Cetatea Timișoarei – Bastionul „Maria Theresia”

TIPĂREȘTE

Plimbările noastre prin Timișoara nu au ocolit monumentele istorice situate în centrul orașului sau în imediata apropiere a acestuia. Dintre aceste obiective istorice se detașează urmele puternicelor fortificații ale Timișoarei, lucrări de apărare care au trecut prin mai multe etape de dezvoltare. Mulți vizitatori ai unui loc nou sunt atrași de cetățile, forturile sau turnurile de apărare ale localității respective, fie că sunt doar ruine (uneori excepțional puse în valoare), fie construcții păstrate integral ori refăcute. Orașul de pe Bega păstrează un castel-reședință fortificat și doar un bastion din puternica cetate în formă de stea din secolul al XVIII-lea.

Cetatea sau orașul propriu-zis număra, pe vremea stăpânirii turcești, numai puține case și un castel citadelă vechi. Când Eugeniu de Savoia a cucerit localitatea, în 1718, a pus să se construiască fortificații mari și orașul s-a ridicat curând atât de mult, încât a ajuns în 1782 un oraș liber. Trei șiruri de ziduri și șanțuri cu apă înconjoară orașul ale cărui porți, în număr de trei, poarta Vienei, a Petrovaradinului și a Transilvaniei, apărate de puternice forturi, sunt închise noaptea. Numai Poarta Petrovaradinului rămâne deschisă încă două ceasuri. Străzile sunt largi, bine pavate și luminate, prevăzute cu canale. O conductă de apă aduce apă bună de băut. Forturile pot să adăpostească 3000 de oameni. – scria călătorul Adolf Schmidl în 1835.

Mulți călători străini, trecători pe meleaguri românești în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, au descris în jurnalele lor situația orașului. Cum se observă și în rândurile citate mai sus, se face o distincție clară între castelul existent în timpul ocupației turcești și cetatea habsburgică.

Castelul Huniade din Timișoara

De la fereastra camerei din Hotelul Central, unde am fost cazați (vezi impresii), am privit spre zidurile masivei clădiri cu creneluri de vis-a-vis – e „Castelul Huniade”. Un prim nucleu este ridicat de Carol Robert de Anjou în secolul al XIV-lea, apoi Iancu de Hunedoara reface atât reședința regală (castelul), cât și fortificațiile ce o înconjoară. Astăzi, acele fortificații nu mai există; s-a păstrat doar castelul fortificat, dar adaptat utilizării drept locuință regală. Cu toate refacerile prin care a trecut, castelul poate fi considerat drept cea mai veche clădire a Timișoarei – aici se află sediul Muzeului Banatului (din păcate închis pentru reabilitare de circa 10 ani). Am ocolit clădirea masivă, am admirat turnul donjon cu metereze, ancadramentul vechi de piatră al porții de acces, decupajul în zid care scoate la lumină cărămizile vechi. Forma actuală a construcției, cu funcțiuni cazone, a fost stabilită după Revoluția din 1848. În fața porții se află un felinar care ne amintește de faptul că în 1884 Timișoara devine prima aglomerație urbană din Europa cu străzile iluminate electric, la nivel general - de oraș. Mai multe informații despre istoria Castelului Huniade găsiți pe Internet (pressalert.ro/2013/03/tim ... ui-huniazilor-i și pressalert.ro/2013/03/tim ... nizoana-vieneza).

Bastionul Maria Theresia

Unul din aceste monumente, importantă urmă a trecutului, este Bastionul Theresia. Cu 10 ani în urmă, în 2006, am trecut pe lângă zidurile de cărămidă, destul de neîngrijite, pline de vegetație spontană, fără ca spațiile interioare disponibile să fie utilizate eficient. Îmi aduc aminte că am privit zidurile, fără tendința de a explora locul în amănunt, spunându-mi: – „Astea sunt urmele vechii fortificații” și am plecat mai departe. În anul 2016 situația stă cu totul altfel.

Mareșalul Franței, Auguste Frederic Louise Viesse de Marmont efectuează în 1834 o călătorie în Banat, Transilvania și Bucovina. El notează în filele de călătorie: Am sosit chiar în aceeași seară în Timișoara. Este o fortăreață cu zece bastioane: fortificația este regulată și abundă în lucrări exterioare. Această fortăreață situată atât pe Timiș, cât și pe canalul navigabil prin care comunică râul Mureș cu Tisa, este centrul unei bune apărări a frontierei, unde sunt reunite obstacole naturale și artificiale.

După ce austriecii eliberează Timișoara de sub stăpânirea otomană, supunând unui asediu violent vechile ziduri ale cetății și distrugându-le, apare noua fortificație a orașului. Aceasta este construită între 1723-1763, în stil post-Vauban, adică o cetate bastionară în formă de stea, cu trei rânduri de fortificații. Forma acestor lucrări de apărare (care s-a dovedit inutilă, într-un final – turcii nu au mai ajuns în această parte a Europei), acoperea toate unghiurile de tragere ale armelor, oferind posibilitatea unui foc încrucișat nimicitor asupra inamicului. Construcția acestei noi cetăți a început cu acest bastion (inițial cu alt rol și poziție în cadrul fortificației în formă de stea), în 1734 el fiind finalizat. Primește numele reginei Maria Theresia și supraviețuiește până în vremurile noastre scăpând de marea demolare de la începutul secolului al XX-lea. O analiză interesantă a istoriei cetății austriece, însoțită de imagini, găsiți aici: art-historia.blogspot.ro/ ... -austriaca.html. Important element istoric și arhitectural, Bastionul Theresia a fost declarat monument istoric și inclus într-un amplu program de restaurare și redefinire a poziției sale în viața urbei timișorene.

Venind dinspre Piața Unirii (vezi impresii), pe strada Palanca, ajungem în fața zidurilor înalte, străpunse acum și la parter, și la etajul 1, de goluri de ferestre – foste guri de tragere pentru armamant greu ori ușor. Un gang boltit și o poartă de acces cu ancadrament vechi de piatră refăcut facilitează legătura cu interiorul „săgeții fortificate”. Clădirea refăcută găzduiește acum expoziții ale Muzeului Banatului. Ocolim prin exterior colosul de cărămidă roșie, de care ne desparte un șanț de apărare (care la nevoie se umplea cu apă), depășim un restaurant găzduit în miezul zidului, după care ajungem la pasajul rutier și pietonal ce străbate întăritura: cinci tunele arcuite permit trecerea autovehiculelor pe trei benzi de circulație cu sens unic, iar două pasaje sunt alocate pietonilor. A fost soluția perfectă găsită de inginerii timpului pentru a nu demola această parte a bastionului. Traversăm tunelul și ajungem în curtea interioară a fortificației unde a fost amenajată o esplanadă deschisă. Aici găsim o cafenea (în partea centrală), punctul de informare turistică al Consiliului Județean Timiș, spații comerciale, săli de expoziție. Scări de lemn, pardoseli de granit, pereți de sticlă, vegetație ornamentală – toate oferă un aspect plăcut, modern, acestui spațiu cu valențe recreative și culturale. Am intrat 10 minute în incinta centrului de informare turistică, de unde am primit câteva indicații și mai multe materiale de promovare ale obiectivelor turistice din județul Timiș.

Stăvilarul austriac

Deși mi-am dorit să ajung în acest nou punct turistico-istoric apărut în ultimii ani pe harta Timișoarei și în ciuda poziționării centrale a acestuia – timpul nu mi-a lăsat nici o portiță de scăpare. Doresc totuși să menționez aceast elementă care a făcut parte din sistemul de apărare a orașului. Austriecii au ridicat, odată cu lucrările de construcție ale noii cetăți bastionare, mai multe sisteme de stăvilare care aveau rolul de a permite inundarea șanțurilor de apărare dintre cele trei inele de ziduri. Un astfel de stăvilar a fost descoperit acum câțiva ani în orașul de pe Bega, demontat, restaurat și refăcut la 30 de metri depărtare de poziția inițială (pe strada Coriolan Brediceanu). Mai multe amănunte și fotografii edificatoare găsiți în presă (de exemplu aici: adevarul.ro/locale/timiso ... 870b/index.html).

În concluzie, cei interesați de fortificațiile Timișoarei, mai pot descoperi câteva elemente din lucrările de apărare ale orașului. Distrugerile provocate de asedii sau de regimuri politice, rațiuni economice și administrative, neglijență și nepăsare, catastrofe naturale au condus la dispariția celei mai mari părți din Cetatea Timișoarei. Din fericire, câteva fragmente au scăpat, au fost restaurate și sunt dovada dezvoltării orașului de-a lungul secolelor.

---

VIZUALIZĂRI: 2073 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI