Zidurile lui Teodosie, coborand de la EdirneKapı inspre Cornul de Aur, Cartierele Balat si Fener etc.

TIPĂREȘTE

Continuare de aici

Marti, dupa Craciun - 26 Decembrie 2011

“The circuit of the walls of Stamboul I chose to make alone, and I should advise Italians, and others going to Constantinople, to imitate me, because the spectacle of those grand lonely ruins will not leave a profound and enduring impression except upon the mind that is ready to receive it, and freely follows the course of its own meditations in silence. It is a walk of about fifteen Italian miles, through deserted streets or roads, under the rays of the sun. —“ Perhaps “ I said to my friend—“ the sadness of my solitude may overwhelm me on the way, and I may invoke you as a Saint; but any way, I want to go alone. ”

There once beat the heart of all that enormous army that held in its formidable embrace the great city in its dying throes. From thence sped the orders that moved the arms of a hundred thousand laborers, dragging over land two hundred galleys from the bay of Besci-tass to the bay of Kassim-Pasha; that sent into the bowels of the earth armies of Armenian miners, and in the time that is taken to count the beads of a rosary, drew three hundred thousand bows and unsheathed as many scimetars. There the pale messengers of Constantine met the Genoese from Galata coming to sell their oil for refreshing the cannon of Orbano, and the Mussulman vedettes set to watch the Sea of Marmora, if perchance they might see against the horizon the European fleet coming to bring succor to Christendom behind the last rampart of the Constantines. ”

Constantinople – Edmondo de Amicis – 1894

Edmondo de Amicis, vine de pe podul Galata, merge pe jos prin Fener si Balat, ajunge la zidurile lui Teodosie, iese pe la Egrikapı si merge in afara zidurilor. Mai urca si pe colina unde Sultanul Mehmet II isi avea centrul de comanda. Apoi merge inspre Marmara, vizitand Manastirea Balıklı si Cetatea celor 7 turnuri, ajunge la linia ferata si deoarece nu gaseste o poarta, se intoarce la Yedikule, dupa care merge prin oras pana la Aya Sofia. Tot turul asta ii ia aproximativ o zi.

Zidurile lui Teodosie se intind pe o distanta de aproximativ 5.7km, de la Marea Marmara si Turnul de Marmura, pana la Palatul Porfirogenetilor (Tekfur Saray). Zidurile care duc de la Tekfur Saray pana la Cornul de Aur sunt o serii de constructii mai recente, facute pentru a prinde in interiorul zidurilor Palatul Blachernelelor si Biserica Maicii Domnului de Vlaherne.

Ar fi interesant de vazut zidurile pe toata distanta lor, dar putini turisti se incumeta sa le strabata in intregime. Nu sunt amenajate in acest sens. In mai multe locuri, zidurile au fost recent renovate – de obicei in zona drumurilor care ies din oras, dar in mare parte zidurile par neatinse de la asediul din 1453.

Zidurile lui Teodosie au fost construite in aproximativ 9 ani, intre 404-413. Acestea sunt zidurile interioare – cele mai inalte. Ele au 96 de turnuri, de diferite forme: patrate, octagonale, rotunde etc.

Dupa 34 de ani, o serie de cutremure, distrug in mare parte aceste ziduri, 54 dintre turnuri fiind afectate. Datorita amenintarilor care planau deasupra Constantinopolului, se trece imediat la reconstruirea lor, aducanduse-le si imbunatatiri. Se mai construieste un zid exterior si un sant umplut cu apa adusa prin apeducte secrete.

Santul cu apa, merge pana la Poarta Charisius (EdirneKapı), intre Poarta Charisius si Cornul de Aur, neexistand sant de apa, datorita inclinatiei mari a terenului.

Am sa vorbesc despre doua bucati ale zidului, aflate la distante destul de mari una de cealalta.

Vedere a zidurilor venind cu autobuzul de la aeroport.

Cand se vine cu autobuzul (sau cu masina) de la Aeroport, avem Bosforul in partea dreapta. Tot in partea dreapta a drumului, vom vedea Turnul de Marmura – unde zidurile lui Teodosie se uneau cu zidurile maritime dinspre Marea Marmara (mult mai mici).

In stanga se observa Cetatea celor 7 turnuri, construita de Mehmet II, dupa cucerire si care incorporeaza Zidul lui Teodosie si Poarta Aurea – un vechi arc de triumf (acum zidit). Din autobuz, pentru cateva secunde, se vad zidurile in toata frumusetea lor.

Autobuzul va merge de-a lungul Zidurilor Maritime dinspre Marea Marmara. Aceste ziduri erau mult mai mici, deoarece pericolul dinspre mare nu era considerat la fel de mare. Pe Bosfor sunt curenti puternici, care scad sansele operationilor militare dinspre mare, iar pentru mult timp imperiul bizantin a avut o flota puternica.

Zidurile dinspre Cornul de Aur, la fel, nu erau foarte mari – erau similare cu cele exterioare ale Zidului lui Teodosie. Cornul de Aur era protejat de lantul care se intindea in zona in care acum este Podul Galata si de vase de razboi.

Zidurile lui Teodosie, au fost de mai multe ori sub asediu, dar pana in 1453 niciodata nu au picat. In timpul cruciadei a -4a, Constantinopolul a cazut, dupa ce cruciatii au rupt lantul ce inchidea Cornul de Aur si au atacat dinspre mare.

Venind inspre oras se trece si printr-o bucatica din Apeductul lui Valens – inceput de Constantin cel Mare si terminat de Imparatul Valens in secolul 4. Imparatul Iustinian a adaugat inca un etaj mai tarziu.

Zidurile lui Teodosie in zona EdirneKapı

Venind inspre EdirneKapı, pe Ataturk Bulvarı, autobuzul va trece din nou pe sub Apeductul lui Valens (Bozdoğan Kemeri). Drumul care iese din oras, taie zidurile in apropierea vechii porti Charisius. In zona drumului, zidurile au fost renovate si ne putem da seama cum aratau odata. Partea frumoasa cu Zidurile Istanbulului e ca nu s-a construit in imediata lor apropiere cum s-a facut in alte mari orase unde fiecare m2 conteaza. In exteriorul zidurilor trece centura orasului si e o zona de parcuri si cimitire.

Dupa ce am coborat la statia Edirnekapı, unde ne primeste o statuie a lui Mehmed II Cuceritorul, am iesit putin in afara zidurilor si am mers inspre Marea Marmara. Inainte de a vorbi mai pe larg despre ziduri cred ca e important sa facem o cronologie a evenimentelor din 1453:

Cronologia Caderii Constantinopolului (preluta din cartea “The Fall of Constantinople- The Otooman Conquest of Byzantium; David Nicolle, J. Haldon, S. Turnbul)

1451- Moare Murad II – Mehmet II devine sultan pentru a doua oara. Ibrahim din Karaman incepe diferite revolte importiva otomanilor, Mehmet merge in prima lui campanie impotriva lui Ibrahim. Bizantinii spun ca-l vor sustine la tronul Otoman pe Orhan – care se afla in Constantinopol.

1461 Trabzonul este cucerit.

Am citit cateva carti despre Caderea Constantinopolului, dar ar fi prea mult pentru a mai pune mai multe informatii la acest review. Cele mai importante atacuri otomane au avut loc de-a lungul Vaii Raului Lycus, unde majoritatea tunurilor au fost pozitionate. Aici zidurile de aparare erau mai slabite datorita inundatiilor frecvente provacate de rau si tunurile aveau un avantaj fiind pe o pozitie mai inalta, zidurile aflandu-se in vale. Aceasta zona cheie era aparata de Genovezi si de trupele lui Giustiniani. Majoritatea bataliilor s-au purtat intre zidurile interioare si cele exterioare. Trupele defensive erau inchise in afara zidurile interioare pentru a preveni dezertarile, iar fiecare bucata de zid, era un fort in sine, astfel ca pierderea a unei bucati a zidului sa nu puna in pericol intreaga linie defensiva.

In timpul asediului final, Giustiniani este ranit (unele surse spun ca era deja ranit si in timpul asediului a fost ranit a doua oara, el aflandu-se deja intr-o stare destul de grava, pierzandu-si de mai multe ori cunostinta) si hotaraste sa paraseasca zidurile, cu soldatii care i-au mai ramas. Aparusera zvonuri ca orasul era deja pierdut, deoarece Turcii patrunsesera prin zona Kerkoporta (aflata langa Tekfur Saray) –oricum acea patrundere putea fi respinsa. Au iesit fel de fel de legende despre diferite tradari, privind aceasta poarta. In momentul de panica adus de aceasta veste si de deschiderea portilor zidurilor interioare si retragerea lui Giustiniani, se creaza un moment de panica si trupele grecesti incep sa-si paraseasca posturile. Aici a fost momentul cheie al caderii Constantinopolelui, ienicerii profitand de ocazie pentru a patrunde in oras. Alte zone ale zidurilor au rezistat mai multe zile, iar aparatorii au fost lasati intr-un final sa plece liberi. Giustiniani avea sa fie dus de catre soldatii lui, la vasele aflate in Cornul de Aur si reuseste sa paraseasca Constantinopolele, dar avea sa moara dupa cateva zile.

Imparatul Constantin care era in fruntea trupelor de rezerva, intr-o ultima incercare de a respinge trupele otomane care patrunsesera in oras, moare pe langa ziduri, el fiind vazut ultima data in zona Tekfur Saray. Corpul lui avea sa fie indentificat mai tarziu, dupa papucii pe care-i purta.

In zona EdirneKapı, nu s-a mai pastrat aproape nimic din zidurile exteriore, ele fiind cele mai afectate de bombardamente.

Am mers putin de-a lungul zidurilor, pe langa care pastea o martoaga si mi-am imaginat cum aratau acum cateva sute de ani si ce lupte aprige s-au dat aici. In zona strazii Strazii Sulukule – vechea zona pe unde trecea raul Lycus, iar in timpurile otomane o zona ocupata de tigani am vazut ca se construiesc vile – chiar langa ziduri. Orasul merge mai departe. Prin o spartura in ziduri, am vazut si Moscheea Mihriman Sultan. Am trecut prin poarta Charisius, a doua poarta ca importanta dupa Poarta Aurea. Poarta Charisius e poarta prin care Mehmet II a intrat in Constantinopole si se afla in varful celui de al saselea deal al orasului la 77 de metri altitudine fata de mare.

Am mers apoi si am vizitat:

Moscheea Mihriman Sultan

Construita de catre Arhitectul Sinan, pentru fiica preferata a lui Suleiman Magnificul, intre anii 1562-1565. Moscheea a trecut printr-o recenta renovare si fusese redeschisa recent. La intrare erau fel de fel de panouri care aratau ce lucrari de renovare avusesera loc. Fiind iarna, usa de la intrare era facuta dintr-un fel de prelata verde (ca la cort) – asa e pe la toate moscheele in timpul iernii, cei care intra sa nu-i deranjeze pe cei care se roaga. In interior fiind destul de cald, incalzirea facandu-se cu aparate de aer conditionat. Era ora de rugaciune si erau cativa batrani. Normal nu ar fi trebuit sa ne lase sa intram, dar un paznic m-a lasat sa intru si sa fac cateva poze. Este o moschee foarte bine luminata in interior si foarte frumoasa. Unii spun ca are o nota feminina, avand in vedere si faptul ca a fost construita pentru o printesa.

Dupa ce am terminat cu moscheea, am mers din nou in afara zidurilor, unde am dat o raita prin cimitirul din apropiere. La barbati, in functie de pozitia in societate, piatra funerara are forma caciulei pe care o purta. Pe pietrele funerare a femeilor se fac flori, in functie de cati copii a avut acea persoana in timpul vietii. Pe langa ziduri sunt cateva morminte foarte vechi. La ceva distanta, este si Moscheea Eyup, construita in locul in care se crede ca a fost mormantul lui Eyup. Eyup fiind stegarul, Profetului si care a murit in timpul asediului arab al Constantinopolelui din 674-678 – un loc foarte sfant pentru credinciosii musulmani.

Dupa cimitir, avand o harta rupta dintr-un ghid turcesc, am hotarat sa pornesc inspre Cornul de Aur. M-am mai suit sus pe ziduri, chiar langa EdirneKapı – in locul unde zidurile au fost renovate. Era unul din asta care facea papuci si mi-a zis, sa nu ma urc pe primele trepte ci sa merg pe urmatoarele, deoarece in prima zona, treptele sunt extrem de abrupte. Pentru a urca pe ziduri se merge pe strada Hoca Cakır si veti vedea treptele imediat in stanga. Daca sunteti tineri, puteti incerca primele scari, dar vi le recomand pe cele de la cativa metri mai la vale. De sus este o priveliste minunata asupra Cornului de Aur – se vede dintr-un capat in altul si se vede si Turnul Galata in departare. Prin zona sunt mai multe case darapanate. Nu poti merge foarte mult de-a lungul zidurilor – nu sunt ca in Girona de exemplu sa le poti strabate dintr-un capat in altul. Poate in viitor le vor amenaja mai bine. Ar trebui sa o faca, deoarece dupa Zidul Chinezesc acestea sunt cele mai importante fortificatii din lume. In trecut fiind considerate si una din Minunile Lumii, cica.

Facusem tare multe poze prin autobuz si aparatul de fotografiat incepea sa-mi faca figuri – ramaneam fara baterie. De aceea am inceput sa fiu mai zgarcit cu pozele. Zidurile lui Teodosie nu ar trebui ratate – sper sa le pot face dintr-un capat in altul intr-o zi.

Am pornit pe strada Hoca Cakır inspre Cornul de Aur. Urmatorul stop:

Tekfur Saray –numele turcesc, sau Palatul Porfirogenetilor

Este singurul palat bizantin care s-a pastrat pana-n prezent. Nu se poate vizita inauntru – sunt doar niste ziduri si un balcon, cu fel de fel de lucraturi in zidaraie deasupra lui. Palatul Porifrogenetilor, e o constructie din secolul 13, si era o anexa la Palatul Blachernae –din care nu s-a mai pastrat nimic.

Pe harta lui Vintila Corbul, apare trecut ca Palatul lui Constantin – atentie - nu e vorba de Constantin cel Mare insa. Palatul lui Constantin cel Mare e langa Moscheea Albastra, din el salvandu-se doar cateva mozaicuri – acum Mozaik Muzesi.

Profirogenet – inseamna „născut în purpură” si era un titlu oferit printilor nascuti in timpul domniei tatalui lor. Purpura fiind culoarea basileilor – cadavrul imparatului Constantin fusese recunoscut dupa papucii de purpura.

In timpurile otomane cladirea a fost folosita ca menajerie, pentru animalele sultanului, mai apoi ca bordel iar din 1719 a fost folosit ca atelier de ceramica. Dupa ce au falimentat cei cu ceramica, a folosita ca azil pentru evreii saraci, ca la inceputul secolului 20 sa mai fie folosita ca fabrica de sticla. Pe internet scrie ca Palatul se afla in renovare, dar eu n-am vazut nici o miscare pe acolo. In fata lui se afla un mic parc. Pe langa el, se trece cumva in afara zidurilor, unde se afla o parcare pentru autobuze. Pe locul unde se afla intrarea in aceasta parcare se banuieste ca ar fi fost Kerkoporta. Am intrat in parcare, dar e inconjurata de ziduri. Pe unul din zidurile palatului era o scara de fier si tare ma trecuse un gand sa sar inauntru :)) In afara de aceste ziduri, vazute din drum, nu se poate vizita altceva. Ne putem imagina insa cum aratau cladirile de stat byzantine. “Tekfur”- e un cuvant armean care inseamna suveran.

Am continuat pe langa ziduri si am ajuns in zona EgriKapı (sau Poarta Caligaria).

Aceasta e poarta pe care a iesit Edmondo de Amicis din oras. Nu stiu exact cum s-ar traduce numele turcesc – dar ar veni ceva ca Poarta Curbata (sau Indoita) si e numita astfel deoarece in afara zidurilor, chiar in fata portii, drumul ocoleste un mormant. E vorba de mormantul lui Hazret Hafiz, un alt insotitor de al Profetului, care a murit in timpul primului asediu arab. Pe langa acest mormant, mai sunt cateva morminte foarte vechi. E interesant de iesit in afara zidurilor si de a gasi aceste morminte care te duc cu mintea la cei care au murit de-a lungul timpului, in incercarea de a cuceri acest oras.

Numele grecesc, Caligaria, provine de la cuvantul latin “caliga”, care inseamna "sandala "si se banuiste ca e vorba de Poarta Pantofarilor. Aici se poate continua traseul spre Cornul de Aur, in afara zidurilor, sau mai departe prin interior. Pentru a vedea Inchisoarea lui Anemos si Turnul lui Isaac Anghelos, e indicat sa se mearga in afara zidurilor. Eu am urmat harta mea turceasca si am mers prin oras.

Prin aceste cartiere populatia e foarte saraca, banuiesc ca sunt multi de la tara care au venit la Istanbul si s-au asezat la periferie, sau in zona mai rau famata. Mergi pe niste ulite destul de primitive pe care copii joaca mingea, neavand nici o idee, ce istorie poarta locurile unde isi au casa. De la majoritatea Caselor de pe aici (mai mult un fel de colibe upgradate), iesea fum de la hornurile de la sobele de fier. Eram in decembrie si era destul de frig afara. In aer era un miros de lemn ars si se ridica fumul dela fel de fel de hornuri alipite in fel si chip cladirilor. Te simti ca intr-un sat si uiti ca esti intr-un ditamai oras. O sa se vada mai bine prin poze. Este insa o atmosfera aparte. In multe dintre gradini erau panouri, cu "Interzis sa sapati, deoarece trec tevi de gaze". Cred ca in oricare dintre aceste gradini ai sapa, ai da peste ceva ramasite ale vechiului oras. Poate baietii se apucasera de sapaturi in speranta ca vor gasi un cufar cu comori ingropat de vechii locuitori. Dupa ce am mers prin labirinturile astea, mai aruncand cate o privire la ziduri din cand in cand ---si trebuie sa spun ca zidurile nu se observa bine, deoarece aici, sunt la acelasi nivel cu casele. Drumul mergand la vale inspre Cornul de Aur, diferenta de nivel aparand doar in afara zidurilor.

Pana la urma am ajuns si la moscheea:

Kazasker IvazEfendi Camii

Este una dintre primele moschei construite de Arhitectul Sinan si este singura moschee facuta de el cu un singur dom. A fost construita in 1585. Aceasta moschee am gasit-o inchisa si nu am putut vizita gradina interioara. Din cate am inteles este construita deasupra Inchisorii lui Anemas, si s-au facut fel de fel de pasaje subterane in curtea moscheii. Nu mi-am dat seama nici care e turnul lui Isac Anghelos – un fel de Tower of London, unde cei care se opuneau basileului (de multe ori rudele lui) era inchisi, li se scoteau ochii sau erau castrati. Cred ca e bine de venit in afara zidurilor pentru a le vedea mai bine. Oricum cred ca ar trebui sa se faca mult mai multe excavatii pentru a scoate totul la iveala. In cateva documentare am vazut ca se fac... dar nu stiu cat de repede progreseaza in realitate. Eu am avut senzatia ca nu misca nimic.

Am continuat sa cobor inspre Cornul de Aur, pe fel de fel de trepte si stradute inguste. In zona unde este acest cartier in trecut se afla Palatul Blachernae si basileii coborau la:

Biserica Vlaherne (Panaya Vlaherna Ayazması Meryem Ana)

Pentru aceasta biserica am si un link, pentru cei interesati de cateva informatii. Vedeti acest articol destul de bun de pe crestinortodox.ro. Vedeti si acest link la o pagina a Patriarhiei Ecumenice din Istanbul.

Din vechea biserica nu s-a pastrat foarte mult in afara de locul de unde se ia aghiazma, biserica prezenta fiind o constructie modesta si destul de recenta. Cand am intrat in biserica era un grup de greci, cu ghid. Le-a explicat ceva si apoi au facut o rugaciune. Am stat si eu prin spate si am urmarit. Se poate simti durerea grecilor, care inca viseaza ca Constantinopolele va fi din nou al lor. La poarta erau niste greci (destul de in varsta) care locuiau in zona si incercau sa vanda ceva haine si suveniruri turistilor. Nu sunt sigur de unde incepe cartierul Balat si unde e Fenerul, dar aici, in timpul otomanilor erau cartiere locuite de evrei si armeni – in special Balatul si greci in Fener, pe langa Patriarhia Ortodoxa. Probleme au inceput sa apara prin 1920, cand a picat Imperiul Otoman si Grecia si-a castigat indepenta – nu stiu exact data.

Dupa Caderea Constantinopolului, aceasta zona a fost crutata de catre turci si aici s-au mutat multe din vechile familii bizantine. Mehmet II, nu avea interesul sa curete imperiul de alte nationalitati – avea nevoie de oameni pe care sa-i poata taxa, de aceea le-a dat drepturi speciale si erau considerati – “millet”. Pana si Dimitrie Cantemir pomeneste aceste cartiere in cartea lui despre Istoria Imperiului Otoman. Carte ce se gaseste in traducerea in engleza, la Google Books aici (books.google.com/books?id=q3NUAAAAYAAJ)

Pe manastirile din Bucovina apar scene cu Asediul Constantinopolului. Specialistii spun insa (si am gasit asta in mai multe locuri) ca nu e vorba de asediul turcilor ci de asediul de la 626 al avarilor si persilor. In Biserica Vlaherne exista o Icoana a Fecioarei Maria, facatoare de minuni si de asemenea “acoperamantul maicii domnului”, se spune ca era tinut aici. Bizantinii aveau foarte multe relicve, facatoare de minuni. Pe o fresca exterioara de la Manastirea Moldovita apare, o Icoana a Fecioarei Maria si un giulgiu cu chipul lui Iisus. Din cate am inteles, ambele erau tinute la aceasta Biserica a Sfintei Marii, de langa Blachernae. Biserica preferata a basileilor care locuiau la Palatul Blacharnae. Un fragment foarte interesant din cartea Baudolino de Umberto Eco:

“Într-o zi, veni să spună că la Constantinopole se afla Mandylionul, Chipul de la Edessa, o relicvă de mare preţ.

„Paguba şi râsul le-am aflat abia seara. Poetul s-a dus la taverna pe care o cunoştea, a făcut târgul lui infam, ca să-l îmbete pe sirian s-a îmbătat şi el, a ieşit, a fost urmărit de cineva care era la curent cu ce se ocupa el, poate sirianul însuşi - care, aşa cum spusese Poetul, era de acelaşi soi ca şi el - a fost atacat într-o străduţă, căptuşit cu lovituri şi s-a întors acasă mai beat decât Noe, sângerând, cotonogit, fără Giulgiu şi fără Mandylion. Voiam să-l calc în picioare, dar era un om terminat. Pentru a doua oară pierdea un regat. În zilele care au urmat trebuia să-l hrănim cu forţa. Ziceam că-s fericit că n-am avut niciodată prea multe ambiţii, dacă înfrângerea unei ambiţii putea aduce un om în halul acela. Apoi recunoşteam că şi eu eram victima multor ambiţii frustrate, îl pierdusem pe mult iubitul meu tată, nu-i găsisem împărăţia pe care o visa el, mă pierdusem pentru totdeauna de femeia pe care o iubeam... Pur şi simplu eu învăţasem că Demiurgul făcuse lucrurile pe jumătate, pe când Poetul încă mai credea că pe lumea asta e cu putinţă vreo victorie. ”

Mi-e greu sa urmaresc istoria acestor Icoane si relicve facatoare de minuni. Langa biserica se afla si un magazin de suveniruri, de unde am vrut sa-mi cumpar un magnet. L-am intrebat pe cel care vindea care e icoana bisericii si am cumparat un magnet cu o icoana, ce se pare ca a fost gasita intre zidurile bisericii, mult mai recent. Ar trebui sa studiez aceste istorii mult mai profund. De langa aceasta Biserica, am mers pana pe tarmul Cornului de Aur si am vazut submarinul ancorat de cealalta parte a golfului. Mi-am imaginat surpriza bizantinilor, cand au vazut vapoarele lui Mehmet II, aparute parca de nicaieri:

“22 aprilie 1453

Genovezii din Perä s-au apärat afirmänd cä totul s-a petrecut pe ascuns si atät de repede, incät, pänä azi-dimineatä, nici nu si-au dat seama de intentiile sultanului. Cat despre nemaiauzit de marea cantitate de gräsime de bou pe care au vändut-o sultanului, ei au spus cä un negustor nu trebuie sä se mire niciodatä de marfa pe care i-o cumpärä clientul, justificändu-se cä, de pe pozitia lor neuträ, ei pot face la fel de bine comert; si cu bizantinii si cu turcii. Chiar de-ar fi stiut, au mai spus ei, tot n-ar fi putut impiedica coräbiile turcesti sä ajungä in Cornul de Aur, fiindcä pe dealul Perei erau zeci de mii de turci care supravegheau transportarea coräbiilor pe pämänt. ”

Mika Waltari – Amantii din Bizant

Dupa ce am mers pana langa tarmul Cornului de Aur, m-am intors sa explorez mai in detaliu cartierele Balat si Fener. Din zidurile maritime, s-au pastrat doar cateva bucati, dar se poate observa ca sunt mult mai mici decat Zidurile lui Teodosie (zidurile terestre). Pe langa zidurile maritime gandurile, mi-au mers mai mult la cartea lui Umberto Eco si la Caderea Constatinopolelui in mana latinilor in timpul Cruciadei a IV. Langa Blacharnae isi avusesera cruciatii tabara si reusisera sa cucereaza orasul dupa ce asediasera zidurile maritime dinspre Cornul de Aur. Tot aici au pornit si mai multe incendii care au devastat orasul.

Intors in oras, in cartierul Ayvansaray, am vizitat o alta veche biserica bizantina transformata in moschee:

Hazreti Cabir Camii sau Moscheea Atik Mustafa Pasa

Mai multe informatii aici (en.wikipedia.org/wiki/Ati ... fa_Pasha_Mosque)

Nu se stie sigur care este numele bisericii convertite, pana recent se credea ce e vorba de Biserica Sfintilor Petru si Marc, dar se pare ca e vorba de Biserica Sfintei Thekla – o constructie de prin secolul 11. Pe un panou din interior scria:

“The structure located at Cember Street of Fatih, Ayvansaray, was converted into a Mosque in 1490 by Koca MustafaPasa while it was a church. Within the church attached to the castle wall there is the mausoleum of Cabir bin Abdullah el-Ensari, one of the compannions of Prophet Muhammad, who came with Ebu Eyyub El-Ensari. The mosque which was restored after the conversion has one dome and is built on one thick proportion”

E o biserica foarte micuta. La intrare, aceeasi prelata verde, pentru a mentine caldura in interior. Inauntru, un tata cu fiul lui, facandu-si rugaciunile. Pe la majoritatea moscheelor acestea mici, nu este nici un fel de paznic, se intra direct inauntru.

Mai apoi am mai trecut si pe langa:

Aya Dimitri Kilisesi – Biserica Sf. Dumitru

O biserica construita in 1204 care nu a fost transformata niciodata in moschee si a fost lasata in pace in 1453. Biserica era inchisa si era inconjurata de un zid destul de mare, cu sarma ghimpata deasupra si nu am vazut mare lucru inauntru. Am vazut putin din acoperis si pare fi o constructie modesta. Mai multe informatii aici (byzantiumistanbul.com/eng ... asp?detayid=929)

Mai departe, am mai trecut pe langa o alta bisericuta inconjurata de ditamai zidurile. E vorba de:

Balat Balino Rum Kilisesi (Biserica Adormirii Maicii Domnului Valinou)

Cateva informatii aici (ec-patr.org/afieroma/chur ... p?lang=en&id=07)

Aceasta biserica nu e in cea mai buna conditie. Un lucru care mi-a atras atentia de la descrierea de pe pagina patriarhiei e ca a fost sub protectia carmuitorilor Valahiei. Toate aceste cartiere au mare importanta pentru Romania, deoarece de aici proveneau familiile care conduceau Moldova si Valahia, iar toate regimurile fanarriote de aici isi au radacinile. Nu sunt multe de spus despre aceasta bisericuta –ziduri mari si sarma ghimpata si aici.

A urmat:

Ferruh Kethüda Camii (Moscheea Ferruh Kethüda)

Construita de Arhitectul Sinan, in timpurile lui Suleiman Magnificul, intre anii 1562-1563, la ordinele unuia dintre generali. In interior este imbracata in ceramica. Interesanta de vazut.

Undeva pe aici, am mancat si un doner cu 2Tl. Chiar m-am mirat cum de ca a fost asa de ieftin. Ca sa pot folosi toaleta, am mai mancat la un restaurant din zidurile maritime, dar nu am luat seama cum se chema. Am cerut o specialitate a locului – Ermeni Ciğer – Ficatei Armenesti, facuta dupa a reteta a vechilor locuitori ai acestor cartiere. Nu cred ca aceste cartiere sunt frecventate de turisti. Multe cladiri, foarte vechi, care au nevoie urgenta de renovare, in care locuiesc chiriasi saraci. Seamana foarte mult cu partea turceasca a Nicosiei.

Ce am mai vazut?

Am trecut pe langa o biserica Armeana: Balat Surp Hireşdagabet Ermeni Kilisesi si o sinagoga evreiasca, Sinagoga Ahrida (en.wikipedia.org/wiki/Ahr ... gue_of_Istanbul), dar nu se puteau vizita in interior. In Balat, strazile prind putin viata... aici fiind niste piete foarte renumite in trecut. Am mai trecut si pe langa:

Tahta Minaret Camii (1458) – ceea ce s-ar traduce "Moscheea cu Minaret de Lemn", inchisa si asta. Din poze se pare ca apoi am iesit, in afara zidurilor maritime si am vazut si biserica:

Sfantului Stefan al Bulgarilor (en.wikipedia.org/wiki/Bul ... _Stephen_Church)

O biserica construita in intregime din fier, facuta in apropierea patriarhiei. Nu am vizitat si interiorul. In varful dealului se observa o cladire, mare si rosie, pe care vroiam sa o vad de aproape. E vorba de:

Fener Rum Erkek Lisesi – Liceul grecesc de baieti din Fener (en.wikipedia.org/wiki/Pha ... rthodox_College)

Acest liceu mai este numit si Palatul Rosu si este una dintre cele mai vechi scoli greco-ortodoxe din Istanbul, fiind infintata in 1454. La aceasta scoala erau educati copii bogatasilor greci care locuiau in imperiu si foarte multi domnitori ai Moldovei si Valahiei, printre care si Dimitrie Cantemir, au studiat aici. Prezenta cladirea a fost construita intre anii 1881 – 1883 cand comunitate greaca din imperiu se afla la apogeul puterii sale. Desi este folosita ca liceu, cladirea mai este numita si al 5 castel ca marime din Europa. Cladirea nu se poate vizita in interior si nu i-am gasit o pagina oficiala. Am gasit o pagina pe Facebook – unde au cateva poze din interior, foarte interesante: pe FB. La ultimul etaj, au si un observator astronomic, cu un telescop foarte vechi. Chiar daca doar de afara, merita efortul de a veni pana aici, pentru a vedea aceasta cladire.

Ca o scurta paranteza, poate ati observat ca turcii numesc aceste cladiri "Rum". Asa erau numiti locuitorii Constantinopolului - adica "Romani" - urmasi ai romei, ei considerandu-se diferiti de greci, fiind urmasi de drept si directi, ai Imperiului Roman. Tot in pauza inca un fragment din Baudolino:

"„Fiecare îşi iubeşte locul naşterii sale. Spune mai departe. ”

„Ei bine, acolo erau odinioară romanii, cei de la Roma, cei care vorbeau latineşte, nu romanii care spuneţi acuma că sunteţi voi, cei care vorbiţi greceşte şi pe care noi îi numim romei sau grecotei, dacă-mi ierţi vorba asta. Apoi, imperiul acelor romani de acolo a dispărut, iar la Roma a rămas numai papa, şi prin toată Italia s-au văzut felurite neamuri care vorbeau în graiuri diferite. [... ]

***

„Da, însă eu nu ştiam cine sunt şi unde mă aflu. De când îl întâlnisem pe împăratul acela, din aprilie până în septembrie, oastea imperială străbătuse de două ori Italia, o dată din Lombardia până la Roma şi altă dată de-a-ndărătelea, înaintând ca o căprioară de la Spoleto la Ancona, de acolo spre Apuglii, şi apoi încă o dată în Romagna, şi iar către Verona şi Tridentum şi Bauzano, trecând, în fine, munţii şi întorcându-se iar în Germania. Abia după doisprezece ani petrecuţi cu chiu, cu vai între cele două râuri, fusesem zvârlit în centrul universului. ”

„Până la un anume punct. Mai întâi, pentru că San Pietro la Roma faţă de Sfânta Sofia e o colibă, şi chiar e mai degrabă rău făcută. Al doilea, pentru că situaţia la Roma era foarte tulbure; în zilele acelea, papa stătea retras la San Pietro şi în castelul său, iar dincolo de fluvii romanii păreau a fi devenit stăpânii oraşului. Al treilea, pentru că nu se înţelegea bine dacă papa îi făcea în ciudă împăratului sau împăratul papei. ”

Langa liceu, se gaseste si:

Muzeul Dimitrie Cantemir

Pagina Oficiala:icr.ro/istanbul/muzeul-di ... e-cantemir.html de la Institutul Cultural Roman.

Inaugurat cu mare pompa in 2007, de catre Traian Basescu, Günter Verheugen si Horia Roman Patapievici, muzeul s-a inchis la scurt timp datorita problemelor “la structura cladirii”. Din cate am inteles de prin articole, etajul superior este in proprietatea Patriarhiei si cand a venit ploaia, a intrat apa pana la etajul 1, unde era muzeul. Cei de la muzeu nu pot sa faca reparatii deoarece nu-i proprietatea lor.

Muzeul e in cladirea in care a locuit Dimitrie Cantemir cand se afla la Istanbul. Mai mult de atat, nu am putut sa aflu. E inchis cu o poarta mare si inauntru au crescut buruienele.

Am urcat pe langa zidul cladirii si am admirat privelistea asupra Cornului de Aur, pe care cred ca o avea si Dimitrie Cantemir.

Redau dintr-un articol jurnalul.ro:

“Celebrul cartier al grecilor din Istanbul, cu străzi întortocheate, dar bine pavate, care adesea se împletesc într-un urcuş abrupt, este cunoscut în istoria noastră, datorită abilităţii familiilor: Mavrocordat, Ipsilanti, Moruzi, Caragea, Suţu, Mavrogheni, Hangerli, Rosetti, Callimachi, Racoviţă şi Ghica de a obţine funcţii sau tronul Ţărilor Române. Aceste 11 familii fanariote au “administrat până în 1821 pentru Înalta Poartă” începând din 1711 Moldova şi din 1715 Ţara Românească.

Termenul de garanţie a lucrărilor de restaurare este de doi ani, însă proiectul de reabilitare a zonei Fener Balat s-a încheiat, iar fonduri pentru astfel de intervenţii nu sunt disponibile. Este de competenţa Primăriei districtului Fatih, ca proprietar al acestei părţi din clădire, să ia măsurile adecvate. Din păcate, ICR Istanbul poate doar să insiste, să aştepte răspunsuri din partea autorităţilor turce şi să spere să nu mai plouă. “

Langa Casa lui Cantemir, mai se afla o cladire – arata mai mult ca un garaj, pe care scrie: “Ayiya Paraskevi Ayazması” – Aghiazma Sf. Paraschiva... imi imaginez, ca este vorba de un alt izvor. Am urcat pe langa Casa lui Cantemir si am vazut Liceul dintr-un alt unghi si am trecut si pe langa

Biserica Sf. Marii a Mongolilor (en.wikipedia.org/wiki/Chu ... _of_the_Mongols)

Aceasta biserica, apare intr-un cadru din filmul Hammam. Nu se poate vizita. Este o biserica foarte veche care a a ramas biserica si dupa cadere. Chiar Dimitrie Cantemir a intervenit cand s-a dorit transformarea ei in moschee. Langa biserica este o moschee si veneau doamne “kapalı” la studiu si rugaciune. Nu mi-am dat seama de prin care parti ale Turciei sunt prezenti locuitori ai acestui cartier.

Am coborat apoi sa revizitez

Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol

Au o pagina foarte bine pusa la punct aici: ec-patr.org

Cand o vizitasem in septembrie2010, ploua si inauntru avea loc o nunta. Era vorba despre o nunta greceasca. Nu reusisem sa fac multe poze atunci si eram curios sa vad biserica inca o data fiind curios daca s-au pregatit cumva pentru Craciun. In afara de cateva globuri in bradul din afara bisericii, nu am vazut altceva.

Diferentele dintre Biserica Catolica si Biserica Ortodoxa, dainuie pana astazi. Papa Ioan Paul al II-lea a facut pasi spre reconciliere, la 800 de ani dupa a 4-a cruciada cerandu-si iertare pentru pradarea Constantinopolului. Atunci el a adus moastele a doi sfinti care fusesera furate de catre cruciati.

Mai recent (adica in 2006) s-a facut o slujba comuna – Patriarhul Bartolomeu I si Papa Benedict XIV si se incearca o cale de reconciliere si dragoste intre cele doua biserici. Daca Papa de la Roma isi leaga originile cu Sf. Petru, cei de la Constantinopol spun ca sunt descendentii primului apostol chemat –adica Sf. Andrei – primul episcop al Constantinopolului. Un lucru care nu l-am observat cand am fost acolo si l-am citit pe site e ca printre altele au o bucata din coloana la care a fost legat si biciuit Iisus.

Va sfatuiesc sa cititi putin siteul lor si sa vedeti unele poze, in special cele cu Papa. Probleme vechi de secole sunt dezbatute inca si astazi.

In 2010 vizitasem si Vaticanul si am putut face atunci o comparatie intre cele doua Biserici. Biserica Sf. George, cea din curtea Patriarhiei este folosita inca de pe la 1601. Nu am sa vorbesc foarte mult despre biserica, deoarece exista un ghid foarte bun pe pagina patriarhiei aici:(patriarchate.org/patriarchate/tour). E bine sa-l cititi dinainte, deoarece in biserica nu este nimeni. In afara de un paznic de la intrare, nu gasiti multa lume pe acolo. Calugarii, sau oficialii, stau prin cladirile din preajma. Nu se gasesc nici panouri explicative prin biserica. Deci prin cele de top vedeti Tronul Patriarhal si Coloana la care a fost biciuit Iisus. Mai spun prin poze mai multe. Afara sa mai vedeti si poarta care a fost inchisa definitiv, dupa ce un patriarh a fost spanzurat acolo. Banuiesc ca e poarta imediat in dreapta, cum iesiti din biserica.

Impresiile astea au devenit prea lungi. Nu cred ca mai ajunge nimeni sa citeasca pana aici. Dupa patriarhie am iesit din nou in afara zidurilor si am vazut si Biserica Sfantului Nicholas Tzivaliou. Primele mentiuni despre aceasta biserica apar pe la 1724 in documente otomane si se pare ca e vorba de o contructie mai recenta, pe locul unde era o veche biserica.

Din nou ziduri mari si nu se poate vizita inauntru.

Am urmat harta mea, din ghidul turcesc mai departe, pe langa zidurile maritime si am purces inspre Gül Baba Camii. Am mai trecut printr-o poarta din zidurile maritime, langa care scria: ”Abdurahman Aga” – banuiesc ca acolo era un alt mormant. Nu mi-am dat seama despre ce poarta e vorba. Am mai trecut pe langa o alta moschee, e vorba de “Seferikoz Camii” – construita candva inainte de 1495. A trebuit sa intreb de Gül Baba Camii, dar un localnic mi-a zis ca-i zic doar Gül Camii.

Gül Baba Camii (Biserica Theodosia) (en.wikipedia.org/wiki/G%C3%BCl_Mosque)

Nu se stie exact cand a fost construita aceasta biserica, sau daca identificarea este corecta. Pe o placuta, langa moschee, scrie ca dupa cucerire, cladirea a fost folosita pentru repararea navelor iar mai apoi transformata in moschee in 1499. Mai exista fel de fel de legende privind numele “gül” care inseamna “trandafir”, vorba fiind ca atunci cand trupele au patruns in oras au gasit multi trandafiri pe langa aceasta biserica - deoarece era hramul Sfintei careia ii era inchinata biserica. Este o cladire mare... si merita sa fie trecuta pe lista de vazut.

Sf. Theodosia, era o locuitoare a Istanbulului care in timpul Iconoclasmului, cand un soldat a vrut sa dea jos o icoana de deasupra unei porti, ea i-a miscat scara si nu vroia sa-l lase. Ea a fost condamnata la moarte, ca mai apoi la reinstaurarea icoanelor sa fie declarata sfanta. De asemenea mai exista o legenda, ca un discipol al lui Iisus ar fi ingropat in aceasta biserica, turcii spunand ca de fapt este inmormantat un dervis numit Gül Baba. Este o biserica (moschee) foarte frumoasa, care impresioneaza prin dimensiuni si ar trebui vizitata.

Am mai trecut si pe langa un hamam – Tarihi Kucuk M. Pasa, care se pare ca nu este deschis publicului si nici nu mai functioneaza ca hamam. Incepuse sa se insereze si trebuia sa ajung in Taksim. Mi-a placut mult aceasta zona si cred ca ascunde multe comori care nu au fost inca descoperite. Trebuie sa-i previn insa pe potentialii turisti care se vor aventura pe aici, ca nu este o zona cosmetizata si s-ar putea sa fie dezamagiti. Mie insa, astfel de cartiere imi par cele mai autentice.

Imi cer scuze pentru reviewul lung si pentru numarul citatelor.

Vacante frumoase pe oriunde ati fi.

---

VIZUALIZĂRI: 8005 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI