Didyma, Milet si Priene, trei sit-uri antice ce nu trebuie ratate

TIPĂREȘTE

Anul trecut, in iunie, cand am ales sa ne petrecem cea de-a doua saptamana din concediul din Turcia in Altinkum, a fost in special pentru a vizita cele trei sit-uri arheologice Didyma, Milet si Priene. Nu m-am gandit nicio clipa atunci sa scriu despre ele deoarece am avut, inca de la inceput, prejudecata (nu stiu de unde) ca este un lucru perimat si eu n-as fi putut aduce nimic nou, deci as fi plictisit!

De curand, intamplator, uitandu-ma pe internet am dat peste imaginea Medusei de la Didyma si mi-am amintit ca si eu AmFostAcolo si ca am fost profund impresionata la vremea respectiva la vederea ei “live”, mai ales ca, sotul meu si cu mine, tinuseram neaparat sa vedem acele locuri.

Despre Altinkum nu voi vorbi prea mult pentru ca nu este cine stie ce de spus, in limba turca inseamna “nisipurile de aur” si chiar asa sunt cele trei plaje”prima” (principala), “a doua” si “a treia”, din nisip foarte fin si auriu, generoase, apa mica la intrare, foarte potrivite pentru familii cu copii mici. De fapt, Altinkum inseamna zona litorala a orasului actual Didim sau Yenihisar, fosta cetate Didyma, in opinia mea destul de mare, dar neimpresionant, ieftin si banal. Totul este popular, dar mai ales populat de turci, preponderenti ca turisti (80-90%), restul fiind englezi, ceva romani, ceva rusi si alti est-europeni. Mi s-a parut aglomerat, obositor si ceva mai putin civilizat, uneori mizerabil fata de alte locuri in care mai fuseseram in Turcia. Ca o paranteza, cu o pozitie centrala pe faleza plajei principale se afla un complex de cladiri (aratau ca niste resedinte de vacanta din anii'80 ale unor institutii de stat) parasite, inchise si degradate care dadeau un aer total nepitoresc, nepotrivit pentru o statiune care se doreste a fi de top. Din prima clipa am stiut ca nu voi dori sa revin in locul acela, dar in acelasi timp stiam ca venisem cu un scop clar: Didyma, Milet si Priene, asa ca si de aceasta data, scopul scuza mijloacele.

Didyma a fost usor de localizat, este practic situat la capatul orasului, se poate ajunge la el, dupa o plimbare pe jos, destul de lunga. Odata sositi la destinatie, am ramas muti de uimire, fata-n fata cu grandoarea locului. Nu am mai vazut niciodata atata marmura la un loc, pacat ca din cele 124 coloane, numai in partea din fata, astazi mai sunt in picioare decat trei, restul zac prabusite si fragmentate.

Ca si constructie, acest sanctuar antic grec a fost ridicat in secolul al III-lea I. C. in cinstea zeului Apollo, desi numele de Didyma in greaca inseamna gemeni. O alta teorie sustine ca “Didymaion” asa cum mai este cunoscut, a fost edificat si pentru sora sa geamana Artemis, zeita vanatorii, insa nu a fost terminat niciodata pentru ca presupunea mari eforturi care, nu de putine ori, au fost zadarnicite de cutremure.

Dupa Delphi, aici a “functionat”cel mai important oracol din Asia Mica ca marime, se spune ca femeia-oracol fiind vizitata chiar si de catre Traian, i-ar fi prezis acestuia ca va deveni imparat.

In interiorul templului isi avea obarsia un izvor sfant, cu apa dulce langa care femeia – oracol statea si isi revela profetiile. In spatele templului, preotesele primeau intrebarile pentru oracol si dupa ce talmaceau si interpretau predictiile oracolului, aduceau raspunsurile pe un pergament. Se spune ca apa din izvorul din templu ar fi continut o substanta care inducea stari hipnotice sau psihedelice necesare pentru a face predictiile.

Acest impresionant edificiu a fost administrat la vremea lui, de familia Branchidae, una dintre cele mai de vaza comunitati din zona.

Simbolul Didymei este capul Medusei sculptate in piatra, Medusa fiind una dintre cele trei gorgone din mitologia greaca, cunoscute ca femei-monstru.

In ziua in care AmFostAcolo si noi, ne-am intalnit cu doi miri de prin partile locului care venisera impreuna cu fotograful sa faca o sedinta foto imbracati in haine de gala, ocazie cu care le-am urat si noi toate cele bune.

Didyma si Milet erau legate de asa-zisul “drum sacru” care avea aproximativ 17 km lungime si fusese construit din blocuri de piatra cu latimea intre 5 si 7 m si “garnisit” si pe-o parte si pe alta cu statui. Am incercat un exercitiu de imaginatie si pot sa spun ca fascinatia m-a cuprins la ideea acestui drum parcurs de la templu la cetate cu trasurile de cai, cu statuile pe marginile sale.

In zilele noastre, in fiecare primavara acest traseu se celebreaza prin parcurgerea sa de catre grupuri de calatori care pleaca din Milet si ajung la festivitatile ce au loc in Didymaion. In ultimii ani, desi au fost descoperite portiuni din Drumul Sacru, legatura dintre acesta si drumul actual spre templu nu a fost stabilita din cauza unor obstacole birocratice.

Miletul, unul dintre cele 12 orase fondatoare ale Ligii Ioniene, impresioneaza prin amfiteatrul sau gigantic, destul de bine conservat, ce dezvolta 140 m in diametru si 30 m inaltime, capabil sa gazduiasca 25.000 persoane. Desigur ca cea mai cunoscuta persoana din Milet este Thales, cel responsabil de celebra sa teorema cu care “ne-am batut capul la scoala”. Dar mai sunt si alti exponenti ai Scolii din Milet cu care incepe filosofia greaca: Anaximandru si Anaximene, Ar mai fi arhitectul Isidor caruia i-a fost incredintata serioasa sarcina data de Imparatul Justinian I de a reabilita Hagia Sophia, dar si Aspasia, amanta lui Pericle, generalul modernizator al Atenei.

Miletul este un sit intins pe o suprafata foarte mare, si in afara teatrului antic mai intalnim: Termele Faustinei, Coloanele Ioniene, Agorele, Stadionul, Buleterionul, Nimphaeum, Delphinonul (locul unde se presupune ca se oprea Drumul Sacru inainte de “intrarea” in Portul Panormus), Portul Leilor si Marele Port, in antichitate Miletul beneficiind de trei porturi. Ba chiar exista si o moscheie (lui Ilyas Bey). Toate acestea poarta urmele perioadelor prin care au trecut: de la cetati grecesti, la perioada romana care a adaugat si alte valori, dupa care a urmat cea bizantina ce i-a adus declinul si in final cea otomana.

Teatrul era asezat cu fata spre mare, se numarau vasele ce veneau si plecau din port, la vremea aceea de la teatru se vedea marea. In timp, “vecinul” cel mai de temut al orasului (s-a dovedit chiar mai rau decat timpul) in persoana Raului Maeander, a depus aluviuni si a creat o delta la varsarea sa in mare, astfel ca orasul a fost aproape acoperit de ele si la ora actuala multe vestigii aflandu-se semiinecate in mal.

Merita aprecieri si baile Faustinei (Faustina fiind sotia imparatului roman Marcus-Aurelian) care au fost edificate, evident, in perioada romana si cuprind toata gama: frigidarium (rece), trapidarium (mijlocie) si caldarium (calda).

Am batut Miletul in lung si-n lat cateva ore, prin caldura, cand si cand ne intalneam cu grupuri mai mari sau mai mici de turisti germani, italieni, americani si chiar rusi.

Mie, personal, mi-a lasat un gust amar starea in care se gaseau multe dintre ruinele ce zaceau in mlastina (odinioara maretia cetatii poate fi imaginata cu usurinta), turmele de oi ce pasteau nestingherite, cu ciobani cu tot, printre valoroasele resturi ale fostului oras grecesc de seama si nepasarea cu care este “tratat” locul in care, in vremuri demult apuse, Thales se plimba, probabil, ganditor la teorema sa.

Miletul a avut peste 90 colonii fondate de acesta, cele mai multe la Marea Neagra, printre care si ale noastre Tomis si Histria.

Insusi Apostolul Pavel a avut ceva “de lucru” in zona, in drum spre Efes, tinta calatoriei sale.

Dupa cateva ore bune de haladuit prin Milet ne-am luat talpasita si ne-am mai deplasat inca 25 km, indreptandu-ne catre Priene, ultima destinatie a incursiunii noastre.

Priene a fost si el un oras elen, membru al Ligii Ioniene, construit la poalele muntelui Mycale. La origini a fost si el port la Marea Egee, ba chiar se credea ca era plasat pe o peninsula si avea doua porturi. Raul Maeander (in turca Buyuk Menderes) a mai facut inca “o victima” pe langa altele, in sensul ca, urmare depunerii sedimentelor sale, desi acesta se afla la 6 km de cetate, aceasta s-a indepartat tot mai mult de mare. Ceea ce se vede astazi din orasul Ionian se presupune ca s-ar fi ridicat in secolul al IV-lea I. C. prin contributia lui Alexandru Macedon, desi si satrapul Mausol a planuit sa construiasca un oras la poalele muntelui Mycale.

Priene, o veritabila cetate de munte, dispusa in terase, nu s-a bucurat de influenta politica prea mare din cauza populatiei reduse, de aproximativ 5.000-6.000 de locuitori.

Orasul a fost impartit judicious in 4 sectoare: politic cu Bouleterion si Prytaneion, cultural cu amfiteatrul, comercial cu Agora si religios cu templele inchinate lui Zeus, Demetrei si cel mai important, Atenei. Dealtfel, Alexandru cel Mare s-a oferit să plătească penru constructia Templului Atenei, planurile templului apartinand unui vestit arhitect al vremii. Priene a fost un oras bogat. Majoritatea caselor erau din marmură iar clădirile publice au fost ridicate prin donatii private. Aproximativ o treime dintre clădirile orasului aveau toalete interioare, un lucru neobisnuit pentru grecii care preferau toaletele publice. De asemenea, numeroase locuinte se bucurau de apă curentă si canalizare. Locatia orasului asigura aprovizionarea relativ usoara cu apa. Mai multe izvoare de pe muntele Mycale au fost captate si aduse in cisternele orasului cu ajutorul apeductelor. Din cisterne, apa era adusa prin conducte în case si la fantanile publice. Peste o treime dintre locuintele din Priene aveau apa curenta, în vreme ce, în restul oraselor elene, apa era adusa in case de la fantanile publice de catre servitori. Sistemul de guvernare a orasului Priene a evoluat de la aristocratie la începuturile sale, la democratie în secolul al IV-lea I. C... Mecanismul conducerii democratice era similar cu cel din Atena, dar mai putin complicat... Conducerea activitatii zilnice legislative si executive se asigura de un consiliu orasenesc care se intalnea în „bouleuterion”, un mic amfiteatru cu acoperis din lemn. La fel ca in Atena, nu toti cetatenii orasului-stat aveau dreptul de vot. Populatia din regiunea rurală nu avea drepturi politice egale.

Ruinele orasului sunt considerate a fi cele mai bine pastrate dintre toate orasele elene antice. Orasul a fost studiat încă din secolul al XVIII-lea si cercetarile nu au incetat nici în zilele noastre. Marmura folosita la edificarea orasului a fost extrasa din carierele din apropiere. Padurile de pe muntele Mycale au furnizat lemnul necesar pentru acoperisuri si podele. Zona publica este organizata după un plan rectangular, care urca pe coastele terasate ale muntelui. Totul era drenat de un ingenios sistem de canale. Sistemul de alimentare cu apa si cel de canalizare au rezistat pana in zilele noastre. Pot fi admirate fundatiile diferitelor cladiri, strazile pavate, scarile, cateva portaluri, monumente, ziduri, terase si o serie de coloane daramate. Partile constuctiilor facute din lemn nu au supravietuit pana in zilele noastre.

Dupa-amiaza tarziu, am plecat inapoi spre Altinkum, dupa o zi incarcata de istorie, cuprinsi de oboseala, dar de o oboseala placuta. Am conchis ca cele trei cetati Didyma, Milet si Priene reprezinta veritabile comori antice, “must-see” de pe coasta egeana a Turciei.

---

VIZUALIZĂRI: 3205 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI