Miere fara albine la Frigiliana, esenta Andaluziei albe

TIPĂREȘTE

Desi a doua activitate pe lista in vacanta noastra din Nerja, am lasat la urma (fara niciun motiv special) vizita, intr-o frumoasa (si apoi calduroasa) dimineata de sfarsit de august, la Frigiliana. Eram tare nerabdatoare, pentru ca desi nu vrusesem sa vad multe poze, dupa regula mea nescrisa din ultimul timp, citisem ca este unul din cele mai frumoase sate din toata Spania. Cu mana pe inima confirm acest lucru! M-am indragostit (pentru a cata oara, oare, anul trecut?! ;)).

Frigiliana se afla in provincia Malaga, la doar cativa kilometri de Nerja, intr-un loc privilegiat, adica intre lantul muntilor Sierra de Almijara si Marea Mediterana. Cand am iesit din Nerja si am inceput sa ne apropiem de el, m-au cucerit din start casutele albe presarate pe coline… Cine a fost in Andaluzia, stie despre ce vorbesc. Iar pe cei care nu ati ajuns, va indemn cu mare drag sa incercati sa ajungeti si in acest frumos sat, al carui nume vine de la Frexinius, un personaj roman despre care se pare ca nu se stie mare lucru.

Am ajuns acolo, dupa cum spuneam, intr-o dimineata de august, cu doar doua zile inainte de a incepe Festivalul Celor Trei Culturi, caruia i se tot facea publicitate cu o avioneta care flutura o mare pancarta pe deasupra plajelor din Nerja si apropiere. Trei culturi? Ei, stiti deja combinatia de crestini + musulmani + evrei care a convietuit cu succes de-a lungul secolelor, pana cei de la… conducere au inceput sa-i invrajbeasca. Arabii au adus aici sisteme inovatoare in agricultura, precum canalele si depozitele de apa care se pastreaza inca. Au adus noi culturi, precum trestia de zahar, care face parte activa din istoria si prezentul localitatii. Iar spre sfarsitul sec. IX au ridicat castelul arab, Casillos de Lízar, care se intindea pe vreo patru mii de metri patrati. Din pacate, acesta a fost distrus de armata crestina cateva sute de ani mai tarziu, iar maurii au fost trimisi in alte zone din Spania; din el nu au mai ramas decat resturi din fundatie si o parte din rampa de acces.

Punctul de intalnire pentru grup (pentru ca fiecare a plecat din Nerja cu masina personala, ma rog, ne-am combinat) a fost micuta piata din fata Bisericii San Antonio de Padua (s. XVII), pe care am si intrat s-o vad impreuna cu Inma, in vreme ce grupul se completa. Stil renascentist aproape in totalitate, nu ma pricep sa va povestesc mai mult, asa ca veti vedea pozele.

De aici am pornit la plimbare prin partea veche a satului, de origine mauro-mudéjar. Spun spaniolii ca e unul din cele mai bine conservate din toata provincia. Eu, din ce-am vazut pana acum, cred ca din toata Spania!! Cum stiu care e treaba cand mergi in grup, primii pasi am incercat sa-i fac in frunce (adica in fruncea grupului), pentru ca plimbarea pe stradutele inguste, printre casele albe, cu feresti pline de flori, te teleporteaza in trecut. Deci, ca sa nu-mi vad colegii imbracati in “modern” (ca la mine nu ma uitam), am luat-o binisor inainte. Soarele incepuse sa incalzeasca cu putere, si fatadele albe straluceau in bataia razelor lui. M-am gandit mai tarziu ca mi-ar fi placut sa revin seara, pe intuneric, sa ma plimb invelita in liniste si sa-mi imaginez maurii luand o cina frugala in casele lor, dincolo de lumina ferestrelor. Casele din Barribarto sunt un exemplu clar al arhitecturii populare, cu inaltimi adaptate terenului in panta, simplitate exterioara…

Intai am trecut printr-un fel de tunel (deasupra erau case), intunecos dar plin de flori si mese unde oamenii probabil ca se asezau la un pahar de vorba; apoi am urcat niste scari, era o strada ingusta, si casele aveau flori colorate care contrastau cu albul varului. Simteam ca am aripi. Resturile unei istorii foarte bogate ni se aratau in forma de strazi, case si, din loc in loc, monumente. Iar eu zburam.

Acum douazeci si ceva de ani au fost puse pe zidurile si peretii din cartierul maur douasprezece placi de ceramica unde se nareaza rascularea musulmanilor si batalia de la Peñón de Frigiliana. Imi plac mult povestile scrise pe pereti, si in ultimul timp am tot vazut locuri care povestesc propria istorie in acest fel. Asa ca m-am oprit si aici, atat cat am putut, sa citesc printre picaturi macar. Micile povesti erau insotite si de desene, pe ici pe colo.

Am trecut si pe langa o casa, care de fapt era un local cu cateva vitrine in care se puteau vedea scenete de teatru mecanic. Bagai o moneda de cincizeci de centi si vedeai o poveste cu papusi (marionete) micute, mecanice. Nu am incercat din respect pentru grup, ca sa nu-i tinem din drum. Si bineinteles ca au incercat altii, carora nu le-a pasat prea mult de restul grupului. As usually;).

In Frigiliana se afla El Ingenio, astazi sediul Fabricii de miere de trestie de zahar Nuestra Señora del Carmen (v-a placut numele, asa-i?), singura de acest gen care inca functioneaza in Europa. Cel putin asa ni s-a spus. Evident ca mare parte din suvenirurile mele au fost borcanele de miere, pentru ca am aflat si cu ce se poate poate manca: cu vinete prajite!!! Bineinteles ca am repetat reteta de cateva ori, ma ling pe degete cand ma gandesc. Despre fabrica, interesant e ca o parte din masinile din 1909 inca se folosesc pentru fabricarea mierii. Noi nu am vizitat-o, am preferat un tur cu trenuletul turistic. Atrag atentia pe fatada fabricii picturile cu motive geometrice, romburi si patrate in culoarea pamantului si albastru.

Fuente Vieja (sau Izvorul cel Vechi) dateaza de acum cateva secole. A fost construit de catre unul din domnii din Frigiliana (mda, de el direct nu, se intelege), langa o casa, si era folosit ca izvor de apa potabila atat pentru oameni cat si pentru adaparea animalelor. La origine se Numea “Izvorul Nou”. Cu trecerea timpului, numele i-a fost schimbat;), a imbatranit si el, si de-aia din “nou” s-a transformat in “vechi”.

Troita Ecce Homo sau del Santo Cristo de la Caña (cred ca ati inteles: Troita Sfantului Isus al Trestiei!! , asa dau spaniolii nume Domnului si Fecioarei, in functie de ce-au ei mai bun si mai cunoscut pe la ei pe-acasa, desi e vorba de unul si-acelasi): de aici pleaca in miercurea mare procesiunea care duce sculptura Ecce Homo la Biserica San Antonio.

Reales Pósitos este un fost siloz unde se pastra excedentul de grau in anii de recolta buna, pentru a fi impartit in anii mai putin prosperi. Asazi vedem locuinte pe locul respectiv, si se pastreaza structura doar in arcadele de caramida, si pivnitele.

El Torreón este locul unde se afla granarul (sau silozul, cum l-am numit mai sus) pe la mijlocul sec. XVIII. Se credea ca e o constructie araba, dar neexistenta niciunui paralelism arhitectonic a facut sa cada aceasta ipoteza. Mai degraba era vorba de un punct de paza (sau alarma) contra piratilor care veneau pe mare pusi pe fapte rele.

Tot legat de agricultura, exista si Casa del Apero (apero inseamna unealta de agricultura): se folosea ca grajduri, siloz si depozit de unelte pentru munca la camp. A fost restaurat acum vreo treizeci de ani si a devenit Centrul Cultural “Casa del Apero”, care adaposteste Biblioteca Municipala, Muzeul Arheologic, Sala de Expozitii si Biroul de Turism.

Ar mai fi Gradina Botanica Santa Fiora, a carei idee de baza era (este inca, probabil) colectionarea unei mostre de plante care au fost utile locuitorilor satului de-a lungul ultimelor secole, in alimentatie, sanatate sau diverse industrii (obiecte de rachita, incaltaminte, industria matasii, a carei maxima dezvoltare a avut loc pe vremea musulmanilor, a hartiei si celulozei, cosmetica, etc). Gradina se adapteaza topografiei traditionale a terenului, integrandu-se in peisaj si, cu timpul, va fi imbogatit cu noi specii si plantele actuale vor da umbra, flori, fructe…

Dupa vreo doua ore de plimbare pe jos si inca aproape una cu trenuletul (care ne-a dus si prin partea noua, si prin afara satului un pic), grupul s-a impartit in doua: cei care urma sa ne intoarcem la Nerja, pentru ca depindeam de pensiunea completa de la hotel, si cei care aveau numai demi pensiune si au hotarat sa manance in Frigiliana. Bineinteles ca nu am plecat inainte de a intra intr-un magazin pentru a rezolva problema suvenirurilor. Borcanasele de miere, o sticla de vin de casa de-ala dulceag, facut de femeia de la magazin, tip moscatel (si pe care am desfacut-o abia acum doua luni;)), si magnetii aferenti.

Poate cel mai important festival din Frigiliana, asa dupa cum v-am zis, este Festivalul Celor Trei Culturi, in cadrul caruia (si printre multe altele) se organizeaza si Ruta de la Tapa. S-a intors una din colegele de grup, cu fiu-su, in ziua noastra libera de activitati. Sunt convinsa ca e o sarbatoare mare si frumoasa.

Nu auzisem de Frigiliana pana in vara anului trecut, dar va spun cu mana pe inima ca nu veti regreta daca veti ajunge acolo. Nu va trebuie mult, doua trei ore sunt suficiente pentru a putea face o plimbare in trecut. Va asigur ca va veti indragosti, ca doar nu sunt singura… usuratica din lume;).

---

VIZUALIZĂRI: 3044 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI