Bcnfly, de pe Carrer del Consell de Cent, 430, pe dreapta

TIPĂREȘTE

De data asta merită să scriu un review de cazare! Deoarece pot să recomand cu ochii închiși locația de mai sus.

Totul a pornit de undeva, din negura începutului de iarnă 2013, când căutam o posibilitate de valorificare a premiului obținut pe AFA. Bine, că perioada era clară – sărbătorile pascale – dar zona, aș! Inițial, am înclinat spre Dublin, însă am zis că plouă și e frig în aprilie. Apoi am zis „hai la Roma”, că tot e Paștele și poate ne strecurăm la Vatican, de-l vedem și noi pe Papă. Doar că ne-am gândit că, acolo, în Piața Sfântului Petru – sau prin împrejurimi – va fi Paradisul șuților și am renunțat. Așadar a rămas Barcelona (fără să fie ultima alegere, deși așa pare din context).

Bun, deschide Booking.com și caută. Dar caută! Măi, Barcelona e scumpă, scumpă rău! O fi ea orașul lui Gaudi și raiul arhitecților (ba chiar și al hoților de buzunare, ăia de nu mergeau în schimb de experiență la Roma, de Paște), dar, totuși… Mai scumpă ca Londra? Așa că, din aproape în aproape, în ordine descrescătoare, am ajuns la hosteluri dubioase, cu baie comună și care costau, pe noapte, cam tot atât cât în Anglia, în plin sezon. Hum… Disperat și dezamăgit, era cât pe ce să zic „lasă, că e bun și Bucureștiul nostru, ce, doar i se spune Micul Paris”, când, în fapt de seară, consoarta – care butona, precum Agentul 007, în camera alăturată – m-a interpelat cu un „Evrika, pune mâna și fă rezervarea”, de mi-a sărit muștarul, cu borcan cu tot. „Adică cum? Eu îmi sparg creierii o săptămână și nu găsesc nimic? Păi, nu vezi ce preț are locația ta? ” Și am terminat ziua bosumflați, amândoi.

A doua zi, pentru că cineva trebuia să cedeze (și aici nu era vorba de cel mai deștept, vă rog să mă credeți!), am reluat, discret, căutarea, pe link-ul de cu seară. Citeam cu atenție, cameră de 50 de metri pătrați, plită electrică, frigider, hotă, cuptor cu microunde, aer condiționat, internet gratis, la 500 de metri de Sagrada Familia și la cinci minute de două stații de metrou (Tetuan și Girona), în buricul centrului... Și un incredibil 8,6 pe Booking, din multe comentarii!

Acum, să nu se înțeleagă că eu sunt cel care cedează mereu în disputele familiale... Doar în vreo 95% din cazuri...

Dar prețul, ah, prețul! Atunci, de ce am cedat? Pentru că exista varianta plății pe loc, fără posibilitate de rambursare, în eventualitate vreunei nenorociri. Iar suma, pentru o săptămână, în acest caz, era mai mică cu peste 200 de euro și ajungea la un preț comparabil cu al unui hotel bucureștean de 3 stele. Bun așa, cu condiția să nu apară niscaiva eveniment inopinat care să ne frângă avântul. Apoi, din perspectiva lui decembrie, ce putea să se întâmple? Un cutremur este o amenințare cotidiană, deci nedemnă de a fi luată în seamă, iar Rusia nu anexase încă Crimeea, ca să ne gândim la un posibil război (deși, hei! , Remarque, cu al său „Arc de Triumf” este unul dintre favoriții mei – e drept, Barcelona nu e Paris, deși toți studenții la arhitectură spun că ea, Barcelona, este orașul lor și nici noi, românii, nu avem dreptul la vreun favorizant pașaport Nansen!)

Așadar am spart pușculița de Crăciun, deși aveam alte planuri, care a trebuit a fi amânate – Crăciunul în București, chiar și fără zăpadă, este frumos, să știți! – și am făcut plata cu pricina.

Curând am primit un e-mail în triplu exemplar de la locație, în care eram întrebat la ce oră ajung – check-in-ul se face între 16 și 23, orice oră în afara intervalului fiind taxată cu 15 euro, dar chiar și așa trebuie anunțat din timp. Cum Google Maps îmi dădea altă localizare decât cea de pe Booking, am solicitat indicații în acest sens și am primit un răspuns liniștitor, însoțit de o hartă corespunzătoare – pot să jur că am simțit zâmbetul binevoitor în mailul cu pricina, chiar dacă textul a fost succint.

Așadar, iată-ne pe El Prat, la terminalul 2, cu o întârziere de 40 de minute. Puteți lua spre oraș Aerobus 2, dar... Am preferat autobuzului trenul, chiar dacă acesta pleacă din 30 în 30 de minute. Mie, mai ales într-un oraș nou și plin de hoți (e un tip haios, dar cam într-o ureche, dacă face emisiunea pe care o face și care caută pericolele din orașele lumii. Pe National Geographic se întâmplă povestea și am urmărit un episod cu cei mai tari șuți din Barcelona – niște conaționali de-ai noștri, de altă etnie, bineînțeles!), îmi este mai familiar trenul sau metroul, dacă există, decât autobuzul. În plus, de reținut, trenul de la aeroport este inclus în prețul călătoriilor prin oraș, așa că, dacă beneficiezi de un Hola BCN sau de alt abonament de transport combinat, nu mai trebuie să plătești nimic pentru tren. Nu este cazul pentru Aerobus, unde taxa e separată – și mai mare.

Din terminal, se deschide o pasarelă închisă, care te poartă, peste stradă și fără număr locuri de parcare, până la gară. Evident, Murphy nu s-a lăsat păcălit, pentru că am apucat să vedem cum pleacă trenul, exact după ce am luat biletele. Dar, până la urmă, jumătatea de oră de așteptare ne-a prilejuit răgazul de a respira și de a înțelege atmosfera, de a urmări starea de spirit a pasagerilor care se strângeau pe peron. Ceea ce a contat!

Cobori din tren la stația Paseig de Gracia, care este comună – după un labirint de tuneluri, cu stația de metrou omonimă. De acolo, încă o stație, până la Tetuan. Cunoșteam pe de rost harta, știam că suntem lângă un rond, pe Paseig de Sant Joan. Și că trebuia să ajungem pe Consell de Cent, două străzi la stânga, fie direct, pe Sant Joan, fie pe Carrer de Roger de Flor. Nimic mai simplu... Da? Dar, în mijlocul rondului, pe care „colț” să o apuci? Și am întrebat două doamne cumsecade, care pălăvrăgeau la ieșirea din stația de metrou. Ca să colorez imaginea, era deja crepuscul. Pe Sant Joan se lucra la trotuar, magazinele cu angajați arabi – Supermercat, te așteptau să le calci pragul, tineri de tot felul ieșeau la plimbare. Iar doamnele m-au îndrumat spre Consell de Cent, mirate (strada este una de referință, ce ageamiu eram de nu știam unde e?). Doar că, deși de referință, este o stradă lungă, care începe de la Paseig de Gracia... Abia a doua zi am înțeles că trebuia să întreb de cealaltă, Roger de Flor. Pentru că am mers în direcția cea buna, dar în sensul opus... Noroc cu numerele, bine afișate pe ziduri. Așa că ne-am întors, în timp ce noaptea se lăsa pe cer, tot așa cum, pe spatele-mi, transpirația prindea a curge.

Consell de Cent, 430. Știam bine, chiar urmărisem, cu ajutorul aplicației Street View, la pas, traseul. Bine, că nu depistasem cazarea – mi se părea că peste tot sunt numai locuințe obișnuite. La un moment dat mi s-a părut că recunosc locurile, mai ales farmacia din colț. Ura! Iar numărul 430 era inscripționat, mare, cât roata carului, pe o ușă. Atât! În stânga și în dreapta ușii, alte intrări, ce nu aveau de-a face cu noi. Iar pe perete, lângă ușă, niște numere de interfon. Hait! Dacă era o intrare de reședință? Afară era deja întuneric... Preț de secunde, mi-am revăzut viața. Apoi, am apăsat clanța. Ușa s-a deschis, paradoxal. Am intrat într-un hol frumos, cu un perete de oglindă, pe stânga și niște plante verzi. La capătul lui, tot spre stânga, un lift, apoi, la dreapta, scările, lângă care scria „Reception”. Mi-am amintit un comentariu de idiot, pe care l-am și bodogănit la vremea respectivă, cum că recepția era la mezanin, unde liftul nu oprea, drept care individul, plin de indignare că a trebuit să urce jumătate de etaj pe scări, a depunctat locația. Acum, în faptul serii, l-am binecuvântat pe idiot! Eram acolo unde trebuia să fim. La Bcnfly!

La mezanin, omul care m-a primit (consoarta aștepta cu bagajele la parter, lângă lift), mi-a zâmbit, a spus că știe cine sunt – chiar mi-a pronunțat, într-un fel aparte, numele – și mi-a zis că nu are nevoie de extrasul de pe Booking, doar de un act de identitate. Apoi mi-a dat cheile (două carduri, pentru cameră și o cheie, pentru ușa de afară, pe care, de atunci, am găsit-o numai închisă, ceea ce mi-a întărit concluzia că, în seara aceea, rămăsese deschisă deoarece știau că venim) și mi-a urat bun venit (tot acum am plătit taxa de oraș, separată de cazare, dar asta era precizat pe Booking).

Camera 504, etajul 5, ultimul... Aha, pentru că suntem români...

Doar că... Etajul 5, camera 504. Bine, după ziua care tocmai se încheia, puteam dormi și în parc.

Doar că... Mă repet? Am deschis ușa cu cardul ciudat. Un hol îngust. În dreapta, baia, în stânga, un dulap cu uși din lemn. Holul dădea spre o încăpere din care se vedea un geam îngust, cu jaluzele, spre stânga. Și un scaun de răchită, lîngă geam. Am depistat întrerupătorul, chiar lângă ușă. Bun... Am intrat, convins fiind că o să găsim o cameră tipică.

Doar că... Nu am mai zis asta? În față, o masă rotundă, de sticlă, două scaune de răchită, o canapea și un ghiveci mare, cu o plantă verde și o veioză înaltă. Deci, pe canapea dormim?

Alt întrerupător, altă lumină.

În dreapta, cum vii din hol, un despărțitor al camerei, din zid, în care se găseau plita electrică, hota, chiuveta, dulapul cu ustensile de bucătărie, incinta separată pentru gunoi, cu sac, frigiderul, cuptorul cu microunde (fixat la înălțimea capului, în perete). Apoi, dincolo, după un alt ghiveci cu o plantă verde, camera propriu zisă, cu fotolii, pat matrimonial, noptiere, veioze, masă de toaletă, televizor, aer condiționat (din acela comun, în perete) și tot peretele exterior cu geam și jaluzele. Iar camera dădea spre stradă, spre Consell de Cent, nu în vreun spate cu gunoaie...

Wow!

Ce, nu v-am zis? Lumina aia pe care am aprins-o din holul de la intrare, se stingea din dormitor. Iar baia... Cadă, bideu, vas de toaletă, chiuvetă cu oglindă, prosoape – inclusiv prosopelul de pus pe jos, să nu îți rupi gâtul când ieși din baie, prize și recipient de gunoi, cu sac. Dar și două săpunuri și două plicuri cu șampon. A, da, nu există foen. Ciudată scăpare, dar comentatorii de pe Booking nu au uitat să precizeze asta, așa că ne-am dotat cu foenul special, de călătorie.

Internetul... Nu știu alții cum sunt – pentru că s-au mai plâns prin comentarii – dar în camera 504 funcționa perfect, inclusiv la geam! Parola ți se dă la momentul cazării.

Curățenia se face zilnic, după cum scrie pe site, nu și duminica (am prins Paștele), iar prosoapele se schimbă la trei zile.

Iar la plecare – check-out-ul se face la 12, nu la 11, cum scrie pe site – ți se permite să lași bagajele la recepție, dacă ai avionul mai târziu, ba chiar să folosești toaleta... Iar partea comică a fost comunicarea cu cel care ocupa recepția la plecare și care nu știa decât spaniola – ca limbă străină (nu uitați că la Barcelona se vorbește catalana) – și care, jovial, mi-a indicat tastatura computerului, pentru a scrie, eu, în engleză și a citi, el, în spaniolă. Trăiască Google Translate!

Deci, Bcnfly, de pe Carrer del Consell de Cent, 430, între Carrer de Roger de Flor și Carrer de Napols, pe partea dreaptă, merită!

De fapt, chiar dacă mai scump cu aproape 80 de euro pentru o săptămână, pentru cine dorește o rezervare în vară, în varianta plății pe loc, mai este disponibil abia de pe 16 august!

---

VIZUALIZĂRI: 2716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI