ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.07.2012
DE Jen
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Brasov
ÎNSCRIS: 04.06.12
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
APR-2012
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Rafting de neuitat pe Buzau, Nehoiu

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Ca fundal sonor, în timp ce citiţi, vă recomand Neil Young, "Rockin' in a free world" melodia care mă duce cu gândul la senzaţiile încercate cu ocazia asta.

Pentru început, câteva informaţii practice. Tura a fost cam de 14 km, în aproximativ 2 ore jumatate efectuată, cu tot cu pauze şi instructaj. Zona de rafting se practică după barajul Siriu. Dinspre Braşov se face la stânga, spre Valea Gheţii, la stânga, dupa ce trecem de Siriu, la 95 km de Braşov şi în jur de 60 faţă de Buzău. Locul este potrivit pentru începători care doresc sa experimenteze senzaţia raftingulu. Cu noi a fost şi o barcă a profesioniştilor care au exersat pentru campionatul european de rafting ce avea să aibă loc în Bulgaria. Tot atunci am aflat că România nu are federaţie de rafting.

Conform informaţiilor de pe site-ul organizatorului , râul Buzău oferă obstacole de nivel 1-3, sectoare rapide prin îngustarea albiei urmate de zone de recuperare largi. Avantaje pentru rafting pe râul Buzău ar fi: în lunile de vară, când chiar si Jiul are un debit foarte mic şi este impracticabil, râul Buzău devine o alternativă; traseul este sigur, zonele învolburate alternând cu zone liniştite pentru recuperare. pe parcurs întâlnim şi zone de cascade, cum ar fi aşa-numita „maşină de spălat”.

Am avut emoţii înainte. Credeam că e prea periculos, că e pentru profesionişti, nici măcar nu ştiam că se organizează pentru neştiutori.

Am glumit la serviciu că dacă nu mă întorc luni, am capul spart pe Buzău. Mă mai şi speria un coleg că apele sunt umflate de la ploi, mai rapide.

Şi am plecat. La 9 trebuia să ajungem la Valea Gheţii. Erau acolo deja organizatorii, care organizează tot felul de activităţi sportive (alpinism-escaladă, bungee-jumping, parapantă, plasă orizontală, plasă verticală, popice, punte suspendată, rapel, tiroliană, traversare pe corzi, via ferrata mare şi mică, zbor cu avionul, cu balonul, canioning, kayaking, kiteboarding, yahting, ATV, echitaţie, mountain bike, off road, paintball, schi, snowkite, tir cu arcul şi cu puşca).

Bărci mari, ca nişte şalupe, una costă, ne-a zis ghidul, în jur de 4000 de euro, fără accesoriile de siguranţă. Padele se numeau ramele. O cursă - 50 euro. Costumele din neopren au fost foarte interesante, ne-am udat, dar se forma o peliculă care împiedica aerul să treacă şi nu am simţit rece desi era aprilie, vreme ploioasa. Căştile şi veste de siguranţă. Nu am putut lua cu noi niciun obiect, costumul nu avea buzunare. Înainte ne-a făcut un instructaj. Noi am fost cu Ciprian, un tip plăcut şi pregătit, care a explicat clar şi care ne încuraja, transmitea un sentiment reconfortant. Instructajul dinainte s-a referit la a ne cunoaşte locul, stânga, dreapta, să nu uităm să avem un picior prins în mânerul de siguranţă, să acoperim cu palma capătul padelei pentru a nu-l lovi pe cel din lateral, să raspundem comenzilor „înainte” cu padela perpendicular în apă, „înapoi”, cu padela de la şold.

Pentru a ne schimba hainele, am avut, în afară de maşini, un cort pus la dispoziţie. Bărci diferite cu căşti de culori diferite. În barcă am avut cu noi doar sticle cu apă. Uitand sticlele in alta barca, am băut toţi din aceeaşi sticlă. Nimeni nu a ţinut cont că bea după altcineva. Emoţiile, entuziasmul, efortul unesc. Şi cel mai important, e un sport de echipă şi de coordonare. Organizatorii s-au gândit la tot, inclusiv la a ne filma în timpul cursei. Am fost 15 participanţi amatori, cu 3 ghizi şi încă o barcă a celor pregătiţi, deci 4 bărci în total.

Şi am plecat. Am repetat manevrele pe cursul foarte lin al Buzăului, la inceput, laga baraj. Râdeam ca nişte copii când eram stropiţi de apă. Când ne învârteam în „cuibarele rotinde” de apă, când evitam un bolovan parcă eram cei mai buni conducători, iar când ne urcam pe vreunul, credeam că am făcut-o intenţionat. De fapt ghidul, ne conducea ca să vedem şi cum se face o deblocare. Interesant era când făceam traversarea râului, o parte dintre noi, cei de pe stânga sau dreapta, vâslea în sens invers celeilalte. Ghidul ne motiva strigând la noi şi ne numea „oştenii mei!! ”, eram şi mari campioni, puneam padelele la mijloc şi apoi le loveam de apă. Nu ne-am răsturnat. Cunoştea apa, erau porţiuni cu bolovani uşor acoperiţi de apă, pe care un novice nu le-ar fi sesizat, porţiuni dificile. Au fost ceva porţiuni învolburate, dar am râs cu poftă şi emoţii plăcut-înfricăşătoare. „Maşina de spălat” a fost una dintre ele.

Am întrebat pe instructor dacă e mai bine cu râul umflat sau dacă e mai periculos. A zis că avantajul e că e mai rapid, dar fără prea mulţi bolovani, fiind acoperiţi de apă. Cu apa mai mică, senzaţiile sunt datorită faptului că bolovanii, mai des intalniti, trebuie ocoliţi, dar apa e mai lentă.

Râul se mai trezise cu o primăvară. El a fost personajul principal şi, în acelaşi timp, regizorul. El ne-a dezmorţit şi ne-a dezlegat de tot ce lăsasem acasă sau pe la locurile de muncă. Ne simţea de la zeci de metri că venim şi ne ţinea hangul bucuriei, încât devenea suficient de energic jucaus, dar drăgăstos şi grijuliu cu noi. Ne ducea pe spate când lin cu duioşie ca o cloşcă faţă de puii ei, când ca un cal nărăvaş, dar atent să nu ne răstoarne. Imprevizibil, nu ştiam la ce să ne aşteptăm din partea lui, fie un vârtej care să ne ameţească în simţuri, fie un bolovan care să ne urce pe creasta emoţiei sau să ne blocheze şi atunci, legănându-ne pentru a ne desprinde, profitam de moment să ne încărcăm cu peisajul de la malul lui până la orizont. Picuri de apă ne curgeau pe faţă, dar ne ardeau lin ochii, deveniţi învăpăiaţi, cu sufletul în flăcări. Apa râului ne aprindea. Iar dinspre mal, adiau arome de iarbă umedă şi pământ.

De unde am ajuns cu bărcile ne-au recuperat cu maşinile firmei.

Ca o completare a zilei, la întoarcere spre Braşov, pe la ora 2, alte emoţii, am făcut off-road fără să ne propunem. Pentru că era raliu de la 9 dimineaţa până la 7 seara, am ocolit pe drum de ţară, cu denivelări mari şi gropi. Drum îngust, plouase, era risc de derapare, cu mare şanţ în stânga la întoarcere. Emoţii când treceam două maşini una pe lângă alta şi la trecerea peste gropi, maşina noastră având garda joasă. Sătenii ne descurajaseră la venire, ziceau că e imposibil să trecem. Şi am trecut, mai bine la dus, mai greu la întors, pt că plouase mai mult între timp. Dar un peisaj superb, pădurea ne invada.

În concluzie, sper să încerc şi celelalte activităţi prezentate pe site-ul organizatorilor de rafting. Calificativ: excelent, instructori pregătiţi, cu adevărat profesionişti, pasionaţi, motivanţi şi motivaţi. Mă îndoiesc că participând cu alţi organizatori, îi voi aprecia mai prejos pe cei de acum. A fost o cursă echilibrată, fără grad ridicat de risc, emoţii cât să nu uităm momentul. Merită încercat cel puţin o dată în viaţă! Iar România are destule sectoare de râuri care oferă prilejul.


[fb]
---
Trimis de Jen in 04.07.12 00:47:31
Validat / Publicat: 04.07.12 10:18:23

VIZUALIZĂRI: 5743 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Jen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 La final.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 12150 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [04.07.12 11:56:52] »

Foarte frumos descrisă aventura voastră și deși este genul de călătorie la care nu m-aș fi angajat nici măcar pe vremea tinereții, admit că raftingul poate fi o experiență inedită și spectaculoasă la orice vârstă, cu condiția să știi să și înoți , ceea ce, cu regret, nu pot spune despre mine însămi. Și din neputința aceasta de a trăi la propriu o astfel de experiență, mi-aș fi dorit să văd mai multe fotografii din cursul expediției de care ne vorbești

N-am înțeles însă de ce ai plasat review-ul la rubrica ”Rafting pe Jiu”, de vreme ce aventura voastră s-a petrecut undeva, după barajul Siriu, mult departe de râul gorjean.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
neimportant [04.07.12 12:09:32] »

Și mie mi-a plăcut, mai ales bucuria descrierii trăirilor din escapadă... Viață, adrenalină 100%...

Cred că și pe Alutusul nostru, dar mai degrabă pe Lotru, ar merge organizat o astfel de activitate, pe sectoarele mai vijelioase, înguste sau bolovănoase. Regularizarea cursului de apă, a Oltului în special, ar face mai dificilă acest lucru, dar ar trebui căutat sectorul potrivit.

Cu stimă,

Z

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Jen [04.07.12 13:31:44] »

@mariana. olaru: E adevarat, am vrut incadrarea la Rafting in general, nu la rafting pe Jiu, fiind diferente mari intre cele doua rauri. Am facut deja o solicitare administratorului site-ului sa modifice incadrarea. Eu nu reusesc acum sa o fac.

Nici eu nu m-as fi angajat la o astfel de activitate, crezand ca e periculoasa. Am avut noroc cu prietenii. Nu e nevoie de a inota. Nu a cazut niciunul dintre noi, ghidul a stiut sa ne conduca in zone in asa fel incat sa nu fie periculos, dar nici plictisitor. Am avut si veste de protectie numite asa, nu de salvare. In plus, picioarele le aveam prinse in niste manere de siguranta din care, in functie de situatie, erau bine prinse sau usor de modificat pozitia. Iar cu mainile ne puteam tine de marginea barcii. Nu sunt o aventuriera. Sigur merge pentru orice varsta, daca mergeti cu cineva care se pricepe. Poze nu am putut face decat la inceput si la sfarsit, pe traseu a fost filmul. Se pot vedea si pe site-ul organizatorului filmele. Eu zic categoric sa incercati!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
TEOANCA [04.07.12 15:12:18] »

Minunat @Jen!

Incerc sa nu fiu patetica dar m-au cuprins ceva emotii si mi-au licarit vreo doua lacrimi pe sub ochelarii "de monitor".

Acum daca dau din casa si spun de ce, tare mi-e teama ca par prea "matura" si emotiva Dar pentru cei intelepti nici maturitatea (a nu se citi batranete) si nici emotivitatea nu sunt defecte asa ca iti voi spune ca mi-ai amintit de cea mai frumoasa perioada a vietii mele cand

studenta fiind mergeam la antrenamentele de caiac-canoe pe lacul Tei. Sport inceput initial pentru baietii frumosi si bine facuti din barca de 10 a baietilor... pe bune... apoi devenit pasiune.

M-ai facut sa simt stropii de apa pe fata (si pe haine... prin 85-86 nu erau costume de neopren si stateam cu orele la antrenamente cu hainele ude pe noi), sa aud vocea conducatorului de echipaj in canoe de 10 plus carmaci, sa retraiesc efectiv bucuria victoriei cand cu mainile si tot corpul tremurand de efort treceam primele linia de sosire si ridicam padelele in aer.

Comenzi ferme, disciplina, spirit de echipa... barca nu asculta comenzile daca nu esti una cu ea, daca nu o simti vibrand odata cu tine si cu padela din apa.

Mi-ai facut o mare bucurie. Sunt ani de cand tanjesc de dorul plimbarii cu o canoe, sau caiac sau ce-o fi doar sa pluteasca si sa nu semene a barca de plimbare. Am mai plutit prin Turcia cu cate un caiac de turism dar nu ma lasau sa merg prea departe...

Acum ca am aflat, am bifat destinatia. Oare primesc instructorii tai si femei singure? Ca tare n-as crede ca voi convinge pe vreunul din ai mei sa faca rafting...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Jen [05.07.12 08:59:22] »

@TEOANCA: Iar mie mi s-a facut pielea de gaina citind amintirile tale. Cred ca au fost momente de neuitat, plini de bucuria realizarii, a efortului placut si a uniunii cu ceilalti in pasiune. Si cred ca mai poti retrai la propriu acele momente. Sigur primesc si femei singure. Desi am mers cu cineva acolo, care era la fel de novice ca si mine, nu mai fusese niciodata la rafting sau vreun sport asemanator, nu a avut deloc importanta fiecare cu cine eram. Importante au fost doar dorinta fiecaruia de a simti momentul si de a se bucura de miscare, de apa, de natura alaturi de intregul grup.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [05.07.12 17:22:02] »

Dinspre Braşov se face la stânga, spre Valea Gheţii

Cred ca totusi aici s-a strecurat o greseala. Eu nu am auzit pana acum de numele acelei vai. Sunt sigur ca este vorba defapt despre drumul catre Gura Teghii. Probabil confuzia numelui a aparut datorita vreunuia dintre localnici, unii din acestia "alintand" din cand in cand comuna, spunandu-i Gura Ghetii. Si inca ceva: nu cred ca ati plecat de la baraj ci de la hidrocentrala ce-l deserveste, aflata la cativa kilometri in aval.

Oricum, felicitari pentru aceasta experienta. Sper, cat de curand, sa va pot calca pe urme -sau mai bine zis "pe valuri".

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster [08.07.12 18:41:50] »

Mutat la rubrica "Rafting pe Buzau" (nou-creata pe site)

bessondm [10.07.12 11:46:21] »

De mult ma bate gandul sa incerc si eu asa o nebunie, de genul rafting, bungee-jumping ori salt cu parasuta... dar pesemne ca nu-s asa curajos (pe cat ma cred , asa ca da-mi voie sa admir aventura ta la justa ei valoare si sa te felicit sincer pentru indrazneala!

Hmm... zici tu c-ar fi atat de simplu... Mariana, Anca... ne bagam?!... )))

TEOANCA [11.07.12 11:30:05] »

Raspund eu prima, pai pai nu e cazul sa compari o plimbare cu barcuta cu costume de neopren si veste de siguranta cu bungee jumping... zau ori cu un salt cu parasuta. Motivul, simplu l-am invatat de la ionescunic: inot muuult mai bine decat zbor.

Asa ca, daca incepi lista te rog sa ma si "evidentiezi " acolo, cu rosu cu verde cu ce vrei tu

Imi amintesc ca "botezul apei" se facea pe lacul Tei cand ieseam in larg prima data cu caiacul simplu de o persoana. Unul din colegi avea "misiunea" sa ne rastoarne... Iar prima grija dupa ce iesi din caiacul rasturnat este sa recuperezi padela... ca fara ea...

Aici se pare ca nu ne "boteaza" nimeni asa ca va fi o plimbare minunata.

L-ai uitat pe Claudiu, ori doresti numai doamne in echipaj?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
bessondm [11.07.12 11:34:14] »

@TEOANCA: Si el, bineinteles, scuze pentru omisiune. Retroactiv, pentru sanatatea ta, sper ca Lacul Tei era mult mai curat decat l-am prins eu prin anii '93-'94...

Jen [16.07.12 20:38:15] »

@urjanclaudiu: Intr-adevar, e Gura Teghii, m-am mai informat. Punctul de plecare poate fi de pe Basca, afluentul principal al Buzaului sau de pe Buzau, imediat dupa hidrocentrala, aflat la intersectia DN10 cu drumul spre Gura Teghii.

Multumesc pentru observatie.

Sper sa aveti parte de o experienta deosebita!

urjanclaudiu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [17.07.12 11:25:31] »

@Jen Sper ca nu ati inteles gresit caci nu am vrut sa sune ca o observatie (in sensul de critica) ci mai degraba ca o remarca -venita din partea cuiva care in copilarie a umblat prin acele locuri deci le cunoaste destul de bine.

Mai mult de atat, pot spune ca si raul mi se pare la fel de cunoscut caci noi faceam acest tip de activitate cu mult timp inainte de a aparea oficial si la noi in tara. Eram copii (poate putin inconstienti) cand plecam pe Buzau cu o camera de la roata unui tractor -cate patru persoane, ce-si foloseau mainile pe post de vasle, cu sepci in loc de casti (ne gandeam ca e posibil sa facem insolatie, nu sa ne lovim de pietre), cu un simplu slip in loc de costume de neopren (ce daca ne intorceam cativa kilometri, pe jos sau cu trenul, in acea costumatie).

Intervalul in care faceam acel rafting primitiv era acelasi care este folosit si in ziua de azi deoarece conditiile naturale ale albiei raului nu permit mai mult.

Poate si amintirile copilariei ma indeamna sa incerc varianta moderna a raftingului. Sper sa ajung cat de curand si nu ar fi o idee deloc rea sa ne adunam mai multi colegi de pe AFA.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Jen [17.07.12 11:38:47] »

@urjanclaudiu: Nu, in niciun caz, chiar ma bucur ca ati facut remarca. Amintiri si copilarie frumoase datorita raului... Sper sa urmeze altele si sa ne impartasiti!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
bessondm, Jen, neimportant, TEOANCA

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.072432041168213 sec
    ecranul dvs: 1 x 1