Un hotel plin de surprize

TIPĂREȘTE

Acum două săptămâni am fost la Barcelona, fapt ce mi-a prilejuit o aventură culinară deosebită, despre care am scris aici

Cum spuneam acolo, scopul călătoriei nu a fost unul turistic, ci cu treburi de serviciu, aşa că nu am avut prea mult timp de plimbare. Pentru pregătirea deplasării am avut "mână liberă", în sensul că am putut să-mi aleg singur zborul, cu condiţia ca preţul biletului dus-întors să nu depăşească 300 euro şi am putut să-mi aleg singur cazarea, aici nefiind nicio limită, decât banii de diurnă alocaţi. Organizatorii întrunirii făcuseră o pre-rezervare pentru participanţii la întrunire, la hotelul Residència d'Investigadors. Aşa cum scrie pe saitul lor, Reşedinţa Cercetătorilor este o asociaţie publică creată cu scopul de a oferi cazare pentru profesori şi cercetători şi pentru organizarea activităţilor ştiinţifice şi culturale, dar în fapt este un hotel, ca oricare altul. Pentru confirmarea finală a rezervării, organizatorii întrunirii mi-au comunicat că trebuie să iau legătura direct cu hotelul.

Aşa am şi făcut. La primul mesaj nu au catadicsit să-mi răspundă, abia după ce am mai trimis unul mi-au răspuns, spunându-mi că da, am o rezervare pentru două nopţi (eu cerusem, ca toţi ceilalţi, de altfel, trei) şi că, pentru confirmarea definitivă, trebuie să le trimit numărul cardului şi codul CVC (date care se dau şi atunci când faci o rezervare cu cardul, pe booking.com, de exemplu, doar că ele se trimit printr-o conexiune securizată, nu pe email). Mi s-a părut cam ciudat să comunic prin email aceste date, dar oricum nu le-am dat, pentru că le-am scris încă un mesaj, în care le ceream confirmarea rezervării pentru trei zile, nu doar două. La acest mesaj nu am mai primit niciun răspuns, aşa că am considerat asta drept o lipsă de seriozitate din partea lor şi am început să-mi caut cazarea în altă parte. De altfel, mai aveam o nemulţumire legată de acest hotel: în mesajul primit de la ei, îmi spuneau că preţul unei camere single este de 70 €, în timp ce preţul aceleiaşi camere pe booking.com era de numai 55 €.

Hotelul Residència d'Investigadors este situat foarte central, pe Calle Hospital, la ceva mai mult de 100 de m de staţia de metrou Liceu, de pe Rambla. Cum întrunirea avea să se desfăşoare în sala de conferinţe a hotelului, am căutat o cazare cât mai apropiată. Prima la care m-am oprit a fost Central Station Hostel Barcelona, situat vizavi de Residència d'Investigadors, dar când am văzut nota de numai 5,1, pe booking.com, am renunţat rapid. Am găsit ceva care mi s-a părut convenabil, la câteva zeci de metri mai departe, pe aceeaşi stradă, Hostal Nou Raval, cu o notă de 7,1. Fotografiile nu sunt nicidecum sugestive, dar de asta mi-am dat seama abia când am ajuns acolo. Oricum, am făcut rezervarea pentru o cameră single, trei nopţi, la preţul de 35 € pe noapte.

Condiţiile prezentate pe booking.com erau foarte bune: hotelul este situat la 5 minute de mers pe jos de staţia de metrou Liceu şi oferă camere cu aer condiţionat şi TV, o recepţie cu program nonstop şi internet Wi-Fi gratuit; camera, cu suprafaţa de 14 m², este dotată cu aer condiţionat, TV, Wi-Fi gratuit, frigider şi duş privat, dar toaleta este comună, în afara camerei (!). De obicei, nu agreez această variantă, dar pentru doar trei zile şi pentru apropierea de celălalt hotel, mai ales că celelalte dotări păreau OK, am acceptat compromisul.

În acest timp, cât am căutat cazarea, am căutat şi o variantă de transport. Căutarea am realizat-o folosind mai multe motoare de căutare, oferite de diferite saituri. Am exclus din start orice combinaţie cu "rata" Wizzair, iar Blueair-ul a ieşit din discuţie, pentru că eu căutam ceva cu plecarea miercuri şi întoarcerea sâmbătă, iar low-costul românesc nu are curse spre/dinspre Barcelona în weekend. În aceste condiţii, cea mai ieftină ofertă era a celor de la Alitalia, cu escală în Milano, undeva pe la ceva mai puţin de 200 €. Orele de plecare din Bucureşti şi Barcelona nu erau însă cele mai fericite, aşa că mi-am îndreptat atenţia spre Tarom, care avea un preţ de vreo 255 € (cursă directă), dar plecarea din Barcelona era la ora 12, ceea ce însemna că ziua de sâmbătă nu mai puteam face nimic altceva. Am căutat mai departe şi, surpriză, am găsit varianta ideală, unde credeţi, la Lufthansa, cu 236 €, suma incluzând şi comisionul de 25 € plătiţi firmei prin intermediul căreia am făcut rezervarea. În preţul ăsta a intrat şi un bagaj de cală. În plus, am mai plătit vreo 8 € pentru asigurarea de călătorie. Traseul a fost cu escală la München, cu durata de o oră, numai bine să îmi ajungă de transfer, fără a trebui să alerg de la un avion la altul. Cum era vorba de Lufthansa, evident, am beneficiat şi de un brunch în fiecare din cele două curse la ducere, constând dintr-un croasant şi o băutură la alegere (răcoritoare, vin, bere) şi o cafea, iar la întoarcere, ceva asemănător, doar că fiind seara, am avut în avionul spre München o salată bulgărească (mă rog, ei îi ziceau altfel) şi în cel spre Bucureşti un sandviş. Berea a fost foarte bună, din păcate în avionul de la München spre Bucureşti nu am mai putut profita decât de o cafea neagră, pentru că urma să mai şi conduc, întrucât venisem cu maşina personală, pe care o lăsasem, pentru 80 de lei pe 5 zile, la cea mai ieftină parcare de lungă durată de la Otopeni (cea a aeroportului continuă să fie cea ma scumpă, deşi oferă serviciile cele mai proaste).

Am plecat deci într-o miercuri la 7 dimineaţa şi am ajuns la 11:30 pe El Prat, evident la terminalul T1, după o scurtă escală pe aeroportul din München, scurtă doar cât să ajung la poarta de îmbarcare şi să beau o cafea, luată gratis de la automatul de acolo, împreună cu nişte ziare americane. De la aeroportul El Prat am luat autobuzul nr. 46, care pentru 2 € (cea mai ieftină variantă de transport) m-a dus în Plaça d'Espanya, unde are capătul (de fapt, în apropiere de această piaţă, pe Avinguda Paral·lel). De acolo am luat-o cătinel pe jos spre Hostal Nou Raval, unde am ajuns după vreo 20-25 de minute, evident înainte de check-in, care este la ora 14:00. Am lăsat bagajul la recepţie şi am dat fuga să mă plimb pe Rambla.

La întoarcere, mi s-a dat cheia de la cameră (camera 202) şi am urcat să mă odihnesc puţin.

Clădirea în care se află hotelul este veche, la fel ca toate din zonă, iar aspectul ei nu e deloc impresionant. Holul de la recepţie este mai degrabă un mic spaţiu în care cu greu încap două-trei persoane. Scările sunt înguste, la fel şi holurile de pe etaje, dar totul este placat cu faianţă şi este curat.

Ajuns în cameră, am avut însă un şoc. Nu trebuie să mă explic ca să mă înţelegeţi, este suficient pentru asta să priviţi fotografiile ataşate, mai ales cea cu instalaţia de aer condiţionat, cea cu lampa fluorescentă de pe tavan şi cea cu tavanul de la duş (P16, P19, P20). În acel moment, m-am întrebat ce căutam acolo. După ce m-am dezmeticit un pic, am început să privesc mai în detaliu. M-am îndreptat spre pat şi am privit lenjeria. Nu o să mă credeţi, dar era impecabilă! Albă, fără nicio pată, apretată atât cât trebuie şi fără nicio gaură, ştiţi din acelea apărute de la prea multele spălări. Era de fapt ca nouă!

M-am uitat şi la duş şi la chiuvetă. Niciun fir de păr, dimpotrivă totul era foarte curat, chiar dacă finisajele lăsau foarte mult de dorit. Dar la urma urmei, curăţenia este ceea ce contează. Prosopul, unul singur, mare, de baie, alb şi pufos, mi-a fost schimbat în fiecare din cele trei zile cât am stat... la fel şi lenjeria de pat.

Încetul cu încetul, am început să mă acomodez şi să-mi mai revizuiesc părerea iniţială. M-am dus şi la toaleta comună, de pe hol. Este mixtă şi dispune şi ea de un duş; aceeaşi curăţenie exemplară, care s-a păstrat permanent cât am stat acolo. Nu ştiu cum făceau să fie curat permanent, cred că făceau curăţenie după fiecare folosire a toaletei. Oricum, cameristele au fost de o amabilitate extremă, nu am mai întâlnit aşa ceva în niciun hotel şi, slavă Domnului, am stat în destul de multe! Am o borsetă mai măricică, în care îmi ţin actele şi alte mărunţişuri şi pe care o port în bandulieră. Trecând pe lângă o cameristă, aceasta m-a oprit şi mi-a mutat borseta din spate în faţă, spunându-mi să o port numai aşa. De altfel, şi la recepţie mi s-a recomandat să fiu atent la pickpockets. În rest, mi s-a spus, nu vă faceţi griji, deşi cartierul este locuit de oameni proveniţi din toată lumea, este unul liniştit. . Şi asta am constatat şi eu. În zonă sunt multe magazine cu de toate, ţinute de arabi, indieni, evrei şi multe alte neamuri, dar nu am văzut nici cel mai mic semn care să mă determine să-mi fac probleme cu privire la securitatea personală. Dimpotrivă, am simţit căldura umană degajată din privirile deschise, directe, ale celor din zonă.

Ca să nu o mai lungesc, trebuie să spun că întreg personalul de la Hostal Nou Raval este de o amabilitate deosebită. Cei doi băieţi de la recepţie vorbesc bine engleza, doar patronul, care le mai ţine câteodată locul a ţinut morţiş, nu ştiu de ce, să se converseze cu mine în franceză, deşi nu o vorbeşte prea grozav. La plecare, când m-a văzut că am coborât cu bagajul, îmi zice: Partir? Malheureusement oui, îi răspund. Ah, non, interdit, restez ici! şi se face că pune zăvorul la uşa de la intrare. Muy bien. Me gusta Barcelona, îi răspund eu cu gura până la urechi, folosind puţinele cunoştinţe de spaniolă pe care le am. Ne-am despărţit cu o îmbrăţişare amicală...

De altfel, comentariile făcute pe booking.com de turiştii cazaţi la acest hotel au remarci negative mai mult cu privire la faptul că este o zonă zgomotoasă (ceea ce pe mine nu m-a împiedicat să dorm "neîntors", după plimbările prin oraş), nu prea sunt plângeri cu privire la problemele strict legate de hotel, ceea ce mă face să cred că, la fel ca mine şi ceilalţi au apreciat atmosfera caldă, şi lucrurile pozitive, care au făcut ca cele mai puţin plăcute să se estompeze. La urma urmei, asta e important, să rămâi cu amintiri frumoase. Iar eu m-am simţit la Hostal Nou Raval ca într-un cămin studenţesc. În hotel erau cazaţi oameni de toate felurile: familii cu copii, cupluri de tineri (unii cred că erau gay, dar nu sunt sigur), tineri şi mai puţin tineri singuri, dar ce mi-a plăcut a fost faptul că atunci când ne intersectam pe culoare, toţi ne salutam şi ne zâmbeam, de parcă acolo era locuinţa noastră permanentă şi ne cunoşteam ca vecini de multă vreme.

Încă de când s-a stabilit că voi merge la Barcelona, mi-am spus că de data asta nu voi mai rata spectacolul de la Font Màgica de Montjuïc, pe care-l ratasem data trecută, când am nimerit exact în perioada când acolo urma să aibă loc un mare spectacol şi, timp de o săptămână s-au tot montat schele şi corturi...

Şi m-am ţinut de cuvânt, acesta fiind de fapt singurul lucru nou pe care l-am văzut în Barcelona, faţă de vizita anterioară. În extrasezon (din octombrie până în martie), spectacolele fântânii au loc numai în weekend, vinerea şi sâmbăta, între 7 şi 9 seara, în patru reprize de câte 25 de minute, separate de pauze de 5 minute. După câte citisem despre fântână, trebuie să spun că ea nu m-a impresionat prea mult, probabil pentru că aşteptările au fost prea mari. Veţi zice că bat câmpii, dar să ştiţi că spectacolul oferit (e drept, mai rar) de fântâna muzicală de la noi din Piteşti mi s-a părut cel puţin la fel de interesant. Şi pentru că am termeni de comparaţie, pot să vă spun că am văzut un spectacol mult mai frumos, la fântâna muzicală din Wroclaw, Wrocławska Fontanna, despre care am scris aici.

Oricum, este totuşi un spectacol frumos, din care vă invit să vedeţi o parte, în filmul care însoţeşte acest review.

Ah, nu, am mai văzut ceva nou, Piaţa Boqueria, de pe Rambla. Mai exact, acum am văzut-o pe-ndelete, nu în trecere, ca prima dată. Cea mai importantă constatare a fost aceea că, în afară de zona unde se vinde peşte, peste tot sunt numai mirosuri îmbietoare şi curăţenie. În al doilea rând, nu merită să cumperi de acolo, când, lângă hotelul la care am stat, aceleaşi produse (fructe de exemplu) erau la jumătate de preţ.

Am părăsit (cu regret) Barcelona sâmbătă, la ora 6:00 pm, după ce, refăcând în sens invers drumul pe care venisem, am ajuns la terminalul T1 al aeroportului El Prat. Check-in-ul l-am făcut la unul din aparatele electronice de lângă casele destinate liniei Lufthansa, aparat care a ţinut să mă atenţioneze că nu statisfac toate condiţiile de emigrare. Cum era doar un aparat electronic, nu am avut cui să-i spun că nici nu aveam de gând. :))

Escala la München a fost la fel de scurtă ca la ducere şi duminică, la ora 0:30 aterizam pe Otopeni. Am sunat la firma cu parcarea de lungă durată şi după zece minute, o maşină a lor mă culegea de la Plecări, singurul loc unde li se permite să vină să-şi ia clienţii (asta pentru că nu au cum să-i împiedice, nu din altă cauză) şi unde ajunsesem între timp venind de la Sosiri.

Cursa Bucureşti-München (în ambele sensuri) a celor de la Lufthansa se face cu o aeronavă de tip Airbus 320, iar cea de la München la Barcelona (tot în ambele sensuri) cu una mai mare, de tip Airbus 321. Alte diferenţe nu am constatat, cu excepţia faptului că, la trecerea din burduf în avion, la cursele München-Barcelona era un stand cu ziare în engleză şi germană, pentru cei care nu luaseră din aeroport, pe când la cursele München-Bucureşti, acest stand lipsea. Stewardesele nemţoaice au fost însă mereu foarte amabile.

Închei, spunându-vă că, dacă aveţi ocazia, să nu ezitaţi să vă cazaţi în Barcelona la Hostal Nou Raval. Merită atât pentru localizarea excelentă, foarte central, cât şi pentru curăţenie şi amabilitatea deosebită a personalului. Iar preţul este foarte convenabil.

---

VIZUALIZĂRI: 2965 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI