Repere turistice în Barcelona, partea I: catedrale și biserici

TIPĂREȘTE

Barcelona este un oraș complet. Împletește într-un mod cât se poate de armonios și original toate reperele și ipostazele interesante pentru orice vizitator, indiferent de preferințele și așteptările sale: artă nouă, artă veche, spiritualitate, dar și știință, natură simplă sau modelată de mâna omului, sport terestru, aerian sau maritim ,,spectacole de elită, serbări și festivaluri dintre cele mai diverse, hoteluri luxoase sau comune, cluburi, plaje, o diversitate impresionantă de produse culinare de pe toate continentele, dar și specialități ale casei, împrejurimi de un pitoresc aparte. Pentru turistul de rând, toate acestea se dezvăluie firesc, fără ostentație și fără zgomot. Poate de aceea, am avut în Barcelona sentimentul că mai mult ca oriunde conviețuirea localnicilor cu frumosul în toate ipostazele sale este una atât de firească și naturală încât la un moment dat devine molipsitoare. Turistul tinde să se contopească cu orașul, iar familiaritatea cu care străzile, clădirile, oamenii și natura îl fac captiv aici, îi oferă și sentimentul confortabil că parcă se află acasă.

S-au scris multe impresii despre Barcelona. Nu vreau să reproduc fără rost informații despre care au scris antepostatorii mei pe acest site. Dar pentru că nu vreau nici să uit clipele pe care eu însămi le-am petrecut acolo și pentru că nădăjduiesc ca rândurile mele să-i inspire și să le fie utile altor virtuali călători la Barcelona, voi adăuga la rându-mi o nouă pagină la albumul de amintiri dedicat capitalei catalane.

Lista locurilor demne de a fi văzute în Barcelona este foarte lungă, neputând fi epuizată în doar trei zile, atâtea câte ne-a permis programul inclus în sejurul de șapte zile afectat seniorilor. De aceea e de la sine înțeles că Barcelona ni s-a descoperit doar în parte, mai mult acea parte exterioară care nu presupune costuri și nici limite stricte de timp. Constrânși fiind de sezonul turistic de iarnă care limitează orarul diurn la doar 10 ore/zi în luna februarie (aproximativ de la ora 7,30 până la 17,30), dar și de zilele efective disponibile pentru vizitare (doar trei), am abandonat proiectul desemnării unui traseu propriu, care presupunea o muncă în plus pentru informare și un buget suplimentar pentru transport. Am adoptat în cele din urmă soluția cea mai facilă și mai la îndemână, oferită de municipalitate: Barcelona Bus Turistic Tickets.

În Barcelona sunt disponibile trei linii turistice tip ”hop on, hop off”: roșie pentru zona de est, albastră pentru vestul orașului și verde pentru zona de litoral. În extrasezon turistic sunt funcționale doar primele două linii. În aceste condiții, am optat pentru achiziționarea unui abonament de două zile (31 euro/persoană), consacrând câte o zi turului propus de fiecare din cele două linii, mai întâi linia albastră, apoi linia roșie. Cea de-a treia zi dedicată vizitei în Barcelona am proiectat-o ca o promenadă în zona veche a orașului, acolo unde reperele turistice interesante le găsești la fiecare pas.

Programul Barcelona Bus Turistic este unul foarte flexibil și ușor de folosit: poți urca sau coborî din autocar la oricare dintre stații și ori de câte ori ai nevoie, firește, doar în intervalul de timp pentru care ai achiziționat abonamentul. Turistul are la dispoziție o hartă pliabilă cu indicarea itinerarului, a stațiilor de oprire și a reperelor turistice reprezentative de pe traseu, precum și acces prin căști individuale la sistemul audio-ghidului de la bordul autobuzului.

Întrucât Placa de Catalunya este ”inima” orașului, locul de întâlnire al celor mai multe linii ale mijloacelor de transport public, ea este de regulă și stația de pornire în oricare dintre cele două tururi cu bus-ul turistic. Atenție însă, fiecare linie are stația de pornire pe câte o altă stradă: privind dinspre La Rambla, linia albastră poate fi abordată de pe partea dreaptă a pieței, în dreptul bancii BBVA și Hotelului H10, iar linia roșie de pe strada paralelă, în stânga pieței.

Deși nu are decât 14 stații, linia albastră ne conduce pe un itinerar presărat cu unele dintre cele mai cunoscute repere turistice ale Barcelonei: Casa Batlló, Casa La Pedrera, Parcul Güell ,,Tramvia Blau (Tramvaiul albastru) spre Tibidabo, Palatul regal, Mănăstirea Pedralbes, Camp Nou (stadionul FC Barcelona) și zona comercială Avenida Diagonal.

Linia roșie ne propune la cele 23 opriri ale sale întâlniri pline de culoare și originalitate cu alte repere turistice consacrate ale marelui oraș: Gara centrală (Estacio de Sants), Placa d'Espagnya, Caixa Forum, MNAC (Muzeul Național de Artă Catalană), Poble Espanyol (Muzeul Satului Spaniol), Anella Olimpica (Arena Olimpică), Fundația Joan Miró, Telefericul spre Montjuic, Coloana lui Columb, Port Vell și Acvariul, Portul Olimpic, Parc de la Ciutadella și Grădina Zoologică, cartierul vechi Barri Gótic și multe altele.

N-am reușit să bifăm ca vizitate toate punctele de interes turistic de pe aceste trasee, dar nici puține nu au fost cele pe care le-am trecut pe lista ”am fost acolo, am văzut, mi-a plăcut”. De aceea, pentru a evita o prezentare prea lungă, poate chiar repetitivă, dacă e să iau în calcul și alte review-uri pe aceeași temă, dar și pentru a aduce în atenție unele repere turistice mai puțin cunoscute sau prezentate, mi-am propus o abordare mai restrictivă: voi culege doar câte câteva... mostre din generoasa ofertă turistică cu care Barcelona își răsfață oaspeții și pe care în parte am avut șansa să le văd și eu: biserici, spații muzeale, clădiri monumentale, promenade, parcuri, piețe. Secvențe din toate acestea vor face subiectul a două-trei review-uri.

Voi începe cu edificiile! E de prisos să spun că la acest capitol Barcelona impresionează cu o lungă pleiadă de clădiri monumentale datând din toate epocile istorice, unele dintre ele unicate în istoria arhitecturii edilitare, așa cum sunt cele proiectate și/sau construite de Gaudi. Dintre acestea, am ales pentru prima parte a impresiilor despre Barcelona, patru biserici.

Catedrale și biserici în Barcelona

Lista lăcașurilor de cult este foarte lungă, numărând peste 200 de catedrale, biserici, mănăstiri, capele și sanctuare.

Firește, ”perla tezaurului” o reprezintă Biserica Sfânta Familie (Basilica de la Sagrada Familia).

Nu am văzut-o decât din exterior, căci nu ne-am permis să pierdem timpul așteptând la o coadă foarte lungă (înconjura toată partea vestică și nordică a clădirii) și foarte lentă (peste două ore de așteptare), ce se forma în fiecare dimineață la casa de bilete. De aceea, dar și pentru că prezentarea ei pe paginile AFA este mai mult decât generoasă, voi spune doar câteva cuvinte, cele care se vor o reflectare modestă a propriilor mele simțăminte trăite lângă capodopera lui Gaudi. Un tur virtual în interiorul bisericii îl puteți face pe aici Cu el m-am consolat și eu!

Sinceră să fiu, Sagrada Familia nu mi-a produs impresia de intensă admirație la care mă așteptam, după ce citisem și văzusem atâtea imagini spectaculoase cu și despre transpunerea în piatră a viziunii lui Gaudi despre suprema jertfă divină. Văzând clădirea mai de la distanță, apoi chiar de sub ziduri, nu pot să neg că nicio construcție nu-i seamănă, că e unică și spectaculoasă. Dar tot așa de clar mi-a fost să înțeleg că ceva îi lipsește pentru a aprinde în conștiința mea acea supremă și copleșitoare senzație de admirație, pe care am trăit-o de exmplu, la Vatican. Și cred că acel ”ceva” lipsă este pe de-o parte stadiul construcției (atât interior, cât și exterior, lucrări de construcție ample sunt încă în desfășurare, apreciindu-se că în ritmul actual abia în anul 2025 construcția va fi în întregime finalizată), iar pe de altă parte, amplasarea catedralei într-un spațiu neadecvat, foarte restrâns, aproape înghesuit, care o privează de posibilitatea contemplării ca pe un tot unitar. Pătratul amplasamentului este mărginit îndeaproape de străzi înguste, iar pe două dintre laturi (nord și sud), de blocuri modeste ca arhitectură, complet neintegrate în peisaj. Pe celelalte laturi (est și vest) sunt două parcuri la fel de modeste, dintre care unul mărginește un mic lac. De aici, catedrala poate fi zărită în întregime, dar firește, detaliile sunt mai greu vizibile.

Iată de ce am perceput Sagrada Familia ca pe o floare exotică, captivă între ronduri de vegetație ofilită. Cu ochii imaginației, mi-ar fi plăcut s-o cunosc în mijlocul unui spațiu amplu, poate chiar pe o colină, încât văzând-o de jos, să-i valorizez frumusețea ca pe un tot și să trăiesc sentimentul micimii de sine: Doamne, cât de neînsemnată sunt în fața măreției tale și a celor pe care i-ai inspirat să construiască acest templu, spre slava ta!

Catedrala din Barcelona este o altă construcție de referință pentru cultul romano-catolic din Barcelona și pentru vizitatorii marelui oraș. Este amplasată în cartierul vechi (Barri Gothic), respectiv în Plaça de la Seu. Se ajunge foarte ușor dinspre Plaça Catalunya, mergând aproape până la capăt, drept pe Avinguda del Portal de l'Angel.

Catedrala mai este cunoscută sub încă două denumiri: Catedral de la Seu, făcându-se trimitere spre statutul său ca sediu al eparhiei, și Catedral de la Sant Creu i Santa Eulalia (catedrala Sfintei Cruci și a Sfintei Eulalia), cu referire la hramul bisericii.

Locul a fost încă din antichitate (sec 4) consacrat cultului creștin. S-a construit mai întâi o bazilică romană, apoi peste ruinele acesteia, incendiate în timpul unei invazii maure, s-a clădit o catedrală. Nici aceasta nu a rezistat războaielor, astfel încât, prin sec. 13, ruinele sale au fost îndepărtate și s-a început edificarea actualei catedrale, păstrându-se totuși și integrându-se în noua construcție singura parte supraviețuitoare a vechii catedrale: Capella de Santa Lucia. Lucrările de construcție au durat îndelung, aproape șapte secole, dacă e să luăm în considerație că 160 de ani a durat până la finalizarea navei, iar ornamentațiile fațadei au fost definitivate în anul 1889. Și nici atunci, construcția nu era încă terminată: turnul principal, având o înălțime de cca. 70 m, a fost dat în folosință abia în anul 1913. Din fericire, stilul construcției a rămas unitar, păstrându-se în întregime proiectul original.

Catedrala este o construcție tipic gotică, trăsăturile fundamentale ale acestui stil arhitectonic fiind ușor de identificat chiar pe fațadă: ferestre, arcuri și bolte ascuțite, spirale, turnuri și culmi orientate spre cer, ca o exprimare a aspirației omului de a ajunge în sălașul ceresc al lui Dumnezeu.

Intrarea frontală este dominată de o statuie a lui Hristos înconjurat de apostoli. Dar pentru a accede în interior, noi am folosit intrarea laterală dinspre Carrer del Bisbe. Am achitat taxa de intrare (6 euro, inclusiv fotografiatul) și am trecut dincolo de zidul mănăstirii omonime. Am pătruns într-o curte interioară de formă pătrată, nu prea mare, dar surprinzător de... asortată: în mijloc se află un mic iaz cu pereți betonați, înconjurat de o grădină luxuriantă, plină de arbori (portocali, palmieri, moșmoni) și plante agățătoare. Câteva gâște albe își făceau siesta pe-acolo. Am aflat că prezența lor nu e întâmplătoare, ci perpetuează o veche tradiție potrivit căreia, după martirizarea Sfintei Eulalia (patroana bisericii a fost o fecioară de 13 ani, ucisă în sec. 4 pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Hristos), 13 gâște albe au apărut de niciunde în grădina mănăstirii și tot așa s-au prăsit cu fiecare generație. Potrivit legendei, numărul 13 este legat de vârsta la care a murit Sfânta, iar culoarea exclusiv albă a gâștelor rememorează minunea din ziua martiriului, când rușinea Eulaliei de a fi expusă goală oprobiului public, a fost ștearsă de zăpada care a acoperit-o în plină vară, ascunzându-i nuditatea.

Zidurile laterale ce înconjoară grădina pe trei laturi se prelungesc în exterior prin impresionante arcade gotice sprijinite de coloane exterioare deschise spre grădină. Sub podeaua colonadelor astfel formate sunt adăpostite mai multe morminte, iar alături de ziduri, despărțite de restul spațiului prin grilaje metalice, pot fi zărite câteva capele închinate Mântuitorului, Fecioarei Maria și altor sfinți.

Cu acces din curtea interioară, prin colonada de pe partea stângă privind dinspre intrare, se poate vizita Muzeu - Sala Capitular, un spațiu muzeistic care cuprinde și un mic magazin. Sunt expuse aici icoane, veșminte și artefacte religioase din proprietatea eparhiei, dintre care cel mai valoros exponat este considerat a fi tabloul de mari dimensiuni al lui Bartolomé Bermejo, ”La Pietat” (sec. 15). Spațiul este bine supravegheat fizic și video, iar fotografiatul, din păcate, este cu desăvârșire interzis.

Lateral muzeului, pe partea stângă, se află Capella Santa Lucia, cum am mai spus, cea mai veche parte a catedralei.

Prin colonada dreaptă folosită pe post de atrium am pătruns în interiorul catedralei propriu-zise. Amploarea spațiului și deschiderea lui spre înălțimi ne-a cam surprins, întrucât privită din exterior, clădirea nu pare atât de masivă. La fel de surprinzătoare ne-a părut și dispunerea capelelor și altarelor, întrucât arhitectul a avut o viziune originală, pe care nu am mai întâlnit-o în alte biserici. Astfel, nava de formă simplă, paralelipipedică, prelungită de un altar oval supraînălțat este mărginită pe laturi de douăzeci de capele dedicate unor sfinți sau evenimente religioase. Nimic neobișnuit, dacă zona de rugăciune rezervată prelaților, ”corul”, nu ar fi fost amplasată în plin centrul naosului, spre deosebire de multe alte biserici, în care acesta înconjoară zona altarului principal. Corul este delimitat de restul spațiului printr-un lanț de jilțuri cu spătare foarte înalte, frumos ornamentate cu blazoane ale cavalerilor Ordinului ”Lâna de aur”. Postura și înălțimea spătarelor izolează corul de spațiul din jur ca un adevărat perete, foarte ingenios iluminat pe partea exterioară.

Între altar și zona de rugăciune din fața Corului este amplasată subteran Capela Sfintei Eulalia, patroana așezământului, care adăpostește relicve sfinte din trupul acesteia. După părerea mea, este cea mai frumoasă dintre capelele catedralei.

În spatele naosului, lateral intrării principale, se află Capella del Sant Crist de Lepant, loc de reculegere și rugăciune închinat lui Hristos. Altarul capelei, înfățișându-l pe Mântuitor răstignit, alături de mama sa îndurerată, este potrivit legendei o relicvă supraviețuitoare a bătăliei de la Lepanto, în care flota otomană a fost distrusă de Liga Sfântă, o alianță navală a statelor creștine din zona Mării Mediterane. Se speculează chiar că poziția înclinată a Mîntuitorului pe Cruce mărturisește minunea întâmplată în timpul bătăliei, când trupul lui Cristos s-a aplecat pe neașteptate spre stânga, moment tocmai potrivit pentru a devia traiectoria unei ghiulele distrugătoare trimise de pe un vas otoman.

Vizitarea catedralei nu poate fi completă fără o ascensiune cu liftul pe platforma superioară a acoperișului. Ca orice loc aflat la înălțime, terasa ne oferă o priveliște panoramică a catedralei și a împrejurimilor sale.

Coborând apoi, am părăsit sfântul lăcaș pe iesirea principală, revenind în Plaça de la Seu. Deși îmbrăcată parțial în schele (se recondiționa turnul central), catedrala ni s-a părut deosebit de elegantă și impunătoare. De bună seamă, o amintire frumoasă și plină de culoare, pe care am memorat-o și pe cardul aparatului foto spre …veșnică aducere aminte!

Nu departe de Plaça Reial, pe strada Carrer Ferran, în partea evreiască a cartierului gotic, am poposit și la Biserica Sfântul Iacob (Iglesia de Sant Jaume) . Clădirea este aproape inobservabilă, pentru că e efectiv lipită și perfect aliniată cu celelalte clădiri ce delimitează spațiul foarte îngust al străzii: magazine, baruri, pub-uri, restaurant și blocuri vechi de locuințe. Doar porticul intrării adăpostit sub arcul gotic binecunoscut și ușa masivă de metal, cu ornamente în formă de cruce, ne-au atras atenția. Ca să contempli fațada, nu prea ai loc de întors, căci strada e foarte îngustă, iar biserica, socotind și unicul turn octagonal e destul de înaltă.

Ne-am mărginit așadar să remarcăm că ne aflam în fața unei altei construcții de factură gotică și am pătruns neîntârziat în interior. Naosul sub formă de cruce latină, ne-a întâmpinat într-o lumină de intensitate scăzută și într-o liniște desăvârșită. La ora aceea, în afară de noi, doar doi-trei credincioși aduceau propria lor jertfă către cei din Sfânta Împărăție a lui Dumnezeu: câteva flori, sau câteva lumânări aprinse. Nu am zărit niciun magazin de profil în incintă și nici vreun stand cu pliante gratuite care să ne servească eventual drept ghid al bisericii. Probabil rostul sfântului lăcaș este gândit aici a fi loc de rugăciune și nu de vizitare. Așa că puținele date legate de istoria așezământului le-am aflat răsfoind paginile de Internet, și ele destul de sărace în conținut.

În puține cuvinte, se cuvine a fi spus că biserica viețuiește pe vatra unei vechi sinagogi ridicate în 1394 de comunitatea evreiască din zonă. După expulzarea evreilor din oraș, în 1525, lăcașul a fost oferit frăției Sfintei Treimi și a devenit ulterior o parte a mănăstirii cu același nume. Trei secole mai târziu, biserica a dobândit actualul statut, de biserică cu hramul Sfântului Apostol Iacob, după ce biserica omonimă din apropiere a fost distrusă într-un incendiu. În tot acest timp, clădirea a suferit mai multe transformări, adăugiri, prelungiri și recondiționări, culminând cu cea din 1936, care a definitivat actuala înfățișare a edificiului.

Este de înțeles că multe comori de arhitectură și artă veche se află în interior, dar noi nu am știut la momentul vizitei a le valoriza în cunoștință de cauză. Doar confruntarea fotografiilor făcute acolo cu cele câteva ipostaze de pe Wikipedia m-a tulburat cu revelația că am trecut pe lângă un adevărat tezaur de artă religioasă: vechiul altar al Catedralei de la Seu (sec. 14), altarul principal renascentist și capelele (sec. 17), altarul din capela Fecioarei Maria Îndurerate (sec. 18) . Nu e lipsit de importanță faptul că statuia Maicii Domnului Îndurerată este considerată făcătoare de minuni, motiv pentru care în fiecare an, în Săptămâna Patimilor, e purtată în procesiune pe străzile Barcelonei, cântăndu-se imnul ”Steaua care ne luminează”.

În sfârșit, ultima biserică pe care doresc s-o aduc în atenția cititorilor este Biserica (Iglesia) Santa Maria del Mar, cunoscută și sub denumirea de ”Biserica Mării”.

Am văzut-o în ultima zi a vizitei la Barcelona, atunci când am luat la pas zona centrală a orașului. Este situată în cartierul La Ribera, în capătul sudic al Passeig del Bom, respectiv în Plaça de Santa Maria. Construcția datează din secolul 14 și este considerată una dintre cele mai desăvârșite mostre ale arhitecturii gotice catalane, un stil care a rămas fidel stilului gotic clasic (francez și german), dar a venit și cu o viziune autohtonă asupra esteticii arhitecturale. Astfel, Santa Maria del Mar, la acest moment singura biserică gotică de inspirație catalană finisată în întregime, se face remarcată în exterior prin desenul simplu, fără puzderia de elemente ornamentale caracteristice stilului gotic pur, prin cele două turnuri frontale simetrice de formă octogonală și în trepte, precum și prin cele douăsprezece contraforturi de formă paralelipipedică și nu triunghilară sau trapezoidală ca în modelul clasic.

Interiorul bisericii captează atenția cu spațiul amplu, atât pe orizontală, cât și pe verticală. Astfel, naosul, împărțit în trei nave delimitate de câte șase coloane subțiri pe fiecare parte a lungimii, plus alte șase așezate în cunună în zona altarului, crează impresia de libertate și deschidere spre cer. Efectul e și mai accentuat de ferestrele cu vitralii frumos colorate amplasate în jumătatea superioară a zidurilor, căci pe acolo se strecoară snopi de raze solare, mângâind contururile interioare ca o adevărată lumină divină.

Interiorul bisericii este desenat cu acuratețe geometrică, simetria fiind cheia sentimentului de perfecțiune matematică ce te încearcă trecând pe sub arcade sau poposind pe una dintre bănci, pe buze cu o rugăciune, în gând cu ascultare și pioșenie. Merită să petreci câteva minute acolo, privind la vitralii, ascultând sunetele din jur, în care parcă se aud bătăile inimilor oamenilor de alături. Acustica este minunată, o percepi la fiecare pas și la fiecare mișcare, iar ecoul pașilor nu se stinge parcă nicio clipă. Se spune de altfel că a asculta măcar unul dintre concertele prezentate publicului acolo (solo-uri de orgă sau vocale, muzică de cameră, big-banduri, coruri și chiar orchestre), este un mare privilegiu și o adevărată terapie pentru suflet. Din păcate, noi nu am avut acest noroc și chiar dacă zeița Fortuna ni l-ar fi scos în cale, sigur este că mai mult de un sfert de oră nu i-am fi putut consacra. Aveam prea multe planuri pentru ultima zi în Barcelona iar timpul era prea scurt.

Istoria bisericii nu e una foarte spectaculoasă, căci se pare, Fecioara Maria a ocrotit din plin templul ce i-a fost dedicat. Construcția, care s-a dorit a fi un loc de rugăciune pentru locuitorii celui mai bogat cartier al Barcelonei la acea vreme (anul 1329), dar și un dar adus Maicii Domnului, ca răsplată a protecției pe care localnicii donatori, în mare majoritate ”oameni ai mării”, navigatori și negustori totodată, au primit-o în toată vremea din partea Sfintei Fecioare Maria. Lucrările edilitare au durat doar 55 ani, un timp destul de scurt în comparație cu perioada de construcție a multor alte biserici, care s-a prelungit chiar și la câteva secole. O istorie romanțată dar nu depărtată de adevăr a perioadei în care s-a construit biserica, ne-o oferă romanul lui Ildefonso Falcones de Sierra, ”Catedrala mării”, un best- seller apărut și în traducere românească, la editura RAO.

Acestea sunt doar câteva dintre reperele religioase ale Barcelonei, pe care am găsit de cuviință să le prezint. Sunt puține, dar iată cât de diferite și de unice sunt! Îmi imaginez că dacă timpul mi-ar fi îngăduit să văd mai multe, această concluzie ar fi mult amplificată și justificată, iar sentimentul că am ratat multe alte locuri similare, m-ar încerca cu întemeiate păreri de rău. Deocamdată însă, mă bucur că în puținul timp disponibil am răspuns măcar în parte chemarii Barcelonei.

Va urma….

Rog ilustrarea muzicală cu o melodie în limba catalană, purtând din întâmplare un titlu foarte sugestiv :” Uși spre cer” sau într-o traducere mai poetică, ”Poarta Raiului” . http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/enigma-la-puerta-del-cielo-2

---

VIZUALIZĂRI: 8269 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI