Despre Edirne si cum m-am indragostit de Turcia

TIPĂREȘTE

In anul 2005 mergeam in primul si singurul meu concediu pe litoralul turcesc, la Kusadasi, la un resort de 5*, Pine Bay. Am plecat la drum intr-o stare de epuizare maxima legata de munca si m-am chinuit tot drumul prin Bulgaria iar la granita cu Turcia eram la punctul medical unde mi s-a acordat primul ajutor si in cel mai scurt timp am ajuns la spitalul din Edirne. Mi-au facut analize, si-au dat seama ca nu era ceva organic ci doar o stare de rau din cauza epuizarii si a deshidratarii, m-au trimis acasa si n-am fost in stare sa plec mai departe, asa ca am rezervat o camera la un hotel in Edirne, chiar daca noi aveam prima noapte de cazare in Canakkale. Prietenii cu care eram au plecat mai departe cu copiii lor dar si cu ai mei (4 copii mici) ca sa nu pierdem cazarile cu totii iar eu la 12 noaptea chemam din nou salvarea in Edirne. Cu salvarea a venit un doctor foarte dragut, tanar, care s-a ocupat aproape exclusiv de mine pana dimineata. M-a bagat in rezerva lui, mi-a pus perfuzii si a vorbit cu sotul meu cu care isi gasise multe in comun, pana dimineata, veghindu-ma. Mi-a dat sfaturi si cand am plecat de acolo gandul imi era sa ma intorc acasa dar aveam copiii plecati spre Kusadasi. Asa ca, mai mult moarta decat vie am plecat si noi mai departe catre copii, am trecut cu fery la Canakkale si cand am debarcat, unde credeti ca m-am dus mai intai? Da, asa e, direct la spital si nu la hotel. Iarasi perfuzii ca sa ma puna pe picioare si iar aventuri pana am ajuns intr-un sfarsit la Kusadasi si primul lucru pe care l-am facut si acolo a fost sa chem, binenteles, medicul resortului. Cam pana aici a durat starea de rau. Medicul resortului mi-a dat niste Pasiflora si ceva de ametit neuronii, ca n-am mai avut nimic si am avut unul dintre cele mai frumoase si mai lenese concedii din viata noastra la care ne gandim mereu si ne dorim macar inca unul la fel cand o sa ne oprim din alergat. Am stat acolo 10 zile din 12, pentru ca pierdusem pe drum 2 cu spitalele, iar la plecare aveam rezervate 3 nopti la Istanbul. Ce am invatat din experienta aceasta a fost extraordinar pentru viata mea de atunci pana astazi si sper pentru totdeauna. Alta este scara de valori, alta este atitudinea fata de munca, altele sunt prioritatile, iar in afara familiei, eu sunt intotdeauna in capul listei.

Ca sa revenim la titlu, primul semn de dragoste fata de Turcia a fost din cauza spitalului. N-am beneficiat de atata atentie cata mi s-a acordat in spitalele in care am ajuns, in toata viata mea, cand am fost la medic in Romania cu mine, dar mai ales cu copiii. Imi pare rau sa spun asta, n-as trai nicaieri in lumea asta in afara de aici, unde m-am nascut, dar unele lucruri nu le putem ignora. Dupa aceea, pe ici pe colo, s-au mai schimbat lucrurile si la noi dar pana in anul 2005 eu nu aveam experiente comparabile in ceea ce priveste acordarea primului ajutor. Dupa ce am plecat din spitalul din Edirne, la primul magazin unde am intrat sa-mi cumpar ayran si sticksuri (la recomandarea doctorului) am intrebat persoana cu care am vorbit si care stia engleza, cum spun multumesc cuiva care m-a ajutat foarte mult. Raspunsul a fost “tesekkur” dar daca ii adaugi “ederim” este o forma de politete suprema la turci. Asta am simtit-o pe pielea noastra de atunci si pana astazi. Si ne-am indragostit de reactia turcilor atunci cand le spui “tesekkur ederim” (imi pare rau ca m-am retras din competitie, poate vreodata castigam si eu o tastatura romaneasca sa scriu cu diacritice, in cazul asta chiar era necesar), in special a turcilor mai in varsta. Li se lumineaza fata dintr-o data si aproape ca te simti luat in brate. Am tinut legatura cu doctorul meu, m-am intors din concediu trecand din nou prin Edirne, chiar daca nu era in plan, doar ca sa il salutam si am revenit urmatorii 2 ani la Edirne, special pentru el, ca sa-i multumesc pentru tot ce a facut pentru mine.

Cand am plecat din Kusadasi spre Istanbul am ales varianta lunga, pe sosea si nu sa traversam cu feribotul. Am trecut printr-o zona rurala, traditionala, cu vanzatori ambulanti unde am descoperit maslinele pentru care ma duc si astazi la Edirne sau Istanbul (cele verzi, crestate, in zeama de lamaie si un soi din cele gemlik). Baiatul nostru nu se aseaza la masa (dimineata, pranz si seara) decat cu maslinele alaturi, le mananca cu orice. Asa am ajuns sa mergem o data primavara si o data toamna la Istanbul/Edirne, pentru ca oricat am incercat toate maslinele de pe la noi, ele nu au gustul acela. Daca avem din cele care ne plac bine, daca nu, lipsa si asteptam pana la urmatorul drum. Intre timp am descoperit si alte bunatati si uite asa am ajuns sa ne facem inclusiv cumparaturile pentru casa cand mergem.

A urmat Istanbulul si hotelul care ne-a cucerit din cauza omului de la receptie, nu neaparat al conditiilor, singurul hotel la care am revenit in timp. Omul acela ne-a ajutat foarte mult sa ne orientam in Istanbul, ne-a vorbit despre traditii, despre cand este cel mai bine sa vizitezi Istanbulul, unde sa mancam, unde sa cumparam…o gramada de informatii necesare la o prima vizita intr-un loc atat de aglomerat precum Istanbulul.

La toate a contribuit si atitudinea agentiei cu care plecasem, care pe langa faptul ca ne-a schimbat hotelul de 4* intr-unul de 5* (cf contractului care spunea ca daca agentia schimba ceva o va face la un nivel superior), avea si un reprezentant in Istanbul care ne-a vizitat la hotel (la fel fusese si la Kusadasi) si timp de 2 ore cat a vorbit cu noi ne-a dat o multime de informatii pretioase.

Nu mai spun de chimia pe care a avut-o sotul meu cu turcii ca negustori, el insusi fiind unul pe aici. I-a placut si a exersat cu ei negocierea, o face si astazi pentru orice, si daca cumparam o caserola de pepene de pe strada, care in general nu se negociaza. Destul de rar a facut-o pentru bani, pentru ca nu am cumparat cine stie ce de la ei, din alta parte decat de la magazine, iar shoppingul de la supermarket, sau de la bacanii se negociaza mai rar. Dar distractia pe care am avut-o de-a lungul anilor a meritat toti banii.

Faptul ca m-am intors 2 ani la rand din nevoia de a multumi doctorului, m-a facut sa ma simt legata de aceasta tara si apoi sa devina un soi de acasa. Merg acolo, ca la rude. Avem magazinele noastre de unde cumparam, bacanii mici unde recunoastem lumea, terase unde mancam, locuri pe care ne e dor sa le revedem si cum spuneam, s-a creat o dependenta si ne tot intoarcem.

Sper sa nu fi fost prea lunga introducerea si sa revenim la Edirne. O sa incep cu niste concluzii la care am ajuns in toti anii acestia si apoi o sa va spun ce am facut in acest sejur. A fost un tur de forta un pic pentru ca am vrut sa trecem pe la cat mai multe obiective din cate vazusem noi cu alte ocazii, dar pe care sa le fotografiem acum, astfel incat pozele incarcate sa fie numai din acest sejur.

Edirne este foarte aproape de frontiera cu Grecia si Bulgaria, poarta de intrare in Europa, un oras intemeiat de imparatul roman Hadrian, astazi capitala provinciei Edirne, plin de moschee, poduri, bazaruri si case istorice. In timpul istoriei a castigat titlul special de “Poarta fericirii” (DER-i Saadet) , care fericire a durat din timpul domniei lui Murat al II-lea pana la Mehmet al IV-lea, cand aveau loc multe serbari ale victoriilor, ceremonii de circumcizie si casatorii. Inclusiv casatoria lui Murat al II-lea a avut loc la Edirne, Istanbulul fiind foarte gelos pentru asta la vremea aceea. A fost un centru de cultura, noi stiluri de arhitectura au luat nastere aici si tot aici s-a dezvoltat stiinta medicala iar Muzeul Sanatatii este cea mai buna marturie. A fost, de asemenea, a 2-a capitala a Imperiului Otoman. Istoria nu a fost insa, toata fericita. Orasul a suferit multe dezastre in timpul cuceririlor si ocupatiilor militare.

Masina ne arata 405 km din fata casei noastre din Bucuresti pana in centrul orasului Edirne si intotdeauna am mers pe ruta Bucuresti-Ruse-Razgrad-Targoviste-Omurtag-Kotel-Yambol-Elhovo-Edirne, iar drumul a fost in general bun si usor cu exceptia unei portiuni din Bulgaria, pe la Elhovo, unde soseaua este facuta praf, vreo 10 km. Acum am intrat prin localitate (Elhovo) si am ocolit un pic, dar ne-a scos aproape de sfarsitul gropilor, ceea ce a fost foarte bine si la fel am facut si la intoarcere, ceea ce va recomand si voua. Facem in general 6-8 ore pe drum cu cateva opriri si vama dintre Bulgaria si Turcia care in general a durat o ora.

Cand vii dinspre Romania, dupa ce treci de vama dintre Bulgaria si Turcia, mai sunt vreo 44 de km. Intri in Edirne pe Kiyik Caddesi (caddesi=bulevard, artera mai mare, sokak=strada) si trebuie sa stii ca zona centrala este in jurul celor trei moschee importante, Selimiye Cami, ucSerefeli Cami si Eski (ulu) Cami, ale caror minarete se vad de departe, chiar si din afara orasului. Deci, venind spre ele, fara sa faceti stanga, dreapta o sa ajungeti la o intersectie mai mare cu semafoare, imediat dupa ce treceti de moscheea Selimiye si trebuie sa stiti ca de pe acolo incepe centrul istoric al orasului. Aici se intersecteaza cele 5 artere importante care strabat orasul, iar la stanga din aceasta intersectie (cum vii din Romania) este Ataturk Bulvari – drumul spre Istanbul.

Va recomand pentru cazare un hotel in aceasta zona a centrului istoric. Toate obiectivele din Edirne se pot face pe jos de aici. Chiar si Complexul Beyazyd care este un pic mai departe, unde este Muzeul Sanatatii pe care nu trebuie sa-l ratati, este la o plimbare de aprox 40 de minute pe jos. Noi am fost cazati de data aceasta la Ottoman Palace Hotel despre care am scris aici, de care am fost multumiti si pentru ca a fost amplasat central. Cazarea la 3* este modesta prin centrul istoric si in Edirne ca si in Istanbul dar daca alegeti un hotel cu nota peste 8 o sa fiti multumiti. Mie imi place mai mult in Edirne, d. p. d. v. al cazarii, oras pe care il consider un Istanbul in miniatura, mult mai aerisit, mai ieftin si mai putin aglomerat. Aproape toate hotelurile au parcare gratuita, noi nu am platit decat o data parcare in Edirne, in fata unui supermarket. Gasesti loc si pe stradute sa parchezi fara taxa. Pe bulevardele mari, in zona moscheelor se mai plateste parcare dar nu este o suma semnificativa. Sunt hoteluri si spre periferie, unele chiar foarte bine (la Rys de ex, langa outletul Margi) dar nu merita sa va suiti in masina tot timpul ca sa veniti in centru. Plus ca de aici, cum spuneam, nu mai este cazul sa miscati masina, cam totul se face pe jos.

Eu cred ca Edirne este un oras ieftin. Nu am platit decat foarte rar sa vizitez ceva, aproape toate obiectivele sunt gratuite. La Facultatea de Medicina si Muzeul Sanatatii este o intrare de 10 lire dar avand in vedere ca o lira = 1.5 lei, o intrare de 15 lei nu mi se pare mult. Alte taxe eu nu-mi amintesc sa fi platit.

Moneda lor este lira turceasca dar accepta si euro. Noi schimbam lire si foarte rar am platit cu euro pentru ca nu stii intotdeauna ce curs au ei de gand sa foloseasca (bonul ti-l dau ca si cand ai fi platit cu lire). Schimbul cel mai bun este din EUR in lire (100 de EUR = 296 de lire, acum, dar si in noiembrie anul trecut era la fel), ceea ce inseamna in jur de 1.5 lei pentru o lira turceasca. Am scos si bani de la bancomat dar a fost un schimb foarte prost. Am cumparat lire din tara de la OTP, dar cea mai buna varianta a fost aceasta, sa schimbam euro in lire.

Nu se vinde alcool la terasele/restaurantele din centrul istoric si cred ca din tot orasul (pe la periferie am mai gasit cate o terasa unde am baut o bere). Ceai si cafea. Dar cum sa mananci tava ciger, ficat prajit, fara sa bei o bere? Baietii nostri isi cumpara de la magazine si la mica intelegere cu ospatarul, le aduce un pahar de plastic prin care nu se vede si au rezolvat situatia. Cateodata au mai baut si din punga, depinde pe unde ne-am asezat. Cum mergi pe Saraclar (Saraclar este bulevardul principal din centrul istoric, un Rambla al Edirnelui sa spunem), spre capatul dinspre piata, undeva pe la mijlocul strazii in dreapta, in noiembrie anul trecut, sotul meu, ochi de vultur, a vazut, printre niste ruine, o terasa suspendata, amarata, dar pe care era un bener cu “Efes”. Am ocolit pe strazi ca sa vedem pe unde se intra si am descoperit-o. O terasa, de pe vremea lui Sinan, saracul, dar unde omul, un batranel simpatic foc serveste si bere. Eiii, pai l-am tot cautat dupa ce l-am descoperit, nu stiu cum a scapat acolo si daca functioneaza legal pentru ca noi nu am mai gasit alt loc in care sa se consume bere. Terasa este una improvizata, dedesupt este casa lui pe care am vazut-o, pentru ca mi-a facut un favor si cand am vrut la toaleta nu m-a lasat sa o folosesc pe aceea din terasa (n-ati vazut asa ceva, un WC suspendat in interiorul carciumii) si m-a dus in casa lui. Am fost si acum la terasa noastra, Zevki se numeste. Era neschimbata, ne-a adus batranelul si niste alune de la el, asa, i-am lasat ca de fiecare data 2 lire si tot ca de fiecare data, ne-a facut toate plecaciunile pamantului pentru asta.

Pentru mancare nu se mai verifica regula cu in buricul targului mai scump decat doua strazi mai incolo. Mancati linistiti in centrul orasului ca nu este nici o diferenta de pret. O sa vedeti terase pe care nu le observati de la inceput. Intotdeauna cand vedeti o intrare la o terasa uitati-va si sus, mai toate au spatii de care nici nu-ti dai seama si mereu o sa le vedeti pline. In general la ei intrarile in restaurante/terase, nu va spun mare lucru, sunt neinsemnate, dar cand pasiti inauntru se deschid spatii foarte mari, unde turcii mananca, isi beau ceaiul si joaca table. Pe mine m-a cucerit bucataria lor considerata a treia in lume, care este una dintre cele mai bogate, sanatoase si apreciate bucatarii. Ea s-a dezvoltat foarte mult in timpul perioadei otomane cand palatul sultanului avea o bucatarie cu aprox 1300 de servitori si sute de bucatari care trebuiau sa rafineze si sa perfectioneze bucataria turceasca pentru a satisface pretentiile palatului regal. Imi place sa mananc orice, nu exista ceva care nu mi-a placut la ei. Chiar daca vi se pare ca este o debandada prin restaurantele lor si uneori o sa aveti senzatia de murdar, sa stiti ca sunt curati in ceea ce priveste bucataria si ca puteti manca cu incredere. Este doar un alt stil. Daca ati fost in Austria, de ex, nu trebuie sa comparati nimic, terasa, servire, mediu inconjurator, doar mancarea si gusturile.

Ce mananc eu in Edirne? Specialitatea casei este tava ciger, un ficat prajit in baie de ulei, preparat ca niste chipsuri. Se serveste cu sosuri foarte iuti, ardei iuti crocanti, ardei iuti copti, rosii si ceapa lor dulce si buna pe care o poti manca cu orice (servesc ceapa aproape la orice). O portie costa intre 10 si 14 lire turcesti si se mananca mai peste tot. Cam pe la inceputul bulevardului Saraclar, strasele istoric, pietonal, undeva in stanga sunt numai terase pentru mancare. O sa vedeti acolo 2 cozi cam mari la doua terase, restul libere. Acolo, dupa ce stau la coada, mananc si eu. Am mancat si in alta parte, dar aici ne-a placut cel mai mult, nu degeaba sta lumea la coada cand in jur sunt terase libere. Aici portia este 14 lire si iti aduc rosii, ceapa, sosuri cum vad ca nu mai ai in farfurie, fara cost suplimentar. Va recomand sa incercati macar o data acest tava ciger. Tot specific, gasiti kofte (chiftele de carne), ceva mai soft facute decat ficatul prajit. Ele se fac la gratar, se pun pe felii de paine prajita si se servesc pe un platou care arata foarte bine, cu alte legume la gratar. O portie este la fel ca tava ciger-ul, 10-14 lire, depinde de terasa. O portie de tava ciger, este suficienta pentru o masa, chiar si pentru cei mai mancaciosi. Mai imi place in Edirne (dar si in Istanbul) placinta calda pe care o s-o gasiti la tot pasul, la care cer si un pahar cu ayran. Le-am incercat pe toate, cu branza, cu carne, cu spanac, cu varza, toate sunt bune dar preferata este cea cu branza. Cat suntem in Edirne nu exista zi sa nu ne oprim la o terasa pentru o portie de placinta si un ayran. Incercati si puiul la rotisor (10 lire un pui intreg). Pentru ca ei sunt mari bautori de ceai din paharele acelea mici in forma de lalea, am ajuns si noi fani de apple tea si cand vrem sa ne mai odihnim, ne oprim pentru un ceai sau o cafea turceasca buna, buna, dar foarte tare. De fapt un proverb turcesc spune despre cafea ca “trebuie sa fie neagra ca iadul, tare ca moartea si dulce ca dragostea”. Nu trebuie sa ratati insa terasa unde se mananca peste de pe la mijlocul bulevardului Saraclar. O sa o vedeti, in zona sunt si niste fantani cu ornamente pesti, se vinde peste proaspat acolo dar sunt si cateva mese, in strada, unde poti manca. Pestele se face acolo, in fata ta, pe o tabla si este servit in general cu ceapa, salata si rosii. Orice ati manca este bun, noi n-am mai mancat nicaieri peste ca acolo, dar trebuie musai sa mancati zargan si hamsii. Hamsia nu este cea pe care o stiti, o sa incarc o poza cu o farfurie, se prepara la fel ca si ficatul de care spuneam, doar ca aici, pe tabla, nu in baie de ulei. S-ar putea sa vreti sa treceti pe langa terasa asta, dar n-o ocoliti, incercati zarganul si imi spuneti dupa aceea. Preturile nu sunt deloc mari, pornesc de la 4 lire, depinde de ce peste alegeti. Hamsia este 6 sau 8, nu mai stiu exact. Ca si mancare n-are rost sa va mai insir. La terasele lor gen autoservire o sa vedeti multe feluri. Va recomand orice va face cu ochiul, la fel am incercat si eu si cum spuneam nu a fost nimic care sa nu-mi placa.

Ce cumpar din Edirne? Nu mai mancam decat maslinele de care va spuneam si le luam doar de aici sau din Istanbul. Inainte de unul din drumurile noastre de acum vreo 3 ani sotul meu a intalnit in Bucuresti, o turcoaica maritata la noi, dar care isi face piata la Edirne, la fiecare 2-3 saptamani. Ea ne-a recomandat sa stam la hotelul Rys care este aproape de supermarketul Kipa si Outletul Margi, dar dupa o incercare n-am mai revenit, pentru ca este prea departe de oras. Asa ca doar pentru cumparaturile de acolo mergem cu masina, dar apoi suntem in oras si ne miscam pe jos tot timpul. Magazinele lor sunt deschise zilnic pana la 21-22 seara, inclusiv duminica. Bacaniile de pe Saraclar insa, duminica inchid la 16. De la ea am invatat ce/de unde sa cumparam, asa ca de la niste masline si niste rahat am ajuns acum sa facem cumparaturi in toata regula. La vreo 2 km de centru orasului, pe drumul spre Istanbul, este outletul Margi, un fel de Pandorf, la o scara mai mica. Foarte elegant, foarte curat, preturi nu mici, cam ca pe la noi la magazinele bune, dar am cumparat in general haine, de buna calitate, de care am fost foarte multumiti. Sunt 4 alei cu magazine, iar in capat terase unde poti manca si un loc de joaca pentru copii. Noi ne oprim intotdeauna la Hot Point unde mancam o supa de linte buna, o praji la fel, si ceaiul, cafeaua pe care le servesc foarte frumos, fiecare pe o tava cu un biscuit si o floare. Este un pic mai scump decat la terasele din jur dar ne simtim rasfatati, iar diferenta de pret nu este asa mare. Intotdeauna cand mergem la cumparaturi, unim outletul cu supermarketul Kipa, care este un km mai incolo, (spre Istanbul), de unde ne luam tot felul. Ordinea este supermarket pentru ca este pe partea dreapta si cand ne intoarcem in Edirne oprim la Outlet care este pe partea opusa. Cele mai multe preturi la supermarket sunt mai mici decat la noi, asa ca in ultima vreme ne cumparam de la ulei de masline, pana la sampon, perwol si. …cascaval. Alta sesiune de cumparaturi o facem la bacaniile de pe Saraclar, tot la indicatia turcoaicei noastre. Preferata este Sivrikaya, pe la jumatatea bulevardului, unde mai mereu vezi coada, ceea ce nu este valabil pentru celelalte bacanii din zona. Bacaniile sunt si pe o parte si pe alta, sunt magazinase mici, cu tot felul de produse traditionale pe care le poti incerca. De aici cumparam branza, urda, peynir helvasi (arata ca o mamaliga si este o branza cu miere, foarte buna), ayran, masline, foi de placinta, agi biber (un sos iute care nu ne lipseste din casa), un iaurt al lor foarte bun si…. in general tot ce gustam si ne place.

Ce poti sa vizitezi in Edirne? Aproape prin toate punctele de interes pe care le stiu eu, am trecut acum pentru voi, chiar daca le mai vazusem, dar am vrut sa incarc numai poze din acest sejur. V-am spus ca la toate obiectivele ajungeti pe jos daca sunteti cazati in centrul istoric. Sa luam ca reper zona celor 3 moschee importante din Edirne (Selimiye, Serefeli, Eski) pentru ca ele se vad de departe, sunt aproape una de alta, puteti repera zona cu usurinta si stiti ca acolo este zona centrala.

Selimiye Mosche – este un monument arhitectural specific Turciei, facuta din piatra, comandata de Selim al II-lea si proiectata de Mimir Sinan care a ales pentru constructia ei cea mai inalta zona din oras. Are o suprafata la interior de 1620 de mp iar toata are 2475 mp. Este un simbol pentru Edirne si pentru Imperiul Otoman. Are 4 minarete fiecare cu cate 3 balcoane care se vad de la distanta, cele mai mari minarete din Turcia. Poarta numele sultanului care domnea atunci, Selim al II-lea iar Marele Dom are 31 de m. Este cel mai de succes plan pe 8 stalpi al lui Mimar. Nisa care arata directia catre Mecca este din marmura sculptata foarte fin. Galeria principala de rugaciune sprijinita pe 12 stalpi este unul dintre cele mai reusite exemple de decoratie clasica cu aur cunoscuta in Edirne. Faianta era cea mai reusita la vremea aceea si avea un secret de fabricatie. Curtea exterioara are 3 camere ptr studenti, o sectiune este Muzeul de Arta Turceasca si Islamica iar bazarul de sub terasa moscheei (la fel ca cel din Istanbul, doar mai mic) a fost creat pentru a creste veniturile ei. Este patrimoniu UNESCO din anul 2011.

Renumitul arhitect Mimir Sinan este cel mai faimos arhitect turc ale carui lucrari le vezi la tot pasul prin Edirne. Aproape ca nu treci pe langa nici un obiectiv care sa nu fie opera lui. A trait intre 1490 si 1588 si a luptat in multe razboaie cu ienicerii, in est. La 55 de ani a fost numit arhitect sef, iar in 1575, adica la varsta de 80 de ani, a realizat moscheea Selimiye, capodopera, care i-a incununat opera de-o viata. A mai construit 81 moschee mari, 35 bai turcesti, 33 de palate, 18 caravanserai-uri, poduri, apeducte, spitale. Cea mai vestita baie este Sokull, este functionala si astazi ca hamam pentru femei, este situata vis-à-vis de moscheea ucSerefeli si cand am fost noi, am vazut ca se renoveaza (am trecut zilnic pe langa ea in drumul spre casa).

Moscheea UcSerefeli – numele se refera la minaretul de 67 de m care are 3 balcoane. Minaretele dau impresia ca se misca pentru ca au niste pietre rosii asezate in zig-zag. Sala de rugaciune este acoperita de un dom cu diametrul de 24 m.

Moscheea Eski (ul) este cel mai vechi monument otoman din Edirne (1403-1414).

In afara celor 3 moschee renumite, mentionate mai sus in Edirne se mai gasesc aprox 20 de moschee (Cami). Cel mai mult mie imi place moscheea din Complexul Beyazid. Nu stiu sigur dar cred ca se numeste Beyazid II.

Alta cladire importanta proiectata de Sinan pe care o puteti vedea in Edirne este Rusthem Pasa Caravanseray, cu o arhitectura clasica otomana, cu 2 curti interioare inconjurate de camere pe 2 nivele. Cladirea a fost restaurata cu succes in anul 1972 si a fost transformata intr-un frumos hotel pe care neaparat sa-l vedeti. In curtea interioara puteti nimeri in zile de duminica targuri de produse traditionale unde puteti incerca si cumpara tot felul de bunatati. Dar nu treceti pe langa el fara sa intrati in curtea interioara sa admirati. O sa va uimeasca si pozitia receptiei.

Langa moscheea Eski se afla Piata acoperita cu 14 domuri facute din plumb. Ea a fost construita de sultanul Mehmet Celebi ca o fundatie religioasa. Are usi pe cele 4 laturi iar inauntru, pe latura lunga sunt cate 14 incaperi tip seif iar pe latura scurta cate 4. Un calator, Evliya Celebi a scris ca diamantele si bijuteriile din aceasta piata valorau de cateva ori mai mult decat tezaurul Egiptului si erau pazite de 60 de paznici in fiecare noapte.

Centrul istoric incepe din piateta unde se afla si statuia lui Ataturk iar strada se numeste Saraclar Caddesi. O data cu strada incepe si bazarul Alipasa Carsisi care are mai multe iesiri in Saraclar si se termina undeva pe la jumatatea bulevardului (la piata de peste). Strasele istoric este pietonal, foarte frumos, cu terase, vesnic pline, magazine, bacanii si se termina cu un bazar gen Europa (Edirne Ulus Pazari) si o piata traditionala agroalimentara. Undeva in zona, in partea opusa pietei poti sa vezi si sinagoga (Boyuk Sinagog) trecand printr-o zona nu foarte aspectuoasa.

Sunt doua rauri care inconjoara orasul: Tunca si Meric, peste care sunt mai multe poduri de piatra, antice care au rezistat secolelor, cele mai cunoscute fiind Tunca Koprusu si Meric Koprusu. Trecand prin piata plina cu de toate ajungi la cele 2 poduri, mai intai treci peste Tunca si apoi peste Meric. La baza lor sunt restaurante, ceainarii, unde poti manca, bea, iar intre ele un parc pentru copii, Otopark. Plimbarea este foarte frumoasa, o sa va placa. Am remarcat in ultimii ani si o implicare mai mare a autoritatilor in amenajarea celor 2 rauri si a zonelor inconjuratoare. Meric este un rau mai mare, iar dupa ce se termina podul o sa gasiti o piateta cu calesti care va pot plimba inapoi pe pod si restaurante, cum spuneam. Este o zona unde se fac petreceri de nunta si sedinte foto pentru miri. Aveti grija la calesti, orice trebuie sa negociati cu turcul. Noua ne-a cerut 40 de lire, dar dupa ce am plecat, striga dupa noi cu 20. Nu ne-a interesat plimbarea, eram doar curiosi cat costa, dar daca vroiam sa ne plimbam trebuia sa fie sub 20 de lire.

O zona care mie imi place mult este la o plimbare de aprox 40 de minute pe jos din centru, unde se afla mai multe obiective. Pornind din zona moscheei Selimiye, mergeti pe strazi cu case istorice, vedeti si un cimitir care este altfel de cum stim si dupa ce treceti pe unul din podurile de peste Tunca, in dreapta o sa vedeti niste ruine si o zona verde care adaposteste un stadion. Va indreptati acolo pe o poteca si veti descoperi ruinele antice ale palatului sultanilor otomani. Palatul Edirne sau “Palatul Imperiului” a fost construit in timpul lui Murat al II-lea. O sa va mirati de distanta care era intre palat si anexele lui: bucatariile si hamam-ul. Nu stiu cum faceau oamenii aia sa parcurga asa distante mari intre bucatarie si palat.

In 2009 intr-un articol declarat minighid pe AFA se vorbeste despre Edirne la modul general, amintind de Selimiye si de faptul ca “Edirne are si multe palate atractive, cel mai faimos fiind Palatul Edirne”, fraza care pe mine m-ar fi dus cu gandul la un palat atractiv, care se viziteaza. Palatul nu exista ca atare si nu se viziteaza de 400 de ani, asa cum ni s-a spus cand am intrebat la receptia unui hotel. Voiam sa lamuresc asta, ca sa nu creada cineva ca exista un palat si sa fie dezamagit la vederea unor ruine. Oricum zona este interesanta, sunt multe inscriptii cu povestile timpurilor, precum si harta domeniului de la vremea aceea. Iar ruinele sunt bine conservate, hamamul si bucatariile chiar foarte bine.

In zona verde, vis-à-vis de ruine, peste un alt pod, mai mic, peste Tunca, se afla stadionul unde au loc, anual, luptele traditionale Gurec (Wrestling). In fiecare an in ultima saptamana din iunie (anul trecut a fost intre 20-26 iunie), timp de o saptamana au loc festivitati care include dansuri folclorice, concursuri de gatit, concursuri de frumusete, festivaluri, iar ultimile 3 zile sunt dedicate luptelor. Sunt multe legende despre luptele astea iar zona este plina de statui impunatoare cu luptatori renumiti. Cea mai raspandita legenda spune ca in timpul unor perioade de ocupare a teritoriilor, 2 tineri din tabere opuse, s-au luptat mult, fara ca unul dintre ei sa invinga. Cand s-au intailnit urmatoarea data, au reluat lupta si s-au luptat de dimineata pana seara pana au murit de epuizare. Prietenii lor i-au ingropat sub un smochin iar cand s-au intors acolo, in acel loc, aparusera 40 de izvoare (Kirk Pinar) de unde si numele stilului de lupta de astazi. Luptatorii se ungeau in trecut cu grasime iar astazi se ung cu ulei de masline. Baiatul dragut de la receptia hotelului la care am stat ne-a spus ca Fatih…, campionul Turciei la acest sport a fost cazat la ei in hotel in timpul festivalului international de lupte de anul trecut. Nu ratati zona. Mai sunt acolo, statui, un monument al eroilor si un parc in care gasiti lautari care canta muzica traditionala turceasca, asteptand un banut. Ne-am amuzat pentru ca unui grup de rusi le-a placut mult muzica, rusoaicele au dansat ca niste cadane iar bietii muzicanti au tot alergat dupa ele, cu instrumentele lor masive, in speranta unor ciubucuri mai bune.

De la stadion si ruine trebuie sa te intorci inapoi la podul peste Tunca, pentru ca acolo era o sosea in V. In dreapta am mers catre ce v-am povestit, ruinele palatului Edirne si stadionul, iar in stanga mergeti spre Complexul Beyazid al II-lea. Dar inainte de asta, la bifurcatie este un restaurant cu terasa in gradina, cum sunt mai toate terasele lor, pe care nu trebuie nicidecum sa il ratati. Nu dai doi bani pe el la intrare, asa cum nu dai nici pe altele la ei, dar dupa ce intri se deschide un spatiu de toata frumusetea. Noua nu ne era foame, am baut un ceai si baietii o bere, dar merita sa va relaxati acolo, este foarte, foarte bine. Restaurantul se numeste Felegen Kir Bahcesi dar nu trebuie sa tineti minte, este singur acolo si o sa vedeti o multime de masini parcate.

Un obiectiv important, care mie imi place cel mai mult este Complexul Beyazid al II-lea, una dintre cele mai importante cladiri istorice, pe malul raului Tunca care acopera o suprafata foarte mare si include o scoala medicala, azil, baie turceasca, cantina publica, Muzeul Sanatatii, precum si moscheea cu 2 minarete care v-am spus ca mie imi place cel mai mult dintre toate moscheele din Edirne. Este singurul loc in care noi am platit o taxa, acum doar jumatate, adica 5 lire pentru ca spitalul era inchis pentru renovare si nu se vizita. Dar Muzeul Sanatatii este ceva ce trebuie sa vedeti musai. El se afla in curtea interioara a moscheei unde bolnavii erau tratati in niste incaperi, iar instrumentul principal de vindecare era sunetul muzicii si apa. Acolo invatau numai 18 studenti si li se asigura tot ce aveau nevoie. Ca sa va dati seama ce renumiti erau dascalii, trebuie sa stiti ca ei erau platiti cu 60 de arginti pe zi, iar asistentii lor primeau doar 6 sau 7. Studentii aveau tot ce le trebuie dar primeau si ei 2 arginti (pentru femei, am zis noi). Salile erau de experimente de medicina, sala de clasa, de educatie, librarie, sala profesorilor si muzeul este asemenea unuia de ceara. Este obiectivul care pe mine m-a impresionat cel mai mult in Edirne. Neaparat sa vedeti. Sunt acolo o multime de povesti interesante, as vrea sa va mai scriu cateva, dar va mananc timpul si mai bine puneti pe lista Edirne.

Este interesant sa vedeti si Biserica ortodoxa bulgara Sf Constantin si Elena. Puteti s-o faceti cand intrati sau iesiti din Edirne pentru ca este in drumul spre/dinspre casa, un pic lateral.

As mai scrie despre Edirne dar pentru ca mie mi-e drag, poate ca ma pierd in amanunte si nu este bine. Va doresc sa-l descoperiti si sa va placa.

---

VIZUALIZĂRI: 22728 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI