ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.06.2014
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 14.10.11
    STATUS: SENIOR
    DATE SEJUR
    MAY-2014
    DURATA: 1 zile
    team-building

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    93.75%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 8 MIN

    Trakai, tinutul lacurilor si-un castel de turta dulce

    Ilustrație video-muzicală
    DVINES - Vasara


    TIPĂREȘTE

    Trakai, ţinutul lacurilor si-un castel de turtă dulce!

    Ai ajuns in Lituania? Fă-ţi timp si pentru satele lacustre si musai să vezi castelul Trakai! Foarte aproape de Vilnius (vezi impresii), sub 30 km, şosea bună.

    Până la castel, facem cunostintă cu asezarea (nu-i pot spune oras nici in ruptul capului) Trakai. Locul e plin de lacuri (cam 200), mai mici, mai mari, a fost si este sursă de inspiratie pentru artisti. Cel mai tare ar fi sa prinzi un tur cu balonul cu aer cald (70 euro), pfuai, am vazut niste poze pe net, auuuu, viataaa meeaaa!

    Lacul Glave, care adăposteste, pe una din insuliţe, perla asezării, castelul Trakai, se vede cam de peste tot, orice ai face, privirea îti este, invariabil, atrasă de apă. Se zice că, in bătaia soarelui, are culoarea mării, uitaţi-vă la pozele castel+lac, eu am fost fermecată de colorit. Lacul Galve e adânc, aproape 50m, mare, aproape 4 km2 si are 21 de insuliţe. Destule ambarcaţiuni, de la unele mai răsărite unde plimbarea de 40 minute costă 30 euro până la bărcuţele localnicilor, un fel de “ia-mă, nene! ” unde te târguieşti cu barcagiul. Stuf si răţuşte, gratis! Aici sunt organizate si regate în toată regula, se poate face schi nautic si, in general, tot ce se poate face pe apă, mai un dat la peste, mai o baie.

    Inainte să pui piciorul pe podul de lemn ce leagă uscatul de insula unde tronează castelul de marţipan Trakai, te mai poţi zbengui pe malurile lacului (lor). Terase, mai mult sau mai putin acoperite, te îmbie la un popas in care să-ti potoleşti foamea, setea, nescăpând din ochi apa lacului cu o mie de nuanţe. E puţin o mie? Uneori da, dar soarele te ajută si el, cum poate, ba apare, ba dispare si coloritul apei se invârte…dupa soare! Cu burta plină si portofelul mai gol, mai fă un popas si la magazinuţele cu souveniruri, n-aţi uitat de chihlimbar si de in, nu-I asa? Preţurile sunt mai modeste ca la Vilnius. Ce mi-a plăcut la zona asta de shopping este lipsa “ţigăniei” de la noi!

    Aşezarea Trakai este mărturia vremurilor Marilor Duci lituanieni, neuitând că, cu muuult timp în urmă, a fost chiar capitala Lituaniei. Cu circa 6000 de locuitori, Trakai este mărturia bunei coabitari a diferite naţii cum ar fi lituanieni, tătari, ruşi, evrei si polonezi. Karaiţii (circa 60 de persoane) sunt pata de culoare. Tătucul lituanienilor, Vytautas cel Mare, i-a adus pe karaiţi si pe tătarii din Crimeea aici, in Trakai, in sec. 14.

    Evreii karaiţi formează (adică, au format, că 60 de persoane înseamnă, cu indulgenţă, o scară de bloc P+4) cel mai mic grup etnic din Lituania, grup care se trage dintr-o sectă nomadă de evrei din Turcia, aduşi de Vytautas pentru a-l sluji. Există si karaiţi vorbitori de araba si turca. Trei obiective karaite de neratat, dar noi am ratat primele doua din cauza timpului prea scurt, sunt sinagoga, expozitia etnografica si restaurantul unde se mananca specialitatea lor, kybinai. Tradiţional umpluţi cu carne de oaie sau vită cu ceapă, acesti “langosi” se umplu si cu branză, ciuperci, verdeţuri si chiar cu ciocolată, presarati cu zahar pudra. Se recomandă sa fie consumaţi cu una din băuturile lor traditionale (le vedeţi in poza) midu sau kvass sau pur si simplu cu o supă clară fierbinte. Eu am ales ultima variantă si bine am facut, cei cu care am fost au ales midu sau kvas si am văzut nişte grimase si destule pahare ramase pline. Tot legat de gastronomie se zice ca locuitorii karaiti i-au învatat pe lituanieni sa mureze castraveti, pe noi, românii, cine ne-o fi învăţat? Pe Gogu l-a învăţat naşi-sa, pe mine, n-a reusit nimeni! :))

    Restaurantul în care am gustat delicatesa locală nu face notă discordantă in raport cu casele. Tot din lemn, mic, cu etaj, păstrează caracteristica lituaniană întâlnită în restaurantele din Vilnius si anume aglomerarea excesivă de decoraţiuni. Si aici pereţii erau plini de tablouri, tablouaşe. Culmea kitch-ului: un portret maricel al Marelui Duce Vytautas tronează in capul unei... plasme (vezi in poza)

    Foarte pitoreşti sunt casele karaite din lemn, viu colorate, vesele. Se înşiră pe vestita stradă “Karaimu”. Ca o particularitate, aceste case au trei ferestre care sunt “la stradă”. Legenda spune că una e pentru Dumnezeu, una pentru Vytautas (v-am zis ca au un cult pentru el) si a treia pentru cei care locuiesc in casă. Pe aceeasi stradă se află si sinagoga, expozitia etnografica si restaurantul “Kybynlar”.

    Primul obiectiv vizitat, dupa ce am ajuns, a fost o biserică (Biserica Vizitarii Sfintei Fecioare Maria), de dimensiuni impozante, dar modestă, chiar umilă pe-afară. Wow, dar pe dinăuntru’! Statui, icoane, tablouri, flori, foarte împodobită, poate un pic prea mult dar, câtă somptuozitate! Biserica este faimoasă pentru icoana Sfintei Maria (vezi poza.), considerată unul dintre cele mai valoroase obiecte de patrimoniu din Lituania, si pentru găzduirea anuală a ceremoniei de acordare de indulgenţe precum si pentru nenumăratele pelerinaje. Este singura biserică, se spune, care n-ar fi fost inchisă niciodată. A făcut parte din cele 10-12 obiective vizitate de papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia călătoriei din 1993. Una din credinţele înrădăcinate este aceea ca Lituania este ţinutul Fecioarei Maria, considerată prorectoarea Lituaniei.

    Pai ne-am învârtit cât ne-am învârtit, hai, e timpul sa vedem castelul de aproape. Accesul, per pedes, se face printr-un singur loc, ceva între un pod si o pasarelă, de lemn. Nu te uita in jos, s-ar putea să vezi apa licărind printre scânduri, eu personal n-am avut asa un confort teribil! Nici nu pui bine piciorul pe insulă că auzi un acordeon, in acel moment se auzea Joe Dassin, Le Café des 3 colombes, melodie după care eu, una, sunt căzută-n freză. Aflarăm că acordeonistul încerca să ghicească naţionalitatea turiştilor ce treceau înspre/dinspre castel si să improvizeze ceva de la ei, de la mama lor Pe mine nu m-a ghicit, mergea o Periniţă, o Ciuleandră, sufletu’, in jurul meu numa’ ja, javohl asa ca băiatu’ a băgat, scurt, o... polcă, a prins, sa vezi ce se bâţâiau mâncătoarele de bratwurst und sauerkraut :)

    Aaaa, uite castelul insular! Micul Marienburg! Asa I se spune! De curiozitate, m-am uitat si la “original” (castelul Malbork-Micul Marienburg), e adevărat, tot stilul gotic dar asta micu’ de care va povestesc eu are nasu’mai roşu (cărămida rosie, pentru conformitate), “polonezu” e mai impunător, dar e si de doua ori mai mare.

    Castelul Trakai: aici s-a scris istoria Lituaniei!

    Construcţia din piatră a acestuia a început in zorii sec al 14-lea sub conducatorul Kestutis, lucrările fiind continuate si terminate in următorul secol de către fiul acestuia, Marele Duce Vytautas care a murit in acest castel in 1430. A trait 80 de ani ceea ce, pentru vremurile acelea, eu zic ca e beton!

    In secolul al 15-lea castelul Trakai a servit ca închisoare până în secolul al 17-lea când, in perioada razboaielor cu Moscova, castelul a fost distrus in mare parte, uitarea asternându-se ca un giulgiu. Reconstructia acestui castel s-a intins de-a lungul secolului al 19-lea, făcută in parte sub ocupatia imperiului Rus, apoi a fost urmata de influente germanice sub ocupatia nazistilor, constructia finalizandu-se prin anii ‘60 devenind astfel o importantă destinaţie turistică care să amintească de trecutul involburat al Lituaniei.

    Alegerea de a fi renovat folosind caramida rosie nu întruneşte toate sufragiile, bine, de ce am fi toţi de accord, ar fi chiar monoton. Mie, personal, mi s-a parut un castel de Turta dulce, aşteptam sa vad domniţe gingaşe, zburdând graţios, ridicând puţin crinolina să vadă cavalerul, cu izmana bine întinsă pe picior, oleacă din condurul de mătase! Ce să fac, nu simţeam istoria cazând pe mine, nu “vedeam” teutonu’ năvălitor învârtind fioros sabia deasupra capului... Pe urmă, tot aflând, vazând una, alta, mi-am dat seama că, poate că faptul că, după “marea renovare” acolo se desfăşoară tot felul de evenimente culturale ca turniruri, festivaluri, spectacole de balet (am vazut o poză pe net cu “Lacul lebedelor” dansat acolo, nu stiu cum aveau lacul in fundal, chiar ziceai ca”lebedele” ieşeau din lacul Galva, impresionant!!) Desigur, asemenea locuri nu puteau lipsi din sursele de inspiratie ale regizorilor de film; aici s-au turnat, printre altele, “Dundgeons and Dragons”, ceva din Highlander…aa, sâmbetele gazduiesc si nunti!

    De când intri in curtea castelului, destul de mare, si dai cu ochii de ghilotină, o cuşcă de fier si alte acareturi de-astea, de folos pe lângă casa omului, atmosfera de fairy tale (din capul meu, desigur!) dispare instantaneu de brusc. Accesul in sălile muzeului se face dintr-o alta curte interioară, muult mai mica, in care ajungi urcand pe pun pod care trece peste un sant adanc, odinioara plin cu apa. Apoi iti etalezi calitatile de sportiv, cine are, pe nişte scări de lemn nu prea prietenoase, si era cald afară! Când se face frig, si in ţara asta se face frig cam repejor, scările devin cam alunecoase plus ca trecerea de la 0 grade la +20 te obligă la un joc nou (sau nu? :) “imbracă-te, dezbracă-te! ”, poate fi fun la anumite vârste :))

    Asa ajungi in incăperile ce adăpostesc multe colecţii: monezi, timbre, ceasuri, pipe, manuscrise, ceramică, mobilier, tablouri, vestigii arheologice, multe, multe, mari si marunte!

    Sincer, as petrece cateva zile prin locurile astea, am vazut si ceva pensiuni atragatoare, n-as rata plimbarile pe lacuri si balonul cu aer cald!

    Iki (see you!) :)


    [fb]
    ---
    Trimis de Eugenia55* † in 18.06.14 17:50:24
    Validat / Publicat: 18.06.14 20:04:07
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȚĂRILE BALTICE.

    VIZUALIZĂRI: 6084 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Eugenia55* †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P07 Pitoreasca intrare in restaurant, lemn vesel colorat
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 66999 PMA (din 53 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
    Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

    ECOURI la acest articol

    14 ecouri scrise, până acum

    danamandache
    [18.06.14 20:53:48]
    »

    Delicioase impresiile (cred ca si muraturile domnului Gogu) !

    carmen_22_09
    [18.06.14 21:13:00]
    »

    Review-ul mi-a placut, la fel si pozele (vazut si poza cu icoana).

    : -)

    Admin
    [19.06.14 01:15:24]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    webmaster13
    [19.06.14 01:23:59]
    »

    Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

    le_maitre
    [19.06.14 02:02:02]
    »

    @Eugenie Fifty Five: Dear Lady. Există două momente, din punctul propriu de vedere, în care să tocmesc tihnit o lectură suplimentară pentru Bac-ul deja început. Unul este acesta - almost 2 AM - şi celălalt la morning coffee. Am ratat SB-ul cu un vot, dar m-am ales cu o poveste cvasi-Marienburg-ească de-mi plăcu.

    Continuaţi, please, periplul lituanian. Mă bucur că v-aţi apucat de narat, pe onoarea mea de famiglist!

    buterfly*
    [19.06.14 07:11:41]
    »

    Foarte interesant, am si eu in plan vizitarea zonei. Stiu ca la ei chihlimbarul se mananca si se Bea. Ai incercat?

    mariana.olaru
    [19.06.14 08:25:04]
    »

    Delicios acest review ca de... turtă dulce !... şi dacă tot m-am "îndulcit" acum, în post, abia aştept viitorul, sau viitoarele poveşti despre Vilnius şi Lituania, o ţară despre care ştiu atât de puţine lucruri! Sunt sigură că va fi un nou prilej de a degusta frumuseţi noi şi un stil narativ extrem de agreabil.

    Eugenia55* †AUTOR REVIEW
    [19.06.14 11:12:20]
    »

    @All:

    Doamnelor, domnilor, va multumesc mult pentru popas si pentru frumoasele cuvinte!

    Dan&Ema
    [29.09.14 21:44:36]
    »

    U

    o binemeritata recunoastere drept mini ghid AFA

    Yersinia Pestis
    [19.10.14 15:30:21]
    »

    Superbă postare, fotografii splendide, fără nicio laudă inutilă! De-acuma, că vine iarna, m-am programat la poveștile tale, musai să mi (ni) le spui!

    PS În contrapartidă, am o rețetă, extrem de ușoară, de murături!

    Eugenia55* †AUTOR REVIEW
    [19.10.14 18:31:53]
    »

    @căpcă1 -

    Domnu'balaur, merci de vizita, va cam integrati in peisaj!

    Muraturi? Sotul meu, aka nume de cod AFA-Gogu, a ciulit urechile, poate introduci reteta in vreo relatare cu "ce mancam si ce bem toamna, pe plaiuri vrancene"

    Yersinia Pestis
    [19.10.14 18:35:11]
    »

    @Eugenia55: Bine, da și tu să postezi povești la fel de frumoase!

    nikki arb*
    [05.08.16 15:45:07]
    »

    @Eugenia55 - Si iata ce interesant am ajuns la votul 51 cand a apaut si ZB ul. Felicitari!

    Eugenia55* †AUTOR REVIEW
    [05.08.16 19:15:11]
    »

    @nikki arb -

    Sper ca nu miroase prea tare a naftalina, dupa mai bine de doi ani

    Multumesc mult!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    buterfly*, carmen_22_09, Dan&Ema, danamandache, Eugenia55*, mariana.olaru, nikki arb*
    Alte impresii din această RUBRICĂCastelul Trakai:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056254863739014 sec
    ecranul dvs: 1 x 1