Viscri - satul sasesc si biserica cetate

TIPĂREȘTE

Cand am plecat spre Transilvania, Viscri era unul dintre obiectivele pe care ne-am propus sa le atingem. Stiam cate ceva despre acest sat aproape pustiit, despre Fundatia Mihai Eminescu Trust angajata in atenuarea urmarilor emigrarii masive a sasilor si pastrarea valorilor culturale reprezentate de satele transilvanene. Nu stiam – si am aflat pe AmFostAcolo – despre proiectul "Sosete din lana naturala din Viscri", initiat de cei doi nemti stabiliti in sat. Pasiunea tricotajului descoperita cu mult inainte de a afla ca-mi place sa cunosc edificii stravechi, a fost inca un motiv pentru o vizita la Viscri.

Pornind din Sighisoara spre Brasov, dupa vreo 40 km, in localitatea Bunesti, un indicator dreapta semnaleaza situl rural Viscri. Virand in sensul indicat, ne angajam pe un drum de 8 km bun doar pana la iesirea din localitate. Asadar, nu va amagiti ca drumul a fost reparat! De la colonia de tigani cu case sarace si curti noroioase, cu tot felul de obiecte pe garduri si cu puradei care umbla pe sosea ca-n propria ograda, drumul continua din ce in ce mai prost. Marginit de plopi din care cad arar frunze ingalbenite dezgolind buchetele de vasc, drumul spart ma duce cu gandul la sasii migratori. Oare ce sentimente i-au incercat parasind satul natal si pornind pe drumul pribegiei? In cele 20 de minute de slalom printre gropi – parca fara de sfarsit – mi l-am inchipuit pe printul Charles in zdruncinarea celor 8 km de gropi autohtone atunci cand vine la proprietatile din Viscri.

Privind cand o turma de oi, cand brandusele vesele in soarele bland al toamnei, am ajuns intr-o localitate fara indicator la intrare. Asa spart cum era, asfaltul s-a sfarsit aici. Oare ce sat e asta? Drumul se termina in T si oprim sa intrebam unde ne aflam, incotro s-o luam. Dar, unde sunt oamenii? Pe cine sa intrebam? Dintr-o groapa, lopeti cu pamant sunt aruncate ritmic afara. Deducem ca acolo lucreaza un om si suntem hotarati sa-l abordam. Da, suntem in Viscri, iar pentru biserica cetate trebuie sa mergem spre dreapta, pe Strada Principala, apoi de la fosta cancelarie (azi scoala si gradinita), iarasi la dreapta, pe Ulita Popii. Strada Principala din Viscri este larga, cu case viu colorate, recent reabilitate si cu mult spatiu verde pe care pasc rate si gaste.

Parcam langa un autocar stationat si ne indreptam spre biserica cetate, monument inscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Pe Ulita Popii pavata cu pietre de rau, soseste un convoi format din vreo 8 masini de teren inchiriate de turisti. Grupul, vorbitor de limba germana, se indreapta - ca si noi - spre cetate, pe aleea in panta.

Trecand pe langa vechea casa a ingrijitorului si zidul exterior care se mai pasteaza doar partial, urcam treptele de piatra si intram in incinta. O data cu biletul (4 lei/persoana), primim un pliant simplu cuprinzand date istorice si cateva detalii despre biserica fortificata, ghida urmand a se ocupa mai intai de grupul de straini.

Citim si aflam ca, pana la forma actuala, biserica fortificata de la Viscri a trecut prin mai multe etape de constructie si refacere.

Numele satului - Viscri - deriva din Weißkirch, versiunea saseasca a denumirii latine "Alba ecclesia" (Biserica alba), numele asezarii mentionate in cronici inca de la inceputul sec. XII. Secuii care traiau atunci in aceste locuri, au ridicat o capela cu altar semicircular din calcar alb-verzui. Dupa colonizarea sasilor, capelei i s-a adaugat o tribuna din lemn destinata greavului si familiei sale, iar in sec. XIII a fost construit un turn-locuinta pentru familia greavului. Turnul si capela au fost inconjurate de un zid, prima fortificatie a bisericii.

In sec. XIV, dupa disparitia familiei greavului, cetatea intra in posesia obstii satesti si este supusa in timp mai multor transformari si adaugiri. Naosul a fost extins spre est, iar mai tarziu sala a fost extinsa spre vest pana la turn (care devine turn clopotnita si de aparare). Pericolul invaziei turcesti duce la construirea de ziduri, de turnuri cu drum de straja si guri de tragere. La intrarea din sud-est s-au inaltat doua turnuri si doua bastioane cu drum de straja.

Zidul exterior inalt doar de un metru, care se pastreaza numai partial, dateaza din sec. XVIII. In interior, de-a lungul zidurilor, a fost construit un sopron cu mai multe intrari, in care se depozitau proviziile satenilor.

In prezent, in fortificatiile de la Ceatea Viscri a fost amenajat un muzeu in care sunt expuse obiecte folosite in viata de zi cu zi a locuitorilor, reprezentative pentru ocupatiile, traditiile si obiceiurile din zona.

Ne-am inceput vizita cu bastionul sudic si muzeul amenajat aici in anul 2006. La parter, sub acoperisul sopronului, apoi in turn (urcand pe scari de lemn), am vazut o mare varietate de obiecte: mobilier traditional, cusaturi, carti bisericesti, ceramica, unelte din gospodarie sau folosite la muncile agricole, toate dand imaginea vietii de odinioara a sasilor din Viscri.

Portul de sarbatoare (pe categorii de varsta si sex) este foarte bine prezentat, de asemenea interioarele locuintelor cu paturi suprainaltate si perne brodate. Lazile pictate si mai ales tablitele vecinatatii - cu semnificatiile lor - care circulau din casa in casa vestind evenimentele obstii, sunt unele dintre marile puncte de interes.

Am urcat si am intrat peste tot descoperind in "turnul slaninii" - spre exemplificare - o bucata de slanina atarnata. Teascul, stupii, vasele in care se pastra mierea, razboiul de tesut, vartelnitele, melita, lazile pentru cereale, putinile, copaile, cosurile de nuiele, balanta… si multe, multe alte obiecte, intregesc imaginea privind ocupatiile sasilor din trecut.

Inainte de a cobori pentru a vizita biserica, din inaltul bastionului, admiram si fotografiem satul in culorile toamnei, precum si cimitirul obstei.

Cetatea fortificata din Viscri impresioneaza prin turnurile si bastioanele sale: turn de poarta si donjon (fost turn-locuinta, alipit bisericii), turn de aparare in nord si vest, bastion in est si sud (muzeu). Inaltimea lor face ca biserica aflata in mijloc, sa fie foarte putin vizibila din exterior.

Lacasul, nu foarte mare, este simplu, cu tribune de lemn si banci de diferite tipuri, conform destinatiei. Decoratiunile pictate sunt in stil popular. Altarul, orga, amvonul, dar si usa misterioasa din peretele opus, sunt elementele cele mai distincte.

Prin portalul arcuit in piatra din peretele vestic al bisericii, am ajuns la scarile croite in grosimea zidului, care duc in turn. Foarte inguste si abrupte, slab luminate si infricosatoare pentru unii, aceste scari sunt o incercare pentru turisti.

Dupa primul nivel, continuand urcarea in turnul-locuinta transformat in turn al bisericii si donjon, pe scari abrupte din lemn de stejar, tot mai dificile, se ajunge la nivelul cu guri de tragere si la drumul de straja de unde acum se scruteaza zarile doar pentru imagine si ineditul locului. In turn a functionat candva un ceas acustic, fara cadran. Am vazut si am fotografiat mecanismul, dar abia dupa coborare am aflat ce este.

Cu turnul bisericii, am incheiat vizita in cetatea fortificata de la Viscri. Coboram spre Ulita Popii inundata de masinile de teren care isi asteptau calatorii si ne indreptam spre parcare printre curci, carute cu cai, oameni si sosete tricotate expuse la porti. Sosetele? Mai degraba o incercare de supravietuire. Nu sunt frumoase. Sunt sosete si atat.

In satul in care nu exista case noi pentru ca nici cele vechi nu mai trebuiesc, in care timpul s-a oprit si se-aude linistea tacand, octombrie isi picura auriul din inalturi…

---

VIZUALIZĂRI: 4719 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI