GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Desi a trecut ceva timp, in sfarsit reusesc sa postez reviewul despre aceasta locatie (motiv lipsa timp).
Anul trecut am ales ca destinatie Oludeniz. Dupa ceva cautari la agentiile de turism, am gasit Dorian Hotel din Oludeniz. Totusi, am zis ca nu strica sa cer o oferta de pret direct la hotel si bine am facut, caci pretul oferit a fost cu aprox 15% mai mic fata de cea mai buna oferta cu EB a agentiilor din Ro.
Perioada aleasa: 7-14 iulie 2012. Pret oferit de managerul hotelului dupa o scurta negociere: 182 Euro/pers/7 nopti/all inclusive. Am platit jum din suma prin transfer bancar in avans, diferenta la hotel.
Asa ca pe 5 spre 6 iulie noaptea am plecat la ora 4 din Brasov, 2 persoane (eu si sotia) cu un Ford C-Max diesel.
Traseul: Bv - Ruse – Razgrad - Targoviste - Yambol - Elhovo - Hamzabeyli - Canakkale - Izmir - Selcuq - Efes - Aydin - Mugla - Oludeniz.
Drumul fara probleme/incidente. Singura chestie enervanta a fost ca am gasit foarte greu card KGS pt autostrada. Stiam ca se gasesc la benzinariile Shell, de la Izmir pana la iesirea spre Selcuq am oprit in toate benzinariile Shell si nu am gasit (de incarcat puteau incarca, dar eu nu aveam blankul, cardul gol)
La 1 noaptea am ajuns in ultimul Shell inainte de iesirea de pe autostrada Izmir-Aydin spre Selcuq (dimineata vroiam sa vizitam Efesul) si am hotarat sa innoptam in masina in benzinarie, in parcarea destinata camionagiilor. Am rabatat scaunele si somn de voie pana la 6 dimineata. Baile exemplare, foarte curate, mai mare dragul. Spalat, mancat, baut o cafea si fuga spre Efes. Imi faceam probleme cum ies de pe autostrada neavand card, am ajuns la barierele de la iesire si am ales sa ies pe la portile HGS care erau fara bariere. Mi-am bagat picioarele in cardul lor, zic: sa ma caute si sa ma lege :)).
Am gasit pana la urma card cu 20 TL (5TL cardul + 15TL credit) in Shell la Selcuq si cand am iesit urmatoarea tura de pe autostrada m-au taxat si pentru ce nu platisem anterior…chiar mai mult... cred ca mi-au socotit segmentul intreg de autostrada.
La 8 dimineata eram primii clienti la poarta Efesului, l-am vizitat pana la 12 si am plecat catre Oludeniz.
La 15.30 eram in fata la Dorian Hotel din Oludeniz. Prima impresie de cand am intrat pe poarta: SUPER, SUPER, SUPER! (Atentie! Ma refer la hotel de 3-4 stele…nu facetiti comparatii inutile cu 5*UAI; ne raportam strict la ce am platit!).
Ne-am cazat si am iesit la piscina, o bere, o aluna, o maslina.
Despre hotel:
Este un complex cu 6 corpuri separate (vile), inconjurate de alei cu multa vegetatie: palmieri si arbusti ornamentali infloriti.
Complexul are 2 piscine mari, poate un pic supradimensionate pentru capacitatea hotelului care avea grad de ocupare 100% si una mica pentru copii (adancime 50 cm). Sezlonguri sunt suficiente, oricand vroiai sa iesi la piscina gaseai un sezlong liber…poate nu la umbra palmierului preferat, fix langa boxa cea mare de la bar… dar era.
Exteriorul cladirilor era recent renovat cu o decorativa albastra-azurie, data cam in graba, insa nu se cunostea decat la o privire amanuntita.
Peretii camerelor mai aveau cate o zgarietura de bagaje, cate o urma de palma, etc (finute, dar existau). Mobilier ok, baie ok. In fiecare zi se facea curatenie in camera, si cand zic curatenie ma refer la absolut tot: schimbat prosoape… inclusiv spalat cada, chiuveta, closet, pe jos in camera, etc. In plus, in fiecare zi gaseam patul ornat cu petale de flori, lebede din prosoape, etc. Nu stiu daca se intampla la toti la fel, insa noi ii dadeam femeii de serviciu ceva maruntis (1-2 TL/zi) cand o intalneam sau cand o gaseam facand curatenie in camera si poate asta era motivul. Apropo, si la receptioner si managerului cu care am corespondat pe mail pt bilet le-am dus cate o sticla de Grasa de Cotnari… sa stiti ca micile spagi functioneaza bine si in TR.
Mancare, bautura… din pc asta de vedere pot sa spun ca a fost totul la superlativ.
Mancare diversificata e putin spus… La micul dejun mancarea se mai repeta, insa erau atat de multe sortimente incat nu puteai sa mananci din toate in cele 8 zile in care am stat. La pranz, mancarea a inceput sa se repete din a patra zi, insa numai partial. La cina de obicei, pe langa sortimentele calde de mancare se facea barbeque: peste la gratar (dorada a fost extraordinara), un fel de mititei (foarte lungi - 20-25 cm - si subtiri, pusi pe o bagheta de inox folosita ca suport de sustinere cat stateau pe gratar, pe care ti-i tragea in farfurie dupa ce se prajeau), carne, etc. La barbeque trebuia sa te duci afara din sala de mese si sa stai la rand, iar cand mai adia vantul te cam naucea fumul…ei... mofturi :)). Desert in fiecare zi la pranz: baklava, tot felul de prajituri, ananas, pepene, biscuiti cu ciocolata. Coffee time: cafea si ceva dulce pe la ora 17.
Bautura… Dimineata puteai bea: apa sau suc (chimicale) de la dozator in pahare de plastic de 200 ml, ceai si cafea. De la 10 se deschideau barurile de la piscine si puteai servi bere de la dozator, foarte, foarte buna. O serveau in pahare de sticla de 330 sau 400ml, dupa preferinta (small or big glass). De la dozator: apa plata, cola, suc de portocale, ananas si kiwi parca, insa NU aveau gust de ala oribil de chimicale. La barul din fata si la sala de mese existau 2 butoaie de vin alb si rosu super bun, cu rezistenta de refrigerare in ele. Un pahar de vin la masa de pranz iti facea o pofta de somn :) Bauturile de import erau contra cost, de asemenea tot ce se servea dupa ora 11 noaptea de la bar se platea.
Animatie: 2 seri au fost ceva spectacole de vreo jum de ora, insa destul de slabut.
Distanta fata de plaja Belcekiz - 750m, pana la Blue Lagoon - 1,5 km
Plaja, distractie, peisaje:
Plaja Belcekiz, cu o apa turquaz dementiala. Dupa ora 10, culoarea se intensifica de la soare. Intrarea in apa destul de abrupta.
Pana aici totul fain si frumos…. jumatatea de plaja dinspre apa si intrarea in apa era cu pietre de la marimea oului de prepelita pana la cel al oului de rata, destul de neplacut, mai ales ca nu suport “gumarii”, papucii aia de plaja. Spre faleza pietrele erau din ce in ce mai putine si aparea nisipul. Pe faleza e si o pista de aterizare pentru parapantisti care iti tin atentia ridicata cat stai la plaja.
Laguna albastra (Blue Lagoon), de sus, din parapanta e senzationala - nu m-am dat, insa de pe mal nimic spectaculos…o balta verzuie cu apa statuta, plaja cu pietricele mici. Intrarea: 5TL/pers.
Valea fluturilor (Butterfly Valley), impresionanta atat privita de sus, cat si de pe plaja – acces cu vaporul. Seamana destul de bine cu Navagio din Zakynthos. Intr-o dimineata am plecat cu masina sa vedem acest loc impresionant de pe drumul care serpuieste pe buza prapastiei. Se urca pe langa hotelul Lykia si se urmareste marginea prapastiei. Peisajul este fantastic… iar acea dimineata a fost un best of… Oludeniz.
Croaziera pe mare… negociata 3 seri la rand la o agentie locala de turism (Easy Riders): 16 TL/pers cu masa de pranz inclusa. Apa turquaz, insule retrase, muzica turceasca, frumos.
Fethyie - frumos orasul, cu o faleza si un port minunat.
Callis - nimic spectaculos – plaja naspa, apa naspa.
Cam atat despre Oludeniz.
La intoarcere am vizitat Antalya (pentru a ne face o viziune pentru o eventuala vacanta viitoare), apoi am mers prin centrul Turciei catre Istanbul unde am vizitat Moscheea Albastra si Topkapi.
Total km parcursi: 3505 km, 203 litri motorina, 5,8 l/100 km consum, 300 E platiti pe carburant.
Pentru orice detalii care poate mi-au scapat, ma gasiti pe forum. Va doresc vacante frumoase!
Iulian
Trimis de iulian.chiper in 11.06.13 02:30:07
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Marmaris-Club Dorado
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulian.chiper); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.55206015 N, 29.12538886 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@iulian_chiper: Concludent review-ul tău, însă n-ar fi stricat câteva fotografii care să ilustreze și mai mult prezentarea ta.
@webmaster: Vin si pozele astazi... trebuie sa le caut pe cd-uri.
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster: complexul e pozitionat un pic mai in stanga sus, intre strazile Carsi Cd, 233Sk (Hurriyet Cd) si 235Sk (Dikmen Sk), e cel cu 2 piscine, una in forma aprox de "S" si una asemanatoare cu cea pe care ai bifat-o acum pe harta.
@iulian.chiper: mulțumesc; remarcabile îndrumările, nu le primim atât de clare în fiecare zi
Am repoziționat hotelul pe hartă, aici
Neata si bravos, un review la obiect despre o locatie noua (pt mine) si interesanta.
Nu prea sunt multe cazurile in care randurile scrise despre o locatie "de nisa" sa ma "tina in priza", dar in cazul de fata informatiile au fost chiar utile si prezentate fara "inflorituri" inutile.
Pe viitor poate o sa caut o oferta pt aceasta locatie, mai ales ca pt Turcia am cam epuizat destinatiile, iar de UAI la resorturi sunt satul, acum caut si originalitate, natura, etc...
O zi faina, R. R.
@DB-01-VIN: Ma bucur ca iti este de folos review-ul.
Vacante faine iti doresc.
Iulian
@iulian. chiper:
buna
mi-a placut locatia aleasa de tine pentru concediu, ai putea sa-mi dai si mie adresa managerului sa incerc sa fac o rezervare directa, multumesc mult
@extracrisina: info@dorianhotel.com -e adresa de pe site, Sami Kurnaz- director general.
Bafta
Iulian
@iulian. chiper:
Multumesc mult, incerc sa vad ce pot sa fac, super review-ul tau si zilele acesea contactez manegerul
@iulian. chiper:
te rog trimite-mi adresa ta de mail ca sa te intreb ceva in particular
cunoasteti agentia otel.com si [****]? daca sunt agentii de incredere
va multumesc
@extracrisina: ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE
Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat).
@iulian.chiper:
Ziua buna... Te rog cateva lamuriri: cat de cald a fost in iulie? Sunt unii care spun ca este infernal de cald in iulie (45 grade)...
De asemenea, plajele sunt cu pietre, nu cu nisip?
Intrarea in mare este doar cu pietre, este abrupta sau se intra lin?
Tot ca impresie am auzit ca dupa 3-4 metri de inaintat in mare, deja trebuie sa incepi sa inoti, marea este deja adanca...
@Bucharest1972: In ceea ce priveste caldura, a fost, dar nu exagerata. Oludeniz e inconjurat pe 3 parti de munti, ca atare temperaturile in iulie nu sunt infernale ca in alte zone, noi am prins maxim 37 de grade. In schimb, in Marmaris am avut parte de 47 de grade la sfarsitul lui august.
Plaja principala din Oludeniz, Belcekiz este pietroasa in general. Partea dinspre faleza are nisip grosier si cu cat te apropii mai mult de mare marimea pietrelor creste. Intrarea in apa e destul de abrupta, cam dupa 5 m trebuie sa inoti.
In Laguna plaja e tot pietroasa, dar intrarea in apa e lina, dupa 20-30 m iti ajunge apa la gat. Aici se plateste bilet pt intrare 5 TL/ pers pt ca este rezervatie naturala.
Plaja de langa Likia World, e mai bunicica, sunt pietre insa amestecate cu nisip, apa e mai turquaz decat la Belcekiz, si aici se plateste intrare, parca 3 TL daca tin bine minte.
Iulian
Frumos rewiev, am revazut cu placere locurile unde fost si eu, la Oludeniz doar pentru o zi, am umblat mult prin zona stand la Fethyie, am relatat pe AFA. Si pozele lamuritoare, interesant si pretul de cazare, inteleg ca a fost negociat telefonic si totul a fost ok.
@calatorul50 - Multumesc. Si mie mi-e dor de Oludeniz.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2013 Hotel Dorian – de bine dar si de rau — scris în 08.07.14 de softyty din BUCURESTI - RECOMANDĂ