“Bucegi”: un restaurant de şcoală veche!!!

TIPĂREȘTE

S-a întâmplat, demult, pe vremurile când încă se mai fuma prin localurile de prin România, atunci când – vorba lui Ispirescu - “făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești;
De când se scria musca pe părete,
Mai mincinos cine nu crede. ”

Şi e vorba doar de... Sinaia. Şi de un... hai să-i spunem restaurant!...

Aşadar, vouă - ăstora ce mai vedeţi literele aruncate de mine aiurea p’aici - vă zic că nici n-am trecut prin atâtea localuri (nu le zic restaurante - neaoş româneşti, sârbeşti, ungureşti, asiatice etc.), nici nu sunt vreo mare “sculă” (a se citi “chef”) în ale bucătăriei şi nici nu pot spune că am relaţionat vreodată cu meseria de bucătar. Poate doar cu cea de ospătar, da’ asta se întâmpla pe când făceam armata –obligat - şi nimeream pe la o popotă ce era atunci aproape de Bucureşti! Din puţinele mele peripluri prin tot felul de bodegi/localuri/restaurante/taverne, am observat că ni se oferă, de regulă pe “tarabă”, produse porceşti, peşteşti, fiţeşti (d’alea de le zice şi fusion) sau, mai nou, ierbeşti. Acu’ fie vorba între noi, dacă ţi-e foame, mănânci şi pere mălăieţe! Iar dacă te-ai săturat înseamnă că e de bine :) Nu mai contează că e pătată faţa de masă, ospătaru’-şchiop, toaleta-murdară sau mocheta-arsă! Sau că fumătorii sunt exilaţi, în parcare, lângă singurul loc unde există un “ashtray” aprobat de ISU :) Glumesc! Încă n-am dat peste un local de genul ăsta! Adică să mă scoată în parcare să fumez din cauza că... scrumiere! :) Da’ parcă începusem ceva şi m-am pierdut, ca de obicei, în detalii...

În periplul nostru prin renumita staţiune Sinaia de pe Valea Prahovei, cazaţi fiind la o viluţă foarte cochetă şi foarte curăţică (vezi impresii), am fost oarecum nevoiţi să luăm masa şi în oraş. După o atentă verificare pe AFA şi o întrebare adresată gazdei am decis: azi mâncăm în centru, mâine - mai la margine! Cum Irish, Steak şi pizzeria de lângă magazinul universal din centru nu prea ne îmbiau decât cu nişte scaune goale (plus “recomandarile” prietenilor nostri virtuali de pe AFA), la îndrumarea gazdei am ales un restaurant de modă veche: Bucegi.

Şi când spun că e de modă veche mă refer la local, nu la mâncare! Îmi aminteam că acum vreo 20 de ani mi-am parcat “broscuţa” (VW, model 1972) în faţa acelui restaurant, am halit ceva în trombă, pe terasă, şi ne-am cărat! Acum, chiar dacă am schimbat maşina, am venit pe jos până acolo. Din lipsa locurilor de parcare! Am făcut ceva paşi pe bulivar’ şi am intrat în “Bucegi” (Bd. Carol 22, Sinaia): nu era nimic schimbat! Terasa era aceeaşi – cam goală. Din pricina frigului! Intrarea – cum o lăsasem acum 20 de ani! “Toate-s vechi şi nouă-s toate” îmi venea în gând atunci când am păşit în localul cu aspect de restaurant ce şi-a trimis nefumătorii la etaj pentru a inhala fumul ţigărilor trase cu nesaţ lângă o cafea, bere sau vin de către mușteriii de la parter! Accept că s-ar putea să mai si greşesc: personalul e sigur altul şi, la fel de sigur, preţurile! Dacă la personal s-a ajustat în jos vârsta de angajare, la preţuri s-a umblat binişor... în sus. Că doar e central!

Primirea: ok! Se pare că doar ospătarii îşi mai doresc ca acest local încă să mai funcţioneze! Văzându-ne cu 2 (doi) copii (unul sugar şi unu dulce, dulce!), ni s-a indicat o masă mai “ferită de fum”... la parter, la fumători :D. Era situată mai aproape de toalete! Totul ok!

Măi oameni buni, da’ după o vizită rapidă pe acolo pe unde toţi au nevoie, mă gândeam dacă am făcut alegerea corectă, având în vedere că toaleta bărbaţilor se transforma încet-încet într-un lac de acumulare! Ştiind să înot nu prea mi-am făcut probleme, da’ aveam ceva gânduri când a plecat a mea soaţă înspre zona cu pricina. Bafta ei: la madame era ok și a supraviețuit!

Iar m-am luat cu tot felul de nimicuri şi am uitat de ce venisem aici: să mâncăm! Aşa că după ce mi-a revenit consoarta, ne-am aşezat şi m-am pus pe "observat": mesele sunt de la 3-4 până pe la 8-10 persoane, scaunele din lemn - tapiţate, feţele de masă - curate, serveţele - destul de puţine, dar aduse altele cu promtitudine de către personal - doar la cerere! Tacâmurile – impecabile, da’ folosite de multe generaţii! Cel ce ne-a luat comanda pentru a o transmite mai departe bucătarului chiar m-a impresionat: e primul ospătar (adică chiar meseriaş - de şcoală veche, cum ziceam!) ce nu şi-a scris nimic pe carneţel. A reţinut toate detaliiile comenzii. Chiar şi ce a mai spus maimutzica noastră prin bărbiţa ei. Nici eu n-am auzit-o în timp ce-şi cerea sucul de mere “la temperatura camerei”! Plus că s-a mişcat foarte-foarte repede! Nu fata mea, ci ospătarul! Timpul de aşteptare: 10-15 minute pentru primul fel, ce consta în 4 ciorbiţe de diverse soiuri aflate în meniu (recomandate de el – proaspete şi buuuneee). Nici la felul doi, ce conţinea vreo 5 feluri, ospătarul iar nu ne-a dezamăgit: a sosit cu bucatele comandate la 5-10 minute după debarasare!

E... de aici începe tărăşenia. Ori că poate n-am avut noi timp suficient de relaxare între felul 1 şi 2, ori că ne ajunge doar o ciorbiţă, însă încet-încet am început să căutăm nod în papură mâncării: ba că-i păstravu’ prea fad şi că nu se desface din prima, ba că frigăruia nu-i bine făcută spre partea de final, cartofii ţărăneşti sunt un fel de mâncare ca ăia de i-am halit pe când făceam armata, că nu are ce căuta lămâia lângă nu ştiu ce etc. ! Sau că piureul e prea mare pentru o pitică, iar şniţelul de pui este mult prea greu de tăiat (din cauză de... cuţit). Mari experţi ne mai dădeam atunci când eram cu burta aproape plină! Cerusem şi nişte desert pe care l-am luat însă la pachet: nişte papanaşi (recomandaţi tot de ospătarul nostru) cu dulceaţă (nu aveau toate sortimentele) absolut DELICIOŞI (chiar şi după vreo două ore de păstrat la rece).

Per total: până în 200 lei - 4 adulţi, un copil şi sugaru’ ăla (n-a consumat nimic, decât d-ale lui :)) ), mâncare + beutură (o bere normală, una cu cidru, două sucuri şi doua ape), plus tips!

Notele noastre (nu de plată, ci d’astea afaistice şi, sigur, în urma unor îndelungi dezbateri) pentru restaurantul “Bucegi” sunt:

MÂNCARE: 8 – supele/ciorbele nu te dau pe spate, da’ sunt proaspete. Desertul, delicios! Felul doi e problema!

PERSONAL: 9 – ospătarii super-ok. Ţinuta lor aduce aminte de anii ’80 :(

LOCAŢIE: 8 – situat în centrul staţiunii, lipsă parcare, iz de locaţie luata în gestiune cu predare rapidă

PREŢURI: 7.5 – cam piperat chiar şi atunci când piperul lipseşte de pe masă

IGIENA: 7.5 – e cam ca atunci când fumul se ridică, iar pipi se “scoboară” :(

Acu’ nu vă mai spun şi că am plecat din restaurantul ăla, cât am mai parcurs pe jos până la pensiune, ce temperatură era afară sau dacă era Luna în nu ştiu ce fază a ei. Că oricum nu cred că vă interesează! Faza (nu a Lunii) e că doar am plecat cu gândul să luăm masa în ziua următoare la... vedem noi :) Aşa că a doua zi, rupţi de foame, am pornit încetişor (vorba vine) să... Search... Continuarea în episodul următor... ;)

La bună REvedere!

---

VIZUALIZĂRI: 1765 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI