatuiec sa mai intrebi si pe altii, pentru ca la anii tai se vede treaba ca gramatica nu prea ti-a placut. "Semidocti" nu sunt cei care te-au contrazis, sunt cei ca tine care folosesc cuvinte pompoase unde nu le este locul.

Si da, culmea exista oameni care stiu si gramatica, au vazut si Romania (mai mult decat iti imaginezi tu), apreciaza si Istambulul (pentru ca l-au vizitat pe indelete) si stiu sa-si respecte si colegii de pe anumite site-uri.

Sfatul meu? Inainte sa te infurii si sa iti distrugi si putinii neuroni pe care ii ai, respira adanc, foarte adanc... apoi accepta ca daca nu doua, ci 10 persoane iti spun ca "esti beat" ar rebui sa te duci la culcare, si dupa ce dormi putin, in loc sa iei facebook-ul la 'frunzarit" sa mai vezi cine stie ce inutilitati, cu dictionarul in mana (e o carte groasa care are multe foi) da fuga la o profesoara de gramatica si intreab-o ce parere are despre randurile tale (incepand cu titlul ala penibil).

Sa nu crezi ca arunc cu jigniri gratuite (asta ai facut tu), dimporiva: am incercat sa folosesc un limbaj ok, pe care sa-l poti intelege. Daca e nevoie iti scriu niste randuri pe care o sa le postezi pe facebook, o sa le arati apoi apropiatilor, apoi parintilor, si vei observa ca fiecare va intelege altceva in functie de nivelul intelectual, pe cand tu tot in ceata vei fi.

Nu uita- viata e mult mai complexa decat crezi tu, aşa cum Istambulul nu inseamna "Marele Bazar".

P. S. : Continuare la "vorbele de duh de mai sus":

1: Informatia insemna putere... DACA ŞTII S-O FOLOSESTI.

2: GUSTURILE NU SE DISCUTĂ... DAR SE MAI ŞI EDUCĂ.

3: CERE-TI SCUZE PERSOANELOR MAI IN VARSTA PE CARE LE-AI JIGNIT pentru simplul motiv ca nici macar nu ai inteles ce au vrut sa-ti transmita.

Corina70
[13.03.14 10:03:42]
»

oameni buni, nu va mai tociti tastele degeaba...

Cristian_h*
[13.03.14 10:44:58]
»

@adyyy7:

vizitati Romania si veti intelege de ce Istanbulul este o destinatie supralicitata,

cel puţin eu am vizitat 90% din România... se vede că sunt mai greu de cap câ... nu am înţeles de ce Istanbulul este o destinaţie supra evaluată... (

adyyy7AUTOR REVIEW
[13.03.14 11:57:48]
»

@DB-01-VIN: @DB-01-VIN: Uite cum o da romanul din impresii de calatorie in jigniri si in nesimtire... pacat... Eu nu am jignit pe nimeni aici, desi am fost jignit. In ceea ce priveste varsta dvs. se pare ca cea psihologica este mult sub cea din buletin. De asemenea imi voi permite ca, la varsta mea, sa va aplic 3 corectii gramaticale elementare care ar reduce la tacere orice fiinta cu un minim de bun simt (presimt ca dvs. totusi veti mai spune ceva):

1. DE GUSTIBUS (ET COLORIBUS) NON DISPUTANDUM (lat.) despre gusturi (și culori) nu se discută – Adagiu scolastic. S-a răspândit ca o justificare a libertății de a avea preferințe personale în domeniul nedemonstrabilului.

2. SUPRALICITÁ, supralicitez, vb. I. Intranz. A oferi la o licitație un preț mai mare decât prețul oferit anterior de cineva. ♦ Fig. A exagera în aprecierea unui fapt, în folosirea unui procedeu etc. — Supra1- + licita (după fr. surenchérir).

3. ISTANBUL, cel mai mare oraș al Turciei, situat în partea de VNV a țării, pe malurile Bosforului

Eu unul as intra in pamant de rusine (si acolo as ramane) daca as primi o asemenea corectie de la un pusti cu jumatate din varsta mea... sau m-as limita la coregrafie...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
abancor
[13.03.14 13:48:25]
»

E absolut normal să nu placă tuturor aceleași orașe. Eu de pildă, dintre orașele celebre și căutate de turiști, nu am rezonat deloc cu Barcelona, dar asta nu înseamnă că îi contest valoarea.

Preferințele personale trebuie să reiasă din discuție și să se bazeze pe un sistem de așteptări-impresii, care la tine nu e clar deloc (e redus la dotări edilitare și calitatea bazarului, or, n-am mai auzit pînă acum pe nimeni să își aleagă excursiile în funcție de aspectul străzilor). Poți critica transportul în comun din Istanbul (mai e mult de lucru, nu te miști ușor în centru cu mijloacele de transport), dar nu poți reduce enorma sa zestre culturală la zero privindu-l doar ca pe un bazar ratat. Mie textul tău mi s-a părut o repezeală, o bîtă în baltă, asta e tot, fără legătură cu gusturile fiecăruia.

webmaster03
[13.03.14 14:37:35]
»

@All

Vad ca discutia denatureaza inspre jigniri si atacuri la persoana. Va rog sa va concentrati pe discutiile turistice si argumentati-va opiniile, fara a jigni!

Orice alte derapaje vor fi sterse si autorii sanctionati! Pentru orice alt schimb de opinii care nu corespund cu regulamentul siteului, puteti folosi mesajele private.

Corina70
[13.03.14 15:19:33]
»
webmaster03
[13.03.14 15:55:57]
»

@adyyy7; @DB-01-VIN

Ecourile voastre au fost sterse. Continuati pe privat, daca doriti. Vor urma cartonase daca nu incetati!

Multumesc.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, adyyy7, Corina70, DB-01-VIN, maria55
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Istanbul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074944019317627 sec
    ecranul dvs: 1 x 1