GRAD SATISFACȚIE
Am fost cazati la acest hotel pentru o noapte, fiind invitati la nunta unor prieteni. Nunta s-a desfasurat in cadrul aceluiasi hotel si am primit o oferta buna de pret la camera.
In momentul in care am ajuns in camera am gasit urmatoarele: un miros de umezeala foarte puternic (desi geamul era deschis), de igrasie, mobila foarte veche si uzata, scaunele erau tapitate si erau foarte murdare, in baie hartia cu "proaspat sterilizat" era sub capacul de toaleta si cand am ridicat capacul tronau cateva picaturi de urina pe marginea toaletei. Toaleta era per ansamblu extrem de murdara.
In camera se mai afla un frigider, foarte vechi, sa nu dau nume, de pe vremea bunicilor, deschis si fara nimic in el. Mocheta facuse valuri intr-o parte a camerei si dezvaluia o parte din cimentul... sau ce-o fi fost, de sub ea... peste tot senzatia de murdar...
Am cerut alta camera... si am avut parte de aceeasi poveste. Nu am vrut sa promovez acest tip de ospitalitate si sa dorm in mizerie pe banii mei asa ca am apelat la o pensiune.
Din pacate, vom fi tratati asa pana cand vom evita sa acceptam camerele, in felul asta sa se ocupe mai mult de curatenie. Unii au apreciat ca am standarde inalte... Eu as zice ca nu vreau sa-mi bat joc de banii munciti din greu... Nu cer papuci sau halat la baie ci aer curat si o atmosfera ospitaliera.
Trimis de nicoleta7 in 31.05.11 16:20:03
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU JIU.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicoleta7); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Conform regulamentului site-ului, impresiile vor fi publicate cu titlu informativ, fara note, intrucat nu ati fost cazata efectiv in aceasta unitate.
Razbunarea s-a tradus cumva prin diminuarea cuantumului "darului de nunta"? Ar fi meritat intrucat fericita pereche de miri ar fi trebuit sa stie in ce conditii urmau sa se cazeze invitatii.
O explicatie pertinenta as putea-o gasi in eventualul aranjament financiar intre cuscrii si patronii asa-zisului 'otel de trei stele (homo homini lupus est)...
Experienta domniei voastre imi este oarecum familiara, eu am avut grija ca la inmanarea plicului cu daru', sa injumatatesc obolul. Obligatiile trebuiesc onorate dar nu in orice fel de conditii...
Amfitrionii au mizat pe faptul ca la revarsarea in iatacurile de la mezanin, participantii-cotizanti vor fi mai putini lucizi ca sa mai ocheasca "usoarele" defecte.
Frigiderul era normal sa fie porno, doar ne "destrabalasem" la ospatul organizat mai devreme...
Nihil novi sub sole.
P. S. Ce ati zice de un review la pensiunea salvatoare?
Cu stima,
Z...
Zăpăcilă, tocmai ce mă gîndeam să te invit la mine la nuntă... Ce? Nu ştiai că mă însor? Dar aici nu e cu daru' înainte să nu ne pungăşească onor mesenii. Am inventat o chestie mişto: banu' la comisia de evaluare să stabilească ea unde faci nani dupe. Deschide tu pe forum un topic despre "nunţi, cumetrii şi alte decese" că acişilea nu avem trai lung... Casă de piatră!
Nu, oamenii nu aveau nici o vina... Nu dau vina pe miri. Ei s-au chinuit foarte mult ca totul sa iasa perfect si nunta le-a iesit. Nu aveam de ce sa-i pedepsesc pe ei pentru conditiile oferite de hotel, nu de ei... Ne stiu capriciile si sunt absolut sigura ca le-au aratat o camera superba (pusa deoparte si aranjata zilnic probabil) sa ii faca sa rezerve acolo. Ce m-a socat foarte tare a fost ca pretul pe site acum ceva vreme era de 300 ron camera... Un necunoscator ar zice ca la asemenea suma iti ofera si masaj zilnic la picioare... nu?
Referitor la pensiune... am inteles ca nu pot da nume aici... dar va pot spune ca e fix pe aceeasi strada si oamenii stau si cate un an intreg acolo (mi s-a precizat cand am vrut sa parchez si locul era oarecum ocupat). Se intelege de ce vor sa stea acolo cu anii... Oricum, o sa intru zilele urmatoare sa fac review-ul de rigoare pentru pensiunea respectiva, pentru ca merita .
Apropo, de nihil novi sub sole, daca mai inteleg bine latina... doar de noi depinde sa fie ceva nou sub soare . Am de gand sa scriu despre fiecare pensiune la care stau si din fiecare oras pentru ca stiu ca multi se orienteaza pe site-uri inainte de a merge undeva. Si poate cand le vor scadea veniturile, vor investi si in calitate, nu numai in cantitate. Romania, pe langa faptul ca e noastra si trebuie sa profitam de asta, este foarte frumoasa si merita vazuta. Unii scot o priveliste de milioane din stanci si noi nu putem sa ne tinem turistii in tara pentru ca unii n-au invatat scoala igienei si a bunului simt. Oare unde o fi ospitalitatea romaneasca? Inteleg perfect ca banii dicteaza tocmai de aceea am de gand sa continui .
Va multumesc pentru feed-back-uri .
Ai dreptate eu am locuit la Tg jiu, am si acum apartament acolo, nu e o locatie tocmai buna! Mi-a placut la Hotel Anna, e mai curat, mai civilizat... si evident mai scump!
Ati incercat sa vizitati ceva din oras ori imprejurimi? Sa stiti ca merita, mie mi-a plăcut in special pe Cheile Sohodolului, acolo am reusit sa-mi descarc toata încordarea acumulata de la serviciu!
@ Nicoleta7
Nici nu ştii ce utile ne sînt informaţiile de pe acest sait. Dacă eşti aşa hotărîtă să ne mai scrii, uite, eu promit că voi citi tot ce va mai apare sub semnătura ta şi voi ţine seama de informaţiile furnizate. Am gura cam mare cîteodată şi mai latru uneori, dar să nu te sperii de mine ca mi-s tare blînd.
Am vazut parcul de langa si evident minunile lui Brancusi . Locatia e excelenta si merita vizitat parcul din zona. La hotel Anna am stat data trecuta si impresia e de nota 10. Din ce am inteles pensiunea la care m-am cazat apartine aceleasi familii. Se numeste pensiunea Antique . Cu detalii voi reveni zilele urmatoare pentru ca merita sa-i dedic o rubrica speciala.
@santana: multumesc pentru credit . Voi incerca sa fiu la inaltimea asteptarilor .
@nicoleta7, te asteptam cu impresiile despre cealalta pensiune din Targu Jiu unde v-ati simtit bine (poti sa ii dai numele si aici) dar si cu alte articole din vacantele tale trecute sau viitoare.
O mica rectificare, daca imi permiteti, Hotel Antique are alti proprietari, nu sunt cei de la AnnA. Hotel AnnA are si un frate mai mic Hotel AnnA Junior, tot in Targu Jiu.
Am inteles. Mie mi s-a spus ca apartine rudelor celor care detin Anna. Multumesc de rectificare. Ambele locatii sunt foarte bune.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2013 Cea mai proasta cazare cunoscuta de mine — scris în 23.07.13 de Dragos_Murariu* din BRASOV - nu recomandă