Pentru vise devenite realitate…

TIPĂREȘTE

“... Am vrut de fapt sa fac un lucru care sa pomeneasca nu despre o singura pereche, dar despre toate perechile de oameni ce s-au iubit si s- au perindat pe pamant, inainte de a-l fi parasit. Pentru ca fiecare lucrare a mea este generata de un asemenea simtamant launtric... ” - Constantin Brancusi

Amintiri dragi ma leaga de acest oras, amintiri in alb si negru.

Eram un pic mai mare ca fiul meu cand am fost in Targu Jiu, undeva la 12-13 ani. Eram impreuna cu echipa feminina de handbal a scolii, cazati la caminul unui liceu, nu retin care, cand profesoara a luat decizia sa vizitam operele lui Brancusi. Nu mai retin mare lucru de atunci pentru ca nu era nici varsta si nici atmosfera potrivita. Toate acestea mi se desfasoara acum in fata ochilor, datorita fiului meu care nu a dat importanta deosebita vizitarii acestui parc, dar varsta isi are scuzele ei, mai ales la 10 ani. Nu pot sa imi amintesc decat faptul ca din cer picurau stelute, prima ninsoare din acea iarna m-a gasit in Targu Jiu, parcul era in alb si negru, si mai stiu ca mi-am pus o dorinta: sa imi sarut iubitul cand voi fii mare, acolo, sub Poarta Sarutului. Nu stiu daca ati trait vreodata astfel de momente, sa va puneti dorinte copil fiind, sa uitati de ele, iar peste 20-30 de ani cand acestea se vor implini sa va aduceti aminte de ele si sa spuneti: ” Stii…, eu cand eram copil, mi-am dorit asta… si astazi se implineste!!! Este ca un deja-vu. Astazi, cu ochii de adult si cu suflet de copil regasit, am parcurs pasii copilariei prin parcul Brancusi. Poarta sarutului ne intampina maiestuaosa si mandra, i s-a spus in multe feluri: “Poarta eroilor”, “Poarta”, “Arc de triumf”, “Poarta de triumf”, eu i-as zice simplu: ” locul in care mi s-a implinit dorinta”. Aleile ruginite de castani ne intampina falnice, linistea din parc nu este tulburata decat de cativa trecatori fugari si de un grup de batrani care joaca sah. Nu sunt experta in arta, nu sunt nici macar novice in vreun fel de capodopera, dar liniile perfecte, unicitatea lucrarilor lui Brancusi sunt inaltatoare. Domnesc cu demnitate in Parcul municipal, trecatorii le arunca o privire fugara chiar daca le-au vazut de mii de ori, le privesc cu mandrie si stiu ca sunt acolo… Brancusi spunea: ” Vreau să fac un sărut ascendent. Aceea nu e artă, dacă nu vă înalţă sufletul măcar cu un deget. Îmi trebuie o bucată de marmură. Ehei! N-a adormit încă muza lui Brâncuşi... Dar eu am obosit... Mă lasă puterile... Şi somnul mă cheamă în noaptea lui. Somnul... Margine a uitării... Un început de moarte... ” Si…, intradevar, operele lui sunt inaltatoare, sunt visatoare, sunt lucruri spuse mai presus de cuvinte prin maiestria mainilor lui Brancusi, sunt perfecte…Aleile obosite de toamna rece venita prea repede, se impletesc curate si ingrijite prin spatiile inca verzi cu colorituri aparte, prin bancile si scaunele pietruite.

Brancusi spunea: ” Cine nu iese din eu, n-atinge absolutul si nu descifreaza nici viata…”, deci numai cine paraseste un pic realitatea si iese din prezent poate vedea in spatele acestor opere. Brancusi a lasat loc de interpretare pentru fiecare din opere din acest Ansamblu Monumental, chiar si el le-a schimbat denumirea de mai multe ori. Cautand Coloana Infinutului si rugand un localnic sa ne indrume acesta ne-a raspuns: ”Colona Fara De Sfarsit este…” si ne-am dat seama ca este vorba de acelasi lucru, afland ulterior ca este chiar denumirea pe care Brancusi a dat-o intial operei lui si este pastrata inca de localnici.

Ne-am indreptat incet pe Aleea Scaunelor si am incercat sa ne imaginam daca Brancusi s-a gandit vreo clipa cati trecatori se vor aseza pentru o clipa de ragaz pe scaunele lui. In parc este o curatenie perfecta in armonie cu aceste opere de arta renovate recent. In capatul Alei Scaunelor domneste in frumusete deplina Masa Tacerii. Am stat si noi in jurul Mesei si ne-am gandit la toate semnificatiile date de diferiti exegeti, naşterea, geneza, statornicia, unitatea familiei etc... In dreptul Mesei sunt cateva salcii, parca in contradictie cu restul faunei din parc, care marginesc capodopera de pe faleza lacului de acumulare. Lacul vegheaza mandru capodoperele romanului nostru. O ploaie marunta si persistenta ne-a indrepttat pasii spre a cumpara cateva suveniruri din incita cladirii alaturata Clubului Sahistilor din Targul Jiu. Cativa batrani la o partide de sah ne zambesc sfiosi in timp ce noi le facem o poza. Intram, cumparam niste magneti, dintr-aceea ce se lipesc de frigider, cu operele lui Brancusi si stam o clipa sa admiram tablourile unui pictor local (Funai, parca se numeste, imi cer scuze daca nu am retinut bine).

Ma uitam in ochii locuitorilor care treceau fugar prin parc si nu vedeam decat mandria din ochii lor care parca spuneau “ daaa, faceti poze, suntem mandrii de orasul nostru si de acest parc pe care Brancusi l-a ales pentru operele sale”

Nu pot decat sa fiu mandra de acest mare scluptor roman, sa fiu mandra de acesti oameni minunati care pazesc si ingrijesc acest colt de rai, de locuitorii acestui oras micut, cochet si curat si sa felicit pe mai marii orasului care pastreaza toate acestea asa cum ar trebui sa fie. Este un loc de arta, un loc de recreere, un loc in natura, un loc in care oricine gasesete ceva sa-i placa, este un loc in care dorintele devin realitate, este un loc la noi in Romania, este un loc cu care ar trebui sa ne mandrim toti romanii. Un citat al lui Brancusi este marcant pentru operele sale: ” Am modelat materia modeland linia continua si cand mi-am dat seama ca nu o gasesc m-am oprit, parca cineva nevazut m-ar fi lovit peste maini…” si a modelat pana a atins perfectiunea. Copilul rebel din el il regasim in fiecare lucrare indiferent la ce varsta a infaptuit aceasta minunatie: ” Cand nu mai esti copil ai murit demult…” deci sa incercam sa fim copii si sa speram ca dorintele mai devin cateodata realitate…

Am plecat din Parc, cu ochii tintiti spre cer, astaptand parca sa mai ninga o data…

---

VIZUALIZĂRI: 1967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI