GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sejur de 'miere' - sejur de vis
Sa incepem cu... inceputul.
Multumim celor de la AmFostAcolo.Travel pentru suport si profesionalism, respectiv promisiuni care au devenit realitate.
Transport avion (1.5 h) +transfer aeroport - hotel (cca. 1 ora), informatii utile oferite de catre reprezentantii tour-operatorului.
Ajunsi la hotel, am avut parte de o placuta surpriza in legatura cu camera noastra. Cei de la receptie ne-au pregatit camera "pentru un inceput de sejur de miere" in mod exceptional: flori (naturale), baloane, decoratiuni, etc - nu va plictisesc cu aceste detalii (vezi foto). Vederea - spre piscina si mare, balcon - 2 scaune si o masuta, baia - cada, mini bar, tv - lcd (posturi nemtesti, rusesti si TVRi). Prosoapele schimbate in fiecare zi, curatenie, AC - centralizat pe hotel (nu functiona tot timpul, noi nu am reusit sa ne dam seama de program) si cel mai important - LINISTE.
Plaja si mare: conform asteptari: nisip fin intr-o parte, respectiv o portiune de cca. 1 m de pietricele, umbrare mari, sezlonguri suficiente la orice ora, curatenie, apa cristalina, intrarea usor abrupta (dupa cca. 5 m se cam termina cu statul pe picioare :)). Prosoapele de plaja le-am primit de la centru SPA, in schimbul cartelelor primite la receptie. Acestea se puteau schimba la 2 zile.
Piscina: Sezlonguri suficiente (se ocupau in intervalul 08.00 - 11.00), 2 mari si 1 mini (pentru copii). Topoganele (destul de mici) se foloseau intre 11.00 - 13.00, respectiv 15.00 - 17.00. De mentionat, dupa ora 19.00, "din motive de igiena" nu se mai foloseau piscinele. Vederea din camera noastra fiind spre piscina, am observat si procesul de curatare (o persoana lucra intre orele 23.00 - 02.00 cu un aspirator subacvatic, iar alte 2-3 persoane curatau impecabil zona adiacenta).
Alimentatie: atat la restaurantul principal cat si la pool bar. Restaurantul are si terasa (unde se poate fuma). Mancarea a fost diversificata, in fiecare seara se servea mancare cu un anumit specific (Italian, Peste, Turcesc, Internationala, etc). Mic dejun - pentru toate gusturile (de la 5-6 tipuri de cereale pana la fagurele proaspat de miere la dispozitie, etc), inclusiv diet food. Noi am prins (din fericire) si o rezervare la restaurantul a la carte (3 la dispozitie - mediteranean, chinez si turcesc).
Bauturile: la restaurantul principal erau servite de catre ospatari (foarte atenti si amiabili), la pool bar (pana la ora 24), pe plaja (intre 10.00 - 18.00), cafe bar (de la 00.00 - 02.00). Bauturile lor traditionale, noi nu am avut pretentii la acest capitol. Mini-bar-ul din camera umplut in fiecare zi (pepsi, mirinda, ice-tea si apa).
Animatie: In timpul zilei (gimnastica si diverse jocuri - concursuri) la piscina, 20.30 Mini Disco pentru copii, seara la 21.30 cate un program special pentru ficare seara (Miss Leodikya, Mister, Michael Jackson Night, Turkish Night, Garden Party, Beach Party). De mentionat, din cate am inteles noi, programele de animatie erau facute in general pe specificul de cazare. De ex. majoritatea turistilor (nemti, cca. 90%) aveau sejurul de 2 saptamani, implicit si programele de animatie erau structurate pe 2 sapt. Noi practic am pierdut 1 saptamana si nu avem de unde sa stim restul de programe :)
Alte facilitati: Spa Center (gratuit baie turceasca facuta de noi, fara ajutorul personalului), Sauna, Sala sport (dotata la un nivel mediu), piscina interioara, coafor, magazine (destul de ridicate preturile fata de bazarul aflat la cca. 5 min de mers pe jos de la hotel), game center (contra cost, biliard, internet), zone wi-fi in lobby si in zona game-center, teren de tenis de camp (aflat in zona hotelului Arycanda - practic toate facilitatile se puteau folosi la comun de catre turistii celor 2 hoteluri - Kirman Leodikya si Arycanda, cu exceptia restaurantului principal.). Pe plaja se gaseau centre - water sports (parasailing, banana, jet, scuba diving - contra cost, hidrobiciclete - gratuit - va imaginati ca nu prea stateau libere, etc)
Noi am fost multumiti de tot ce a presupus acest resort, servicii ireprosabile, personal amabil, mancare buna, am avut tot ce ne-am dorit pe scurt. Din ce ne-am dat seama (in urma discutiilor cu persoane cu un bagaj de experienta bogat, in general nemti (cca. 10 ani de Antalya la hoteluri diferite) tot ce ofera acest resort se incadreaza cu succes la 5 stele fara reprosuri. Bineinteles, gusturile nu se discuta, probleme si situatii diverse pot aparea oriunde, la noi nu a fost cazul.
Speram sa ne intoarcem la anul, cu o singura modificare: concediu de 2 saptamani :)
Pentru informatii suplimentare va stau la dispozitie si sper ca nu v-am plictistit, insa tinand cont ca nu exista multe informatii despre acest hotel, am considerat necesar intocmirea unui review mai detaliat, pentru a nu "beneficia" de sentimentele de incertitudine pe care le-am avut noi inainte de plecare :)
Multumesc!
Trimis de callmevaly in 07.09.12 13:51:16
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Bodrum - Gumbet - Club Arinna
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (callmevaly); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.65146400 N, 31.67353200 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Oau, cum arata camera. Stiu turcii astia cum sa faca un turist sa se simta bine. O sampanie, o sticla de vin nu au trimis si ei in camera?
@Andox: Am primit suplimentar 2 carduri cadou pentru Masaj la centrul SPA.
Sticla de vin (plus multe alte premii) am castigat-o eu la un concurs de bingo organizat de echipa de animatie
Oricum cand am vazut camera nu ne-am mai gandit la altceva, pentru noi gestul a fost arhi-suficient.
Salut. Spune-mi daca se servea peste in fiecare zi si fresh-uri de fructe dimineata.
Salut,
Fresh-urile (doar portocale cu portocale, fara altceva) au fost in fiecare dimineata, 2E cu plata la check-out.
Peste a fost cam in fiecare zi (daca nu era la pranz, sigur era la cina). In vreo 2-3 seri, au fost si mai multe variante de peste (preparat in 3 feluri).
Intr-o seara a fost specific pescaresc (cand au fost cele mai multe feluri de peste si fructe de mare), dar noi am "ratat-o", avand deja rezervare la restaurantul mediteranean " a la carte", unde bineinteles au fost tot pe baza de peste (de accea am scris "am ratat-o" in ghilimele).
O zi buna!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2010 Kirman - o experienţă — scris în 19.08.17 de pawelsman din IAşI - nu recomandă
- Sep.2009 Minunat — scris în 13.09.09 de iman din - RECOMANDĂ